Lepetyukhov împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 5033/07 de Sergey Petrovich LEPTYUKHOV împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așezează la 16 martie 2010 ca Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecător ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 7 decembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sergey Petrovich Lepetyukhov, este un național ucrainean născut în 1960. Locuiește în Torez.

Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yuriy Zaytsev. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001 societatea de stat T., fostul angajator al reclamantului, a devenit o entitate juridică privată. La 13 iulie 2004, Curtea Regională Comercială Donetsk a instituit o procedură de insolvență împotriva societății T.. La 20 decembrie 2004, aceeași instanță a inclus reclamantul pe lista creditorilor societății. La 11 aprilie 2005, Curtea Regională Comercială Donetsk a ordonat lichidarea societății T. și a desemnat lichidatorul său. La 19 august 2005, lichidatorul a întocmit un certificat în care se afirmă că cererile de compensare a arridelor salariale erau de 10.574.12 hryvnia ucraineană [1] (UAH).

După cum se pare din dosarul că procedura de lichidare este încă în așteptare și că nu s-au plătit arridele salariale din cauza lipsei de fonduri ale societății. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la proprietate a fost încălcat deoarece hotărârea în cauză a rămas neexecută. El se referă la art. 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a dreptului său la bucuria pașnică a proprietății sale din cauza neexecuției hotărârii în favoarea sa.

El s-a bazat pe art. 13 din Convenția și pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care a citit, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că statul nu este responsabil pentru lipsa fondurilor unei societăți private și a susținut, de asemenea, că nicio autoritate de stat nu a fost implicată în procedura de lichidare a societății și executarea cererilor reclamantului împotriva societății. Reclamantul nu este de acord. El susține că autoritățile de stat au fost responsabile pentru lichidarea societății T. și, prin urmare, pentru plata arridelor salariale către solicitant.

Curtea notează, referindu-se la jurisprudența sa constantă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că statul nu poate fi reținut responsabil pentru datoriile financiare ale unei entități juridice private (a se vedea, de exemplu, Mihăilescu v. România (dec.), nr. 47748/99, 26 august 2003; Reynbakh c. Rusia , nr. 23405/03, §§ 18-19, 29 septembrie 2005). De aceea, reclamația reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 trebuie respinsă ca ratione personae incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

FIFTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 5033/07 by Sergey Petrovich LEPETYUKHOV against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 16 March 2010 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judges, Mykhaylo Buromenskiy, ad hoc judge, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 7 December 2006, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sergey Petrovich Lepetyukhov, is a Ukrainian national born in 1960. He lives in Torez.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 2001 the State-owned company T., the applicant’s former employer, became a privately owned legal entity. On 13 July 2004 the Donetsk Regional Commercial Court instituted insolvency proceedings against the T. company. On 20 December 2004 the same court included the applicant into the list of company’s creditors. On 11 April 2005 the Donetsk Regional Commercial Court ordered that the T. company be liquidated and appointed its liquidator. On 19 August 2005 the liquidator drew up a certificate stating that the applicant’s claims for compensation of salary arrears amounted to 10,574.12 Ukrainian hryvnias [1] (UAH).

As it appears from the case-file that the liquidation proceedings are still pending and the salary arrears have not been paid due to the company’s lack of funds. COMPLAINTS The applicant complained that his right to own property was breached as the judgment at issue remained unenforced. He referred to Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW The applicant complained of a violation of his right to peaceful enjoyment of his property on account of non-enforcement of the judgment in his favour.

He relied on Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 which read, in so far as relevant, as follows: Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Government submitted that the State was not responsible for the lack of funds of a private company. They further maintained that no State authorities were involved in the company’s liquidation procedure and enforcement of the applicant’s claims against the company. The applicant disagreed. He contended that the State authorities were liable for the T. company’s liquidation and thus for payment of salary arrears to the applicant.

The Court notes, referring to its constant case-law under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, that the State cannot be held responsible for financial debts of a private legal entity (see , for instance , Mihăilescu v. Romania (dec.), no. 47748/99, 26 August 2003; Reynbakh v. Russia , no. 23405/03, §§ 18-19, 29 September 2005). The applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 must therefore be rejected as incompatible ratione personae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3. No issue under Article 13 arises either. It follows that the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1, 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [1] . Approximately 1,737.33 euros (EUR).