CASE OF S.H. AND OTHERS v. AUSTRIA

RESPONDENT

AUT

HOTĂRÂRE

01.04.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 14+8;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF S.H. AND OTHERS v. AUSTRIA (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Reclamanții s-au născut în 1966, 1962, 1971 și, respectiv, 1971 și trăiesc în L. și R. Primul reclamant este căsătorit cu al doilea reclamant și cel de-al treilea reclamant la al patrulea reclamant. Primul reclamant suferă de infertilitate legată de canalele falopiene (eileiterbedingter Sterilität). Al doilea reclamant, soțul ei, este de asemenea infertil. 10. Al treilea reclamant suferă de agonadism (Gonadendysgenesie), ceea ce înseamnă că nu produce ovule deloc. Astfel, ea este complet infertil, dar are un uter complet dezvoltat. Al patrulea solicitant, soțul ei, în contrast cu al doilea reclamant, poate produce sperma potrivit pentru procreare. 11. La 4 mai 1998, primul și al treilea reclamant au depus o cerere (Individualantrag) la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) pentru o revizuire a constituționalității articolului 3 alineatul (1) și art. 3 alineatul (2) din Legea privind procrearea artificială (Fortflanzungsmedizesesetz - a se vedea dreptul intern relevant mai jos). 12. Reclamanții au susținut în fața Curții Constituționale că acestea au fost afectate direct de dispozițiile de mai sus. Primul reclamant a susținut că ea nu poate concepe un copil prin mijloace naturale; astfel, singura cale deschisă pentru ea și soțul ei ar fi fertilizație in vitro folosind sperma dintr-un donator. Această tehnică medicală a fost, totuși, exclusă de art. 3 alineatul (1) și de art. 3 alineatul (2) din Legea privind procrearea artificială. Al treilea reclamant a susținut că ea a fost, de asemenea, infertil. Suferind de agonadism, ea nu a produs ovule deloc. Astfel, singura cale deschisă pentru ea de a concepe un copil a fost de a recurge la o tehnică medicală de procreare artificială numită transfer heterolog embrion, care ar implica implantarea în uterul ei un embrion conceput cu ovule de la un donator și sperma de la al patrulea reclamant. Cu toate acestea, această metodă nu a fost permisă în temeiul Legii de procreare artificială. 13. Primul și al treilea reclamant au susținut în fața Curții Constituționale că imposibilitatea de a utiliza tehnicile medicale menționate mai sus pentru concepția asistată medical a fost o încălcare a drepturilor lor în temeiul art. 8 din Convenție. De asemenea, s-au bazat pe art. 12 din Convenție și pe art. 7 din Constituția Federală, care garantează egalitatea de tratament. 14. La 4 octombrie 1999, Curtea Constituțională a organizat o audiere publică în care primul reclamant, asistat de avocat, a participat. 15. La 14 octombrie 1999, Curtea Constituțională a hotărât cu privire la cererea primului și al treilea reclamant. Curtea Constituțională a constatat că cererea lor era parțial admisibilă în ceea ce privește formularea lor specifică. În acest sens, a constatat că dispozițiile articolului 3 din Legea privind procrearea artificială, care a interzis utilizarea anumitor tehnici de procreare, erau aplicabile direct la cazul reclamanților fără a fi necesară o decizie a unei instanțe sau a unei autorități administrative. 16. În ceea ce privește meritul plângerilor lor, Curtea Constituțională a considerat că art. 8 se aplică în cazul reclamanților. Deși nu exista nicio jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în această privință, a fost evident, în opinia Curții Constituționale, că hotărârea soților sau a unui cuplu care locuiește să conceapă un copil și să utilizeze tehnicile de procreare asistate medical în acest scop intră în sfera de protecție în temeiul articolului 8. 17. Dispozițiile neprevăzute ale Legii de Procreare Artificială au interferat cu exercitarea acestei libertati în măsura în care limitau domeniul de aplicare al tehnicilor medicale permise de procreare artificială. În ceea ce privește justificarea unei astfel de interferențe, Curtea Constituțională a observat că, la adoptarea Legii de Procreare Artificială, legislatorul a încercat să găsească o soluție prin echilibrarea intereselor contradictorii ale demnității umane, dreptul la procreare și bunăstarea copiilor. Astfel, s-a promulgat ca caracteristici principale ale legislației care, în principiu, numai metode homolog – cum ar fi utilizarea ovulelor și a spermei de la soții sau cuplul cohabitant în sine – ar fi permise și numai metode care nu implică o tehnică deosebit de sofisticată și nu sunt prea departe de mijloacele naturale de concepție. Scopul a fost de a evita formarea unor relații personale neobișnuite, cum ar fi un copil care are mai mult de o mamă biologică (o mamă genetică și unul care a transportat copilul) și de a evita riscul de exploatare a femeilor. 18. Utilizarea fertilizării in vitro, spre deosebire de procrearea naturală, a ridicat probleme serioase în ceea ce privește bunăstarea copiilor astfel concepute, sănătatea și drepturile acestora, și a abordat, de asemenea, valorile etice și morale ale societății și a implicat riscul de comercializare și reproducere selectivă (Zuchtauswahl). 19. Aplicarea principiului proporționalității în temeiul articolului 8 alineatul (2), însă, aceste preocupări nu ar putea duce la o interdicție totală asupra tuturor posibilelor tehnici de procreare asistate medical, deoarece în măsura în care interesele publice sunt interesate depinde în mare măsură de utilizarea unei tehnici heterolog sau homologice. 20. În opinia Curții Constituționale, legislatorul nu a depășit marja de apreciere acordată statelor membre atunci când a stabilit permisibilitatea metodelor omologice ca regulă și inseminarea utilizând sperma donatoare ca excepție. Acest compromis reflectă starea actuală a științei medicale și consensul în societate. Acesta nu a însemnat însă că aceste criterii nu erau supuse unor evoluții pe care legislatorul ar trebui să le ia în considerare în viitor. 21. Legislatorul nu a neglijat, de asemenea, interesele bărbaților și femeilor care trebuiau să se folosească de tehnicile de procreare artificială. Pe lângă tehnicile strict omologate pe care le-a acceptat inseminarea utilizând sperma de la donatori. O astfel de tehnică a fost cunoscută și folosită de mult timp și nu va aduce relații de familie neobișnuite. Mai mult, utilizarea acestor tehnici nu a fost limitată cuplurilor căsătorite, dar a inclus, de asemenea, cupluri de cohabitare. Cu toate acestea, până în prezent, deoarece tehnicile omologice nu erau suficiente pentru conceperea unui copil interesele persoanelor în cauză au fost contrar interesului public menționat anterior. 22. Curtea Constituțională a constatat, de asemenea, că, pentru legislatorul care interzice tehnicile heterologice, în timp ce acceptă drept tehnice legale doar homologice, este în conformitate cu interzicerea discriminării, în conformitate cu principiul egalității. Diferența de tratament între cele două tehnici a fost justificată deoarece, după cum se menționează mai sus, aceleași obiecții nu au putut fi ridicate împotriva metodei homologice față de cea heterologă. În consecință, legislatorul nu a fost obligat să aplice reglementări strict identice ambelor. De asemenea, faptul că inseminarea cu sperma donatoare a fost permisă în timp ce donarea de ovule nu a fost ridicată o problemă de discriminare, deoarece, după cum se menționează mai sus, nu exista niciun risc de a crea relații neobișnuite care ar putea afecta în mod negativ bunăstarea unui copil viitor, așa cum a existat cu inseminarea heterologă. 23. Deoarece prevederile impugate ale Legii de procreare artificială au fost în conformitate cu art. 8 din Convenție și cu principiul egalității în temeiul Constituției Federale, nu au existat, de asemenea, încălcarea articolului 12 din Convenție. 24. Această decizie a fost preluată pe primul și al treilea avocat al reclamanților la 8 noiembrie 1999. 25. Legea de procreare artificială (Fortpflanzungsmedisingesetz, Gazettele Federale 275/1992) reglementează utilizarea tehnicilor medicale pentru inducerea concepției unui copil prin alte mijloace decât copularea (secțiunea 1 alineatul (1)). 26. Aceste metode includ: (i) introducerea spermei în organele de reproducere ale unei femei, (ii) unificarea ovulelor și a spermei în afara corpului unei femei, (iii) introducerea celulelor viologice în uter sau tubul falopian al unei femei și (iv) introducerea celulelor ovule sau a celulelor ovule cu spermă în uter sau tubul falopian al unei femei (secțiunea 1 alin. (2)). 27. Procrearea asistată medical este permisă numai în cadrul unei căsnicii sau al unei relații similare cu căsătoria, și poate fi efectuată numai dacă orice alt tratament posibil și rezonabil care vizează inducerea sarcinii prin intermediul relațiilor sexuale a eșuat sau nu are nici o șansă rezonabilă de succes (secțiunea 2). 28. În conformitate cu secțiunea 3 alineatul (1), numai ovulele și sperma din soții sau din persoanele care trăiesc într-o relație similară cu căsătoria (Lebensgefährten) pot fi utilizate în scopul procreării medicale asistate. În circumstanțe excepționale, sperma din partea unei terțe persoane poate fi utilizat pentru inseminarea artificială atunci când introduc sperma în organele de reproducere ale unei femei (secțiunea 3 alineatul (2)). În toate celelalte circumstanțe, și în special în scopul fertilizării in vitro, utilizarea sperma de către donatori este interzisă. 29. În secțiunea 3 alineatul (3), ovulele sau celulele viabile pot fi utilizate numai pentru femeile de la care provin. Astfel, donația de ovule este întotdeauna interzisă. 30. Altele dispoziții din Legea privind procrearea artificială prevede, printre altele, că procrearea asistată medical poate fi efectuată numai de medici specializați și în spitale sau operații special echipate (secțiunea 4) și cu consimțământul expres și scris al soților sau persoanelor care locuiesc (secțiunea 8). 31. În 1999, Legea privind procrearea artificială a fost completată de o Lege federală de instituire a unui Fond pentru finanțare în vitro de fertilizare (Bundesgesetz mit dem ein Fonds zur Finanzierung der In-vitro-Fertisiation eingerichtet wird – Jurnalul Legii Federale Partea I 180/1999) pentru a subvenționa tratamentul de fertilizare în vitro permis în temeiul Legii privind procrearea artificială. 32. Pe baza materialului disponibil Curții, inclusiv a documentului „Procreație asistentă pentru medie și protecția embrionului uman privind soluția în 39 de state” (Consiliu al Europei, 1998) și a răspunsurilor statelor membre ale Consiliului Europei la Comitetul director al Bioetică „Questionar privind accesul la procreație asistentă pentru medie” (Consiliu al Europei, 2005), se pare că tratamentul IVF este reglementat prin legislație primară sau secundară în Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Danemarca, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Țările de Jos, Norvegia, Slovenia, Suedia, Elveția, Turcia, Ucraina și Regatul Unit. În Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Irlanda, Malta, Lituania, Polonia, Serbia și Slovacia, acest tratament este reglementat de practici clinice, de orientări profesionale, decret regal sau administrativ sau de principii constituționale generale. 33. Studiul stabilește în special poziția dreptului intern în ceea ce privește șapte tehnici de procreare artificiale diferite: inseminarea artificială în cadrul unui cuplu, fertilizarea in vitro în cadrul unui cuplu, inseminarea artificială de către donatori de spermă, donarea de ovule, donarea de ovule și de spermă, donarea de embrioni și injectarea de spermă intracitoplasmică (o procedură de fertilizare in vitro în care un singur sperma este injectat direct într-un ou). 34. Din câte se poate vedea, donația de spermă este interzisă în prezent numai în trei țări: Italia, Lituania și Turcia, care interzice în întregime fertilizarea heterologă asistată. Țările care permit donația de spermă nu disting în general în reglementările lor între utilizarea de spermă pentru inseminarea artificială și fertilizarea in vitro. În ceea ce privește donarea ovulelor, este interzisă în Croația, Germania, Norvegia și Elveția, în plus față de cele trei țări menționate mai sus. Întrucât în practică Germania permite donarea de spermă numai pentru fertilizare non-in vitro, situația juridică este destul de similară cu situația din Austria. 35. Într-o serie de țări, cum ar fi Cipru, Luxemburg, Malta, Finlanda, Polonia, Portugalia și România, în cazul în care această problemă nu este reglementată, donația de spermă și ovulele este utilizată în practică. 36. O comparație între studiul Consiliului Europei din 1998 și un sondaj efectuat de Federația Internațională a Societăților de Fertilitate din 2007 arată că în domeniul prevederilor juridice de procreare asistate medical se dezvoltă rapid. În Danemarca, Franța și Suedia, donația de spermă și ovule, care a fost interzisă anterior, este acum permisă de la intrarea în vigoare a noilor dispoziții legale în 2006, 2004 și, respectiv, 2006. În Norvegia, donația de spermă pentru fertilizare in vitro a fost permisă din 2003, dar nu donația de ovule. 37. Principiul 11 din principiile adoptate de comitetul ad hoc de experți privind progresele înregistrate în domeniul științelor biomedicale, organismul de experți în cadrul Consiliului Europei care a precedat actualul comitet director al bioetică (CAHBI, 1989), afirmă: „1. În principiu, fertilizarea in vitro se efectuează prin intermediul gametelor membrilor cuplului. Aceeași regulă se aplică oricărei alte proceduri care implică ovule sau in vitro sau embrioni in vitro. Cu toate acestea, în cazuri excepționale definite de statele membre, se poate permite utilizarea gametelor de donatori. “ Convenția pentru Drepturile Omului și Biomedicina din 1997 nu abordează problema donării gametelor, ci interzice utilizarea unei tehnici medicale de reproducere asistată pentru a alege sexul unui copil. art. 14 se citește după cum urmează: „Nu se permite utilizarea tehnicilor de procreare asistetă medicală în scopul alegerii sexului unui viitor copil, cu excepția cazului în care trebuie evitate bolile sexuale ereditare grave.” 39. Protocolul adițional la Convenția de mai sus, privind transplantarea organelor și tisurilor de origine umană, din 2002, care promovează donarea organelor, exclude în mod expres din domeniul său de aplicare organelor și țesuturile de reproducere.

The applicants were born in 1966, 1962, 1971 and 1971 respectively and live in L. and R. 8. The first applicant is married to the second applicant and the third applicant to the fourth applicant. 9. The first applicant suffers from fallopian-tube-related infertility (eileiterbedingter Sterilität). The second applicant, her husband, is also infertile. 10. The third applicant suffers from agonadism (Gonadendysgenesie), which means that she does not produce ova at all. Thus she is completely infertile but has a fully developed uterus. The fourth applicant, her husband, in contrast to the second applicant, can produce sperm fit for procreation. 11. On 4 May 1998 the first and third applicants lodged an application (Individualantrag) with the Constitutional Court (Verfassungsgerichtshof) for a review of the constitutionality of section 3(1) and section 3(2) of the Artificial Procreation Act (Fortpflanzungsmedizingesetz - see Relevant domestic law below). 12. The applicants argued before the Constitutional Court that they were directly affected by the above provisions. The first applicant submitted that she could not conceive a child by natural means; thus the only way open to her and her husband would be in vitro fertilisation using sperm from a donor. That medical technique was, however, ruled out by section 3(1) and section 3(2) of the Artificial Procreation Act. The third applicant submitted that she was also infertile. Suffering from agonadism, she did not produce ova at all. Thus, the only way open to her of conceiving a child was to resort to a medical technique of artificial procreation referred to as heterologous embryotransfer, which would entail implanting into her uterus an embryo conceived with ova from a donor and sperm from the fourth applicant. However, that method was not allowed under the Artificial Procreation Act. 13. The first and third applicants argued before the Constitutional Court that the impossibility of using the above-mentioned medical techniques for medically assisted conception was a breach of their rights under Article 8 of the Convention. They also relied on Article 12 of the Convention and on Article 7 of the Federal Constitution, which guarantees equal treatment. 14. On 4 October 1999 the Constitutional Court held a public hearing in which the first applicant, assisted by counsel, participated. 15. On 14 October 1999 the Constitutional Court decided on the first and third applicants’ request. The Constitutional Court found that their request was partly admissible in so far as the wording concerned their specific case. In this respect, it found that the provisions of section 3 of the Artificial Procreation Act, which prohibited the use of certain procreation techniques, was directly applicable to the applicants’ case without it being necessary for a decision by a court or administrative authority to be taken. 16. As regards the merits of their complaints the Constitutional Court considered that Article 8 was applicable in the applicants’ case. Although no case-law of the European Court of Human Rights existed on the matter, it was evident, in the Constitutional Court’s view, that the decision of spouses or a cohabiting couple to conceive a child and make use of medically assisted procreation techniques to that end fell within the sphere of protection under Article 8. 17. The impugned provisions of the Artificial Procreation Act interfered with the exercise of this freedom in so far as they limited the scope of permitted medical techniques of artificial procreation. As for the justification of such an interference, the Constitutional Court observed that the legislature, when enacting the Artificial Procreation Act, had tried to find a solution by balancing the conflicting interests of human dignity, the right to procreation and the well-being of children. Thus, it had enacted as leading features of the legislation that, in principle, only homologous methods – such as using ova and sperm from the spouses or the cohabiting couple itself – would be allowed and only methods which did not involve a particularly sophisticated technique and were not too far removed from natural means of conception. The aim was to avoid the forming of unusual personal relations such as a child having more than one biological mother (a genetic mother and one carrying the child) and to avoid the risk of exploitation of women. 18. The use of in vitro fertilisation as opposed to natural procreation raised serious issues as to the well-being of children thus conceived, their health and their rights, and also touched upon the ethical and moral values of society and entailed the risk of commercialisation and selective reproduction (Zuchtauswahl). 19. Applying the principle of proportionality under Article 8 § 2, however, such concerns could not lead to a total ban on all possible medically assisted procreation techniques, as the extent to which public interests were concerned depended to a large extent on whether a heterologous or homologous technique was used. 20. In the Constitutional Court’s view, the legislator had not overstepped the margin of appreciation afforded to member States when it established the permissibility of homologous methods as a rule and insemination using donor sperm as an exception. This compromise reflected the current state of medical science and the consensus in society. It did not mean, however, that these criteria were not subject to developments which the legislator would have to take into account in the future. 21. The legislator had also not neglected the interests of men and women who had to avail themselves of artificial procreation techniques. Besides strictly homologous techniques it had accepted insemination using sperm from donors. Such a technique had been known and used for a long time and would not bring about unusual family relationships. Further, the use of these techniques was not restricted to married couples but also included cohabiting couples. In so far, however, as homologous techniques were not sufficient for the conception of a child the interests of the individuals concerned ran counter to the above-mentioned public interest. 22. The Constitutional Court also found that for the legislator to prohibit heterologous techniques, while accepting as lawful only homologous techniques, was in accordance with the prohibition of discrimination as contained in the principle of equality. The difference in treatment between the two techniques was justified because, as pointed out above, the same objections could not be raised against the homologous method as against the heterologous one. As a consequence the legislator was not bound to apply strictly identical regulations to both. Also, the fact that insemination with donor sperm was allowed while ova donation was not did not raise a discrimination issue because again, as pointed out above, there was no risk of creating unusual relationships which might adversely affect the well-being of a future child as there was with heterologous insemination. 23. Since the impugned provisions of the Artificial Procreation Act were in line with Article 8 of the Convention and the principle of equality under the Federal Constitution, there had also been no breach of Article 12 of the Convention. 24. This decision was served on the first and third applicants’ lawyer on 8 November 1999. 25. The Artificial Procreation Act (Fortpflanzungsmedizingesetz, Federal Law Gazette 275/1992) regulates the use of medical techniques for inducing conception of a child by means other than copulation (section 1(1)). 26. These methods comprise: (i) introduction of sperm into the reproductive organs of a woman, (ii) unification of ovum and sperm outside the body of a woman, (iii) introduction of viable cells into the uterus or fallopian tube of a woman and (iv) introduction of ovum cells or ovum cells with sperm into the uterus or fallopian tube of a woman (section 1(2)). 27. Medically assisted procreation is allowed only within a marriage or a relationship similar to marriage, and may only be carried out if every other possible and reasonable treatment aimed at inducing pregnancy through intercourse has failed or has no reasonable chance of success (section 2). 28. Under section 3(1), only ova and sperm from spouses or from persons living in a relationship similar to marriage (Lebensgefährten) may be used for the purpose of medically assisted procreation. In exceptional circumstances, sperm from a third person may be used for artificial insemination when introducing sperm into the reproductive organs of a woman (section 3(2)). In all other circumstances, and in particular for the purpose of in vitro fertilisation, the use of sperm by donors is prohibited. 29. Under section 3(3), ova or viable cells may only be used for the woman from whom they originate. Thus ova donation is always prohibited. 30. The further provisions of the Artificial Procreation Act stipulate, inter alia, that medically assisted procreation may only be carried out by specialised physicians and in specially equipped hospitals or surgeries (section 4) and with the express and written consent of the spouses or cohabiting persons (section 8). 31. In 1999 the Artificial Procreation Act was supplemented by a Federal Act Establishing a Fund for Financing In-vitro Fertilisation Treatment (Bundesgesetz mit dem ein Fonds zur Finanzierung der In-vitro-Fertilisiation eingerichtet wird – Federal Law Gazette Part I No. 180/1999) in order to subsidise in–vitro fertilisation treatment allowed under the Artificial Procreation Act. 32. On the basis of the material available to the Court, including the document “Medically-assisted Procreation and the Protection of the Human Embryo Study on the Solution in 39 States” (Council of Europe, 1998) and the replies by the member States of the Council of Europe to the Steering Committee on Bioethics’ “Questionnaire on Access to Medically-assisted Procreation” (Council of Europe, 2005), it would appear that IVF treatment is regulated by primary or secondary legislation in Austria, Azerbaijan, Bulgaria, Croatia, Denmark, Estonia, France, Georgia, Germany, Greece, Hungary, Iceland, Italy, Latvia, the Netherlands, Norway, the Russian Federation, Slovenia, Spain, Sweden, Switzerland, Turkey, Ukraine and the United Kingdom. In Belgium, the Czech Republic, Finland, Ireland, Malta, Lithuania, Poland, Serbia and Slovakia such treatment is governed by clinical practice, professional guidelines, royal or administrative decree or general constitutional principles. 33. The study in particular sets out the position of domestic law as regards seven different artificial procreation techniques: artificial insemination within a couple, in vitro fertilisation within a couple, artificial insemination by sperm donor, ova donation, ova and sperm donation, embryo donation and intracytoplasmic sperm injection (an in vitro fertilization procedure in which a single sperm is injected directly into an egg). 34. As far as can be seen, sperm donation is currently prohibited only in three countries: Italy, Lithuania and Turkey, which all ban heterologous assisted fertilisation as a whole. Countries allowing sperm donation do not generally distinguish in their regulations between the use of sperm for artificial insemination and for in vitro fertilisation. As regards the donation of ova, it is prohibited in Croatia, Germany, Norway and Switzerland, in addition to the three countries mentioned above. Since Germany in practice allows donation of sperm only for non-in vitro fertilisation, the legal situation is quite similar to the situation in Austria. 35. In a number of countries, such as Cyprus, Luxembourg, Malta, Finland, Poland, Portugal and Romania, where the matter is not regulated, the donation of both sperm and ova is used in practice. 36. A comparison between the Council of Europe study of 1998 and a survey conducted by the International Federation of Fertility Societies of 2007 shows that in the field of medically assisted procreation legal provisions are developing quickly. In Denmark, France and Sweden sperm and ova donation, which was previously prohibited, is now allowed since the entry into force of new legal provisions in 2006, 2004 and 2006 respectively. In Norway sperm donation for in vitro fertilisation has been allowed since 2003, but not ova donation. 37. Principle 11 of the principles adopted by the ad hoc committee of experts on progress in the biomedical sciences, the expert body within the Council of Europe which preceded the present Steering Committee on Bioethics (CAHBI, 1989), states: “1. In principle, in vitro fertilisation shall be effected using gametes of the members of the couple. The same rule shall apply to any other procedure that involves ova or in vitro or embryos in vitro. However, in exceptional cases defined by the member states, the use of gametes of donors may be permitted. ” 38. The Convention on Human Rights and Biomedicine of 1997 does not deal with the question of donation of gametes, but forbids to use a medically assisted reproduction technique to choose the sex of a child. Its Article 14 reads as follows: “The use of techniques of medically assisted procreation shall not be allowed for the purpose of choosing a future child’s sex, except where serious hereditary sex-related disease is to be avoided.” 39. The Additional Protocol to the above Convention, on Transplantation of Organs and Tissues of Human Origin, of 2002, which promotes donation of organs, expressly excludes from its scope reproductive organs and tissues.

§ Cauze similare