14 ianuarie 2010 SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 2822/05 prezentată de Octavian COSAC împotriva României, introdusă la 25 iulie 2005 EXPOSAT DE FĂCUT Reclamanții, dl Octavian Cosac și dl Elena Irina COSAC, tată și fiică, sunt doi resortisanți români, născuți în 1952, respectiv 1991 și rezidenți în Mădulari-Beica, România. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Divorț și atribuire custodia copilului În 2003, ca urmare a unei acțiuni formulate de reclamant împotriva soției sale, C.S., Tribunalul de Primă Instanță din Drăgășani a pronunțat divorțul cu privire la greșelile exclusive ale mamei și a atribuit acesteia custodia fiicei lor (rectora). Această hotărâre a devenit definitivă la o dată nespecificată. Cu toate acestea, în ciuda deciziei definitive, recurenta a refuzat să locuiască cu mama sa. Acest refuz a fost constatat de un aprod al justiției care a emis un proces-verbal în acest sens. În urma acestui refuz, C.S. a solicitat din nou, de data aceasta prin intermediul unei cereri în avans, custodia copilului. September 2003, tribunalul departamental din Vâlcea a primit acțiunea și a ordonat reclamantului să respecte atribuirea C.S. a custodei fiicei lor. Prin hotărârea din 26 octombrie 2004, tribunalul departamental din Vâlcea a confirmat această hotărâre. În 2004, reclamantul a formulat, în calitate de reprezentant legal al fiicei sale (la momentul în care avea 13 ani), o cerere prin care intenționa să-i atribuie custodia exclusivă a copilului. Pentru a-și susține cererea, a menționat că fiica sa fusese atacată de mama sa și de tovarășul acesteia și că ea părăsise locuința pentru a se muta la el. Potrivit reclamantului, fiica sa a refuzat să meargă la domiciliul C.S. și a dorit să fie ridicată și să fie preluată în mod material de tatăl său. La 13 decembrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. În același timp, reclamantul a prezentat o nouă cerere de realocare a custodiei fiicei sale, menționând, printre altele, pericolul pe care coabitarea cu fosta sa soție îl reprezenta, în opinia sa, pentru dezvoltarea copilului. Prin hotărârea din 11 noiembrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului pentru nefondare, reținând că simpla intenție a minorului de a locui cu tatăl său nu a fost suficientă pentru a permite să se facă o astfel de cerere. Împărtășire după divorț În septembrie 2003, reclamantul a solicitat, în fața Tribunalului de Primă Instanță din Drăgașani, partajarea bunurilor comune, inclusiv a apartamentului lor. Prin hotărârea din 3 martie 2005, tribunalul a decis să dea avnului la Această hotărâre a fost confirmată la 13 septembrie 2003 de tribunalul departamental din Vâlcea și la 12 decembrie 2005 de Curtea de Apel din Pitești. Plângere penală pentru atac și vătămare în 2003, reclamantul a depus, în numele fiicei sale, o plângere penală pentru atac și vătămare corporală împotriva C.S. și a concubinului său, C.I.C. Prin hotărârea din 21 noiembrie 2003, Tribunalul de Primă Instană din Drăgășani a Agha C.S. și C.I.C. și i-a condamnat pe toți să plătească o amendă administrativă de un milion de lei românești. Tribunalul a considerat că faptele imputate, și anume actele de violență fizică aplicate recurentei, nu constituiau infracțiuni, având în vedere gradul redus de pericol social. Această hotărâre a fost confirmată la 19 ianuarie 2004, în recurs, de tribunalul departamental din Vâlcea. Acțiune de realocare a custodiei copilului La 3 iunie 2005, recurenta a formulat o cerere de acordare a custodiei sale tatălui său. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Drăgășani, asistată de tatăl său, a informat că comportamentul mamei sale face imposibilă coabitarea cu ea și concubinul ei. Prin hotărârea din 5 octombrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Drăgășani a primit acțiunea recurentei și a atribuit custodia exclusivă a acesteia reclamantului. El a considerat că reclamanta, care a formulat în numele său cererea de a acorda custodia tatălui său, nu întreținea relații bune cu mama sa, locuia de mai bine de doi ani în casa tatălui său care se ocupa de educația sa cu ajutorul bunicii materne. De asemenea, a considerat că reclamantul, care, contrar sprijinului C.S., nu făcea parte din nicio sectă religioasă, prezenta toate garanțiile necesare pentru buna educație a fiicei sale și că, în orice caz, acesta era cel care asigura necesitățile materiale ale minorului. Această hotărâre a fost confirmată la 24 ianuarie 2006 de către tribunalul departamental din Valcea, la apelul C.S. Prin hotărârea din 29 martie 2006, Tribunalul de Primă Instană din Drăgășani, în sensul în care acțiunea recurentei a fost respinsă ca fiind nefondată. Instana de apel își motivează hotărârea după cum urmează: (...) în speță, interesul superior al minorului este acela de a beneficia de o locuință, proprietatea personală a părintelui care a obținut custodia; de a trăi în apropierea școlii sale; de a beneficia de consiliere și de îngrijirea mamei sale ; (...) d a dobândi o concepție sănătoasă și liberă a vieții, societatea și religia, și nu de a trăi sub influența tatălui său mai degrabă a unui cult religios (...) În ceea ce privește condițiile morale, aceaceasta este întotdeauna mama pârâtă care le poate asigura, în măsura în care tatăl minorului, care cuprinde parțial conținutul și consecințele actelor sale și care suferă, astfel cum reiese din raportul de expertiză medicală psihiatrică, de o depresie persistentă, are o capacitate de discernământ modificată. În plus, tatăl minorului este membru al unui cult, mai precis premonițiile Sundar Singh mai degrabă, care nu este recunoscut de Biserica Ortodoxă, precum și rezultă din atestarea emisă de către persoana care a fost ucisă din Ramnic, și din mărturiile lui A.N., U.G. și U.L. care pretind că l-a văzut pe tatăl minorului în compania unui om îmbrăcat în alb și purtând o cruce mare. Tatăl minorului le - a spus martorilor că persoana pe care o văzuseră era Iisus. Această persoană a stat o săptămână în casă. [Octavian Cosac] le - a spus martorilor că dorea să facă parte dintr - o sectă religioasă. Având în vedere aceste circumstanțe, tatăl minorului nu prezintă garanțiile juridice necesare pentru a se ocupa de educația și formarea profesională a minorului (...) Micuta este la o varsta care o poate face influentabila, iar influenta negativa a tatalui ei poate pune in pericol relatia mama-fiica, care trebuie sa se bazeze pe incredere, respect si, mai presus de toate, pe afectiune... Dreptul si practica interna relevant Codul familiei Dispozitiile relevante in acest caz ale codului familiei sunt astfel formulate art. 42 Tribunalul, atunci când pronunță divorțul, desemnează părintele căruia i se încredințează îngrijirea copiilor minori (...) art. 43 Părinții divorțați cărora li se încredințează custodia copilului său își exercită autoritatea părintească față de acesta (...) Părinții divorțați cărora nu li se încredințează custodia copilului au dreptul să aibă relații personale cu acesta și să se asigure că sunt educați, dezvoltați și instruiți la școală și la locul de muncă. În cazul unei modificări a circumstanțelor, la cererea unuia dintre părinți, a copilului care are peste 14 ani, a autorității de tutelă sau a oricărei alte instituții de protecție, instanța poate modifica măsurile privind drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale care îi vizează pe părinții divorțați și pe copiii lor. Modificarea măsurilor luate în temeiul art. 42 alin. (1) și (2) se face în conformitate cu cerințele stabilite în aceste dispoziții. art. 97 Părinții au aceleași drepturi și obligații față de copilul lor minor, indiferent dacă este legitim, natural sau adoptat. Ei își exercită drepturile părintești în interesul copilului. art. 99 Orice litigiu între părinți cu privire la exercitarea drepturilor părintești va fi soluționat de către autoritatea de tutelă în interesul copilului, după ce părinții au fost ascultați. art. 100 La copilul minor locuiește cu părinții săi. Dacă părinții nu au aceeași reședință, ei stabilesc de comun acord reședința copilului. În lipsa unui acord în acest sens, aceaceasta este instanța care decide, după audierea autorității de tutelă și a copilului în vârstă de peste 10 ani, luând în considerare interesul copilului. art. 101 Părinții au obligația de a avea grijă de copilul lor. Ei au obligația de a crește copilul și de a se îngriji de sănătatea sa și de dezvoltarea sa fizică, de educația sa, de formarea sa școlară și profesională, în conformitate cu capacitățile sale și cu idealurile statului, pentru a-l face util pentru colectivitate. art. 108 L ) trebuie să exercite un control efectiv și continuu asupra modului în care părinții își îndeplinesc obligațiile privind persoana și bunurile copilului. Delegații autorității de tutelă au dreptul de a vizita copiii acasă și de a se informa prin orice mijloace cu privire la modul în care persoanele care au sarcina asupra lor, asupra sănătății și dezvoltării lor fizice, asupra educației lor (...) ; dacă este necesar, dau instrucțiunile necesare. GRIFS Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de acordarea, în urma divorțului lor, a apartamentului lor, bine comun, fostei sale soții prin Hotărârea din 12 decembrie 2005 a Tribunalului de apel din Pitești. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, el se plânge de caracterul echitabil al procedurii, primită la 3 septembrie 2003 și confirmată de octombrie 2004 de tribunalul juvenil din Vâlcea, prin care garda minorului a fost atribuită mamei. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge, în numele său și în numele reclamantei, de respingerea de către instanța de apel a lui Pitești, la 29 martie 2006, din acțiunea sa de realocare a custodiei în favoarea sa, respinsă de apartenența sa la o sectă religioasă și pronunțată în ciuda faptului că minora locuia cu el de aproape trei ani deja. Invocând, de asemenea, art. 14 din Convenție, denunță o discriminare pe motiv de apartenență la o altă religie decât religia ortodoxă. Invocând art. 9 din Convenție, precum și art. 14, reclamantul se plânge de un obstacol în calea dreptului său de a-și respecta libertatea religioasă. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de respingerea de către tribunalul juvenil din Vâlcea, la 19 ianuarie 2004, a plângerii penale pentru bătăi și răni pe care a depus-o în numele fiicei sale. Recurenții au fost supuși unei ingerințe în exercitarea dreptului lor la respectarea vieții lor familiale, în sensul articolului 8 din convenție, din cauza faptului că reședința recurentei a fost stabilită la casa mamei sale În acest sens, această interferență a fost justificată și proporțională Recurenții au fost discriminați în exercitarea dreptului lor la respectarea vieții lor de familie, în sensul articolelor 8 și 14 combinate, ca urmare a motivării deciziei Tribunalului de Primă Instanță Dreptul la libertatea religioasă a reclamantului, garantat prin art. 9 din convenție, a fost restrâns în speță ? În cazul în care restricția a fost justificată în sensul alin. (2) din această dispoziție
14 janvier 2010
Requête n
o
28129/05
présentée par Octavian COSAC
contre la Roumanie
introduite le 25 juillet 2005
Les requérants, M. Octavian Cosac et M
me
Elena Irina Cosac, père et fille, sont deux ressortissants roumains, nés respectivement en 1952 et 1991 et résidant à Mădulari-Beica, en Roumanie.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
1.
Divorce et attribution de la garde de l’enfant
En 2003, à la suite d’une action formée par le requérant à l’encontre de son épouse, C.S., le tribunal de première instance de Drăgășani prononça le divorce aux torts exclusifs de la mère et attribua à celle-ci la garde de leur fille (la requérante). Ce jugement devint définitif à une date non précisée. Toutefois, malgré la décision définitive, la requérante refusa de vivre avec sa mère. Ce refus fut constaté par un huissier de justice qui dressa un procès-verbal en ce sens.
A la suite de ce refus, C.S. sollicita à nouveau, cette fois par la voie d’une demande en référé, la garde de l’enfant. Par un jugement définitif du 3
septembre 2003, le tribunal départemental de Vâlcea accueillit l’action et ordonna au requérant de respecter l’attribution à C.S. de la garde de leur fille. Par un arrêt du 26 octobre 2004, le tribunal départemental de Vâlcea confirma ce jugement.
En 2004, le requérant forma, en tant que représentant légal de sa fille (à l’époque âgée de treize ans), une demande en référé tendant à lui attribuer la garde exclusive de l’enfant. Pour étayer sa demande, il relata que sa fille avait été agressée par sa mère et le compagnon de celle-ci et qu’elle avait quitté leur domicile pour s’installer chez lui. Selon le requérant, sa fille refusait de se rendre au domicile de C.S. et souhaitait être élevée et prise en charge matériellement par son père. Le 13 décembre 2004, le tribunal de première instance rejeta la demande du requérant comme étant mal fondée. Il ressort des éléments du dossier que, faute de recours, ce jugement devint définitif.
Parallèlement, le requérant déposa une nouvelle demande tendant à la réattribution en sa faveur de la garde de sa fille. Il évoquait, entre autres, le danger que la cohabitation avec son ex-épouse représentait selon lui pour le développement de l’enfant. Il versa au dossier les copies de plusieurs certificats médico-légaux attestant des coups et blessures subis par l’enfant. Par un jugement du 11 novembre 2004, le tribunal de première instance rejeta l’action du requérant pour défaut de fondement, retenant que la simple volonté de la mineure de vivre avec son père ne suffisait pas pour qu’il soit fait droit à une telle demande.
2.
Partage après divorce
En septembre 2003, le requérant sollicita, devant le tribunal de première instance de Drăgășani, le partage des biens communs, y compris leur appartement. Par un jugement du 3 mars 2005, le tribunal décida d’octroyer l’appartement à l’ex-épouse en ordonnant à celle-ci de verser une soulte au requérant. Ce jugement fut confirmé le 13 septembre 2003 par le tribunal départemental de Vâlcea et le 12 décembre 2005 par la cour d’appel de Pitești.
3.
Plainte pénale pour coups et blessures
En 2003, le requérant déposa, au nom de sa fille, une plainte pénale pour coups et blessures contre C.S. et son concubin, C.I.C. Par un jugement du 21 novembre 2003, le tribunal de première instance de Drăgășani acquitta C.S. et C.I.C. et les condamna chacun à payer une amende administrative d’un montant d’un million d’anciens lei roumains. Le tribunal jugea que les faits imputés, à savoir des violences physiques infligées à la requérante, ne constituaient pas des infractions, étant donné le degré réduit de danger social. Ce jugement fut confirmé le 19
janvier 2004, en recours, par le tribunal départemental de Vâlcea.
4.
Action tendant à la réattribution de la garde de l’enfant
Le 3 juin 2005, la requérante forma une demande visant à l’attribution de sa garde à son père. Devant le tribunal de première instance de Drăgășani, assistée par son père, elle fit savoir que le comportement de sa mère rendait impossible la cohabitation avec elle et son concubin.
Par un jugement du 5 octobre 2005, le tribunal de première instance de Drăgășani accueillit l’action de la requérante et attribua la garde exclusive de celle-ci au requérant. Il jugea que la requérante, qui avait formulé en son propre nom la demande visant à l’octroi de sa garde à son père, n’entretenait pas de bonnes relations avec sa mère, vivait depuis plus de deux ans chez son père qui s’occupait de son éducation avec l’aide de la grand-mère maternelle. Il jugea également que le requérant, qui, contrairement à ce que soutenait C.S., n’appartenait à aucune secte religieuse, présentait toutes les garanties nécessaires à la bonne éducation de sa fille, et qu’en tout état de cause c’était lui qui assurait les besoins matériels de la mineure. Ce jugement fut confirmé le 24 janvier 2006 par le tribunal départemental de Vâlcea, sur appel de C.S. Celle-ci forma un recours contre cette décision.
Par un arrêt du 29 mars 2006, la cour d’appel de Pitești cassa les deux décisions et fit droit au recours de C.S., modifiant le jugement du 5
octobre
2005 du tribunal de première instance de Drăgășani, dans le sens où l’action de la requérante fut rejetée comme étant mal fondée. La cour d’appel motiva son arrêt comme suit
:
«
(...) en l’espèce, l’intérêt supérieur de la mineure est celui de bénéficier d’un logement, propriété personnelle du parent ayant obtenu la garde
; de vivre à proximité de son école
; de bénéficier des conseils et des soins de sa mère
; (...) d’acquérir une conception saine et libre de la vie, la société et la religion, et non de vivre sous l’influence de son père – membre d’une secte religieuse (...)
En ce qui concerne les conditions morales, c’est toujours la mère défenderesse qui peut les assurer, dès lors que le père de la mineure, comprenant partiellement le contenu et les conséquences de ses actes et souffrant, ainsi qu’il ressort du rapport d’expertise médicale psychiatrique, d’une dépression persistante, a une capacité de discernement altérée.
D’ailleurs, le père de la mineure est membre d’une secte, «
Les prémonitions de Sundar Singh
», qui n’est pas reconnue par l’Église orthodoxe, ainsi qu’il ressort de l’attestation délivrée par l’Évêché de Râmnic, et des témoignages de A.N., U.G. et U.L. qui affirment avoir vu le père de la mineure en compagnie d’un homme habillé en blanc et portant une grande croix. Le père de la mineure a dit aux témoins que la personne qu’ils avaient vue était Jésus. Cette personne est restée pendant une semaine dans la maison. [Octavian Cosac] a indiqué aux témoins qu’il voulait faire partie d’une secte religieuse. Compte tenu de ces circonstances, le père de la mineure ne présente pas les garanties morales requises pour s’occuper de l’éducation et de la formation professionnelle de la mineure (...)
La mineure est à un âge qui peut la rendre influençable, et l’influence négative de son père peut mettre en danger la relation mère-fille, qui doit se fonder sur la confiance, le respect et, avant tout, l’affection (...)
»
B.
Le droit et la pratique interne pertinents
1.
Le code de la famille
Les dispositions pertinentes en l’espèce du code de la famille sont ainsi libellées
:
Article 42
«
Le tribunal, lorsqu’il prononce le divorce, désigne le parent auquel la garde des enfants mineurs est confiée (...)
»
Article 43
«
Le parent divorcé qui s’est vu confier la garde de son enfant exerce l’autorité parentale à l’égard de ce dernier (...)
Le parent divorcé qui ne s’est pas vu confier la garde de son enfant a le droit d’entretenir des relations personnelles avec ce dernier et de veiller à son éducation, à son épanouissement et à sa formation scolaire et professionnelle.
»
Article 44
«
En cas de changement des circonstances, sur demande d’un des parents, de l’enfant s’il a plus de quatorze ans, de l’autorité de tutelle ou de toute autre institution de protection, le tribunal peut modifier les mesures relatives aux droits et aux obligations personnels ou patrimoniaux visant les parents divorcés et leurs enfants.
La modification des mesures prises en vertu de l’article 42 §§ 1 et 2 se fait dans le respect des exigences établies par ces dispositions.
»
Article 97
«
Les parents ont les mêmes droits et obligations envers leur enfant mineur, qu’il soit légitime, naturel ou adopté.
Ils exercent leurs droits parentaux dans l’intérêt de l’enfant.
»
Article 99
«
Tout différend des parents à l’égard de l’exercice des droits parentaux sera réglé par l’autorité de tutelle dans l’intérêt de l’enfant, après que les parents ont été entendus.
»
Article 100
«
L’enfant mineur habite avec ses parents.
Si les parents n’ont pas la même résidence, ils fixent d’un commun accord la résidence de l’enfant.
En l’absence d’un accord en ce sens, c’est le tribunal qui décide, après avoir entendu l’autorité de tutelle et l’enfant s’il est âgé de plus de dix ans, en prenant en compte l’intérêt de l’enfant.
»
Article 101
«
Les parents ont l’obligation de prendre soin de leur enfant. Ils ont l’obligation d’élever l’enfant et de s’occuper de sa santé et de son développement physique, de son éducation, de sa formation scolaire et professionnelle, en accord avec ses capacités et avec les idéaux de l’État, afin de le rendre utile à la collectivité.
»
Article 108
«
L’autorité de tutelle (
autoritatea tutelară
) doit exercer un contrôle effectif et continu sur la manière dont les parents s’acquittent de leurs obligations concernant la personne et les biens de l’enfant.
Les délégués de l’autorité de tutelle ont le droit de rendre visite aux enfants chez eux et de se renseigner par tous les moyens sur la manière dont les personnes qui en ont la charge s’occupent d’eux, sur leur santé et leur développement physique, sur leur éducation (...)
; au besoin, ils donnent les instructions nécessaires.
»
1.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de l’attribution, à la suite de leur divorce, de leur appartement, bien commun, à son ex-épouse par l’arrêt du 12 décembre 2005 de la cour d’appel de Pitești.
2.
Invoquant
l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint de l’inéquité de la procédure en référé accueillie le 3 septembre 2003 et confirmée le
26
octobre 2004 par le tribunal départemental de Vâlcea, par laquelle la garde de la mineure a été attribuée à la mère.
3.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint, en son nom et au nom de la requérante, du rejet par la cour d’appel de Pitești, le 29
mars 2006, de son action tendant à la réattribution de la garde en sa faveur, rejet motivé par son appartenance à une secte religieuse et prononcé en dépit du fait que la mineure vivait avec lui depuis presque trois ans déjà. Invoquant également l’article 14 de la Convention, il dénonce une discrimination fondée sur son appartenance à une religion autre que la religion orthodoxe.
4.
Invoquant l’article 9 de la Convention, ainsi que l’article 14, le requérant se plaint d’une entrave à son droit au respect de sa liberté de religion.
5.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint du rejet par le tribunal départemental de Vâlcea, le 19 janvier 2004, de la plainte pénale pour coups et blessures qu’il a déposée au nom de sa fille.
1.
Les requérants ont-ils subi une ingérence dans l’exercice de leur droit au respect de leur vie famiale, au sens de l’article 8 de la Convention, du fait que la résidence de la requérante a été fixée chez sa mère
?
2.
Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle justifiée et proportionnée
?
3.
Les requérants ont-ils subi une discrimination dans l’exercice de leur droit au respect de leur vie familiale, au sens des articles 8 et 14 combinés, du fait de la motivation de la décision de la cour d’appel
?
4.
Le droit à la liberté de religion du requérant, garanti par l’article 9 de la Convention, a-t-il été restreint en l’espèce
? Dans l’affirmative, cette restriction était-elle justifiée au sens du paragraphe 2 de cette disposition
?