Kryukova împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 48932/06 de Tamara Alekseyevna KRYUKOVA împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 16 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 noiembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Tamara Alekseyevna Kryukova, este un național ucrainean care s-a născut în 1945 și locuiește în Torez.

Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yuriu Zaytsev. În 2001 compania de stat, Torez ATP 11413 („compania”) a devenit o entitate juridică privată. La 14 iunie 2004, Curtea Torez a ordonat societății să plătească reclamantului 5,647,79 hryvnia ucraineană (UAH) [1] în compensare pentru prejudiciu material și moral cauzate sănătății sale. La 13 iulie 2004, Curtea comercială regională Donetsk a instituit proceduri de insolvență împotriva societății. La 20 decembrie 2004, aceeași instanță a inclus reclamantul în lista creditorilor societății. La 26 iulie 2004, Curtea Regională Comercială Donetsk a declarat insolventa societății debitoare și a ordonat începerea procedurii de lichidare.

La 11 mai 2005, Balificii au încheiat procedura de executare și au transferat executarea reclamantului către lichidatorul societății debitoare. Procedura de lichidare este încă în așteptare și hotărârea în favoarea reclamantului rămâne neexecutată din cauza lipsei de fonduri ale societății debitoare. COMPLAINT Reclamantul se plânge referindu-se la art. 13 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2004 dat de Curtea Torez.

Curtea, comitetul de caracterizare care va fi dat în drept faptelor cauzei, consideră că plângerea reclamantului este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care a citit, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că cererea este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, deoarece reclamantul nu a contestat inactivitatea lui Bailiff în fața instanțelor interne. În opinia Guvernului, de la 26 iulie 2004 la 11 mai 2005 Bailiffs a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea hotărârii în cauză, în timp ce după 25 mai 2005 autoritățile de stat nu mai sunt responsabile pentru executarea măsurilor.

Guvernul a susținut că neexecuția lungă a hotărârii a fost justificată de situația economică slabă a societății debitoare și a susținut, de asemenea, că acestea nu sunt responsabile pentru lipsa de fonduri a societății private. Reclamantul nu este de acord. Ea a susținut că lichidatorul societății a fost desemnat și controlat de o instanță națională și, prin urmare, statul a fost responsabil pentru neexecutarea hotărârii.

Curtea constată, referindu-se la jurisprudența sa constantă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile financiare ale unei entități juridice private și responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri împotriva unei societăți private nu se extinde în continuare implicarea organismelor de stat, inclusiv a instanțelor interne, în procedurile de executare (de exemplu, Mihăilescu c. România (dec.), nr. 47748/99, 26 august 2003; Reynbakh Russia, nr. 23405/03, §§ 18-19, 29 septembrie 2005 și Fuklev v. Ucraina , nr. 71186/01, § 67, 7 iunie 2005 . Curtea constată, de asemenea, că lichidatorul societății debitoare nu a fost o „organizație guvernamentală” în sensul articolului 34 din Convenție (a se vedea Katsyuk v. Ucraina , nr. 58928/00, §§ 38-48, 5 aprilie 2005 ). Prin urmare, plângerile reclamantului trebuie respinse ca fiind incompatibile ratione personae Prin dispozițiile Convenției în sensul art. 35, cererea trebuie respinsă în temeiul art. 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului [1] aproximativ 858 euro (EUR).

FIFTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 48932/06 by Tamara Alekseyevna KRYUKOVA against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 16 November 2010 as a Committee composed of: Rait Maruste, President, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 November 2006, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Tamara Alekseyevna Kryukova, is a Ukrainian national who was born in 1945 and lives in Torez. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev.

In 2001 the State-owned company Torez ATP 11413 (“the company”) became a privately owned legal entity. On 14 June 2004 the Torez Court ordered the company to pay the applicant 5,647.79 Ukrainian hryvnias (UAH) [1] in compensation for pecuniary and non-pecuniary damage caused to her health. On 13 July 2004 the Donetsk Regional Commercial Court instituted insolvency proceedings against the company. On 20 December 2004 the same court included the applicant into the list of the company’s creditors. On 26 July 2004 the Bailiffs instituted enforcement proceedings in the applicant’s case. On 11 April 2005 the Donetsk Regional Commercial Court declared the debtor company insolvent and ordered commencement of the liquidation procedure.

On 11 May 2005 the Bailiffs terminated the enforcement proceedings and transferred the applicant’s execution writ to the debtor company’s liquidator. The liquidation procedure is still pending and the judgment in the applicant’s favour remains unenforced due to the debtor company’s lack of funds. COMPLAINT The applicant complained referring to Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about non-enforcement of the judgment of 14 June 2004 given by the Torez Court.

THE LAW The Court, master of characterisation to be given in law to the facts of the case, considers that the applicant’s complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention which read, in so far as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Government submitted that the application was inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies as the applicant had failed to challenge the Bailiffs’ inactivity before the domestic courts. In the Government’s view, from 26 July 2004 to 11 May 2005 the Bailiffs took all necessary steps to enforce the judgment in question, while after 25 May 2005 the State authorities were no longer responsible for the enforcement. The Government submitted that the lengthy non-enforcement of the judgment was justified by the poor economic situation of the debtor company.

They also submitted that they were not responsible for the lack of funds of the private company. The applicant disagreed. She submitted that the company’s liquidator was appointed and controlled by a national court and thus the State was responsible for the non-enforcement of the judgment.

The Court notes, referring to its constant case-law under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, that the State cannot be held responsible for financial debts of a private legal entity and the State’s responsibility for enforcement of a judgment against a private company extends no further then the involvement of State bodies, including the domestic courts, in the enforcement proceedings (see , for instance , Mihăilescu v. Romania (dec.), no. 47748/99, 26 August 2003; Reynbakh v. Russia , no. 23405/03, §§ 18-19, 29 September 2005 and Fuklev v. Ukraine , no. 71186/01, § 67, 7 June 2005). The Court also notes that the debtor company’s liquidator was not a “governmental organisation” within the meaning of Article 34 of the Convention (see Katsyuk v. Ukraine , no. 58928/00, §§ 38-48, 5 April 2005). The applicant’s complaints must, therefore, be rejected as incompatible ratione personae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3. It follows that the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stephen Phillips Rait Maruste Deputy Registrar President [1] . About 858 euros (EUR).