HOLBAN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
HOLBAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
SECȚIUNEA 3 PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49351/06 prezentate de Vasile V. HOLBAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 februarie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Vasile V. Holban, este un resortisant român, născut în 1932 și rezident în Bacău. Guvernul român ( În cazul în care un membru al consiliului de administrație al unei instituții de credit sau al unei alte instituții de credit nu poate fi considerat drept membru al consiliului de administrație al unei instituții de credit sau al unei instituții de credit sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv, în valori mobiliare care face parte din cadrul unui organism de plasament colectiv sau al unui stat sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui stat sau al unui organism de plasament, al unui organism de plasament, al unui organism de investiții, în nume sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui organism de plasament, al unui organism de plasament sau organism de plasament sau organism de plasament, al unui organism de plasament, al unui stat sau organism de investiții, al unui organism de investiții, al unui organism de plasament, al unui organism sau al unui organism sau al unui organism sau al unui organism sau organism sau organism sau organism de stat sau al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau unui organism sau organism sau organism sau organism de stat sau organism de stat sau organism de stat sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau organism 18/1991 și 169/1997 privind proprietatea, reclamantul și alte opt persoane, în calitate de moștenitori ai H.C.G., au solicitat refacerea dreptului lor de proprietate pe un teren împădurit în perimetrul satului Secuieni, teren care aparținea anterior H.C.G. printr-o decizie din 13 decembrie 2000, Comisia departamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu privire la domeniul de aplicare a dreptului de proprietate pe un teren împădurit de 2,45 ha. Reclamantul a contestat această hotărâre în fața instanțelor naționale în partea sa cu privire la suprafața terenului atribuit. Printr-o hotărâre definitivă din 17 septembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a acceptat acțiunea sa și a ordonat refacerea dreptului de proprietate pe un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni. printr-o decizie din 25 aprilie 2004, bazată pe hotărârea definitivă din 17 aprilie 2004 În septembrie 2003 menționat anterior, Comisia departamentală a constatat dreptul de proprietate al tuturor moștenitorilor H.C.G., inclusiv al reclamantului, de a primi dreptul de proprietate pe un teren împădurit de 4 ha, în perimetrul satului Secuieni. Printr-un proces-verbal din 19 aprilie 2004, comisia locală a identificat locația terenului împădurit de 4 ha care urma să fie propus reclamantului și celorlalți moștenitori ai H.C.G. printr-o decizie din 6 iulie 2004, comisia departamentului Valida dreptul de proprietate al tuturor moștenitorilor H.C.G. pe terenul de 4 ha identificat de comisia locală. Reclamantul a contestat decizia din 6 iulie 2004 în fața comisiei de departament, susținând că, în temeiul hotărârii definitive din 17 iulie 2004 September 2003 a fost singurul îndreptățit să-și refacă dreptul de proprietate pe teren de 4 ha. După examinarea acestei contestații, printr-o decizie din 31 august 2004, comisia de departament și-a modificat decizia din 6 iulie 2004 menționată anterior, în sensul solicitat de solicitant. 10. Ceilalți moștenitori ai H.C.G. să sesizeze instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva reclamantului și a comisiei departamentale, în anulare a deciziei din 31 august 2004 (punctul 9 de mai sus). Ei au susținut că comisia de departament nu era competentă să examineze contestațiile făcute împotriva propriilor decizii și că toți aveau dreptul de a-și reface dreptul de proprietate pe teren de 4 ha, la fel ca și reclamantul. Reclamantul a răspuns că, în temeiul hotărârii definitive din 17 septembrie 2003, acesta era singurul care avea dreptul de a-și reface dreptul de proprietate pe teren de 4 ha. 11. Prin hotărârea din 9 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a acceptat acțiunea moștenitorilor și a anulat decizia Comisiei departamentului din 31 august 2004. 18/1991 o hotărâre a comisiei departamentale putea fi contestată numai în fața instanței, nu și în fața comisiei care o pronunțase. El a menționat, de asemenea, că toți moștenitorii au solicitat refacerea dreptului lor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/91. Deși hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 se referă numai la solicitant, în contextul refacerii dreptului de proprietate, acțiunea acestuia din urmă a fost un act cu caracter administrativ care trebuia să fie în beneficiul tuturor moștenitorilor. 12. Această hotărâre a fost confirmată, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel din Bacău din 20 martie 2006. La 18 mai 2006, a fost întocmit un nou proces-verbal de punere în posesie pentru toți moștenitorii H.C.G., inclusiv reclamantul, pentru un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni. Acest proces-verbal a fost semnat de B.S., una dintre moștenitoarele H.C.G. Titlul de proprietate stabilit în numele tuturor moștenitorilor a fost redactat la 12 februarie 2007. 14. La 9 august 2007, reclamantul sesizează instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva comisiei locale, care intenționează să o condamne la plata unei penalități cu titlu cominatoriu pe zi de întârziere până la executarea hotărârii definitive din 17 septembrie 2003. Prin hotărârea definitivă din 28 noiembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a respins acțiunea ca nefondată, pe motiv că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 nu făcea decât să determine suprafața de teren la care toți moștenitorii H.C.G. au avut dreptul și nu l-a recunoscut pe reclamant ca unic titular al dreptului de a-și reface dreptul de proprietate pe teren în cauză; de asemenea, a menționat că rapoartele patrimoniale dintre moștenitorii H.C.G. au fost clarificate prin hotărârea definitivă a Curții de Apel din Bacău din 20 noiembrie 2010. martie 2006, precum și prin punerea în posesia tuturor moștenitorilor și eliberarea titlului de proprietate. Dreptul și practica internă relevante 15. art. 13 (3) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar prevede că comisiile administrative competente eliberează titlul de proprietate tuturor moștenitorilor persoanei care a deținut terenul în cauză, moștenitorii respectivi trebuind să recurgă ulterior la dreptul comun pentru a soluționa eventualele litigii dintre aceștia. Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, precum și jurisprudența internă au precizat în această privință că comisiile administrative au obligația de a elibera titlul de proprietate tuturor moștenitorilor unui fost proprietar, în măsura în care aceștia au depus o cerere administrativă de refacere a dreptului lor de proprietate (a se vedea art. 36 din regulamentul de punere în aplicare aprobat prin Decretul guvernului nr. 890/2005). GRIEFS 16. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamantul se plânge de neexecutarea de către autoritățile competente a hotărârii definitive din 17 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Bacău. ÎN DREPTUL 17. Reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii definitive din 17 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Bacău. El invocă, în esență, art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat art. 6 Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 18. Reclamantul consideră că, în temeiul hotărârii definitive din 17 iunie 2006, Septembrie 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din Bacău, a fost singurul titular al dreptului de a-și reface dreptul de proprietate pe terenul împădurit de 4 ha. El consideră că punerea în posesie a tuturor moștenitorilor pe acest teren este rezultatul manevrelor frauduloase ale administrației. 19. Guvernul consideră că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 nu conferă reclamantului dreptul de a solicita punerea sa în posesie a terenului de 4 ha, de altfel clarificată de instanțele naționale în timpul acțiunii în anulare a deciziei comisiei de departamentale din 31 august 2004 (punctele 11 de mai sus). De asemenea, Comitetul constată că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 a fost executată prin punerea în posesie a tuturor moștenitorilor H.C.G de pe terenul de 4 ha, precum și prin eliberarea titlului de proprietate. 20. Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână ineficace în detrimentul unei părți. Comisia a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se supune unei hotărâri sau hotărâri pronunțate de instanțele statului (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40 și următoarele., Rec., 1997 II 21. Curtea constată că, în acest caz, recurentul se plânge de faptul că hotărârea definitivă a Tribunalului din 17 decembrie 2008 September 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din Bacău nu a fost executat de autoritățile locale și departamentale competente, în special de faptul că acesta nu a fost pus singur, cu excepția celorlalți moștenitori, în posesia terenului împădurit de 4 ha, astfel cum se indică în dispozitivul hotărârii menționate anterior. 22. Curtea consideră că trebuie luate în considerare toate elementele relevante în speță pentru a examina întinderea dreptului de proprietate pe care hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 a instituit-o în patrimoniul reclamantului și în cazul în care hotărârea menționată anterior a fost executată ( Burlacu și alții c. România, nr 3041/04, § 23, 17 iulie 2008). 23. În această privință, Curtea observă în primul rând că din considerentele hotărârii citate anterior reiese că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului și al altor moștenitori ai H.C.G. a fost decisă prin decizia din 13 decembrie 2000 a comisiei de departamentale. În această privință, Curtea constată că reclamantul a pus în discuție în fața instanțelor naționale suprafața terenului a cărui restituire a fost ordonată, și nu dreptul celorlalte părți interesate de a-și reconstitui dreptul de proprietate ca moștenitori ai H.C.G. Or, acesta ar fi avut posibilitatea de a face acest lucru fie prin contestarea deciziei din 13 decembrie 2000, fie ulterior, prin contestarea în mod valabil în fața instanțelor naționale a deciziei din 6 iulie 2004 a comisiei departamentale (punctele 8 și 11 de mai sus). În plus, Curtea constată că din dosar nu reiese că problema unei eventuale repartizări între persoana în cauză și comoștenitorii săi a făcut obiectul unor dezbateri în cadrul procedurii în cauză și, prin urmare, consideră că trebuie să se țină seama de dispozițiile de aplicare a legii nr. 18/1991 privind eliberarea unui titlu de proprietate pe un teren în numele tuturor moștenitorilor care au solicitat, în temeiul acestei legi, refacerea dreptului de proprietate, titularii de drepturi care își pot soluționa eventualele litigii printr-o procedură de drept comun ( Constantin Popescu c. România, nr 5571/04, § 32 in fine, 30 septembrie 2008 25). Curtea subliniază în sfârșit că modul în care hotărârea din 17 septembrie 2003 trebuia interpretată și executată de către autorități a fost clarificat în mod satisfăcător de instanțele naționale (a contrario Sabin Popescu c. România, n 48102/99, § 76, 2 martie 2004) în procedura care a dus la anularea deciziei din 31 august 2004 (punctul 11 de mai sus) și reafirmată în acțiunea reclamantului de condamnare a comisiei locale la plata unei penalități cu titlu cominatoriu (punctul 14 de mai sus. Având în vedere faptul că autoritățile naționale au responsabilitatea principală și, în special, instanțele și instanțele naționale de a evalua faptele unei cauze, Curtea nu consideră că este necesar să se îndepărteze, în acest caz, de concluziile hotărârilor definitive din martie 2005 și 28 noiembrie 2007 (Dudan c. România, n 6098/03, § 79, 26 aprilie 2007). 26. Pe de altă parte, Curtea constată că autoritățile naționale au pus în posesie toți moștenitorii H.C.G., inclusiv reclamantul, dintr-un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni și au emis titlul de proprietate aferent. 27. În lumina celor menționate anterior, Curtea consideră că aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial