CtEDO 25.01.2000 Auto

ROMAN contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
25.01.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ROMAN contre la ROUMANIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

PRIMĂ DECIZIE FINALĂ [Notă1] PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 29960/96 prezentate de Pavel ROMAN [Notă2] împotriva României [Note3] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are sediul în ianuarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, C. B. B. Zupančič, W. Thomassen, T. Panțigaru, judecători și domnul O grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 27 noiembrie 1998 și observațiile ca răspuns prezentate de reclamant la 4 februarie 1999 După ce a deliberat în acest sens adoptarea următoarei decizii ÎN FAVOAREA FAPTULUI Reclamantul este un resortisant român născut în 1959 și rezident în Timișoara (România). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991, Consiliul reprezentanților statului l-a numit pe reclamant director al societății Timișoara. Această societate, care făcea parte din grupul Banatul, includea două restaurante, un hotel, întreprinderi de prestări de servicii, un cazinou și un centru comercial. La 7 iulie 1993, C.J.S. a depus împotriva reclamantului o plângere penală pentru abuz de încredere. La 22 iulie 1993, în urma unui control efectuat de inspectori financiari, reclamantul a fost reținut la biroul său de doi polițiști și reținut pentru o perioadă de 24 de ore. La 23 iulie 1993, în urma unei plângeri penale pentru abuz de bunuri sociale depuse împotriva sa de către societatea Cererea sa a fost respinsă la data de 28 iulie 1993, data la care a fost lasata in urma, de asemenea, faptul ca el a fost suspectat de abuz de bunuri sociale. El a fost ascultat de procuror, care a prelungit detentia provizoriua pentru o perioada de 25 de zile care urma sa se încheie la 22 august 1993. La 3 august 1993, politia a însărcinat doi experti sa faca un raport de expertiză contabila cu privire la situatia companiei Timisoara. În perioada iulie 1993-iulie 1994, mai multe controale financiare au fost efectuate în societățile din grupul Banatul. La 13 august 1993, reclamantul a fost audiat de poliție. La 18 august 1993, Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara a decis prelungirea detenției sale provizorii în perioada 22 august - 20 septembrie 1993. La 13 septembrie 1993, Parchetul a solicitat prelungirea acestei detenții provizorii până la 20 octombrie 1993. printr-o decizie din 17 septembrie 1993, Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara a respins cererea, astfel încât reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. În perioada septembrie-noiembrie 1993, poliția a auzit 11 persoane suspectate în același mod ca și reclamantul, precum și mai mulți martori. La 29 noiembrie 1993, tribunalul județ din Timiș a primit recursul la Parchet, anulând decizia de punere în libertate a reclamantului și prelungind reținerea provizorie pentru o perioadă de 30 de zile din momentul în care acesta ar fi fost reținut. Reclamantul care a părăsit teritoriul României la 1 decembrie 1993 nu a putut fi executat mandatul de arestare. La 13 decembrie 1993, avocatul reclamantului, pe baza articolului 286 din Codul de procedură penală, a formulat în fața tribunalului județului din Timiș o acțiune în anulare a deciziei din 29 noiembrie 1993. La 4 ianuarie 1994, reclamantul și ceilalți 11 suspecți au fost examinați de șeful abuzului de bunuri sociale, al abuzului de încredere și de gestiune frauduloasă. La 3 februarie 1994, dosarele investigațiilor deschise pentru abuzul de bunuri sociale, pe de o parte, și abuzul de încredere și de gestiune frauduloasă, pe de altă parte, au fost anexate. La data de 19 mai 1994, poliția a decis să extindă investigația la locul de desfășurare a traficului de influență. La 10 august 1994, poliția și-a prezentat cazul în fața instanței de primă instanță din Timișoara, care propunea trimiterea la judecată a reclamantului a șefului abuzului de bunuri sociale. Prin ordonanța din 14 noiembrie 1994, Parchetul menționat a revocat mandatul de arestare al reclamantului și a trimis dosarul poliției pentru completarea anchetei și a invitat-o să facă o confruntare între persoanele examinate. În perioada octombrie 1994 - ianuarie 1995, polițiștii s-au mutat de cinci ori la domiciliul reclamantului pentru interogare, dar vecinii și mama lui au transmis un anunț național de cercetare cu privire la solicitant. În martie 1995, pentru a permite executarea mandatului de arestare din 29 noiembrie 1993, poliția a emis un aviz național de cercetare cu privire la solicitant. Prin două noi ordonanțe din 31 martie și 12 iulie 1995, Parchetul a confirmat trimiterea la poliția din dosarul de anchetă, astfel încât aceasta să se confrunte între reclamant și celelalte persoane examinate. La 28 septembrie 1995, poliția din Timișoara a pus la îndoială ancheta și a propus din nou trimiterea în judecată a reclamantului. Astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit cu această ocazie, confruntarea persoanelor examinate nu a putut avea loc, reclamantul fiind absent. La 10 noiembrie 1995, Parchetul de Primă Instanță din Timișoara a emis, în ceea ce privește suspiciunile de abuz de bunuri sociale și de gestiune frauduloasă, un ordin de refuz în favoarea reclamantului și a altor persoane examinate. La 21 februarie 1996, Parchetul din apropierea tribunalului din Timișoara, acționând din oficiu, a anulat această ordonanță și a dispus redeschiderea urmărilor penale, solicitând, de asemenea, o examinare suplimentară. El și-a întemeiat decizia pe o calificare greșită a faptelor reprobabile reclamantului și altor persoane acuzate. Reclamantul s-a întors în România în martie 1996. La 20 mai 1996, a fost audiat de poliție, care, la 21, 22, 24 și 27 mai 1996, a făcut confruntări între el și celelalte persoane puse sub acuzare. La 2 iunie 1996, reclamantul a putut să ia cunoștință de dosarul de anchetă, care conținea câteva mii de pagini. La 6 iunie 1996, poliția a propus rejudecarea sa. La 25 iunie 1996, Parchetul de Primă Instanță din Timișoara a trimis dosarul poliției pentru a completa ancheta, solicitând ca martorii propuși de reclamant să fie audiați și să se efectueze o nouă expertiză contabilă. La 6 august 1996, poliția a completat investigația și a trimis dosarul la Parchet împreună cu o nouă propunere de trimitere în judecată a reclamantului. Ea a comunicat instanței că trebuie să audieze anumiți martori propuși de la mai târziu, cei care au părăsit teritoriul României. La sfârșitul anchetei, dosarul avea aproape 3 500 de pagini. La 3 octombrie 1996, Parchetul de Primă Instanță din Timișoara a emis în favoarea reclamantului o ordonanță de nejudiciare în ansamblul procedurilor care îl privesc. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale la care a fost supus. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 4 noiembrie 1994 și înregistrată la 24 ianuarie 1996. La 9 septembrie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a decis să aducă plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii penale la cunoștința guvernului pârât, invitând-o să prezinte în scris observațiile sale cu privire la admisibilitatea și justificarea cererii și a declarat că aceaceasta este inadmisibilă pentru surplus. Guvernul și-a prezentat observațiile la 27 noiembrie 1998; reclamantul a răspuns la aceasta la 4 februarie 1999. În temeiul art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11, intrat în vigoare la noiembrie 1998, cauza a fost examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu această dată. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, care dispune de orice persoană care are dreptul la audierea cauzei sale ... într-un termen rezonabil ... de către o instanță ... care va decide ... asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul pârât consideră că, în speță, trebuie să se facă distincție între două proceduri: prima ar fi început la 7 iulie 1993 și s-ar fi încheiat la 10 noiembrie 1995, data la care Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din Timișoara și-ar fi dat ordinul de nejudiciare și, prin urmare, ar fi durat doi ani și patru luni. Cea de-a doua ar fi început la 21 februarie 1996, data la care ordonanța din 10 noiembrie 1995 a fost infirmată și s-ar fi încheiat la 3 octombrie 1996 și, prin urmare, ar fi durat 7 luni. Guvernul consideră că nici într-un caz, nici în altul durata procedurii nu poate fi calificată drept rezonabilă. : 12 persoane au fost examinate și 14 dosare au fost constituite, care au avut peste 3 500 de pagini, dintre care peste 2 000 au fost legate de expertiză contabilă. Guvernul consideră că reclamantul este singurul responsabil pentru durata primei proceduri, deoarece a fost judecat în justiție împotriva sa. Prin urmare, multe acte de procedură nu au putut fi efectuate de către organele de anchetă în perioada în care a fost absent din România. El consideră că organele de anchetă și procurorul au întârziat în permanență procedura, pentru a împiedica apărarea și acumularea de probe împotriva lui. El neagă că scurgerea sa în străinătate a avut ca efect întârzierea anchetei și a declarat că plecarea sa a fost singura modalitate de a-și pregăti apărarea. Curtea reamintește că, în materie penală, termenul rezonabil de la art. 6 alin. (1) din Convenție începe imediat după ce o persoană este acuzată, adică de îndată ce suspiciunea are un impact semnificativ asupra ei (hotărârea Eckle c. Germania din 15 iulie 1982, seria A 51, p. 30 alin. 66 și următoarele). În speță, Curtea va considera ca dată decisivă data la care reclamantul a fost arestat și informat cu privire la suspiciunile aduse împotriva sa, și anume 22 iulie 1993. Spre deosebire de guvern, care susține că procedura s-a încheiat cu ordonanța de nejudiciare din 10 noiembrie 1995 și că este necesar să se facă distincție între două proceduri, Curtea consideră că: Hotărârea din 10 noiembrie 1995 a fost într-adevăr anulată și urmăririle penale au reînceput la 21 februarie 1996 pentru aceleași acuzații. Prin urmare, procedura acoperă o perioadă de trei ani și două luni. Cu toate acestea, România a ratificat Convenția că la 20 iunie 1994, Curtea nu este competentă rațional pentru a examina durata procedurii în litigiu în ceea ce privește perioada anterioară datei de 20 iunie 1994. Cu toate acestea, Comisia va aprecia caracterul rezonabil al termenului scurs după 20 iunie 1994, ținând seama de starea în care se afla cauza la acea dată (hotărârea Foti și alte cauze c. Italia din 10 decembrie 1982, seria A 56, § 53). În ceea ce privește caracterul rezonabil sau nu al duratei procedurii, el apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților în cauză (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, p. 15, § 39). În speță, Curtea constată că procedura în litigiu era destul de complexă: ancheta privește douăsprezece persoane și se referea la aspecte complicate legate de finanțe și de contabilitatea mai multor societăți din același grup. Curtea nu menționează nicio perioadă de inactivitate a autorităților în cursul perioadei luate în considerare. Întradevăr, actele de procedură au fost realizate aproape în fiecare lună : Organele de anchetă au intervievat persoanele examinate și martorii, au dispus o expertiză contabilă și au organizat confruntări. La sfârșitul perioadei în cauză, dosarul anchetei a avut câteva mii de pagini. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, există o prezumție potrivit căreia un astfel de acuzat nu se poate plânge de o durată excesivă a procedurii pentru perioada ulterioară scurgerii sale (solicitarea nr. 9429/81, Xc. Irlanda, dec. 2.3.83, D.R. 32, p. 225). În speță, Curtea constată că lipsa reclamantului din România a împiedicat poliția să facă confruntări între . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . După ce s-a întors în țara sa, ea s-a retras fără întârzieri semnificative: autoritățile l-au auzit pe solicitant, l-au confruntat și au efectuat o nouă expertiză contabilă. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, numai decizia reclamantului de a fugi din România, declinând astfel principiul preeminenței dreptului, a avut repercusiuni asupra duratei procedurii. Având în vedere cele de mai sus, nu se poate considera că a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, Tribunalul, în unanimitate, declară în mod clar că persoana în cauză este în mod greșit întemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RECURSAREA IRRECEVELUI Michael O Doar inițialele dacă nu sunt publice ; prenume și, cu majuscule, numele de familie ; nume corporativ în majuscule ; nici o traducere a numelor colective. [Note] Prima literă a țării în majuscule. Pune articolul în funcție de utilizarea normală a limbii.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-10-10
0,95
V.D.S. contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33631/96 présentée par V.D.S. contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, p
CtEDO 2000-06-06
0,95
STATE, STATE ET ALBU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31680/96 présentée par Teodora Paraschiva STATE, Ioan STATE et Venera Ileana ALBU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 juin
CtEDO 2000-10-10
0,95
MIHAILESCU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 32913/96 présentée par Clotilda Alexandrina MIHAILESCU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre co
CtEDO 2000-10-10
0,95
SMOLEANU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 30324/96 présentée par Elena SMOLEANU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E.
CtEDO 2000-05-30
0,95
GHEORGHIU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31678/96 présentée par Theodor et Dinu Ioan GHEORGHIU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 30 mai 2000 en une chambre composé
Sursă