HOSSEINZADGAN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
HOSSEINZADGAN v. TURKEY (CtEDO, 2008)
24 aprilie 2008 SEGUNDA SECȚIUNE Cererea nr. 12792/08 de Raha HOSSEINZADGAN împotriva Turciei depusă la 14 martie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Raha Hosseinzadgan, este un național iranian născut în 1978. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl L. Kanat, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, în timp ce locuia în Iran, reclamantul a avut o relație cu un bărbat din cauza căruia a fost torturată de tatăl ei. În 2004, a întâlnit un alt bărbat care era căutator de azil în Turcia. În timp ce a fost forțată să se căsătorească cu vărul ei, a părăsit Iranul cu acest om și a ajuns în Turcia la 28 august 2004. În septembrie 2004, s-a căsătorit înaintea autorităților turce. În decembrie 2007 a divorțat ca soț, dependent de droguri, a vrut să se prostitue. Reclamantul susține că a fost forțată să se prostitue și să se violeze de mai multe ori. La 8 ianuarie 2008, biroul UNHCR din Ankara a recunoscut reclamantul ca refugiat. La 13 martie 2008, reclamantul a fost îndreptat la comanda de deportare. Se pare că a fost acuzată că a părăsit reședința pe care a fost atribuită fără permisiunea. La 14 martie 2008, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție din sediul poliției Burdur. Reclamantul susține că nu a putut contacta un avocat cu scopul de a contesta ordinul de deportare eliberat în ceea ce privește ei. În aceeași zi, biroul UNHCR Ankara a trimis o scrisoare reprezentantului reclamantului informând aceasta din urmă că, la 8 ianuarie 2008, au informat autorităților naționale cu privire la decizia lor de a acorda statutului de refugiat reclamantului. Potrivit scrisorii, UNHCR a fost notificat la 14 martie 2008 că reclamantul era pe cale de a fi deportat, deoarece cererea de azil a fost respinsă de guvernul turc. Potrivit scrisorii, în ciuda cererilor depuse la Ministerul Afacerilor Externe și la Ministerul Internului pentru prelungirea permisului de ședere al reclamantului, reclamantul a fost dus la granița iraniană pentru a fi deportat. La 14 martie 2008, președintele interimar al Secțiunii la care a fost atribuit cazul a invitat Guvernul contestat să oprească expulzarea reclamantului până la decizia Curții cu privire la admisibilitatea și/sau la fondul cauzei. Reclamantul susține că, dacă ar fi fost deportată în Iran, ar putea fi supusă torturei de către familia ei pentru că s-a căsătorit cu un bărbat din propria ei alegere în Turcia. De asemenea, se plânge că va fi supusă pedeapsă corporală dacă s-ar fi întors în Iran pentru că a avut relații sexuale fără căsătorie, o crimă pedepsită de o sută de lovituri în această țară. De asemenea, reclamantul se teme că este victimă de o „moarte de onoare” care ar putea fi comisă de rudele sale. Invocă articolele 2, 3, 5 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne efective, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? În special, reclamantul a invocat în fața autorităților naționale, cel puțin în fond, drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție pe care dorește acum să se bazeze în fața Curții? Având în vedere afirmațiile reclamantului și documentele care au fost depuse, ar avea riscul de a fi supusă unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție în cazul în care ordinul de expulzare este executat?