- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 ianuarie 2010
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Seceleanu și alții împotriva României
Traducere în română Auto
Primul reclamant s-a născut în 1922 și a murit în 2006. Ceilalți doi solicitanți s-au născut în 1948 și, respectiv, în 1946 și trăiesc în București. În 1950, Apartamentele nos. 203 și 215 situate în București, Vasile Conta nr. 7-9, proprietatea B.M., au fost confiscate de stat în conformitate cu decretul 92/1950 privind naționalizarea. B.M. a fost tatăl vitreg al S.D., S.D. în 1994 S.D. împreună cu fratele său B.R. a căutat să declare criza nulă și nulă și să recupereze proprietatea celor două apartamente. La 8 februarie 1995, Tribunalul de Primă Instanță a permis acțiunea S.D. și a ordonat restabiliu în integritate a celor două apartamente. Cu toate acestea, pe baza unui certificat de moștenire, B.R.
nu a avut loc în cadrul procedurii. Un recurs de către autoritățile a fost respins la 20 noiembrie 1995 de către Curtea de județul București, care a considerat că convulsiunea este ilegală. La 12 mai 1997, la cererea S.D., Consiliul Comunal București, având în vedere faptul că hotărârea din 8 februarie 1995 a devenit executivă, a ordonat restituirea apartamentelor 203 și 215. a asigurat recunoașterea judiciară a dreptului său de proprietate, el nu a putut recupera posesia acestor apartamente deoarece statul le-a vândut la 23 decembrie 1996 și, respectiv, 13 ianuarie 1997 către chiriașii atunci, în temeiul Legii nr. 112/1995. 10. În 1998 S.D. a depus două cereri de a declara vânzările de către stat nule și nule.
S.D. a murit în 2000 și reclamanții au continuat procedura. 11. La 7 februarie 2001, Curtea de Apel din București, prin decizia finală, a respins acțiunile referitoare la Apartamentul 215, având în vedere că vânzarea a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995 și că fostii chiriași au făcut achiziția de bună credință. 12. La 13 august 2001, reclamanții au solicitat autorităților administrative de restituire a Apartamentului 215 în temeiul Legii nr. Prin scrisoarea din 12 aprilie 2006, Consiliul Comunal a informat Agentul Guvernului că dosarul era incomplet, deoarece nu avea parte din documentele necesare. 13. La 12 decembrie 2002, Curtea de Apel, prin o decizie finală, a susținut celelalte acțiuni depuse de S.D.
în 1998 și a declarat vânzarea apartamentului 203 nul și nul. 14. La 22 februarie 2008, Tribunalul de Primă Instanță din București a permis o cerere a celor de-a doua și de-a treia solicitanți de a distruge foștii chiriași din Apartamentul 203 din apartamentul respectiv. La 4 decembrie 2008, Tribunalul de județ din București a respins un recurs de către foști chiriași. Acesta a depus un apel suplimentar asupra punctelor de drept. Acțiunea este încă în așteptare. 15. La 20 septembrie 1999, Consiliul Comunal București, la cererea fostilor chiriași din Apartamentul 203, a solicitat revizuirea hotărârii din 8 februarie 1995 (cere de revizuire), pe baza presupuselor noi documente care atestă legalitatea naționalizării din 1950. Foștii chiriași au intervenit și în cadrul procedurii.
16. Curtea de Apel din București a respins această cerere ca fiind în afara timpului, prin decizia finală din 20 septembrie 2001 17. La 12 iunie 2002, Consiliul Comunal a încercat din nou să revizuiască această hotărâre, în urma unei cereri de către aceiași foști chiriași din Apartamentul 203, susținând că există noi documente care dovedesc că S.D. nu a fost singurul moștenitor al B.M. Foști chiriași au intervenit în cadrul procedurii. 18. La 20 noiembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din București a respins acțiunea ca fiind fără timp. Nu există nimic în dosar care să spună că a fost interzis un recurs împotriva acestei hotărâri. 19. La 22 noiembrie 2002, la cererea foștilor chiriași, Procurorul a atașat Tribunalului de Primă Instanță a introdus o procedură care să revizuiască această hotărâre, pe baza unui certificat de moștenire din 1958, considerat un nou document care atestă că S.D.
nu a fost singurul moștenitor. 20. La 31 ianuarie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a constatat că cererea nu este admisibilă, deoarece acest certificat ar fi putut fi obținut de autoritățile, care au fost acuzate în aceste proceduri, cu o diligență minimă. 21. Procurorul, consiliul municipal și fostii chiriași ai Apartamentului 203 au făcut apel. În cele din urmă, la 14 februarie 2006, județul București și-a respins apelurile ca fiind nefondate sau pentru lipsă de interes. 22. Toate părțile au depus un nou recurs asupra punctelor de drept. Potrivit documentelor din dosar, procedurile sunt încă în așteptare.
23. La 27 aprilie 2005, Consiliul municipiului București a făcut o nouă încercare, la cererea acelorași foști chiriași care au intervenit în cadrul procedurii, de a revizui hotărârea din 8 februarie 1995. Foștii chiriași au informat Consiliul Comunal că procurorul a constatat că semnăturile de pe formularul de cerere din 1994 (a se vedea punctul 6 de mai sus) au fost falsificate, deoarece aparțineau avocatului reclamantului, deși se presupunea că aparțin reclamanților înșiși. Totuși, procurorul a recunoscut că responsabilitatea penală a avocatului a devenit limitată la timp. 24. La 30 septembrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a susținut acțiunea și a declarat nul și anulat acțiunea introdusă de reclamanții în 1994, pentru lipsa unei semnături valabile.
25. La 18 ianuarie 2006, Tribunalul de Conturi a București a considerat că un recurs de către reclamanții nu a fost în timp util. 26. La 6 noiembrie 2006, Curtea de Apel din București a permis un recurs suplimentar, cu privire la punctele de drept, de către cele de-a doua și de-a treia reclamante, a anulat hotărârea anterioară și a trimis cazul înapoi pentru o nouă examinare a recursului reclamanților împotriva hotărârii din 30 septembrie 2005. 27. La 13 martie 2007, Tribunalul județului București a permis recursul reclamanților împotriva acestei hotărâri și a respins cererea de revizuire, având în vedere faptul că formularul de cerere nu a reprezentat dovezi relevante în prezentarea acestei hotărâri.
Prin scrisoarea din 18 martie 2009, Guvernul a informat Curtea că acțiunea era încă în suspensie. 29. Dispozițiile juridice relevante și jurisprudența sunt descrise în hotărârile Brumărescu c. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin și alții c. România (n. 57001/00, §§ 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru c. România (n. 63252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005); și Tudor v. România (n. 29035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
4. The first applicant was born in 1922 and died in 2006. The other two applicants were born in 1948 and 1946 respectively and live in Bucharest.
In 1950, Apartments nos. 203 and 215 situated in Bucharest, Vasile Conta no. 7-9, the property of B.M., were seized by the State under Decree no. 92/1950 on nationalisation. B.M. was S.D.’s stepfather, S.D. being the husband of the first applicant and the father of the other two applicants.
In 1994 S.D. together with his brother B.R. sought to have the seizure declared null and void and to recover ownership of the two apartments.
On 8 February 1995 the Bucharest Court of First Instance allowed the action by S.D. and ordered restitutio in integrum of the two apartments. However, on the basis of an inheritance certificate, it held that B.R. had no standing in the proceedings. An appeal by the authorities was dismissed on 20 November 1995 by the Bucharest County Court, which considered the seizure as being unlawful. That judgment became final.
On 12 May 1997, at the request of S.D., the Bucharest Town Council, having regard to the fact that the judgment of 8 February 1995 had become enforceable, ordered the restitution of Apartments 203 and 215.
Although S.D. had secured judicial recognition of his property right, he was not able to recover possession of those apartments because the State had sold them on 23 December 1996 and 13 January 1997 respectively to the then tenants, under Law no. 112/1995.
In 1998 S.D. lodged two requests to have the sales by the State declared null and void. S.D. died in 2000 and the applicants continued the proceedings.
On 7 February 2001 the Bucharest Court of Appeal, by a final decision, dismissed the action regarding Apartment 215, considering that the sale had complied with the provisions of Law no. 112/1995 and that the former tenants had made the purchase in good faith.
On 13 August 2001 the applicants applied to the administrative authorities for restitution of Apartment 215 under Law no. 10/2001 governing immovable property wrongfully seized by the State. By a letter of 12 April 2006 the Town Council informed the Agent of the Government that the file was incomplete as it lacked some of the necessary documents.
On 12 December 2002 the Court of Appeal, by a final decision, upheld the other action lodged by S.D. in 1998 and declared the sale of Apartment 203 null and void.
On 22 February 2008 the Bucharest Court of First Instance allowed a request by the second and third applicants to have the former tenants of Apartment 203 evicted from that apartment. On 4 December 2008 the Bucharest County Court dismissed an appeal by the former tenants. The latter lodged a further appeal on points of law. The proceedings are still pending.
On 20 September 1999 the Bucharest Town Council, at the request of the former tenants of Apartment 203, sought the revision of the judgment of 8 February 1995 (cerere de revizuire), on the basis of alleged new documents attesting the lawfulness of the 1950 nationalisation. The former tenants also intervened in the proceedings.
The Bucharest Court of Appeal dismissed that request as being out of time, by a final decision of 20 September 2001.
On 12 June 2002 the Town Council again sought to have that judgment revised, following a request by the same former tenants of Apartment 203, alleging that there were new documents proving that S.D. was not the only heir of B.M. The former tenants intervened in the proceedings.
On 20 November 2002 the Bucharest Court of First Instance dismissed the action as being out of time. There is nothing in the file to say that an appeal was lodged against that judgment.
On 22 November 2002, at the request of the former tenants, the Prosecutor’s Office attached to the Bucharest Court of First Instance brought proceedings to have that judgment revised, on the basis of an inheritance certificate from 1958, considered to be a new document attesting that S.D. was not the only heir.
On 31 January 2003 the Bucharest Court of First Instance found that request inadmissible, since that certificate could have been obtained by the authorities, which were defendants in those proceedings, with minimum diligence.
The prosecutor, the town council and the former tenants of Apartment 203 appealed. Eventually, on 14 February 2006 the Bucharest County Court dismissed their appeals as groundless or for lack of interest.
All the parties lodged a further appeal on points of law. According to the documents in the file, the proceedings are still pending.
On 27 April 2005 the Bucharest Town Council made a fresh attempt, at the request of the same former tenants who had intervened in the proceedings, to have the judgment of 8 February 1995 revised. The former tenants informed the Town Council that the prosecutor had found that the signatures on the 1994 application form (see paragraph 6 above) were forged, since they belonged to the plaintiffs’ lawyer, although it had been alleged that they belonged to the plaintiffs themselves. However, the prosecutor acknowledged that the lawyer’s criminal responsibility had become time-barred.
On 30 September 2005 the Bucharest Court of First Instance upheld the action and declared null and void the action introduced by those plaintiffs in 1994, for lack of a valid signature.
On 18 January 2006 the Bucharest County Court considered an appeal by the applicants as being out of time.
On 6 November 2006 the Bucharest Court of Appeal allowed a further appeal, on points of law, by the second and third applicants, quashed the previous judgment and sent the case back for fresh consideration of the applicants’ appeal against the judgment of 30 September 2005.
On 13 March 2007 the Bucharest County Court allowed the applicants’ appeal against that judgment and dismissed the request for revision, considering that the application form had not represented relevant evidence in delivering that judgment.
The Bucharest Town Council lodged a further appeal on points of law. By a letter of 18 March 2009 the Government informed the Court that the proceedings were still pending.
The relevant legal provisions and jurisprudence are described in the judgments Brumărescu v. Romania ([GC], no. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin and Others v. Romania (no. 57001/00, §§ 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. Romania (no. 63252/00, §§ 38-53, 1 December 2005); and Tudor v. Romania (no. 29035/05, §§ 15-20, 17 January 2008).