T.M.N. v. LITHUANIA

Publicat la 26 februarie 2024 SECȚIUNE Cererea nr. 957/23 T.M.N. împotriva Lituania depusă la 27 decembrie 2022 a comunicat la 7 februarie 2024 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la privarea libertății unui reclamant de azil. Reclamantul este națională a Republicii Democrate Congo. La 5 iulie 2021 a fost prinsă de gardienii de frontieră lituanieni în apropierea graniței lituaniene-beluse și a depus o cerere de azil. Ea a depus, printre altele , că ea a fost minoră (născut în 2005) și că a fost violată de tatăl său vitreg. În timpul înregistrării inițiale a reclamantului, Serviciul de Garda de Frontieră de Stat (denumit în continuare „SBGS”) a indicat că ea trebuie considerată vulnerabilă în virtutea de a fi minoră neînsoțită. La 4 noiembrie 2021, Departamentul de Migrație a respins cererea de azil a reclamantului și a depus un recurs împotriva acestei decizii. Curtea nu a fost informată cu privire la alte decizii luate în cadrul procedurii de azil. Se pare că, din iulie 2021 până în iulie 2022, reclamantul a fost plasat în diferite facilități de primire ale extratereștrilor fără dreptul de a le părăsi; în temeiul dreptului intern, această măsură a fost considerată „capitalizare temporară fără dreptul la libertate de circulație”. La o dată neespecificată, a fost admisă oficial în Lituania. La 25 iulie 2022 au fost ridicate restricții privind libertatea de circulație și a fost permisă să locuiască într-un loc ales. La 29 august 2022, reclamantul a fost prins de autoritățile de frontieră în încercarea de a călători din Lituania în Polonia folosind documentele de identitate ale altor persoane. Se pare că a fost condamnată și a primit o condamnare de detenție, pe care a servit-o de la 22 la 28 de ani. La 30 septembrie 2022, Curtea de district din regiunea Vilnius a acordat cererea depusă de SBGS de a ordona o alternativă la detenție și de a plasa reclamantul la Centrul de înregistrare a străinilor din Pabradė (denumit în continuare „Pabradė FRC”) fără dreptul de a-l părăsi până la 29 Decembrie 2022. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii, susținând că legislația internă a permis deținerea reclamanților de azil de cel puțin 12 luni și că în cazul ei a fost deja depășită. De asemenea, a susținut că este minoră și victimă de violență sexuală și că a fost diagnosticată cu tirotoxicoză. La 3 noiembrie 2022, Curtea Supremă Administrativă a respins recursul reclamantului, care a constatat că nu există nici o indicație că ar putea constitui un risc pentru securitatea națională sau ordinea publică. Cu toate acestea, atunci când a fost autorizată anterior să trăiască într-un loc ales, ea a încercat să părăsească Lituania. În plus, s-a efectuat o evaluare de vârstă și a stabilit că reclamantul are vârsta mai mare de 23 de ani. Prin urmare, instanța a considerat că, fără restricții privind libertatea de circulație a acesteia, ar putea încerca să părăsească țara înainte de examinarea cererii de azil. Acesta a remarcat faptul că reclamantul a fost recunoscut ca fiind o persoană vulnerabilă și că necesită asistență psihică și socială constantă. Cu toate acestea, o astfel de asistență, precum și tratamentul medical necesar, îi era furnizată la Pabradė FRC. Reclamantul susține că măsura impusă ei, deși considerată ca o alternativă la detenție în temeiul dreptului intern, constituie de fapt detenția, având în vedere natura și gradul restricțiilor aplicabile. Ea susține că detenția sa a depășit deja durata maximă de 12 luni prevăzute în legislația internă în ceea ce privește reclamanții de azil și că autoritățile lituaniene nu au examinat cererea de azil în acest timp. Ea a afirmat că a încercat să părăsească Lituania în căutarea unei protecții efective în materie de azil și asistență medicală și nu ar trebui să fie pedepsită pentru aceasta prin restricții arbitrare; ea susține că deținerea ei este arbitrară deoarece nu corespunde cu adevărat scopului său declarat. În sfârșit, ea susține că nu este furnizată cu asistența medicală necesară în detenție, că sănătatea sa s-a înrăutățit și că autoritățile nu i-au oferit o protecție adecvată având în vedere vulnerabilitatea ei. Ea ridică aceste plângeri în temeiul articolului 5 din Convenție. 1 din Convenție, în perioada cuprinsă între 30 septembrie și 29 decembrie 2022 (a se vedea Ilias și Ahmed v. Ungaria [GC], nr. 47287/15, §§ 211-17, 21 noiembrie 2019 și, mutatis mutandis R.R. și alții v. Ungaria , nr. 36037/17, §§ 74-83, 2 martie 2021)? Fără a aduce atingere răspunsului la întrebarea anterioară și presupunând că reclamantul a fost privat de libertate: (a) Privarea de libertate a fost „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”, conform articolului 5 § 1 din Convenție (a se vedea Saadi v. Regatul Unit [GC], nr. 13229/03, § 67, CEDO 2008)? Curtea se referă, în special, la afirmația reclamantului că privarea de libertate a acesteia a depășit durata maximă prevăzută în legislația internă în ceea ce privește reclamanții de azil. (b) Privarea de libertate s-a înscris în vreuna dintre excepțiile prevăzute la art. 5 § 1 litera (a)-(f) din Convenția? Curtea se referă, în special, la faptul că, în perioada în cauză, reclamantul era deja admis oficial în Lituania (a se vedea mutatis mutandis Suso Musa c. Malta, nr. 42337/12, § 97, 23 iulie 2013). (c) Atunci când a ordonat privarea de libertate, autoritățile interne au avut în mod corespunzător opinia vulnerabilității reclamantului, cum ar fi vârstăa ei, acuzațiile sale de abuz sexual anterior și sănătatea ei (a se vedea Yoh-Ekale Mwanje c. Belgia , nr. 10486/10 , § 124, 20 decembrie 2011; Thimothawes c. Belgia , nr. 39061/11, § 79, 4 aprilie 2017; M.H. și alții c. Croația , nr. 156770/18 și 43115/18, §§ 236-37, 18 Noiembrie 2021; și, mutatis mutandis M.A. c. Italia , nr. 70583/17, § 41, 31 august 2023)? În special, părțile sunt invitate să informeze Curtea cum a fost evaluată vârsta reclamantului și să furnizeze copii ale oricăror documente relevante.

Published on 26 February 2024

SECOND SECTION

Application no. 957/23

T.M.N.

against Lithuania

lodged on 27 December 2022

communicated on 7 February 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns deprivation of liberty of an asylum seeker.

The applicant is a national of the Democratic Republic of the Congo. On 5 July 2021 she was apprehended by Lithuanian border guards near the Lithuanian-Belarussian border and lodged an asylum application. She submitted,

inter alia

, that she was a minor (born in 2005) and that she had been raped by her stepfather. During the applicant’s initial registration, the State Border Guard Service (hereinafter “the SBGS”) indicated that she was to be considered vulnerable by virtue of being an unaccompanied minor.

On 4 November 2021 the Migration Department rejected the applicant’s asylum application. She lodged an appeal against that decision. The Court has not been informed of any further decisions taken in the asylum proceedings.

It appears that from July 2021 to July 2022 the applicant was placed in various aliens’ reception facilities without the right to leave them; under domestic law, that measure was considered as “temporary accommodation without the right to freedom of movement”. On an unspecified date she was formally admitted to Lithuania. On 25 July 2022 restrictions on her freedom of movement were lifted and she was allowed to reside in a place of her choice.

On 29 August 2022 the applicant was apprehended by the border authorities while trying to travel from Lithuania to Poland using another person’s identity documents. It appears that she was convicted and given a sentence of detention, which she served from 22 to 28

September 2022.

On 30 September 2022 the District Court of the Vilnius Region granted the request lodged by the SBGS to order an alternative to detention and to place the applicant at the Foreigners’ Registration Centre in Pabradė (hereinafter “the Pabradė FRC”) without the right to leave it until 29

December 2022. The applicant lodged an appeal against that decision. She submitted that domestic law allowed detaining asylum seekers for no longer than 12 months and that in her case that period had already been exceeded. She further submitted that she was a minor and a victim of sexual violence and that she had been diagnosed with thyrotoxicosis.

On 3 November 2022 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant’s appeal. It found that there was no indication that she might pose a risk to national security or public order. However, when she had previously been allowed to live in a place of her choice, she had attempted to leave Lithuania. Moreover, an age assessment had been carried out and it had determined that the applicant was older than 23 years of age. Accordingly, the court considered that, without restrictions on her freedom of movement, she might attempt to leave the country before her asylum claim was examined. It noted that the applicant had been recognised to be a vulnerable person and that she required constant psychological and social assistance. However, such assistance, as well as the necessary medical treatment, was being provided to her at the Pabradė FRC.

The applicant submits that the measure imposed on her, although considered as an alternative to detention under domestic law, in fact amounts to detention, in view of the nature and degree of the applicable restrictions. She submits that her detention has already exceeded the maximum duration of 12

months provided in domestic law with regard to asylum seekers and that the Lithuanian authorities failed to examine her asylum application during that time. She states that she attempted to leave Lithuania seeking effective asylum protection and medical assistance and should not be punished for that by arbitrary restrictions; she contends that her detention is arbitrary because it does not genuinely correspond to its stated purpose. Lastly, she submits that she is not provided with the necessary medical care in detention, that her health has worsened and that the authorities have failed to provide her with adequate protection having regard to her vulnerability. She raises those complaints under Article 5 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was the applicant deprived of her liberty, within the meaning of Article

5 §

1 of the Convention, during the period from 30 September to 29

December 2022 (see

Ilias and Ahmed v. Hungary

[GC], no. 47287/15, §§

211-17, 21 November 2019, and,

mutatis mutandis

,

R.R. and Others v.

Hungary

, no. 36037/17, §§ 74-83, 2 March 2021)?

2.

Without prejudice to the answer to the previous question and assuming that the applicant was deprived of her liberty:

(a)

Was the deprivation of liberty “in accordance with a procedure prescribed by law”, as required under Article 5 § 1 of the Convention (see

Saadi v. the United Kingdom

[GC], no. 13229/03, § 67, ECHR 2008)? The Court refers, in particular, to the applicant’s submission that her deprivation of liberty exceeded the maximum duration provided in domestic law with regard to asylum seekers.

(b)

Did the deprivation of liberty fall within any of the exceptions set out in sub-paragraphs (a) to (f) of Article 5 § 1 of the Convention? The Court refers, in particular, to the fact that during the period at issue the applicant had already been formally admitted to Lithuania (see,

mutatis mutandis

,

Suso Musa v.

Malta

, no. 42337/12, § 97, 23 July 2013).

(c)

When ordering the deprivation of liberty, did the domestic authorities have due regard to the applicant’s vulnerability, such as her age, her allegations of previous sexual abuse and her health (see

Yoh-Ekale Mwanje v. Belgium

, no.

10486/10, § 124, 20

December 2011;

Thimothawes v.

Belgium

, no.

39061/11, § 79, 4 April 2017;

M.H. and Others v. Croatia

, nos. 15670/18 and 43115/18, §§ 236-37, 18

November 2021; and,

mutatis mutandis

,

M.A. v.

Italy

, no.

70583/17, § 41, 31 August 2023)? In particular, the parties are asked to inform the Court how the applicant’s age was assessed and provide copies of any relevant documents.