- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 2 februarie 2010
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Holban împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 3 PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49351/06 prezentate de Vasile V. HOLBAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 februarie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Vasile V. Holban, este un resortisant român, născut în 1932 și rezident în Bacău.
Guvernul român ( În cazul în care un membru al consiliului de administrație al unei instituții de credit sau al unei alte instituții de credit nu poate fi considerat drept membru al consiliului de administrație al unei instituții de credit sau al unei instituții de credit sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de
plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv, în valori mobiliare care face parte din cadrul unui organism de plasament colectiv sau al unui stat sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui organism de plasament colectiv sau al unui stat sau al unui organism de plasament, al unui organism de plasament, al unui organism de investiții, în nume sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui stat sau al unui organism de plasament, al unui organism de plasament sau organism de plasament sau organism de plasament, al unui organism de plasament, al unui stat sau organism de investiții, al unui organism de investiții, al unui organism de plasament,
al unui organism sau al unui organism sau al unui organism sau al unui organism sau organism sau organism sau organism de stat sau al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau unui organism sau organism sau organism sau organism de stat sau organism de stat sau organism de stat sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau organism 18/1991 și 169/1997 privind proprietatea, reclamantul și alte opt persoane, în calitate de moștenitori ai H.C.G., au solicitat refacerea dreptului lor de proprietate pe un teren împădurit în perimetrul satului Secuieni, teren care aparținea anterior H.C.G.
printr-o decizie din 13 decembrie 2000, Comisia departamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991 cu privire la domeniul de aplicare a dreptului de proprietate pe un teren împădurit de 2,45 ha. Reclamantul a contestat această hotărâre în fața instanțelor naționale în partea sa cu privire la suprafața terenului atribuit. Printr-o hotărâre definitivă din 17 septembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a acceptat acțiunea sa și a ordonat refacerea dreptului de proprietate pe un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni. printr-o decizie din 25 aprilie 2004, bazată pe hotărârea definitivă din 17 aprilie 2004 În septembrie 2003 menționat anterior, Comisia departamentală a constatat dreptul de proprietate al tuturor moștenitorilor H.C.G., inclusiv al reclamantului, de a primi dreptul de proprietate pe un teren împădurit de 4 ha, în perimetrul satului Secuieni.
Printr-un proces-verbal din 19 aprilie 2004, comisia locală a identificat locația terenului împădurit de 4 ha care urma să fie propus reclamantului și celorlalți moștenitori ai H.C.G. printr-o decizie din 6 iulie 2004, comisia departamentului Valida dreptul de proprietate al tuturor moștenitorilor H.C.G. pe terenul de 4 ha identificat de comisia locală. Reclamantul a contestat decizia din 6 iulie 2004 în fața comisiei de departament, susținând că, în temeiul hotărârii definitive din 17 iulie 2004 September 2003 a fost singurul îndreptățit să-și refacă dreptul de proprietate pe teren de 4 ha. După examinarea acestei contestații, printr-o decizie din 31 august 2004, comisia de departament și-a modificat decizia din 6 iulie 2004 menționată anterior, în sensul solicitat de solicitant.
10. Ceilalți moștenitori ai H.C.G. să sesizeze instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva reclamantului și a comisiei departamentale, în anulare a deciziei din 31 august 2004 (punctul 9 de mai sus). Ei au susținut că comisia de departament nu era competentă să examineze contestațiile făcute împotriva propriilor decizii și că toți aveau dreptul de a-și reface dreptul de proprietate pe teren de 4 ha, la fel ca și reclamantul. Reclamantul a răspuns că, în temeiul hotărârii definitive din 17 septembrie 2003, acesta era singurul care avea dreptul de a-și reface dreptul de proprietate pe teren de 4 ha. 11. Prin hotărârea din 9 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a acceptat acțiunea moștenitorilor și a anulat decizia Comisiei departamentului din 31 august 2004. 18/1991 o hotărâre a comisiei departamentale putea fi contestată numai în fața instanței, nu și în fața comisiei care o pronunțase.
El a menționat, de asemenea, că toți moștenitorii au solicitat refacerea dreptului lor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/91. Deși hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 se referă numai la solicitant, în contextul refacerii dreptului de proprietate, acțiunea acestuia din urmă a fost un act cu caracter administrativ care trebuia să fie în beneficiul tuturor moștenitorilor. 12. Această hotărâre a fost confirmată, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel din Bacău din 20 martie 2006. La 18 mai 2006, a fost întocmit un nou proces-verbal de punere în posesie pentru toți moștenitorii H.C.G., inclusiv reclamantul, pentru un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni.
Acest proces-verbal a fost semnat de B.S., una dintre moștenitoarele H.C.G. Titlul de proprietate stabilit în numele tuturor moștenitorilor a fost redactat la 12 februarie 2007. 14. La 9 august 2007, reclamantul sesizează instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva comisiei locale, care intenționează să o condamne la plata unei penalități cu titlu cominatoriu pe zi de întârziere până la executarea hotărârii definitive din 17 septembrie 2003. Prin hotărârea definitivă din 28 noiembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Bacău a respins acțiunea ca nefondată, pe motiv că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 nu făcea decât să determine suprafața de teren la care toți moștenitorii H.C.G.
au avut dreptul și nu l-a recunoscut pe reclamant ca unic titular al dreptului de a-și reface dreptul de proprietate pe teren în cauză; de asemenea, a menționat că rapoartele patrimoniale dintre moștenitorii H.C.G. au fost clarificate prin hotărârea definitivă a Curții de Apel din Bacău din 20 noiembrie 2010. martie 2006, precum și prin punerea în posesia tuturor moștenitorilor și eliberarea titlului de proprietate. Dreptul și practica internă relevante 15. art. 13 (3) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar prevede că comisiile administrative competente eliberează titlul de proprietate tuturor moștenitorilor persoanei care a deținut terenul în cauză, moștenitorii respectivi trebuind să recurgă ulterior la dreptul comun pentru a soluționa eventualele litigii dintre aceștia.
Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, precum și jurisprudența internă au precizat în această privință că comisiile administrative au obligația de a elibera titlul de proprietate tuturor moștenitorilor unui fost proprietar, în măsura în care aceștia au depus o cerere administrativă de refacere a dreptului lor de proprietate (a se vedea art. 36 din regulamentul de punere în aplicare aprobat prin Decretul guvernului nr. 890/2005). GRIEFS 16. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamantul se plânge de neexecutarea de către autoritățile competente a hotărârii definitive din 17 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Bacău.
ÎN DREPTUL 17. Reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii definitive din 17 septembrie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Bacău. El invocă, în esență, art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat art. 6 Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 18. Reclamantul consideră că, în temeiul hotărârii definitive din 17 iunie 2006, Septembrie 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din Bacău, a fost singurul titular al dreptului de a-și reface dreptul de proprietate pe terenul împădurit de 4 ha. El consideră că punerea în posesie a tuturor moștenitorilor pe acest teren este rezultatul manevrelor frauduloase ale administrației. 19. Guvernul consideră că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 nu conferă reclamantului dreptul de a solicita punerea sa în posesie a terenului de 4 ha, de altfel clarificată de instanțele naționale în timpul acțiunii în anulare a deciziei comisiei de departamentale din 31 august 2004 (punctele 11 de mai sus).
De asemenea, Comitetul constată că hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 a fost executată prin punerea în posesie a tuturor moștenitorilor H.C.G de pe terenul de 4 ha, precum și prin eliberarea titlului de proprietate. 20. Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână ineficace în detrimentul unei părți.
Comisia a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se supune unei hotărâri sau hotărâri pronunțate de instanțele statului (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40 și următoarele., Rec., 1997 II 21. Curtea constată că, în acest caz, recurentul se plânge de faptul că hotărârea definitivă a Tribunalului din 17 decembrie 2008 September 2003 al Tribunalului de Primă Instanță din Bacău nu a fost executat de autoritățile locale și departamentale competente, în special de faptul că acesta nu a fost pus singur, cu excepția celorlalți moștenitori, în posesia terenului împădurit de 4 ha, astfel cum se indică în dispozitivul hotărârii menționate anterior.
22. Curtea consideră că trebuie luate în considerare toate elementele relevante în speță pentru a examina întinderea dreptului de proprietate pe care hotărârea definitivă din 17 septembrie 2003 a instituit-o în patrimoniul reclamantului și în cazul în care hotărârea menționată anterior a fost executată ( Burlacu și alții c. România, nr 3041/04, § 23, 17 iulie 2008). 23. În această privință, Curtea observă în primul rând că din considerentele hotărârii citate anterior reiese că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului și al altor moștenitori ai H.C.G. a fost decisă prin decizia din 13 decembrie 2000 a comisiei de departamentale. În această privință, Curtea constată că reclamantul a pus în discuție în fața instanțelor naționale suprafața terenului a cărui restituire a fost ordonată, și nu dreptul celorlalte părți interesate de a-și reconstitui dreptul de proprietate ca moștenitori ai H.C.G.
Or, acesta ar fi avut posibilitatea de a face acest lucru fie prin contestarea deciziei din 13 decembrie 2000, fie ulterior, prin contestarea în mod valabil în fața instanțelor naționale a deciziei din 6 iulie 2004 a comisiei departamentale (punctele 8 și 11 de mai sus).
În plus, Curtea constată că din dosar nu reiese că problema unei eventuale repartizări între persoana în cauză și comoștenitorii săi a făcut obiectul unor dezbateri în cadrul procedurii în cauză și, prin urmare, consideră că trebuie să se țină seama de dispozițiile de aplicare a legii nr. 18/1991 privind eliberarea unui titlu de proprietate pe un teren în numele tuturor moștenitorilor care au solicitat, în temeiul acestei legi, refacerea dreptului de proprietate, titularii de drepturi care își pot soluționa eventualele litigii printr-o procedură de drept comun ( Constantin Popescu c. România, nr 5571/04, § 32 in fine, 30 septembrie 2008 25). Curtea subliniază în sfârșit că modul în care hotărârea din 17 septembrie 2003 trebuia interpretată și executată de către autorități a fost clarificat în mod satisfăcător de instanțele naționale (a contrario Sabin Popescu c. România, n 48102/99, § 76, 2 martie 2004) în procedura care a dus la anularea deciziei din 31 august 2004 (punctul 11 de mai sus) și reafirmată în acțiunea reclamantului de condamnare a comisiei locale la plata unei penalități cu titlu cominatoriu (punctul 14 de mai sus.
Având în vedere faptul că autoritățile naționale au responsabilitatea principală și, în special, instanțele și instanțele naționale de a evalua faptele unei cauze, Curtea nu consideră că este necesar să se îndepărteze, în acest caz, de concluziile hotărârilor definitive din martie 2005 și 28 noiembrie 2007 (Dudan c. România, n 6098/03, § 79, 26 aprilie 2007). 26. Pe de altă parte, Curtea constată că autoritățile naționale au pus în posesie toți moștenitorii H.C.G., inclusiv reclamantul, dintr-un teren împădurit de 4 ha în perimetrul satului Secuieni și au emis titlul de proprietate aferent. 27. În lumina celor menționate anterior, Curtea consideră că aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial
TROISIÈME SECTION
DÉCISION
SUR LA RECEVABILITÉ
de la requête n o 49351/06 présentée par Vasile V. HOLBAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 2 février 2010 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 4 décembre 2006, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Vasile V. Holban, est un ressortissant roumain, né en 1932 et résidant à Bacău. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant et huit autres personnes sont les héritiers de H.C.G.
Se fondant sur les dispositions des lois n os 18/1991 et 169/1997 sur le domaine foncier, le requérant et huit autres personnes, en leur qualité d'héritiers de H.C.G, demandèrent la reconstitution de leur droit de propriété sur un terrain boisé dans le périmètre du village de Secuieni, terrain qui avait appartenu auparavant à H.C.G.
Par une décision du 13 décembre 2000, la commission départementale d'application de la loi n o 18/1991 sur le domaine foncier (« la commission départementale ») reconnut le droit de tous les héritiers de H.C.G., y compris le requérant, de se voir reconstituer le droit de propriété sur un terrain boisé de 2,45 ha. Le requérant contesta cette décision devant les juridictions nationales dans sa partie concernant la superficie du terrain attribué.
Par un jugement définitif du 17 septembre 2003, le tribunal de première instance de Bacău fit droit à son action et ordonna la reconstitution du droit de propriété sur un terrain boisé de 4 ha dans le périmètre du village Secuieni.
Par une décision du 25 avril 2004, se fondant sur le jugement définitif du 17 septembre 2003 précité, la commission départementale constata le droit de propriété de tous les héritiers de H.C.G., y compris le requérant, de se voir reconstituer le droit de propriété sur un terrain boisé de 4 ha, dans le périmètre du village de Secuieni. Par un procès-verbal du 19 avril 2004, la commission locale identifia l'emplacement du terrain boisé de 4 ha à proposer au requérant et aux autres héritiers de H.C.G.
Par une décision du 6 juillet 2004, la commission départementale valida le droit de propriété de tous les héritiers de H.C.G. sur le terrain de 4 ha identifié par la commission locale.
Le requérant contesta la décision du 6 juillet 2004 devant la commission départementale, en faisant valoir qu'en vertu du jugement définitif du 17 septembre 2003, il était le seul en droit de se voir reconstituer son droit de propriété sur le terrain de 4 ha. Après examen de cette contestation, par une décision du 31 août 2004, la commission départementale modifia sa décision du 6 juillet 2004 précitée, dans le sens demandé par le requérant.
Les autres héritiers de H.C.G. saisirent les juridictions nationales d'une action contre le requérant et la commission départementale, en annulation de la décision du 31 août 2004 (paragraphe 9 ci-dessus). Ils faisaient valoir que la commission départementale n'était pas compétente pour examiner les contestations faites contre ses propres décisions et qu'ils étaient tous en droit d'obtenir la reconstitution de leur droit de propriété sur le terrain de 4 ha, au même titre que le requérant. Le requérant répliqua qu'en vertu du jugement définitif du 17 septembre 2003, il était le seul en droit de voir reconstituer son droit de propriété sur le terrain de 4 ha.
Par un jugement du 9 mars 2005, le tribunal de première instance de Bacău fit droit à l'action des héritiers et annula la décision de la commission départementale du 31 août 2004. Il retint qu'en vertu des dispositions pertinentes de la loi n o 18/1991, une décision de la commission départementale pouvait être contestée uniquement devant le tribunal, en non pas devant la commission qui l'avait rendue. Il nota également que tous les héritiers avaient demandé la reconstitution de leur droit de propriété en vertu de la loi n o 18/1991. Bien que le jugement définitif du 17 septembre 2003 fasse référence uniquement au requérant, dans le contexte de la reconstitution du droit de propriété, l'action de ce dernier était un acte à caractère administratif qui devait profiter à tous les héritiers.
Ce jugement fut confirmé, sur recours du requérant, par un arrêt définitif de la cour d'appel de Bacău du 20 mars 2006.
Le 18 mai 2006, un nouveau procès-verbal de mise en possession fut dressé en faveur de tous les héritiers de H.C.G., y compris le requérant, pour un terrain boisé de 4 ha dans le périmètre du village de Secuieni. Ce procès-verbal fut signé par B.S., l'une des héritières de H.C.G. Le titre de propriété établi au nom de tous les héritiers fut rédigé le 12 février 2007.
Le 9 août 2007, le requérant saisit les juridictions nationales d'une action contre la commission locale, tendant à la condamner au paiement d'une astreinte par jour de retard jusqu'à l'exécution du jugement définitif du 17 septembre 2003. Par un jugement définitif du 28 novembre 2007, le tribunal de première instance de Bacău rejeta l'action comme mal fondée, au motif que le jugement définitif du 17 septembre 2003 ne faisait que déterminer la superficie de terrain à laquelle tous les héritiers de H.C.G. avaient droit et ne reconnaissait pas le requérant comme unique titulaire du droit de voir reconstituer son droit de propriété sur le terrain en cause. Il nota également que les rapports patrimoniaux entre les héritiers de H.C.G. avaient été éclaircis par l'arrêt définitif de la cour d'appel de Bacău du 20 mars 2006, ainsi que par la mise en possession de tous les héritiers et la délivrance du titre de propriété. B. Le droit et la pratique internes pertinents
L'article 13 (3) de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier prévoit que les commissions administratives compétentes délivrent le titre de propriété à tous les héritiers de la personne qui avait été propriétaire du terrain en cause, ces héritiers devant recourir ensuite au droit commun pour régler les éventuels différends entre eux. Le règlement d'application de cette loi ainsi que la jurisprudence interne ont précisé à cet égard que les commissions administratives ont l'obligation de délivrer le titre de propriété à tous les héritiers d'un ancien propriétaire, dans la mesure où ceux-ci ont fait une demande administrative de reconstitution de leur droit de propriété (voir l'article 36 du règlement d'application approuvé par l'arrêté du gouvernement n o 890/2005). GRIEFS
Invoquant en substance les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint de la non-exécution par les autorités compétentes du jugement définitif du 17 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bacău. EN DROIT
Le requérant se plaint de la non-exécution du jugement définitif du 17 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bacău. Il invoque en substance les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention, ainsi libellés : Article 6 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. »
Le requérant estime qu'en vertu du jugement définitif du 17 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bacău, il était le seul titulaire du droit de voir reconstituer son droit de propriété sur le terrain boisé de 4 ha. Il estime que la mise en possession de tous les héritiers sur ce terrain est le résultat des manœuvres frauduleuses de l'administration.
Le Gouvernement estime que le jugement définitif du 17 septembre 2003 ne donne pas le droit au requérant de réclamer sa mise en possession du terrain de 4 ha, fait d'ailleurs clarifié par les juridictions nationales lors de l'action en annulation de la décision de la commission départementale du 31 août 2004 (paragraphes 11 ci-dessus). Il note également que le jugement définitif du 17 septembre 2003 a été exécuté par la mise en possession de tous les héritiers de H.C.G du terrain de 4 ha ainsi que par la délivrance du titre de propriété.
La Cour rappelle que le droit d'accès à un tribunal garanti par l'article 6 § 1 de la Convention serait illusoire si l'ordre juridique interne d'un État contractant permettait qu'une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d'une partie. Elle a déjà reconnu que la protection effective du justiciable et le rétablissement de la légalité impliquent l'obligation pour l'administration de se plier à un jugement ou arrêt prononcé par les juridictions de l'État (voir, notamment, Hornsby c. Grèce , 19 mars 1997, § 40 et suiv., Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ II).
La Cour note qu'en l'occurrence, le requérant se plaint de ce que le jugement définitif du 17 septembre 2003 du tribunal de première instance de Bacău n'a pas été exécuté par les autorités locales et départementales compétentes, plus particulièrement de ce qu'il n'a pas été mis seul, à l'exclusion des autres héritiers, en possession du terrain boisé de 4 ha, comme l'indique le dispositif du jugement précité.
La Cour considère qu'il convient de prendre en compte l'ensemble des éléments pertinents en l'espèce afin d'examiner l'étendue du droit de propriété que le jugement définitif du 17 septembre 2003 a créé dans le patrimoine du requérant et si le jugement précité a été exécuté ( Burlacu et autres c. Roumanie , n o 3041/04, § 23, 17 juillet 2008).
A cet égard, la Cour observe d'abord qu'il ressort des considérants du jugement précité que la reconstitution du droit de propriété du requérant et des autres héritiers de H.C.G. a été décidée par la décision du 13 décembre 2000 de la commission départementale. A cet égard, la Cour note que le requérant a mis en cause devant les juridictions nationales la superficie du terrain dont la restitution a été ordonnée, et non pas le droit des autres intéressés de voir reconstituer leur droit de propriété en tant qu'héritiers de H.C.G. Or, il aurait eu la possibilité de le faire soit en contestant la décision du 13 décembre 2000, soit ultérieurement, en contestant valablement devant les juridictions nationales la décision du 6 juillet 2004 de la commission départementale (paragraphes 8 et 11 ci-dessus).
En outre, la Cour observe qu'il ne ressort pas du dossier que la question d'un éventuel partage entre l'intéressé et ses cohéritiers ait fait l'objet de débats dans la procédure en cause. Elle considère, dès lors, qu'il y a lieu de tenir compte des dispositions d'application de la loi n o 18/1991 relatives à la délivrance d'un titre de propriété sur un terrain au nom de tous les héritiers ayant sollicité, en vertu de cette loi, la reconstitution du droit de propriété, les ayants droit pouvant régler leurs éventuels différends par le biais d'une procédure de droit commun ( Constantin Popescu c. Roumanie , n o 5571/04, § 32 in fine , 30 septembre 2008).
La Cour souligne enfin que la manière dont le jugement du 17 septembre 2003 devait être interprété et exécuté par les autorités a été clarifiée de manière satisfaisante par les juridictions nationales ( a contrario , Sabin Popescu c. Roumanie , n o 48102/99, § 76, 2 mars 2004) dans la procédure qui a abouti à l'annulation de la décision du 31 août 2004 (paragraphe 11 ci-dessus) et réaffirmée dans l'action du requérant tendant à condamner la commission locale au versement d'une astreinte (paragraphe 14 ci-dessus). Compte tenu de ce qu'il incombe au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux cours et tribunaux, d'apprécier les faits d'une affaire, la Cour n'estime pas nécessaire de s'écarter, en l'occurrence, des conclusions des jugements définitifs des 9 mars 2005 et 28 novembre 2007 ( Durdan c. Roumanie , n o 6098/03, § 79, 26 avril 2007).
Par ailleurs, la Cour constate que les autorités nationales ont mis en possession tous les héritiers de H.C.G., y compris le requérant, d'un terrain boisé de 4 ha dans le périmètre du village de Secuieni et ont émis le titre de propriété afférent.
A la lumière de ce qui précède, la Cour considère que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président