CELIKASLAN v. TURKEY

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 42985/02 de Leman ÇEL İKASLAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 18 noiembrie 2008 ca cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 4 noiembrie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Leman Çelikaslan, este un cetățen turc născut în 1972 și a îndeplinit o condamnare la închisoare în Gebze la momentul introducerii cererii. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna Eren Keskin și dna Fatma Karakaș, avocații care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. Circumstanțele cazului Fatma Karakaș, astfel cum au fost prezentate de părți și după cum apar din documentele din dosar, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iulie 1995, reclamantul a fost arestat la Ankara și dusă la sediul poliției din Ankara, unde a fost ținută într-o celulă. În timp ce a fost deținută acolo, se presupune că a fost tratată rău și violată. La eliberarea de la custodia poliției la 2 august 1995, reclamantul a fost adus în fața unui judecător la Curtea de Securitate de Stat din Ankara, care a ordonat detenția anterioară în închisoare. La 8 august 1995, reclamantul a făcut o plângere oficială împotriva ofițerilor de poliție responsabili pentru viol și alte maltraturi. La 17 august 1995, reclamantul a fost dus la un spital specializat în problemele de sănătate ale femeilor în cazul în care a fost examinată și în cazul în care a fost elaborat un raport care a afirmat că ea este încă virgină. După primirea acestui raport, procurorul a presupus că nu a fost violată și a decis să nu pună în judecată niciun ofițer de poliție în legătură cu plângerile ei. Reclamantul, care nu a putut depăși trauma cauzată de durerea ei, a făcut o altă plângere oficială procurorului Ankara la 29 iunie 2000. La 22 mai 2002, procurorul Ankara a hotărât să nu pună în judecată ofițerii de poliție presupus responsabil pentru viol și alte maltraturi. O obiecție depusă de reclamant împotriva deciziei de a nu urmări în judecată a fost respinsă de Curtea de Assize Kırıkkale la 17 iulie 2002. Curtea Assize a considerat că, având în vedere „natura incidentului, dovezile și rapoartele din dosar” nu existau suficiente dovezi pentru a aduce proceduri penale. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că, în timp ce ea a fost reținută în custodie de poliție, ea a fost violată și supusă la tortură intensivă și sistematică. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul a susținut că ofițerii de poliție responsabili pentru maltratamentul și violul ei nu au fost urmăriți sau pedepsiți și că autoritățile nu au luat acuzațiile ei în serios sau le-au investigat în mod corespunzător. Ea a susținut că acest eșec al autorităților a privat-o de posibilitatea de a solicita remedii pentru a solicita compensare pentru prejudiciu material și moral. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 29 mai 2008, observațiile guvernului au fost trimise reprezentanților reclamantului, care au fost solicitate să prezinte observații însoțite de orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 10 iulie 2008. Prin scrisoarea din 1 august 2008, trimisă prin post înregistrat, reprezentanții reclamantului au fost notificați că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 10 iulie 2008 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reprezentanții reclamantului au fost atrași în atenția articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate să examineze un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Potrivit informațiilor obținute de la autoritatea poștală, scrisoarea Registrului din 1 august 2008 a fost transmisă reprezentanților reclamantului la 8 august 2008. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 42985/02

by Leman ÇELİKASLAN

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18

November 2008 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 4 November 2002,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Leman Çelikaslan, is a Turkish national who was born in 1972 and was serving a prison sentence in Gebze at the time of introducing her application. She was represented before the Court by Ms

Eren Keskin and Ms Fatma Karakaș, lawyers practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties and as they appear from the documents in the file, may be summarised as follows.

On 21 July 1995 the applicant was arrested in Ankara and taken to the anti-terrorism branch of the Ankara Police Headquarters where she was kept in a cell. While she was detained there she was allegedly ill-treated and raped.

On her release from police custody on 2 August 1995 the applicant was brought before a judge at the Ankara State Security Court who ordered her pre-trial detention in prison.

On 8 August 1995 the applicant made a formal complaint against the police officers responsible for the rape and other ill-treatment.

On 17 August 1995 the applicant was taken to a hospital specialising in women’s health problems where she was examined and where a report was drawn up stating that she was still a virgin.

Upon receipt of this report the prosecutor assumed that she had not been raped, and decided not to prosecute any police officers in relation to her complaints.

The applicant, who was unable to overcome the trauma caused by her ordeal, made another official complaint to the Ankara prosecutor on 29 June 2000. The applicant was still being detained in prison at the time.

On 22 May 2002 the Ankara prosecutor decided not to prosecute the police officers allegedly responsible for the rape and other ill-treatment. An objection lodged by the applicant against the decision not to prosecute was rejected by the Kırıkkale Assize Court on 17 July 2002. The Assize Court considered that, having regard to “the nature of the incident, the evidence and the reports in the file” there was not sufficient evidence to bring criminal proceedings.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 3 of the Convention that while she was being detained in police custody she had been raped and subjected to intensive and systematic torture.

Invoking Articles 6 and 13 of the Convention the applicant maintained that the police officers responsible for her ill-treatment and rape had not been prosecuted or punished and that the authorities had not taken her allegations seriously or investigated them adequately. She argued that this failure of the authorities had deprived her of the opportunity to apply for remedies to seek compensation for pecuniary and non-pecuniary damage.

THE LAW

By letter dated 29 May 2008 the Government’s observations were sent to the applicant’s representatives, who were requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 10

July 2008.

By letter dated 1 August 2008, sent by registered post, the applicant’s representatives were notified that the period allowed for submission of the applicant’s observations had expired on 10 July 2008 and that no extension of time had been requested. The applicant’s representatives’ attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

According to the information obtained from the postal authority, the Registry’s letter of 1 August 2008 was delivered to the applicant’s representatives on 8 August 2008. No response to this registered letter has been received from the applicant or her representatives.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention, and strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President