KRYUKOVA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
KRYUKOVA v. UKRAINE (CtEDO, 2010)
A cincea secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 48932/06 de Tamara Alekseyevna KRYUKOVA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 16 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 noiembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Tamara Alekseyevna Kryukova, este un național ucrainean care s-a născut în 1945 și locuiește în Torez. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yuriu Zaytsev. În 2001 compania de stat, Torez ATP 11413 („compania”) a devenit o entitate juridică privată. La 14 iunie 2004, Curtea Torez a ordonat societății să plătească reclamantului 5,647,79 hryvnia ucraineană (UAH) [1] în compensare pentru prejudiciu material și moral cauzate sănătății sale. La 13 iulie 2004, Curtea comercială regională Donetsk a instituit proceduri de insolvență împotriva societății. La 20 decembrie 2004, aceeași instanță a inclus reclamantul în lista creditorilor societății. La 26 iulie 2004, Curtea Regională Comercială Donetsk a declarat insolventa societății debitoare și a ordonat începerea procedurii de lichidare. La 11 mai 2005, Balificii au încheiat procedura de executare și au transferat executarea reclamantului către lichidatorul societății debitoare. Procedura de lichidare este încă în așteptare și hotărârea în favoarea reclamantului rămâne neexecutată din cauza lipsei de fonduri ale societății debitoare. COMPLAINT Reclamantul se plânge referindu-se la art. 13 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2004 dat de Curtea Torez. Curtea, comitetul de caracterizare care va fi dat în drept faptelor cauzei, consideră că plângerea reclamantului este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care a citit, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că cererea este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, deoarece reclamantul nu a contestat inactivitatea lui Bailiff în fața instanțelor interne. În opinia Guvernului, de la 26 iulie 2004 la 11 mai 2005 Bailiffs a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea hotărârii în cauză, în timp ce după 25 mai 2005 autoritățile de stat nu mai sunt responsabile pentru executarea măsurilor. Guvernul a susținut că neexecuția lungă a hotărârii a fost justificată de situația economică slabă a societății debitoare și a susținut, de asemenea, că acestea nu sunt responsabile pentru lipsa de fonduri a societății private. Reclamantul nu este de acord. Ea a susținut că lichidatorul societății a fost desemnat și controlat de o instanță națională și, prin urmare, statul a fost responsabil pentru neexecutarea hotărârii. Curtea constată, referindu-se la jurisprudența sa constantă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile financiare ale unei entități juridice private și responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri împotriva unei societăți private nu se extinde în continuare implicarea organismelor de stat, inclusiv a instanțelor interne, în procedurile de executare (de exemplu, Mihăilescu c. România (dec.), nr. 47748/99, 26 august 2003; Reynbakh Russia, nr. 23405/03, §§ 18-19, 29 septembrie 2005 și Fuklev v. Ucraina , nr. 71186/01, § 67, 7 iunie 2005 . Curtea constată, de asemenea, că lichidatorul societății debitoare nu a fost o „organizație guvernamentală” în sensul articolului 34 din Convenție (a se vedea Katsyuk v. Ucraina , nr. 58928/00, §§ 38-48, 5 aprilie 2005 ). Prin urmare, plângerile reclamantului trebuie respinse ca fiind incompatibile ratione personae Prin dispozițiile Convenției în sensul art. 35, cererea trebuie respinsă în temeiul art. 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului [1] aproximativ 858 euro (EUR).