BARTOS v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

26.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

BARTOS v. ROMANIA (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Adrian Ioan Bartoș, este un cetățean român care s-a născut în 1950 și locuiește în Sibiu. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Ionel Olteanu, un avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1997 Agenția de Sănătate Publică din județul Sibiu („agenția”), în urma unei examinări concurențiale, a numit reclamantul în postul de director adjunct economic în spitalul județ Sibiu („spitalul”), o instituție publică. Spitalul a fost responsabil cu aplicarea deciziei respective. În aprilie 2001, agenția a constatat deficiențe de gestionare de către solicitant. Prin urmare, la 9 mai 2001, agenția a hotărât să-l respingă de la postul său de director adjunct, hotărârea care trebuia să fie pusă în aplicare de către spital și să prevadă un termen de treizeci de zile care să fie contestat în fața instanțelor. În consecință, la 11 mai 2001, spitalul a oferit reclamantului două posturi alternative, fie ca economist, fie ca consultant în departamentul de contabilitate, informându-i că, în caz de refuz, acesta va încheia contractul său de ocupare a forței de muncă în conformitate cu art. 130 § 1 litera (e) din Codul Muncii pentru incompatibilitate profesională. La 14 mai 2001, spitalul a acuzat reclamantul de prejudiciu material cauzate instituției, pe baza constatărilor menționate mai sus. Cu toate acestea, la 1 octombrie 2001, sucursala jurisdicțională Sibiu a Curții de Conturi a anulat decizia respectivă, având în vedere că prejudiciile materiale nu au fost cauzate de reclamant și, prin urmare, nu a fost responsabil în temeiul Codului muncii. Această hotărâre a devenit finală. La 7 decembrie 2001, procurorul public nu a constatat, de asemenea, niciun motiv care să justifice inițiarea unei acțiuni penale împotriva reclamantului. La 16 mai 2001, având în vedere decizia din 9 mai 2001 și faptul că reclamantul a refuzat cele două posturi alternative, spitalul l-a respins din slujba sa. La 28 mai 2001, reclamantul a contestat decizia din 16 mai 2001 în fața instanțelor, cerând reintegrarea în slujba sa anterioară și plata achizițiilor salariale. În observațiile sale ulterioare, el a contestat de asemenea decizia din 9 mai 2001. La 1 martie 2002, postul de director economic a fost întrerupt în conformitate cu noile dispoziții legale. 10. La 13 iunie 2002, Curtea județului Sibiu a autorizat această acțiune în parte și a anulat decizia din 16 mai 2001, având în vedere că concedierea sa în temeiul articolului 130 § 1 litera (e) din Codul Muncii pentru deficiențe de gestionare nu a fost înțelesă. Acesta a susținut că motivele juridice pentru încheierea contractului său de ocupare a forței de muncă ar trebui reexaminate într-un mod echitabil, ținând seama de preferința reclamantului de a înceta sau de a continua într-un alt post. Cu toate acestea, instanța și-a respins plângerea împotriva hotărârii din 9 mai 2001 ca fiind de neașteptat. În consecință, chiar dacă s-a constatat că motivele de concediere erau nefondate, aceasta și-a respins celelalte afirmații, având în vedere că nu ar putea ordona reintegrarea în locul său de muncă anterior și plata salariului, deoarece decizia luată de agenție de a-l respinge din postul său nu a fost examinată cu privire la fond și nu a fost anulată. Curtea a concluzionat că spitalul nu a fost vinovat pentru încheierea contractului său de ocupare a forței de muncă, deoarece reclamantul a fost anterior concediat din locul de muncă de către organismul ierarhic superior și nu a optat pentru o altă poziție. Prin urmare, în ciuda annulării concedierii, instanța a considerat că dispozițiile articolului 136 din Codul muncii nu sunt aplicabile în acest caz, care prevede că, în caz de anulare a deciziei de concediere, instituția are obligația de a reintegra persoana respectivă în slujba sa anterioară și de a-i plăti daune. 11. Reclamantul a apelat, având în vedere reintegrarea sa ca urmare juridică a anulării deciziei prin care a fost respins și a susținut, de asemenea, că a avut relații de lucru cu spitalul și că decizia luată de agenție nu este relevantă în cazul său. Spitalul a susținut că decizia de a respinge reclamantul a fost luată de organismul ierarhic superior, care l-a angajat și de asemenea, și că spitalul a pus în aplicare această decizie numai în absența unui răspuns pozitiv al reclamantului la cele două propuneri alternative ale sale de muncă. De asemenea, spitalul a susținut că cele două hotărâri atacate nu au același scop deoarece decizia luată de agenția vizează doar să respingă reclamantul din postul său, oferind astfel posibilitatea de a continua relațiile de lucru într-un alt post, conform calificărilor sale. 12. La 7 octombrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a susținut această hotărâre prin o decizie finală. Acesta a considerat că anularea deciziei din 16 mai 2001 nu a avut nicio influență asupra deciziei anterioare din 9 mai 2001, care nu a fost contestată în timp util. Prin urmare, având în vedere că această decizie nu a fost anulată, nu s-a putut ordona reintegrarea reclamantului în postul său anterior sau plata salariului său. Curtea a considerat, de asemenea, irelevant faptul că reclamantul a avut relații de lucru cu spitalul, deoarece Regulamentele pentru organizarea și funcționarea agențiilor de sănătate publică prevedeau că aceste agenții au dreptul de a revoca numirea administratorilor în instituții subordonate (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos). 13. La 28 octombrie 2002, reclamantul a solicitat spitalului să-l reintegreze în conformitate cu hotărârile din 13 iunie și 7 octombrie 2002, având în vedere faptul că contractul său de ocupare a forței de muncă este încă în vigoare. La 30 octombrie 2002, în timpul unei întâlniri cu conducerea spitalului, reclamantul a fost informat cu privire la indisponibilitatea unui post de economist din spital. El a fost informat, de asemenea, că postul de director contabil nu a fost vacant și că numirea în postul de director responsabil cu reforma a fost făcută de Ministerul Sănătății, și nu de spital. 14. Prin urmare, la 29 octombrie 2002, spitalul a solicitat Agenției de Ocupare a Muncăi Countyului Sibiu (“AJOFM”) să găsească un loc de muncă corespunzător pentru reclamant și a informat, de asemenea, reclamantul cu privire la această acțiune. La 21 noiembrie 2002, AJOFM a informat spitalul cu privire la existența a două posturi disponibile ale economistului într-o anumită companie. 15. La 25 noiembrie 2002, spitalul a invitat din nou reclamantul la sediul său. Reclamantul a fost la 28 noiembrie 2002, dar a refuzat să citească informațiile trimise de AJOFM, solicitând să-l prezinte pe post. În cele din urmă, reclamantul a refuzat aceste oferte. 16. Prin urmare, la 17 ianuarie 2003, spitalul și-a încheiat contractul de ocupare a forței de muncă în temeiul articolului 130 § 1 litera (a) din Codul muncii, care prevedea concedierea unui angajat de către instituție atunci când postul ocupat de celălalt a fost întrerupt în urma reorganizației. În conformitate cu hotărârile din 13 iunie și 7 octombrie 2002, aceasta a anulat mențiunea din dosarul său de ocupare a forței de muncă, cu condiția ca el să fi fost respins din cauza deficiențelor de gestionare.Decizia a afirmat în continuare că perioada între 15 mai 2001 și 17 ianuarie 2003 nu a fost considerată lungă de serviciu. 17. Reclamantul a contestat această decizie, cerând anularea acesteia, reintegrarea sa într-un post echivalent și plata salariului începând cu 7 octombrie 2002, data la care hotărârea din 13 iunie 2002 a devenit finală (a se vedea punctul 12 de mai sus). El a susținut că anularea deciziei din 16 mai 2001 a restaurat statu quo ante și, prin urmare, contractul său de ocupare a forței de muncă este încă valabil. Spitalul a susținut că postul ocupat de către reclamant a fost întrerupt în conformitate cu noile dispoziții juridice, că nu are loc de vacantă potrivit calificărilor reclamantului și că a solicitat asistență de la AJOFM. Deoarece reclamantul a refuzat aceste oferte, spitalul a reconsiderat motivele de concediere, astfel cum se menționează în hotărârea din 13 iunie 2002. 18. La 16 iunie 2003, tribunalul județului Sibiu și-a respins acțiunea. Acesta a considerat concedierea ca fiind singura alternativă, ținând cont de faptul că postul său a fost întrerupt, că spitalul i-a oferit un alt post corespunzător calificărilor sale și, de asemenea, faptul că reclamantul a solicitat doar un post de director contabil sau director responsabil cu reforme, care ar putea fi completat numai prin o examinare concurențială. Curtea a remarcat, de asemenea, că hotărârea din 13 iunie 2002 nu a anulat decât decizia din 16 mai 2001 prin care reclamantul a fost respins de la locul de muncă, dar nu decizia luată de agenție la 9 mai 2001 cu scopul de a-l respinge din postul său. Prin urmare, contractul său de ocupare a forței de muncă continuă să fie în vigoare, dar reintegrarea sa în locul său anterior nu mai este posibilă. Curtea a susținut, de asemenea, că perioada între 15 mai 2001 și 17 ianuarie 2003 a fost considerată legal ca fiind nu constituie o lungime de serviciu, deoarece nici reclamantul nici angajatorul nu au plătit securitatea socială în cursul acestei perioade, astfel cum se prevede în dispozițiile legale. În sfârșit, instanța a respins în mod nefondat cererea pentru salariu întârziat începând cu 7 octombrie 2002 din motivul pentru care nu a lucrat. Această hotărâre a devenit finală. 19. Ordinea nr. 1562/1993 al Ministerului Sănătății privind organizarea și funcționarea agențiilor de sănătate publică, cu condiția ca organismul ierarhic superior să fie responsabil cu numirea sau revocarea numirilor directorilor din instituțiile subordonate, care au fost păstrate prin ordinul nr. 120/2001 al Ministerului Sănătății privind aprobarea Regulamentelor pentru organizarea și funcționarea agențiilor de sănătate publică.

The applicant, Mr Adrian Ioan Bartoș, is a Romanian national who was born in 1950 and lives in Sibiu. He was represented before the Court by Mr Ionel Olteanu, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu. 2. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 3. In 1997 the Public Health Agency of Sibiu County (“the agency”), further to a competitive examination, appointed the applicant in the post of economic deputy director in the Sibiu County Hospital (“the hospital”), a public institution. The hospital was in charge with the enforcement of that decision. 4. In April 2001 the agency found management deficiencies by the applicant. Therefore on 9 May 2001 the agency decided to dismiss him from his position as deputy director. That decision was to be enforced by the hospital and provided for a thirty-day time-limit to be challenged before the courts. 5. Consequently, on 11 May 2001 the hospital offered the applicant two alternative posts, either as economist or as consultant in the accounting department, informing him that in case of refusal it would terminate his employment contract in accordance with Article 130 § 1 (e) of the Labour Code for professional incompatibility. The applicant declined the two offers. 6. On 14 May 2001 the hospital charged the applicant with pecuniary damage caused to the institution, on the basis of the above-mentioned findings. However, on 1 October 2001 the Sibiu jurisdictional branch of the Court of Accounts annulled that decision, considering that the pecuniary damage had not been caused by the applicant and therefore he was not liable under the Labour Code. That judgment became final. On 7 December 2001 the public prosecutor also found no grounds which would justify initiating a criminal action against the applicant. 7. On 16 May 2001, having regard to the decision of 9 May 2001 and to the fact that the applicant had refused the two alternative posts, the hospital dismissed him from his job. 8. On 28 May 2001 the applicant challenged the decision of 16 May 2001 before the courts, seeking reinstatement in his previous job and payment of salary arrears. In his subsequent submissions, he also challenged the decision of 9 May 2001. 9. On 1 March 2002, the post of economic director was discontinued in line with new legal provisions. 10. On 13 June 2002 the Sibiu County Court allowed that action in part and annulled the decision of 16 May 2001, considering that his dismissal under Article 130 § 1 (e) of the Labour Code for management deficiencies had been groundless. It held that the legal grounds for terminating his employment contract should be reconsidered in a fair manner, by taking into account the applicant's preference for ceasing or continuing in another post. However, the court dismissed his complaint against the decision of 9 May 2001 as being out of time. Consequently, even if it found that the grounds for his dismissal were unfounded, it dismissed his other claims, considering that it could not order reinstatement in his previous job and payment of salary since that decision taken by the agency to dismiss him from his post had not been examined on the merits and had not been annulled. The court concluded that the hospital was not at fault for the termination of his employment contract because the applicant had previously been dismissed from his job by the hierarchically superior body and had not opted for another position. Therefore, in spite of upholding the annulment of his dismissal, the court considered that the provisions of Article 136 of the Labour Code were not applicable in the case. That Article provided that in case of annulment of a dismissal decision, the institution had an obligation to reinstate that person in his previous job and to pay him damages. 11. The applicant appealed, considering his reinstatement as the legal consequence of annulling the decision by which he had been dismissed. He also submitted that he had working relations with the hospital and that the decision taken by the agency was not relevant in his case. The hospital argued that the decision to dismiss the applicant had been taken by the hierarchically superior body, which had also employed him, and that the hospital had only enforced that decision in the absence of a positive answer by the applicant to its two alternative job proposals. The hospital also submitted that the two contested decisions did not have the same purpose because the decision taken by the agency aimed only at dismissing the applicant from his post, thus giving the possibility to continue working relations in another post, according to his qualifications. 12. On 7 October 2002 the Alba Iulia Court of Appeal upheld that judgment by a final decision. It considered that the annulment of the decision of 16 May 2001 had no influence over the previous decision of 9 May 2001, which had not been challenged in due time. Therefore, since the latter decision had not been annulled, it was not possible to order the applicant's reinstatement in his previous job or payment of salary. The court also considered to be irrelevant the fact that the applicant had working relations with the hospital, since the Regulations for the organisation and functioning of the public health agencies had provided that those agencies were entitled to revoke directors' appointments in subordinate institutions (see “Relevant domestic law” below). 13. On 28 October 2002 the applicant requested the hospital to reinstate him in accordance with the judgments of 13 June and 7 October 2002, considering that his employment contract was still in effect. He also submitted that he had the qualifications required for the post of accounting director or director in charge with reform. On 30 October 2002, during a meeting with the hospital's management, the applicant was informed about the unavailability of any post of economist within the hospital. He was also informed that the post of accounting director was not vacant and that the appointment in the post of director in charge with reform was to be made by the Ministry of Health, and not by the hospital. 14. Therefore, on 29 October 2002 the hospital requested the Sibiu County Employment Agency (the “AJOFM”) to find a corresponding job for the applicant and also informed the applicant about this action. On 21 November 2002 the AJOFM informed the hospital of the existence of two available posts of economist in a certain company. 15. On 25 November 2002 the hospital invited again the applicant to its headquarters. The applicant went on 28 November 2002, but refused to read the information sent by the AJOFM, requesting to have it submitted to him by post. Eventually, the applicant refused those offers. 16. Therefore, on 17 January 2003 the hospital terminated his employment contract under Article 130 § 1 (a) of the Labour Code, which provided for dismissal of an employee by the institution when the post occupied by the former had been discontinued following reorganisation. In accordance with the judgments of 13 June and 7 October 2002 it annulled the mention in his employment record which provided that he had been dismissed because of management deficiencies. The decision further stated that the period between 15 May 2001 and 17 January 2003 was not considered as length of service. 17. The applicant challenged that decision, seeking its annulment, his reinstatement in an equivalent post and payment of salary starting with 7 October 2002, the date on which the judgment of 13 June 2002 became final (see paragraph 12 above). He submitted that the annulment of the decision of 16 May 2001 had restored the status quo ante and therefore his employment contract was still valid. The hospital submitted that the post occupied by the applicant had been discontinued in accordance with new legal provisions, that it had no vacancy suited to the applicant's qualifications and that it had requested assistance from the AJOFM. Since the applicant had declined those offers, the hospital reconsidered the grounds for his dismissal, as stated in the judgment of 13 June 2002. 18. On 16 June 2003 the Sibiu County Court dismissed his action. It considered his dismissal as the only alternative, taking into account that his post had been discontinued, that the hospital had offered him another post corresponding to his qualifications and also the fact that the applicant had claimed only a post of accounting director or director in charge with reform, which could only be filled by competitive examination. The court further noted that the judgment of 13 June 2002 had only annulled the decision of 16 May 2001 by which the applicant had been dismissed from his job, but not the decision taken by the agency on 9 May 2001 with a view to dismiss him from his post. As a result his employment contract continued to be in effect, but his reinstatement in his previous job was no longer possible. The court also held that the period between 15 May 2001 and 17 January 2003 had legally been considered as not amounting to length of service, since neither the applicant nor the employer had paid social security during that period, as provided for by the legal provisions. Finally, the court dismissed as groundless his claim for overdue salary starting with 7 October 2002 for the reason that he had not worked. That judgment became final. 19. The order no. 1562/1993 of the Ministry of Health on the organisation and functioning of the public health agencies provided that the hierarchically superior body was in charge with appointing or revoking the appointments of the directors from the subordinate institutions. Those attributes were preserved by the order no. 120/2001 of the Ministry of Health on the approval of the Regulations for the organisation and functioning of the public health agencies.

§ Cauze similare