SINDICATUL LIBER SOLECTRON v. ROMANIA

13 ianuarie 2010 TERZA SECȚIUNE Cerere nr. 27921/07, de către UNIUNEA COMERCIALĂ SOLECTRONă împotriva României, depusă la 13 iunie 2007 DECLARAREA FACTELOR FACTOARE Reclamantul este un sindicat din Timișoara care a fost înregistrat în Registrul Entităților Legale deținute de Tribunalul de Primă Instanță Timișoara. Denumirea sa în română este Sindicatul Liber “Solectron” . Cererea a fost depusă în numele său de dl Lucian-Ioan Malea, liderul sindicatului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost depusă de sindicatul solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un sindicat independent înființat în cadrul societății SC Solectron S.R.L. („societatea”) și afiliat la o organizație sindicală reprezentătoare a filialei. La 10 aprilie 2006, sindicatul reclamant a depus o cerere la Tribunalul de Primă Instanță Timișoara care solicită recunoașterea dreptului său de reprezentare la nivelul societății. La 26 aprilie 2006, Tribunalul de Primă Instanță a respins această cerere. Curtea a dat apoi o interpretare gramaticală a dispozițiilor juridice relevante și a concluzionat că art. 18 § 3 din Legea nr. 143/1997 a introdus un criteriu suplimentar pentru reprezentarea celor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 130/1996 (a se vedea dreptul intern relevant, mai jos), nu unul alternativ. Curtea a recunoscut că sindicatul reclamant are statutul juridic și a fost afiliat unei organizații sindicale reprezentative a filialei. Cu toate acestea, având doar opt membri din 2.234 de angajați ai societății, instanța a decis că sindicatul reclamant nu a îndeplinit toate cele trei criterii cumulative necesare pentru reprezentare. Sindicatul reclamant a apelat, susținând că art. 18 § 3 a stabilit două cerințe alternative de reprezentare. La 22 ianuarie 2007, Curtea județului Sibiu, prin o decizie finală, a respins acest recurs, având în vedere interpretarea dată de instanța inferioară ca fiind corectă logică și grammatic. În cazul în care legislatorul ar fi avut intenția de a considera afiliarea unei organizații sindicale reprezentative ca fiind o condiție alternativă, aceasta ar fi angajat o conjuncție disjunctivă, cum ar fi „sau”, și nu ar fi folosit expresia „și, de asemenea, dacă” (precum Și legislația internă relevantă art. 17 § 1 litera (c) din Legea nr. 130 din 16 octombrie 1996 privind acordurile colective de muncă prevede că, în cadrul negocierilor privind acordurile colective de muncă, la nivelul societății, o organizație sindicală care îndeplinește cumulativ următoarele două condiții: are statutul juridic ca organizație sindicală și aderarea sa reprezintă cel puțin o treime din numărul total de angajați. Legea nr. 143 din 24 iulie 1997 a completat Legea nr. 130/1996. Printre altele, a introdus art. 18 § 3, care se menționează după cum urmează: „Organizările sindicale din cadrul unei societăți sunt reprezentative în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 §§ 1 litera (c), precum și în cazul în care sunt afiliate la o organizație sindicală reprezentătoare de sucursale.” La 21 ianuarie 2008, plenaria Curții Înalte de Casare și Justiție a pronunțat o hotărâre care exprimă o interpretare unitară și aplicarea legii (recurs în interesul legii Procurorul general a solicitat Curții Înalte să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea articolelor 17 § 1 litera (c) și 18 § 3 din Legea nr. 130/1996 a republicat, în ceea ce privește criteriile solicitate de un sindicat pentru a obține reprezentare la nivelul societății. Curtea Înaltă a recunoscut că instanțele nu au o abordare unitară în ceea ce privește aplicarea acestor dispoziții juridice, deoarece unele dintre ele au considerat că condițiile prevăzute la art. 17 alineatul (1) litera (c) și la art. 18 alineatul (3) sunt cumulative, în timp ce altele au considerat că acestea sunt alternative. Curtea Înaltă a stat că numai cele din urmă au interpretat și aplicat corect legea, deoarece sensul exact al expresiei „și, de asemenea, dacă” ( precumși ) este o condiție alternativă. În plus, a considerat că intenția legislatorului era de a acorda reprezentare la nivelul societății unui sindicat, în ciuda faptului că nu avea numărul de angajați solicitat în temeiul articolului 17 § 1 litera (c), și de a permite sindicatului să participe la negocierea colectivă cu angajatorul. Curtea Constituțională a adoptat același punct de vedere într-o decizie din 18 aprilie 2000. Sindicatul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura era nedreaptă și a durat prea mult. Sindicatul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 11 din Convenție că, în ciuda faptului că a fost afiliată unei organizații sindicale reprezentative a filialei, instanțele interne i-au refuzat dreptul de a reprezenta membrii săi la nivelul societății și, prin urmare, de a apăra drepturile și interesele acestora. A existat vreo interferență cu libertatea de asociere a reclamantului, în sensul articolului 11 § 1 din Convenție (a se vedea Demir și Baykara c. Turcia [GC], nr. 34503/97, § 154, 12 noiembrie 2008)? Dacă este cazul, a fost că interferența prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 11 § 2? Guvernul este invitat să prezinte o copie a hotărârii nr. 151 din 19 Ianuarie 2000 a Curții Înalte de Casare și Justiție, menționată în hotărârea din 26 aprilie 2006 a Tribunalului de Primă Instanță Timișoara.

13 January 2010

THIRD SECTION

Application no. 27921/07

by SOLECTRON TRADE UNION

against Romania

lodged on 13 June 2007

STATEMENT OF FACTS

THE FACTS

The applicant is a trade union from Timișoara which was registered in the Register of Legal Entities kept by the Timișoara Court of First Instance. Its name in Romanian is

Sindicatul Liber “Solectron”

. The application was lodged on its behalf by Mr Lucian-Ioan Malea, the leader of the trade union.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant trade union, may be summarised as follows.

The applicant is an independent trade union set up within the SC

Solectron S.R.L. company (“the company”) and affiliated to a branch-representative trade union organisation.

On 10 April 2006 the applicant trade union lodged an application with the Timișoara Court of First Instance seeking recognition of its right of representation at company level.

On 26 April 2006 the Timișoara Court of First Instance dismissed that request. The court then gave a grammatical interpretation of the relevant legal provisions and concluded that Article 18 § 3 of Law no. 143/1997 had introduced an additional criterion for representation to those provided for in Article 17 § 1 (c) of Law no. 130/1996 (see Relevant domestic law, below), not an alternative one. That interpretation was in keeping with a decision of 19 January 2000 of the High Court of Cassation and Justice. The court acknowledged that the applicant trade union had legal status and was affiliated to a branch-representative trade union organisation. However, since it only had eighty members out of 2,234 company employees, the court ruled that the applicant trade union had not satisfied all three cumulative criteria required for representation.

The applicant trade union appealed, arguing that Article 18 § 3 had laid down two alternative requirements for representation.

On 22 January 2007 the Sibiu County Court, by a final decision, dismissed that appeal, considering the interpretation given by the lower court as being logical and grammatically correct. Had it been the legislator’s intention to consider affiliation to a branch-representative trade union organisation as being an alternative condition, it would have employed a disjunctive conjunction such as “or”, and not used the wording “and also if” (

precum și

).

B.

Relevant domestic law

Article 17 § 1 (c) of Law no. 130 of 16 October 1996 on collective labour agreements provides that, in negotiations regarding collective labour agreements, at company level, shall be attended by a trade union organisation which meets cumulatively the following two conditions: has legal status as a trade union organisation and its membership represents at least one third of the total number of employees.

Law no. 143 of 24 July 1997 supplemented Law no. 130/1996. Among others, it introduced Article 18 § 3, which reads as follows:

“Trade union organisations within a company are representative if they comply with the conditions laid down in Article 17 § 1 (c), and also if are affiliated to a branch-representative trade union organisation.”

On 21 January 2008 the plenary of the High Court of Cassation and Justice delivered a judgment expressing a unitary interpretation and application of the law (

recurs în interesul legii

). The General Prosecutor requested the High Court to rule on the interpretation and application of Articles 17 § 1 (c) and 18 § 3 of Law no. 130/1996 republished, in respect of the criteria required by a trade union to gain representation at company level. The High Court acknowledged that courts had no unitary approach as regards the application of those legal provisions, since some of them had considered that the conditions set out in Articles 17 § 1 (c) and 18 § 3 were cumulative, whereas others had deemed them to be alternative. The High Court ruled that only the latter had rightly interpreted and applied the law, since the very meaning of the wording “and also if” (

precum și

) was an alternative condition. It further considered that the legislator’s intention was to grant representation at company level to a trade union despite the fact that it did not have the number of employees required under Article 17 § 1 (c), and thus to allow the trade union to participate in collective bargaining with the employer. The Constitutional Court adopted the same view in a decision of 18 April 2000.

COMPLAINTS

The applicant trade union complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings had been unfair and had lasted too long.

The applicant trade union complained under Article 11 of the Convention that, in spite of the fact that it was affiliated to a branch-representative trade union organisation, the domestic courts had denied it the right to represent its members at company level and thus to defend their rights and interests.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicant’s freedom of association, within the meaning of Article 11 § 1 of the Convention (see

Demir and Baykara v. Turkey

[GC], no. 34503/97, § 154, 12 November 2008)?

If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 11 § 2?

The Government are invited to submit a copy of judgment no. 151 of 19

January 2000 of the High Court of Cassation and Justice, referred to in the judgment of 26 April 2006 of the Timișoara Court of First Instance.