HOSSEINZADGAN v. TURKEY

24 aprilie 2008 SEGUNDA SECȚIUNE Cererea nr. 12792/08 de Raha HOSSEINZADGAN împotriva Turciei depusă la 14 martie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Raha Hosseinzadgan, este un național iranian născut în 1978. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl L. Kanat, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, în timp ce locuia în Iran, reclamantul a avut o relație cu un bărbat din cauza căruia a fost torturată de tatăl ei. În 2004, a întâlnit un alt bărbat care era căutator de azil în Turcia. În timp ce a fost forțată să se căsătorească cu vărul ei, a părăsit Iranul cu acest om și a ajuns în Turcia la 28 august 2004. În septembrie 2004, s-a căsătorit înaintea autorităților turce.

În decembrie 2007 a divorțat ca soț, dependent de droguri, a vrut să se prostitue. Reclamantul susține că a fost forțată să se prostitue și să se violeze de mai multe ori. La 8 ianuarie 2008, biroul UNHCR din Ankara a recunoscut reclamantul ca refugiat. La 13 martie 2008, reclamantul a fost îndreptat la comanda de deportare. Se pare că a fost acuzată că a părăsit reședința pe care a fost atribuită fără permisiunea. La 14 martie 2008, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție din sediul poliției Burdur. Reclamantul susține că nu a putut contacta un avocat cu scopul de a contesta ordinul de deportare eliberat în ceea ce privește ei. În aceeași zi, biroul UNHCR Ankara a trimis o scrisoare reprezentantului reclamantului informând aceasta din urmă că, la 8 ianuarie 2008, au informat autorităților naționale cu privire la decizia lor de a acorda statutului de refugiat reclamantului.

Potrivit scrisorii, UNHCR a fost notificat la 14 martie 2008 că reclamantul era pe cale de a fi deportat, deoarece cererea de azil a fost respinsă de guvernul turc. Potrivit scrisorii, în ciuda cererilor depuse la Ministerul Afacerilor Externe și la Ministerul Internului pentru prelungirea permisului de ședere al reclamantului, reclamantul a fost dus la granița iraniană pentru a fi deportat. La 14 martie 2008, președintele interimar al Secțiunii la care a fost atribuit cazul a invitat Guvernul contestat să oprească expulzarea reclamantului până la decizia Curții cu privire la admisibilitatea și/sau la fondul cauzei. Reclamantul susține că, dacă ar fi fost deportată în Iran, ar putea fi supusă torturei de către familia ei pentru că s-a căsătorit cu un bărbat din propria ei alegere în Turcia.

De asemenea, se plânge că va fi supusă pedeapsă corporală dacă s-ar fi întors în Iran pentru că a avut relații sexuale fără căsătorie, o crimă pedepsită de o sută de lovituri în această țară. De asemenea, reclamantul se teme că este victimă de o „moarte de onoare” care ar putea fi comisă de rudele sale. Invocă articolele 2, 3, 5 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne efective, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? În special, reclamantul a invocat în fața autorităților naționale, cel puțin în fond, drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție pe care dorește acum să se bazeze în fața Curții? Având în vedere afirmațiile reclamantului și documentele care au fost depuse, ar avea riscul de a fi supusă unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție în cazul în care ordinul de expulzare este executat?

24 April 2008

SECOND SECTION

Application no. 12792/08 by Raha HOSSEINZADGAN against Turkey lodged on 14 March 2008

STATEMENT OF FACTS

THE FACTS The applicant, Ms Raha Hosseinzadgan, is an Iranian national who was born in 1978. She is represented before the Court by Mr L. Kanat, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. In 2002, while living in Iran, the applicant had had a relationship with a man as a result of which she was tortured by her father. In 2004, she met another man who was an asylum seeker in Turkey. While being forced to marry her cousin, she left Iran with this man and arrived to Turkey on 28 August 2004. In September 2004 she got married before Turkish authorities. In December 2007 she got divorced as her husband, a drug addict, wanted her to prostitute.

The applicant alleges that she was nevertheless forced to prostitute and raped several times. On 8 January 2008, the UNHCR's Ankara office recognised the applicant as a refugee. On 13 March 2008 the applicant was served the deportation order. It appears that she was accused of leaving the residence she was assigned without permission. On 14 March 2008 the applicant was arrested by police officers from the Burdur police headquarters. The applicant alleges that she was not able to contact a lawyer with a view to challenging the deportation order issued in her respect. On the same day, the UNHCR's Ankara office sent a letter to the applicant's representative informing the latter that on 8 January 2008 they had informed the national authorities about their decision to grant refugee status to the applicant.

According to the letter, the UNHCR was notified on 14 March 2008 that the applicant was about to be deported as her asylum application had been rejected by the Turkish Government. According to the letter, despite the requests filed with the Ministry of the Foreign Affairs and the Ministry of the Interior for the extension of the applicant's residence permit, the applicant was taken to the Iranian border in order to be deported. On 14 March 2008, the acting President of the Section to which the case was attributed invited the respondent Government to stop the applicant's expulsion until the Court decides on the admissibility and/or the merits of the case. COMPLAINTS The applicant claims that were she to be deported to Iran, she could be subjected to torture by her family for having married a man of her own choice in Turkey.

She also complains that she would be subjected to corporal punishment if returned to Iran for having had sexual relationships without marriage, a crime punishable by a hundred lashes in this country. The applicant also fears being a victim of an “honour killing” which might be committed by her relatives. She invokes articles 2, 3, 5 and 13 of the Convention and article 1 of Protocol No. 7.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has the applicant exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? In particular, did the applicant invoke before the national authorities, at least in substance, her rights under Article 3 of the Convention on which she now wishes to rely before the Court? 2. In the light of the applicant's claims and the documents which have been submitted, would she face a risk of being subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention if the expulsion order were enforced?