CASE OF FRODL v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1957 și este în prezent reținut în închisoarea Garsten. La 22 decembrie 1993, reclamantul a fost condamnat pentru crimă de către Curtea Penală Regională de Viena, ședința în calitate de instanță de dimensiune și condamnat la închisoare pe viață. La 18 octombrie 2002, reclamantul a depus o obiecție (Einspruch) împotriva registrului electoral local (Wählerverzeichnis) la Autoritatea Electorală Locală (Gemeindewahlbehörde), plângând că numele său nu a fost înregistrat, deși îndeplinește condițiile generale cum ar fi vârsta minimă, cetățenia și reședința în comunitate. El a susținut că excluderea sa din registrul electoral în temeiul articolului 22 din Legea electorală a Adunării Naționale (Nationalratswahlordnung) este ilegală deoarece această dispoziție este neconstituțională. El a invocat, printre altele, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Autoritatea electorală locală a respins obiecția reclamantului la 30 octombrie 2002 și, referindu-se la art. 22 din Legea electorală a Adunării Naționale, a refuzat să înregistreze numele reclamantului în registrul electoral. În aceeași zi, reclamantul a apelat. 10. La 7 noiembrie 2002, Autoritatea electorală de district (Bezirkswahl-behörde) a respins recursul. Acesta a constatat că Autoritatea electorală locală a acționat corect în refuzul de a intra în numele reclamantului în registru electoral și că nu era sarcina acestor autorități să exprime o poziție cu privire la presupusa inconstituționalitate a legii aplicate. 11. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat Curții Constituționale să-i acorde asistență juridică pentru a depune o plângere cu această instanță împotriva hotărârii Autorității Electorale de District. 12. La 3 decembrie 2003, Curtea Constituțională a refuzat să acorde asistență juridică, deoarece a constatat că plângerea reclamantului nu a avut nici o perspectiva de succes. În acest sens, aceasta a menționat o decizie anterioară din 27 noiembrie 2003 în care a constatat că art. 22 din Legea electorală a Adunării Naționale nu a fost neconstituțională. 13. art. 26 din Legea Constituțională Federală, în vigoare la momentul evenimentelor și în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1 Consiliul Național este ales de națiune în conformitate cu principiile de reprezentare proporțională pe baza unui vot egal, direct, secret și personal pentru bărbați și femei care, până la data alegerilor, au finalizat cel de-al 18-lea an. ... (4) Toți bărbații și femeile care, la data alegerilor, sunt deținuți de naționalitate austriecă și care au finalizat 19 anii lor sunt eligibili pentru alegere. (5) Forfetura dreptului de vot și de a sta la alegere nu poate să se întâmple decât dintr-o sentință judecătorească. ... (7) Registrul electoral este elaborat de municipalitățile ca parte a domeniului lor de competență atribuit.” 14. Secțiunea 22 din Legea electorală a Adunării Naționale se menționează după cum urmează: „ (1) Oricine a fost condamnat de o instanță internă cu una sau mai multe infracțiuni penale comise cu intenție și condamnat cu efect final la o închisoare de mai mult de un an va pierde dreptul de vot. Timpul începe să se execute după ce s-a executat sentința și orice măsură preventivă [detenție] combinată cu privarea libertății a fost pusă în aplicare sau renunțată; în cazul în care sentința se pune în aplicare cu perioada de detenție reținută fiind numărată spre sentință, timpul începe să se execute atunci când hotărârea devine finală. (2) În cazul în care consecințele juridice [de condamnare] sunt suspendate în temeiul altor dispoziții legale sau au expirat sau în cazul în care toate consecințele legale sau pierderea dreptului de vot au fost iertate, persoana condamnată nu va pierde dreptul de vot; nici nu va pierde dreptul de vot în cazul în care tribunalul a impus o condamnare. În cazul în care condiția este revocată, decizia de respingere intră în vigoare de la data în care devine operativă.” Secțiunea 44 din Codul penal, intitulată „pensiunea condițională a sancțiunilor concomitente” (Bedingte Nachsicht bei Zusammentreffen mehrerer Strafen), în vigoare până la 31 decembrie 1996, se citește după cum urmează: „(1) În cazul în care un termen de închisoare și o amendă sunt impuse în concomitent, ambele sancțiuni sunt suspendate cu condiție în cazul în care cerințele relevante sunt îndeplinite. În cazul în care se poate aștepta că aplicarea unei sancțiuni numai sau dintr-o parte a unei sancțiuni va fi suficientă, secțiunea 43 [remiterea condiționată a sentinței] și secțiunea 43a [remiterea condiționată a unei părți a unei sancțiuni]. (2) Confidențialitatea nu poate face obiectul remisiunii condiționale. În cazul în care se impune o altă sancțiune subsidiară, aceaceasta este suspendată în mod condiționat dacă sancțiunile principale sunt, de asemenea, suspendate în mod condițional și nu este necesară aplicarea independentă a sancțiunii subsidiare, ceea ce se aplică în ceea ce privește consecințele juridice ale condamnării.” Prin Legea de modificare a dreptului penal de 1996, Jurnalul Legii Federale nr. 1996/762 (Strafrechtsänderungsgesetz 1996, BGBl. Nr. 1996/762), punctul 2 din secțiunea 44 a fost înlocuit cu următorul text: „(2) Sancțiuni subsidiare și consecințele juridice ale unei condamnații pot fi supuse remiterii condiționale a unei condamnații, independent de sancțiunile principale.” 15. În decizia sa din 27 noiembrie 2003 (B669/02 Slgnr. 17058) Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea condițiilor de dezfrancare în temeiul articolului 22 din Legea alegerilor Adunării Naționale a unei persoane condamnate pentru fraude agravate și care îndeplinesc un mandat de șase ani de închisoare. Curtea Constituțională a hotărât în special următoarele: „Promulgarea legislației care prevăd dezfrancare în temeiul art. 22 alin. (1) din [Legea electorală a Adunării Naționale] pe baza unei condamnații finale (ipoziționate de o instanță internă pentru una sau mai multe infracțiuni comise cu intenție) care dețin un termen de închisoare de mai mult de un an rezultă, în opinia Curții Constituționale, în limitele de apreciere acordate legislației în materie de alegere a legislaturii. Faptul că, ca urmare a acestei norme, cetățenii care sunt condamnați la închisoarea de puțin mai mult de un an pentru o infracțiune comisă cu intenție sunt descurajați de dreptul de vot, în timp ce cetățenii care sunt condamnați la doar un an de închisoare (pentru o infracțiune comisă intenționată) nu sunt condamnați la dispoziția legală în cauză neconstituțională (cf. VfSlg. 13.822/1994 mwH). Nici argumentele factuale avansate de reclamant în acest sens (de exemplu în ceea ce privește Legea Curților de Tineret) nu modifică această concluzie în niciun fel.” În decizia sa din 27 septembrie 2007 (B1842/06), Curtea Constituțională a examinat din nou constituționalitatea articolului 22 din Legea electorală a Adunării Naționale. Reclamantul a fost condamnat pentru furt agravat și răpire și condamnat la închisoarea respectivă de nouăzeci și douăsprezece ani. În decizia sa, după ce s-a referit la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Hirst v. Regatul Unit (n. 2) ([GC], nr. 74025/01, ECHR 2005IX), a declarat că, având în vedere această hotărâre, a menținut concluziile adoptate în decizia sa din 27 noiembrie 2003. Acesta a afirmat în special următoarele: „În ceea ce privește prezenta plângere, se stabilește că poziția juridică din Regatul Unit în cauză în hotărârea din cauza Hirst diferă decisiv de cea din Austria care este relevantă în acest sens: art. 22 din Legea alegerilor Adunării Naționale nu prevede confiscarea pătrată a dreptului de votare în ceea ce privește toți deținuții condamnați, indiferent de tipul sau gravitatea infracțiunii pe care le-au comis sau de circumstanțele lor individuale. Condiția de a impune confiscarea dreptului de vot este o condamnare finală pentru una sau mai multe infracțiuni comise intenționat de mai mult de un an de închisoare; condamnarea la o amendă, condamnarea la mai puțin de un an de închisoare și condiționată condamnarea la închisoare nu rezultă în confiscarea dreptului de vot. În plus, secțiunea 44 alineatul (2) permite judecătorului să suspende condițional consecințele juridice ale condamnării, inclusiv, prin urmare, dezfrancarea; în acest sens, sistemul juridic austriac prevede, de asemenea, dispoziții juridice pentru a fi luate în considerare circumstanțele individuale ale persoanei în cauză.”