AYATOLLAHI AND HOSSEINZADEH v. TURKEY

Reclamanții, dna Phrooghosadat Ayatollahi și dl Hojy Bahroutz Hosseinzadeh, sunt resortisanți iranieni născuți în 1968 și, respectiv, în 1970 și trăiesc în Eskișehir. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl S. Efe, un avocat care practică în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant, cântăreț în Iran, a fost luat în custodie și se presupune că a fost supus maltrat în mai multe ocazii pentru a fi cântăreță feminină, interzisă în Iran din motive religioase. La o ocazie, al doilea reclamant, care este soțul ei, a fost implicat într-o luptă cu un ofițer de poliție în Iran. Reclamanții au fugit din Iran și au intrat în Turcia la 9 martie 2001. La sosirea în Turcia, au solicitat azil în fața autorităților naționale și au solicitat Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați („UNHCR”) în recunoașterea Ankara ca refugiați. Cea de-a doua reclamantă a fost înregistrată în funcție de prima reclamantă. Autoritățile naționale i-au acordat permisiunea de a rezista în Eskișehir în așteptarea procedurii de azil. La 9 mai 2002, UNHCR Turcia a respins cererea de refugiat a primului reclamant. La 29 iulie 2002, reclamanții au participat la un protest în fața Ambasada Americană din Ankara împotriva regimului iranian. La 26 septembrie 2002, autoritățile naționale au notificat reclamanților că cererile lor de azil au fost respinse și că au avut 15 zile pentru a se opune acestei decizii. Reclamanții au depus obiecția în aceeași zi. Într-un timp în 2006, al doilea reclamant a solicitat permisiunea de a stabili în Eskișehir. Solicitarea reclamantului a fost acordată și cuplul a fost eliberat cu permis de reședință temporar. După noile evoluții în cazul ei, dosarul primului reclamant înainte de a fi redeschis la 13 februarie 2008. Autoritățile turce au fost informate cu privire la situația din 22 februarie și 14 iulie 2008. La 2 aprilie 2008, la sfârșitul termenului școlar al reclamanților, a fost eliberată o a doua ordine de deportare în ceea ce privește reclamanții, care a solicitat reclamanților să părăsească Turcia până la 30 iunie 2008 la sfârșitul mandatului școlar al reclamanților. Reclamanții au informat ulterior autorităților turce cu privire la redeschiderea dosarului înaintea UNHCR și de două ori au solicitat o ședere a executării ordinului de deportare. Potrivit informațiilor din caz, permisul de ședere al reclamanților a fost prelungit până la 15 mai 2009. După examinarea primei cereri de refugiat ale reclamantului după reluarea dosarului, UNHCR a respins-o din nou la 16 ianuarie 2009. La 21 octombrie 2009, al doilea reclamant a informat UNHCR că el s-a întors în Iran în februarie 2009 pentru a participa la înmormântarea tatălui său. El a susținut că a fost arestat la granița iraniană și torturat în detenție în Iran timp de 15 zile înainte de a fi eliberat pe cauțiune. Apoi a fugit înapoi în Turcia în octombrie 2009. La 15 iulie 2008, președintele Camerei la care a fost alocat cazul a decis să informeze guvernul, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, că reclamanții nu ar trebui deportați în Iran până la o notificare suplimentară. La 13 august 2008, Guvernul a informat reclamanții că executarea ordinului de deportare în ceea ce privește reclamanții a fost păstrată în conformitate cu măsura interioară a Curții.

The applicants, Ms Phrooghosadat Ayatollahi and Mr Hojy Bahroutz Hosseinzadeh, are Iranian nationals who were born in 1968 and 1970 respectively and live in Eskișehir. They were represented before the Court by Mr S. Efe, a lawyer practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first applicant, a singer in Iran, was taken into custody and allegedly subjected to ill-treatment on several occasions for being a female singer, which is forbidden in Iran on religious grounds. On one of those occasions the second applicant, who is her husband, was involved in a fight with a police officer in Iran. The applicants fled Iran and entered Turkey on 9 March 2001. On arrival in Turkey they applied for asylum before the national authorities and requested from the United Nations High Commissioner for Refugees (“the UNHCR”) in Ankara recognition as refugees. The second applicant was registered as a dependant of the first applicant. The national authorities granted the applicants permission to reside in Eskișehir pending asylum proceedings. On 9 May 2002 the UNHCR Turkey rejected the first applicant’s refugee claim. On 29 July 2002 the applicants participated in a protest in front of the American Embassy in Ankara against the Iranian regime. On 26 September 2002 the national authorities notified the applicants that their asylum claims had been rejected and that they had fifteen days to object to this decision. The applicants filed their objection on the same day. They were subsequently permitted to reside in Burdur pending examination of their objection. Sometime in 2006 the second applicant requested permission to settle in Eskișehir. The applicant’s request was granted and the couple were issued with temporary residence permits. Following new developments in her case, the first applicant’s file before the UNHCR was re-opened on 13 February 2008. The Turkish authorities were informed of the situation on 22 February and 14 July 2008. On 2 April 2008 a second deportation order was issued in respect of the applicants, which requested the applicants to leave Turkey by 30 June 2008, at the end of the applicants’ children’s school term. The applicants subsequently informed the Turkish authorities of the reopening of their file before the UNHCR and twice requested a stay of the execution of the deportation order. According to the information in the case file the applicants’ residence permit was extended until 15 May 2009. Having examined the first applicant’s refugee claim after the re-opening of the file, the UNHCR rejected it again on 16 January 2009. On 21 October 2009 the second applicant informed the UNHCR that he went back to Iran in February 2009 to attend his father’s funeral. He claimed that he was arrested at the Iranian border and tortured in detention in Iran for 15 days before he was released on bail. He had then fled back to Turkey in October 2009. On 15 July 2008 the President of the Chamber to which the case was allocated decided to indicate to the Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that the applicants should not be deported to Iran until further notice. On 13 August 2008 the Government informed the applicants that execution of the deportation order in respect of the applicants had been stayed in compliance with the Court’s interim measure.