- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 februarie 2010
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Inadmisibil
Iyisan împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Hayri Iyisan, este un cetățen turc născut în 1947 și locuiește în Adana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H Tepe, un avocat care practică în Ankara. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J Gladstone al Oficiului pentru Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a venit în Regatul Unit în 1970. El a primit permisiunea de a intra și rămâne, ceea ce i-a permis să lucreze în Regatul Unit. La 12 ianuarie 1975, el a primit concediu indefinit de a rămâne. În decembrie 1972, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățean britanic. Soția sa s-a născut în Cipru în 1952, dar a venit în Regatul Unit când avea 12 ani, în timp ce Cipru era încă sub controlul britanic.
Vorbește turc. Soția și soția lui au o fiică, care s-a născut în Regatul Unit în 12 ianuarie 1976. Ea este cetățean britanic. Ea s-a căsătorit în 2001 și are doi copii, născuți la 30 august 2002 și 1 mai 2006, care sunt și cetățeni britanici. Familia soțului ei este turcă și călătorește la Istanbul aproximativ o dată pe an pentru a le vizita. La 19 septembrie 2001, reclamantul a fost condamnat pentru importul de droguri controlate. Împreună cu doi complici, el a importat 7,1 kilograme de heroină pură, în valoare de 426.000 GBP. Deși a fost prima infracțiune a reclamantului, judecătorul de condamnare a remarcat că a organizat importul și deși a invocat vinovat, el a făcut-o doar într-o etapă târziu.
El a fost condamnat la 13 ani de închisoare, dar nu a fost recomandat pentru deportare. El nu a apelat împotriva condamnării sau condamnării. La 6 septembrie 2006, Secretarul de Stat pentru Departamentul de Acasă a scris reclamantului, cerându-i să prezinte motivele pentru care nu ar trebui să fie deportat. Rapoartele reclamantului au fost luate în considerare, dar la 15 martie 2007, Secretarul de Stat a informat reclamantul că intenționează să-l deporteze pe motiv că deportarea sa ar fi favorabilă bunului public. La 19 martie 2007, reclamantul a fost emis cu o decizie de pronunțare a unei hotărâri de deportare. Reclamantul a apelat la Tribunalul de Azil și Immigrație („AIT”). Într-o decizie din 15 august 2007, AIT a respins recursul, declarând, printre altele, că infracțiunea reclamantului a fost prea gravă pentru ca deportarea sa să fie disproporționată, în ciuda interferenței cu viața sa privată și de familie în Regatul Unit.
La 11 septembrie 2007, AIT a hotărât să nu facă un ordin de reconsiderare. Reclamantul a considerat reînnoirea cererii sale la Curtea Înaltă, dar avocatul l-a informat că ar fi practic imposibil să se confrunte cu decizia AIT. La 5 decembrie 2007, reclamantul a fost servit cu un ordin de deportare. El a fost deportat în Turcia la 7 ianuarie 2008. Secțiunea 3(5) litera (a) din Legea privind imigrația din 1971 (modificată de Legea privind imigrația și azilul din 1999) prevede că o persoană care nu este un cetățean britanic este responsabilă pentru deportarea din Regatul Unit dacă secretarul de stat consideră deportarea sa favorabilă bunului public. Secțiunea 82 alineatele (1) și 84 din Legea privind naționalitatea, imigrația și azilul din 2002 prevede un drept de recurs împotriva acestei decizii din motive, printre altele, că decizia este incompatibilă cu Convenția.
Secțiunea 2 din Legea privind drepturile omului din 1998 prevede că, în determinarea oricărei întrebări care se întâmpină în legătură cu un drept al Convenției, instanțele și tribunalele trebuie să țină seama de orice jurisprudență din partea prezentei instanțe, în măsura în care, în opinia instanței sau a tribunalului, este relevantă pentru procedura în care s-a constatat această întrebare. O persoană care a fost deportată poate solicita revocarea ordinului de deportare. Alineatele 390-392 din Regulamentul privind imigrația HC 395 (cum a fost modificat) prevăd că: „390. O cerere de revocare a unei ordine de deportare va fi luată în considerare în funcție de toate circumstanțele, inclusiv următoarele: (i) motivele pe care le-a fost formulată ordinul; (ii) orice reprezentare făcută în sprijinul revocației; (iii) interesele comunității, inclusiv menținerea unui control eficace al imigrației; (iv) interesele reclamantului, inclusiv orice circumstanțe compasive.
391. În cazul reclamantului care a fost deportat în urma condamnării pentru o infracțiune penală a continuat excluziunea (i) în cazul unei condamnații care este capabilă să fie cheltuite în temeiul Legii de reabilitare a infracțiunilor din 1974, cu excepția cazului în care condamnarea este cheltuită în sensul actului sau, în cazul în care condamnarea este petrecută în mai puțin de 10 ani, s-a scurs 10 ani de la încheierea ordinului de deportare; sau (ii) în cazul unei condamnații care nu sunt capabile să fie cheltuite în temeiul actului, în orice moment, cu excepția cazului în care refuzul de revocare a ordinului de deportare ar fi contrartă Convenției drepturilor omului sau a Convenției și a Protocolului privind statutul refugiaților.
În mod normal va fi cursul adecvat. În alte cazuri, revocarea ordinului nu va fi în mod normal autorizată dacă situația nu a fost modificată în mod material, fie printr-o schimbare de circumstanțe de la încheierea ordinului, fie prin informații proaspete care nu au fost furnizate înainte, fie prin autoritățile de apel sau secretarul de stat. Trecerea timpului de când persoana a fost deportată poate, de asemenea, să constituie o astfel de schimbare de circumstanțe care să justifice revocarea ordinului. 392. Revocarea unei ordine de deportare nu dă dreptul persoanei în cauză să reintroducă Regatul Unit; acesta îl face eligibil să solicite admiterea în temeiul normelor privind imigrația. Cererea de revocare a ordinului poate fi adresată ofițerului de compensare de intrare sau direct biroului de interne.”
The applicant, Mr Hayri Iyisan, is a Turkish national who was born in 1947 and lives in Adana. He was represented before the Court by Mr H Tepe, a lawyer practising in Ankara. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J Gladstone of the Foreign and Commonwealth Office. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant came to the United Kingdom in 1970. He was granted leave to enter and remain, which permitted him to work in the United Kingdom. On 12 January 1975 he was granted Indefinite Leave to Remain. In December 1972 the applicant married a British citizen. His wife was born in Cyprus in 1952 but she came to the United Kingdom when she was twelve years old, while Cyprus was still under British control.
She speaks Turkish. The applicant and his wife have a daughter, who was born in the United Kingdom on 12 January 1976. She is a British citizen. She married in 2001 and has two children, born on 30 August 2002 and 1 May 2006, who are also British citizens. Her husband's family are Turkish and she travels to Istanbul approximately once a year to visit them. On 19 September 2001 the applicant was convicted of the importation of controlled drugs. Together with two accomplices, he had imported 7.1 kilograms of pure heroin, worth GBP 426,000. Although it was the applicant's first offence, the sentencing judge noted that he had organised the importation and although he had pleaded guilty, he had only done so at a late stage.
He was sentenced to thirteen years' imprisonment but was not recommended for deportation. He did not appeal against sentence or conviction. On 6 September 2006 the Secretary of State for the Home Department wrote to the applicant, asking him to submit reasons why he should not be deported. The applicant's representations were considered but on 15 March 2007 the Secretary of State advised the applicant that he intended to deport him on the ground that his deportation would be conducive to the public good. On 19 March 2007 the applicant was issued with a Decision to Make a Deportation Order. The applicant appealed to the Asylum and Immigration Tribunal (“AIT”). In a decision dated 15 August 2007, the AIT dismissed the appeal, holding, inter alia, that the applicant's crime was too serious for his deportation to be found to be disproportionate, notwithstanding the interference with his private and family life in the United Kingdom.
On 11 September 2007 the AIT decided not to make an order for reconsideration. The applicant considered renewing his application to the High Court, but counsel advised him that it would be virtually impossible to challenge the AIT's decision. On 5 December 2007 the applicant was served with a deportation order. He was deported to Turkey on 7 January 2008. Section 3(5)(a) of the Immigration Act 1971 (as amended by the Immigration and Asylum Act 1999) provides that a person who is not a British citizen shall be liable to deportation from the United Kingdom if the Secretary of State deems his deportation to be conducive to the public good. Sections 82(1) and 84 of the Nationality, Immigration and Asylum Act 2002 provide for a right of appeal against this decision on the grounds, inter alia, that the decision is incompatible with the Convention.
Section 2 of the Human Rights Act 1998 provides that, in determining any question that arises in connection with a Convention right, courts and tribunals must take into account any case-law from this Court so far as, in the opinion of the court or tribunal, it is relevant to the proceedings in which that question has arisen. A person who has been deported may apply to have the deportation order revoked. Paragraphs 390 to 392 of the Immigration Rules HC 395 (as amended) provide that: “390. An application for revocation of a deportation order will be considered in the light of all the circumstances including the following: (i) the grounds on which the order was made; (ii) any representations made in support of revocation; (iii) the interests of the community, including the maintenance of an effective immigration control; (iv) the interests of the applicant, including any compassionate circumstances.
391. In the case of an applicant who has been deported following conviction for a criminal offence continued exclusion (i) in the case of a conviction which is capable of being spent under the Rehabilitation of Offenders Act 1974, unless the conviction is spent within the meaning of that Act or, if the conviction is spent in less than 10 years, 10 years have elapsed since the making of the deportation order; or (ii) in the case of a conviction not capable of being spent under that Act, at any time, unless refusal to revoke the deportation order would be contrary to the Human Rights Convention or the Convention and Protocol Relating to the Status of Refugees. will normally be the proper course.
In other cases revocation of the order will not normally be authorised unless the situation has been materially altered, either by a change of circumstances since the order was made, or by fresh information coming to light which was not before, or the appellate authorities or the Secretary of State. The passage of time since the person was deported may also in itself amount to such a change of circumstances as to warrant revocation of the order. 392. Revocation of a deportation order does not entitle the person concerned to re-enter the United Kingdom; it renders him eligible to apply for admission under the Immigration Rules. Application for revocation of the order may be made to the Entry Clearance Officer or direct to the Home Office.”