Erol împotriva Germaniei

Reclamantul s-a născut în 1974 și trăiește în Aachen. La 20 aprilie 2010, sediul în care reclamantul a condus o cafenea a fost căutat, pe baza unui mandat de percheziție din 2 martie 2010 emis de Curtea de District Aachen. Reclamantul a fost găsit într-o cameră din spate a cafenea, cântărind și ambalajând aproximativ 400 de grame de cocaină, cu o sumă de 2.325 euro (EUR) în buzunarele pantalonilor. A fost arestat. În ziua următoare, Curtea de District Aachen a eliberat un mandat de arestare a reclamantului din cauza faptului că el a fost puternic suspectat (de la verdächtig) de trafic comercial de o cantitate substanțială de droguri și că a existat un risc de abscondare. Acesta a considerat că reclamantul ar putea avea o condamnare considerabilă la închisoare pentru infracțiunile în cauză, că nu are legături puternice cu Germania, că era șomeri și trăiește în domeniul securității sociale, și că ar putea să se răzbune ușor cu Turcia.

În cadrul unei audieri de reexaminare a detenției din 5 mai 2010, avocatul reclamantului a solicitat eliberarea pe cauțiune a reclamantului, declarând că familia reclamantului a fost în măsură și dispusă să furnizeze cantitatea de cauțiune care urmează să fie determinată de instanță. În ziua următoare, avocatul reclamantului a retras cererea după ce instanța a indicat că cauțiunea nu va fi acordată. 10. La 6 iulie 2010, Procurorul a depus o declarație de acuzație împotriva reclamantului, acuzându-l cu trei conturi de trafic comercial de o cantitate substanțială de droguri. 11. La 6 august 2010, Curtea de district Aachen a hotărât să deschidă procesul împotriva reclamantului. 12. La 29 septembrie 2010, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru una dintre trei conturi de trafic comercial într-o cantitate substanțială de droguri și l-a achitat pe celelalte două conturi.

Acesta l-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare și a ordonat continuarea detenției sale. 13. La 30 septembrie 2010, atât reclamantul, cât și procurorul public au interzis apeluri împotriva hotărârii Curții de District. 14. În aceeași zi, reclamantul a depus un recurs împotriva deciziei de a ordona detenția sa continuă și a solicitat ca ordinul de detenție să fie anulat sau executat. El a susținut că nu a existat nici un stimulent pentru a abscond. Puterea legăturilor sale cu Germania i-a făcut puțin probabilă absoarbirea Turciei. El a trăit în Germania de douăzeci de ani, a fost căsătorit în ultimii treisprezece ani și a avut doi copii, cu opt ani și unu. Părinții lui și fratele său locuiau, de asemenea, în Germania.

Singura sa legătură cu Turcia, în contrast, a fost casa de vacanță a părinților săi. 15. La 1 octombrie 2010, Curtea de District Aachen a hotărât să nu acorde recursul reclamantului împotriva ordinului de detenție continuă și să depună această chestiune Curții Regionale Aachen. Acesta a considerat că este posibil ca reclamantul să fie condamnat la o condamnare semnificativă la închisoare în apel. Prin urmare, a existat un stimulent pentru el la abscond, care nu a fost contrazis de legăturile sale sociale existente cu Germania. În acest sens, Comisia a remarcat că reclamantul și întreaga familie au trăit pe securitatea socială din 2001, că comanda sa limba germană este insuficientă și că nu are perspective de ocupare a forței de muncă.

Având în vedere faptul că soția sa a fost, de asemenea, un cetățean turc, că copiii săi au o vârstă tânără și că părinții săi au deținut o casă de vacanță în Turcia, a existat un risc ca reclamantul să se absoarcă în Turcia cu familia sa. Acest risc nu a putut fi remediat în mod corespunzător prin cerințele de raportare sau de plată a securității. 16. La 7 octombrie 2010, Curtea Regională Aachen a respins recursul reclamantului. Acesta a limitat baza ordinului de detenție la contul pe care a fost condamnat și l-a anulat pentru cele două conturi pe care a fost achitat de Curtea de District. Cu toate acestea, referindu-se la raționamentul Curții de District și subliniind faptul că reclamantul nu a avut nicio ocupație juridică în timp ce el a avut legături familiale cu Turcia, a considerat că continuă să existe un risc de abscondare a reclamantului.

17. La 26 octombrie 2010, reclamantul a depus un nou recurs împotriva acestei decizii. După ce a reiterat în esență supunerea sa anterioară cu privire la motivul pentru care nu a existat niciun risc de abscondare, el a afirmat că acest risc ar putea, în orice caz, fi remediat prin impunerea unei măsuri mai puțin severe. În acest sens, el a propus ca familia sa să furnizeze securitate de 10 000 EUR. 18. După ce Curtea Regională a hotărât să nu acorde recursul reclamantului și să depună la Curtea de Apel din Colonia, această instanță a informat avocatul reclamantului, într-o scrisoare din 22 noiembrie 2010, că se gândea să rămână executarea ordinului de detenție. Acesta a solicitat reclamantului să clarifice oferta făcută și a solicitat ca mijloacele necesare să-i fie oferite de către familia sa într-un mod care să-i permită să dispună liber de aceste mijloace și să furnizeze însuși securitatea.

Originea legală a acestor mijloace a trebuit demonstrată în mod credibil. 19. În ziua următoare, avocatul reclamantului a informat Curtea de Apel că familia reclamantului a fost în măsură și dispusă să furnizeze o securitate de 10 000 EUR instanței și să demonstreze în mod credibil originea legală a acestor mijloace. Cu toate acestea, familia nu a vrut să pună banii la dispoziția reclamantului, deoarece nu erau dispuși să corregă riscul de a fi atașată reclamația de rambursare pentru plată împotriva cererilor viitoare pe care autoritățile le-ar putea avea împotriva reclamantului. El a adăugat că, dacă reclamantul ar trebui să presupună că garanția ar fi pierdută în orice caz, adică, chiar dacă el nu ar fi absonat, deoarece reclamația de rambursare ar fi atașată pentru plata împotriva altor creanțe, garanția nu ar putea remedia în mod eficace riscul abscondării sale.

20. La 3 decembrie 2010, Curtea de Apel din Colonia a respins noul recurs al reclamantului. Acesta a aprobat evaluarea Curții de District și a Curții Regionale în ceea ce privește riscul absciziei reclamantului și a remarcat că sentința pe care o riscă reclamantul nu a fost limitată la doi ani și șase luni de închisoare, deoarece procurorul public a apelat împotriva hotărârii Curții de District, cerând condamnarea reclamantului asupra celor două conturi pe care le-a fost achitat. Acesta a declarat că, totuși, ar lua în considerare să rămână executarea ordinului de detenție în cazul în care securitatea ar fi furnizată.

Atâta timp cât familia reclamantului nu a fost dispusă să pună la dispoziția sa mijloacele necesare, nu era însă pregătită să facă acest lucru, argumentând că această respingere indică faptul că familia sa nu are încredere în el și concluzionând că legăturile familiale nu părea să fie suficient de puternice pentru a-l împiedica să risce pierderea securității prin abscondare. Curtea de Apel a constatat, de asemenea, că există riscul ca reclamantul să comită mai multe infracțiuni legate de droguri în cazul în care acesta ar fi eliberat din detenție și a bazat, prin subsidiaritate, ordinul de detenție pe riscul de recidivă. Decizia a fost transmisă reclamantului la 9 decembrie 2010. 21. La 3 ianuarie 2011, hotărârea Curții de District din 29 septembrie 2010 a devenit finală, după decizia Curții Regionale de a întrerupe procedura în legătură cu una dintre acuzațiile și retragerea apelurilor atât de către reclamant, cât și de către procurorul public.

22. În aceeași zi, Curtea de District Aachen a păstrat executarea ordinului de detenție împotriva reclamantului în o serie de condiții, inclusiv că el sau o altă persoană furnizează securitate de 5.000 EUR. La furnizarea de această sumă de către o altă persoană în aceeași zi, reclamantul a fost eliberat din detenție. 23. La 14 aprilie 2011, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului împotriva hotărârii Curții de Apel de a nu rămâne în executarea ordinului de detenție împotriva acestuia, depusă la 10 ianuarie 2011, pentru aviz, fără a furniza motive (documentul nr. 2 BvR 155/11).

6. The applicant was born in 1974 and lives in Aachen. 7. On 20 April 2010 the premises in which the applicant ran a café were searched, based on a search warrant of 2 March 2010 issued by the Aachen District Court. The applicant was found in a back room of the café, weighing and packaging some 400 grams of cocaine, with a sum of 2,325 euros (EUR) in the pockets of his trousers. He was arrested. 8. The following day, the Aachen District Court issued a warrant for the arrest of the applicant on the ground that he was strongly suspected (dringend verdächtig) of commercial trafficking of a substantial amount of drugs and that there was a risk of his absconding. It considered that the applicant could face a considerable prison sentence for the offences in question, that he did not have strong ties to Germany, that he was unemployed and living on social security, and that he could easily abscond to Turkey.

9. At a detention review hearing on 5 May 2010, the applicant’s counsel applied for the applicant’s release on bail, stating that the applicant’s family were able and willing to furnish the amount of bail to be determined by the court. The following day, the applicant’s counsel withdrew the application after the court indicated that bail would not be granted. 10. On 6 July 2010 the Public Prosecutor’s Office lodged a bill of indictment against the applicant, charging him with three counts of commercial trafficking of a substantial amount of drugs. 11. On 6 August 2010 the Aachen District Court decided to open the trial against the applicant. 12. On 29 September 2010 the District Court convicted the applicant on one of three counts of commercial trafficking in a substantial amount of drugs and acquitted him on the other two counts.

It sentenced him to two years and six months’ imprisonment and ordered the continuation of his detention. 13. On 30 September 2010 both the applicant and the Public Prosecutor lodged appeals against the District Court’s judgment. 14. That same day, the applicant lodged an appeal against the decision ordering his continued detention and asked for the detention order to be set aside or its execution to be stayed. He argued that there was no incentive for him to abscond. The strength of his ties to Germany rendered his absconding to Turkey unlikely. He had lived in Germany for twenty years, had been married for the past thirteen years, and had two children, aged eight and one. His parents and his brother also lived in Germany.

His only tie to Turkey, by contrast, was his parents’ holiday home. 15. On 1 October 2010 the Aachen District Court decided not to grant the applicant’s appeal against the continued detention order and to refer the matter to the Aachen Regional Court. It considered that it was possible that the applicant would be sentenced to a significant prison sentence on appeal. There was, hence, an incentive for him to abscond which was not counterbalanced by his existing social ties to Germany. In that regard, it noted that the applicant and his entire family had lived on social security since 2001, that his command of the German language was insufficient and that he had no prospects of employment. Considering that his wife was also a Turkish national, that his children were of a young age and that his parents owned a holiday home in Turkey, there was a risk that the applicant would abscond to Turkey with his family.

This risk could not be adequately remedied by reporting requirements or payment of security. 16. On 7 October 2010 the Aachen Regional Court dismissed the applicant’s appeal. It limited the basis of the detention order to the count on which he had been convicted and annulled it for the two counts on which he had been acquitted by the District Court. Yet, referring to the reasoning of the District Court and underlining that the applicant had no legal employment whereas he had family ties to Turkey, it considered that there continued to be a risk of the applicant’s absconding. 17. On 26 October 2010 the applicant lodged a further appeal against that decision. After essentially reiterating his earlier submission as to why there was no risk of his absconding, he stated that such risk could, in any event, be remedied by imposing a less severe measure.

In that regard, he proposed that his family furnish security of EUR 10,000. 18. After the Regional Court decided not to grant the applicant’s further appeal and to refer the matter to the Cologne Court of Appeal, that court informed the applicant’s counsel, in a letter dated 22 November 2010, that it was considering staying the execution of the detention order. It asked the applicant to clarify the offer made and requested that the necessary means be given to him by his family in a manner that allowed him to dispose freely of those means and to furnish the security himself. The lawful origin of those means had to be credibly demonstrated. 19. The following day, the applicant’s counsel informed the Court of Appeal that the applicant’s family was able and willing to furnish security of EUR 10,000 to the court and to demonstrate credibly the lawful origin of those means.

The family was, however, unwilling to put the money at the applicant’s disposal as they were unwilling to run the risk of having the repayment claim attached for payment against future claims the authorities might have against the applicant. He added that, if the applicant had to assume that the security would be forfeited in any event, that is to say, even if he did not abscond, because the repayment claim would be attached for payment against other claims, the security could not effectively remedy a risk of his absconding. 20. On 3 December 2010 the Cologne Court of Appeal dismissed the applicant’s further appeal.

It endorsed the assessments of the District Court and the Regional Court as to the risk of the applicant’s absconding and noted that the sentence the applicant risked incurring was not limited to two years and six months’ imprisonment, for the Public Prosecutor had appealed against the District Court’s judgment, seeking the applicant’s conviction on the two counts on which he had been acquitted. It stated that it would nonetheless consider staying the execution of the detention order if security were furnished. As long as the applicant’s family was not willing to put the necessary means at his own disposal it was, however, not ready to do so, arguing that this unwillingness indicated that his family lacked confidence in him and concluding that the family ties appeared not to be strong enough to prevent him from risking forfeiture of the security by absconding.

The Court of Appeal furthermore found that there was a risk that the applicant would commit more drug-related offences if he were released from detention and also based the detention order, by way of subsidiarity, on a risk of reoffending. The decision was served on the applicant on 9 December 2010. 21. On 3 January 2011 the District Court’s judgment of 29 September 2010 became final, following the Regional Court’s decision to discontinue the proceedings in relation to one of the charges and the withdrawal of appeals by both the applicant and the Public Prosecutor. 22. That same day, the Aachen District Court stayed the execution of the detention order against the applicant on a number of conditions, including that either he or another person furnish security of EUR 5,000.

Upon the furnishing of that amount by another person that same day, the applicant was released from detention. 23. On 14 April 2011 the Federal Constitutional Court declined to accept the applicant’s constitutional complaint against the Court of Appeal’s decision not to stay the execution of the detention order against him, lodged on 10 January 2011, for adjudication, without providing reasons (file no. 2 BvR 155/11).