CASE OF YETKINSEKERCI v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Gaziantep. La 3 septembrie 1997, 79 de pachete de pulbere (a fost constatat ulterior ca fiind amidon) au fost găsite în rezervorul de burtă al camionului aparent neladen pe care reclamantul tocmai a adus-o în Regatul Unit. Reclamantul a fost arestat, iar la 4 septembrie 1997 a fost acuzat că a fost implicat în încercarea de a importa un drog controlat (diamorfină). A fost condamnat la 25 martie 1998 și condamnat la 14 ani de închisoare. Solicitarea de concediu de recurs a sosit la Biroul de Apel Penal la 23 aprilie 1998, și a fost acordată o concediu de apel și a fost acordată asistență judiciară la 22 martie 1999. Curtea de Apel a respins recursul reclamantului la 6 martie 2001. În ceea ce privește condamnarea constatată după cum urmează: „76…

Punctele ... sunt, în primul rând, că nu a fost importată nici o diamorfină și care ne pare a fi cel mai important punct, și anume că aceaceasta a fost o infracțiune de încercare și nu de import real. 77. În al doilea rând, că reclamantul pare să fi ocupat o poziție umilă în ceea ce a fost fără îndoială un lanț extins, care se extinde de la sursă în străinătate în această țară. 78. În al treilea rând, se spune că nu exista nicio dovadă că el știa de cantitatea implicată. Cu toate acestea, în acest sens, într-o importație masivă de acest tip, nu este obișnuit să se investigheze cât de departe un apelant a fost privilegiat de suma reală implicată, ținând cont de faptul că ar fi fost, în mod evident, o import extrem de substanțială.

79. În al patrulea rând, se menționează că el este izolat din țara sa de origine, care îndeplinește o propoziție în Anglia. 80. A cincea, că vârsta lui are 49 de ani, el are caracterul bun anterior și responsabilitățile familiei militează și pentru militate. 81. Noi adăugăm o ușoară importanță la al patrulea element. În ceea ce privește al cincilea, nu este unul în care, dintr-un caz de acest fel, considerăm adecvat și să luăm în considerare [sic]. 82. În sfârșit, avocatul a avansat asupra noastră argumentul că acest recurs a luat, așa cum a luat fără îndoială, un timp neconscionabil de mult timp pentru a veni, din motive care nu sunt de vină de apelant sau consilierii săi, dar care par să aibă legătură cu dificultățile administrative în cadrul acestei instanțe.

El face trimitere în acest sens la art. 6 din Convenția privind drepturile omului. Cu toate acestea, nu este necesar să se invoce acest articol pentru ca instanța să ia în considerare, dacă consideră că este adecvat, o întârziere de acest tip. 83. Considerăm că, absentul vreun motiv de reducere a unui tip neobișnuit, dacă importul ar fi fost o importare de diamorfină, după cum reclamantul ar fi considerat fără îndoială, ar fi putut fi așteptat o propoziție de 18 ani. Se pare că, pe baza faptului că a fost pur și simplu o încercare, judecătorul a redus nivelul de condamnare la ordinul de 14 ani, ținând seama de poziția aparentă a recurentei în lanț.

84. În opinia noastră, s-ar fi putut face bine o alocație un pic mai mare, permițând acest lucru cu faptul că acuzatul a petrecut un timp de anxietate, fără îndoială, așteptând mai mult decât ar fi trebuit, pentru a vedea dacă sentința sa ar fi redusă, considerăm că este adecvat să reducăm condamnarea de 14 ani impuse unuia din 12 ani de închisoare. Apelul asupra sentinței va avea succes în această măsură.” 9. Reclamantul a fost eliberat după ce a îndeplinit aproximativ o jumătate din 12 ani de sentință și a fost deportat în Turcia.

6. The applicant was born in 1951 and lives in Gaziantep. 7. On 3 September 1997, 79 packages of powder (subsequently found to be starch) were found in the belly tank of the apparently unladen lorry which the applicant had just brought into the United Kingdom. The applicant was arrested, and on 4 September 1997 he was charged with knowingly being involved in the attempted import of a controlled drug (diamorphine). He was convicted on 25 March 1998 and sentenced to 14 years’ imprisonment. His application for leave to appeal arrived at the Criminal Appeals Office on 23 April 1998, and leave to appeal and legal aid were granted on 22 March 1999. 8. The Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal on 6 March 2001. As to sentence it found as follows: “76…

The points ... are, first, that no diamorphine was imported and that seems to us to be the most important point, namely that this was an offence of attempt and not of actual importation. 77. Second, that the appellant appears to have occupied a lowly position in what was undoubtedly an extensive chain, stretching from source abroad into this country. 78. Third, it is said that there was no evidence that he knew of the quantity involved. However, in that respect, in a massive importation of this kind, it is not usual to investigate how far an appellant was privy to the actual amount involved, bearing in mind that it would obviously have been an extremely substantial importation. 79. Fourth, the point is made that he is isolated from his country of origin, serving a sentence in England.

80. Fifth, that his age is 49, he is of previous good character and family responsibilities also militate for mercy. 81. We attach some slight importance to the fourth element. So far as the fifth is concerned it is not one in which of a case of this kind we regard appropriate and to take into consideration [sic]. 82. Finally, counsel has advanced upon us the argument that this appeal has taken, as it undoubtedly has taken, an unconscionably long time to come on, for reasons which are no fault of the appellant or his advisers, but appear to have related to administrative difficulties within this court. He makes reference in that respect to Article 6 of the Convention on Human Rights. However, it is not necessary to invoke that Article for the court to take into account, if it considers it appropriate, a delay of that kind.

83. We consider that, absent any reason for reduction of an unusual kind, had this importation been an importation of diamorphine, as the appellant no doubt believed it to be, a sentence of 18 years could have been expected. It does appear that, on the basis that it was simply an attempt, the judge reduced the level of sentence to the order of 14 years, bearing in mind the appellant’s apparent position in the chain. 84. In our view, a somewhat greater allowance could well have been made, allowing this with the fact that the defendant has spent a time of some anxiety, no doubt, waiting for longer than he should, in order to see whether his sentence would be reduced, we consider that it is appropriate to reduce the sentence of 14 years imposed to one of 12 years’ imprisonment.

The appeal upon the sentence will be successful to that extent.” 9. The applicant was released after having served approximately one half of the 12 year sentence, and deported to Turkey.