FRODL v. AUSTRIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISTRABILITATEA DECIZIE NR. 20201/04 de Helmut FRODL împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 8 ianuarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 25 mai 2004, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Helmut Frodl, este un național austriac născut în 1957 și este în prezent reținut în închisoarea Garsten. El este reprezentat în fața Curții de către dna N. Mole, Centrul AIRE , o organizație neguvernamentală din Londra. Guvernul austriac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, ambasadorul F. Trauttmansdorff, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 decembrie 1993, reclamantul a fost condamnat pentru crimă de către Curtea Penală Regională de la Viena, ședința în calitate de Curtea Assize și condamnat la închisoare pe viață. La 18 octombrie 2002, reclamantul a depus obiecție (Einspruch ) împotriva registrului electoral local (Wählerverzeichnis ) cu Autoritatea Electorală Locală ( Gemeindewahlbehörde ) se plângea că numele său nu a fost înregistrat, deși îndeplinește condițiile generale cum ar fi vârsta minimă, cetățenia și reședința în comunitate. El a afirmat că excluderea sa din registru electoral în temeiul articolului 22 din Legea electorală a Adunării Naționale (Nationratswahlordnung ) este ilegală deoarece această dispoziție este neconstituțională. El a invocat, printre altele, , art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Autoritatea electorală locală a respins obiecția reclamantului la 30 octombrie 2002 și, referindu-se la art. 22 din Legea electorală a Adunării Naționale, a refuzat să înscrie numele reclamantului în registru electoral. În aceeași zi, reclamantul a apelat. La 7 noiembrie 2002, Autoritatea electorală districtală (Bezirkswahl-behörde ) a respins recursul, constatând că Autoritatea Electorală Locală a acționat corect în refuzul de a intra în numele reclamantului în registru electoral și că nu este sarcina acestor autorități să se exprime în privința presupusei inconstituționalitate a legii aplicate. Într-o dată neespecificată, reclamantul a solicitat Curții Constituționale să-i acorde asistență juridică pentru depunerea unei plângeri cu instanța respectivă împotriva hotărârii Autorității Electorale de District. La 3 decembrie 2003, Curtea Constituțională a refuzat să acorde asistență juridică, deoarece a constatat că plângerea reclamantului nu a avut nici o perspectiva de succes, menționând în acest sens o decizie anterioară din 27 noiembrie 2003, în care a constatat că art. 22 din Legea electorală a Adunării Naționale nu a fost neconstituțională. art. 26 din Legea Constituțională Federală, în vigoare la momentul evenimentelor și în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1) Consiliul Național este ales de națiune în conformitate cu principiile de reprezentare proporțională pe baza votului egal, direct, secret și personal pentru bărbații și femeile care, în ziua alegerii, au finalizat cel de-al 18-lea an de viață. ............... (4) Eligibil pentru alegeri sunt toate bărbații și femeile care, în ziua alegerilor, sunt în posesia cetățeniei austriece și au finalizat cel târziu al nouălea an de viață în ziua alegerilor. (5) Forfetarea dreptului de vot și de a sta la alegeri nu poate fi decât de la o sentință de judecată. .................. (7) Registrul electoral va fi întocmit de municipalități ca parte a domeniului lor de competență atribuit.” Secțiunea 22 din Legea electorală a Adunării Naționale se citește după cum urmează: „ (1) Oricine a fost condamnat de o instanță internă de una sau mai multe infracțiuni penale comise cu intenție și condamnat cu efect final la o perioadă de închisoare de mai mult de un an va pierde dreptul de vot. Timpul începe să se execute după ce s-a executat sentința și orice măsură preventivă [detenție] combinată cu privarea libertății a fost pusă în aplicare sau renunțată; în cazul în care sentința se pune în aplicare cu perioada de detenție reținută fiind numărată spre sentință, timpul începe să se execute atunci când hotărârea devine finală. (2) În cazul în care consecințele juridice [de condamnare] sunt excluse în alte dispoziții legale sau au expirat sau în cazul în care toate consecințele legale sau decesul dreptului de vot au fost iertate, persoana condamnată nu poate pierde dreptul de vot; nici nu poate pierde dreptul de vot în cazul în care tribunalul a impus o condamnare. În cazul în care condiția este revocată, decizia deține efect de la data în care devine operativă.” Secțiunea 44 din Codul penal, intitulată „pensiunea condițională a mai multor sancțiuni” (Bedingte Nachsicht bei Zusammentreffen mehrer Strafen ), în vigoare până la 31 decembrie 1996, se citește după cum urmează: „(1) În cazul în care un termen de închisoare și amendă sunt impuse în consecință, ambele sancțiuni sunt suspendate în condiție dacă sunt îndeplinite cerințele relevante. Dacă se poate aștepta că aplicarea unei sancțiuni numai sau dintr-o parte a unei sancțiuni va fi suficientă, secțiunea 43 [remitere condiționată a sentinței] și secțiunea 43a [remitere condiționată a unei părți a unei sancțiuni]. (2) Confiscarea nu poate face obiectul remisiei condiționale. În cazul în care se impune o altă sancțiune subsidiară este suspendată cu condiție dacă sancțiunile principale sunt, de asemenea, suspendate cu condiție și nu este necesară aplicarea independentă a sancțiunii subsidiare. Același lucru se aplică în ceea ce privește consecințele juridice ale condamnării.” Prin Legea privind modificarea legii penale 1996, Gazettea Federală nr. 1996/762 ( Strafrechtsänderungsgesetz 1996, BGBl. Nr. 1996/762 ), punctul 2 din Secțiunea 44 a fost înlocuit cu următorul text: „(2) Sancțiunile subsidiare și consecințele juridice ale condamnării pot fi supuse remiterii condiționale a condamnării de pedeapsă independent de sancțiunile principale.” jurisprudența Curții Constituționale În decizia sa din 27 noiembrie 2003 (B669/02 Slgnr. 17058), Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea condițiilor de dezfrancare în temeiul art. 22 din Legea Alegerilor Adunării Naționale a unei persoane condamnate pentru fraudă agravată și care îndeplinește un termen de șase ani de închisoare. Curtea Constituțională a stat în special după cum urmează: „Promulgarea legislației care prevăd dezacordarea în temeiul art. 22 alin. (1) din [Legea electorală a Adunării Naționale] pe baza unei condamnații definitive (imposă de o instanță internă pentru una sau mai multe infracțiuni comise cu intenție) care dețin mai mult de un an de închisoare, se află, în opinia Curții Constituționale, în limitele de apreciere acordate legislației în materie de alegere a legislaturii. Faptul că, ca urmare a acestei norme, cetățenii care sunt condamnați la închisoarea de puțin mai mult de un an pentru o infracțiune comisă cu intenție sunt descurajați de dreptul de vot și cetățenii care sunt condamnați la doar un an de închisoare (pentru o infracțiune comisă intenționată) nu sunt descurajați de dreptul de vot, nu face dispozițiile legale în cauză neconstituționale (cf. VfSlg. 13.822/1994 mwH). Nici argumentele factuale avansate de reclamant în acest sens (de exemplu în ceea ce privește Legea Curților de Tineret) modifică în orice fel această concluzie.” În decizia sa din 27 septembrie 2007 (B1842/06), Curtea Constituțională a examinat din nou constituționalitatea articolului 22 din Legea alegerilor Adunării Naționale. Reclamantul a fost condamnat pentru furt agravat și răpire și condamnat la închisoarea respectivă de nouăzeci și douăsprezece ani. În decizia sa, după ce s-a referit la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Hirst v. Regatul Unit, acesta a afirmat că, având în vedere această hotărâre, a menținut concluziile adoptate în hotărârea sa din 27 noiembrie 2003. Acesta a arătat, în special, după cum urmează: „În ceea ce privește prezenta plângere, se stabilește că poziția juridică din Regatul Unit în cauză în hotărârea din cauza Hirst diferă decisiv de cea din Austria relevantă în acest sens: secțiunea 22 din NAEA nu prevede confiscarea pătrată a dreptului de vot pentru toți prizonierii condamnați, indiferent de tipul sau gravitatea infracțiunii pe care le-au comis sau de situațiile lor individuale. Condiția de a impune confiscarea dreptului de vot este o condamnare finală pentru una sau mai multe infracțiuni comise intenționat cu o condamnare de mai mult de un an; condamnare la o amendă, condamnare la mai puțin de un an de închisoare și condiționată condamnarea la închisoare nu atrage confiscarea dreptului de vot. În plus, secțiunea 44 § 2 permite judecătorului să-și remită condițional consecințele juridice – și, prin urmare, dezacordarea – condamnării; în acest sens, sistemul juridic austriac prevede, de asemenea, dispoziții juridice pentru a fi luată în considerare circumstanțele individuale ale persoanei în cauză.” COMPLAINT Reclamantul se plânge că dezacordarea sa din cauza condamnării sale penale încălcă drepturile sale în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge că dezacordarea sa din cauza condamnării sale penale încălcă drepturile sale în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: „Altele părți contractante se angajează să desfășoare alegeri libere la intervale rezonabile prin vot secret, în condiții care să asigure libera exprimare a avizului poporului în alegerea legislației.” Guvernul a susținut că Curtea Constituțională a examinat întrebarea dacă dezacordarea în temeiul articolului 22 din Legea alegerilor Adunării Naționale este compatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 și, în decizia sa din 27 noiembrie 2003, a ajuns la concluzia că dispoziția relevantă este compatibilă cu Constituția Federală, inclusiv cu art. 3 din Protocolul nr. 1, care, în temeiul legii austriece, a făcut parte din ordinul constituțional. Curtea Constituțională a concluzionat că dispoziția în cauză se situează la marja de apreciere acordată legislației interne în materie de alegere a legislaturii. Această abordare a fost confirmată de Curte în cazul Hirst c. Regatul Unit (Hirst c. Regatul Unit (n. [GC], nr. 74025/01, CEDH 2005 ....). În acest caz, Curtea a concluzionat că o dispoziție care conține o restricție pătrată pentru toți prizonierii condamnați în ceea ce privește dreptul de vot, care se aplică automat prizonierilor indiferent de lungimea condamnării lor și indiferent de natura sau gravitatea infracțiunii și circumstanțelor lor individuale, a fost încălcarea articolului 3 din Protocolul nr. 1 ( Loc. cit. § 82). Situația juridică în cauză în cazul Hirst v. Regatul Unit, totuși, diferă în aspecte importante de situația juridică din Austria, ca în temeiul legii austriece, nu a existat nici o dispreciere indiscriminată a tuturor deținuților. Precondiția pentru orice restricție a dreptului de vot a fost o condamnare finală pentru unul sau mai multe acte criminale comise intenționat, care are o condamnare la închisoare de mai mult de un an și impunerea amenzilor sau a condamnării la închisoare de mai puțin de un an nu a condus la dezfrancare, nici nu a existat o dezfrancare în caz de condamnare condiționată. În plus, secțiunea 44 § 2 din Codul Penal a oferit judecătorului posibilitatea de a trimite condițional consecințele juridice ale condamnării, cum ar fi dezacordarea, care a permis luarea în considerare a circumstanțelor individuale și a situației specifice persoanei în cauză. În consecință, situația juridică austriecă a fost în deplină conformitate cu criteriile stabilite de Curte pentru dezfrancare, care este contestată de reclamant. El a susținut că o limitare a dreptului de vot a trebuit să fie susținută de motive solide și proporțională. În opinia sa, Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care să apăre necesitatea restricției impuse acestuia și, în special, nu a subliniat niciun obiectiv legitim urmărit de dezfrancare, care în sine constituie o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. În schimb, acestea se bazaseră pur și simplu pe gravitatea infracțiunii a căror condamnare a reclamantului a fost condamnată pentru a justifica dezacordarea reclamantului și au semnalat diferențe între dispoziția austriaca și cea în cauză în cazul Hirst c. Marea Britanie. Basarea motivelor de negare a drepturilor de vot numai pe severitatea sentinței impuse a fost prea indiscriminată, deoarece nu a ținut seama de circumstanțele personale ale fiecărui caz. În special, nu s-a demonstrat nicio legătură aparentă între dezacordarea și comportamentul și circumstanțele personale ale reclamantului, cum ar fi dacă există o legătură strânsă între infracțiunile comise de reclamant și funcționarea instituțiilor democratice. Cu toate acestea, după cum a afirmat Curtea în cazul Hirst c. Regatul Unit (citat mai sus, § 70), principiul proporționalității nu este respectat în absența unei astfel de „asocieri discrebile și suficiente”. În măsura în care guvernul se bazase pe secțiunea 44 § 2 din Codul penal, care permite judecătorului condamnării să remite consecințele juridice ale condamnării, reclamantul a susținut că această dispoziție a intrat în vigoare doar în 1997 și că guvernul nu a furnizat dovezi pentru a demonstra că o astfel de posibilitate a fost deschisă unei persoane în poziția sa în 1994. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 20201/04

by Helmut FRODL

against Austria

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 8

January 2009 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and Søren Nielsen,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 25 May 2004,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Helmut Frodl, is an Austrian national who was born in 1957 and is presently detained in Garsten Prison. He is represented before the Court by Ms N. Mole, of the AIRE Centre

, a non-governmental organisation in London. The Austrian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ambassador F. Trauttmansdorff, Head of the International Law Department at the Federal Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 22 December 1993 the applicant was convicted of murder by the Vienna Regional Criminal Court, sitting as an Assize Court, and sentenced to life imprisonment.

On 18 October 2002 the applicant filed an objection (

Einspruch

) against the local electoral register (

Wählerverzeichnis

) with the Local Electoral Authority (

Gemeindewahlbehörde

) complaining that his name had not been entered in the register although he met the general conditions such as minimum age, citizenship and residence in the community. He alleged that his exclusion from the electoral register under section 22 of the National Assembly Election Act (

Nationalratswahlordnung

) was unlawful as this provision was unconstitutional. He invoked,

inter alia

, Article 3 of Protocol No.

1 to the Convention.

The Local Electoral Authority dismissed the applicant's objection on 30

October 2002 and, referring to section 22 of the National Assembly Election Act, refused to enter the applicant's name in the electoral register. On the same day the applicant appealed.

On 7 November 2002 the District Electoral Authority (

Bezirkswahl-behörde

) dismissed the appeal. It found that the Local Electoral Authority had acted correctly in refusing to enter the applicant's name in the electoral register and that it was not the task of these authorities to express themselves on the alleged unconstitutionality of the law applied.

On an unspecified date the applicant requested the Constitutional Court to grant him legal aid for lodging a complaint with that court against the District Electoral Authority's decision.

On 3 December 2003 the Constitutional Court refused to grant legal aid as it found that the applicant's complaint lacked any prospect of success. It referred in this respect to a previous decision of 27 November 2003 in which it had found that section 22 of the National Assembly Election Act was not unconstitutional.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

Provisions of constitutional and ordinary law

Article 26 of the Federal Constitutional Act as in force at the time of the events and in so far as relevant, reads as follows:

“(1) The National Council is elected by the nation in accordance with the principles of proportional representation on the basis of equal, direct, secret and personal vote for men and women who on election day have completed their eighteenth year of life. .............

(4) Eligible for election are all men and women who on the election day are in possession of Austrian nationality and have completed their nineteenth year of life at the latest on election day.

(5) Forfeiture of the right to vote and to stand for election can only ensue from a court sentence.

...............

(7) The electoral register will be drawn up by the municipalities as part of their assigned sphere of competence.”

Section 22 of the National Assembly Election Act reads as follows:

“(1) Anyone who has been convicted by a domestic court of one or more criminal offences committed with intent and sentenced with final effect to a term of imprisonment of more than one year shall forfeit the right to vote. Disenfranchisement shall end six months later. Time shall start to run once the sentence has been enforced and any preventive [detention] measure combined with the deprivation of liberty has been enforced or dropped; if the sentence is enforced with the period of detention on remand being counted towards the sentence, time shall start to run when the judgment becomes final.

(2) If the legal consequences [of a conviction] are excluded under other legal provisions or have lapsed or if all legal consequences or the forfeiture of the right to vote have been pardoned, the convicted person shall not forfeit the right to vote; nor shall he or she forfeit the right to vote if the court has imposed a conditional sentence. If the condition is revoked, disenfranchisement shall take effect from the day that decision becomes operative.”

Section

44 of the Criminal Code, entitled “conditional suspension of more than one sanction“ (

Bedingte Nachsicht bei Zusammentreffen mehrerer Strafen

), as in force until 31 December 1996, reads as follows:

“(1) If a term of imprisonment and fine are imposed concurrently, both sanctions shall be conditionally suspended if the relevant requirements are met. If it can be expected that enforcement of one sanction alone or of part of one sanction will suffice, Sections 43 [conditional remission of sentence] and 43a [conditional remission of part of a sentence] may be applied.

(2) Confiscation cannot be the subject of conditional remission. If another subsidiary sanction is imposed it shall be conditionally suspended if the main sanction is also conditionally suspended and independent enforcement of the subsidiary sanction is not necessary. The same shall apply in respect of the legal consequences of a conviction.”

By the Criminal Law Amendment Act 1996, Federal Law Gazette no.

1996/762 (

Strafrechtsänderungsgesetz 1996, BGBl. Nr. 1996/762

), paragraph

2 of Section 44 was replaced by the following wording:

“(2) Subsidiary sanctions and the legal consequences of a conviction may be the subject of conditional remission of sentence independently from the main sanction.”

2

The case-law of the Constitutional Court

In its decision of 27 November 2003 (B669/02 Slgnr. 17058) the Constitutional Court examined the constitutionality of the conditions of disenfranchisement under section 22 of the National Assembly Election Act of a person convicted of aggravated fraud and serving a six-year prison term.

The Constitutional Court held in particular as follows:

“The enactment of legislation providing for disenfranchisement under section 22(1) of the [National Assembly Election Act] on the basis of a final sentence (imposed by a domestic court for one or more offences committed with intent) carrying a term of imprisonment of more than one year, lies, in the Constitutional Court's view, within the margin of appreciation afforded to the legislature in matters of election of the legislature. The fact that as a consequence of this rule citizens who are sentenced to just over a year's imprisonment for an offence committed with intent are stripped of their right to vote and citizens who are sentenced to just under one year's imprisonment (for an intentionally committed offence) are not stripped of their right to vote, does not make the legal provision in question unconstitutional (cf. VfSlg. 13.822/1994 mwH). Nor do the factual submissions advanced by the complainant in this connection (for instance with reference to the Youth Courts Act) alter this conclusion in any way.”

In its decision of 27 September 2007 (B1842/06) the Constitutional Court again examined the constitutionality of section 22 of the National Assembly Election Act. The complainant had been convicted of aggravated robbery and kidnapping and sentenced to nineteen and twelve years' imprisonment respectively. In its decision, after referring at length to the judgment of the European Court of Human Right s in the case of Hirst v. the United Kingdom, it held that in view of this judgment it maintained the findings adopted in its decision of 27 November 2003. It stated in particular as follows:

“In respect of the present complaint it is established that the legal position in the United Kingdom at issue in the judgment in the Hirst case differs decisively from the one in Austria that is relevant here: section 22 of the NAEA does not provide for blanket forfeiture of the right to vote in respect of all convicted prisoners, irrespective of the type or seriousness of the offence they have committed or their individual circumstances. The precondition for imposing forfeiture of the right to vote is a final sentence for one or more intentionally committed offences carrying a prison sentence of more than one year; sentences to a fine, sentences to less than one year's imprisonment, and conditional prison sentences do not attract forfeiture of the right to vote. Moreover, Section 44 § 2 allows the judge to conditionally remit the legal consequences – and therefore also disenfranchisement – of the conviction; in this respect the Austrian legal system also makes legal provision for consideration to be given to the individual circumstances of the person concerned.”

COMPLAINT

The applicant complains that his disenfranchisement on grounds of his criminal conviction violates his rights under Article 3 of Protocol No. 1 to the Convention.

THE LAW

The applicant complains that his disenfranchisement on grounds of his criminal conviction violates his rights under Article 3 of Protocol No. 1, which reads as follows:

“The High Contracting Parties undertake to hold free elections at reasonable intervals by secret ballot, under conditions which will ensure the free expression of the opinion of the people in the choice of the legislature.”

The Government submitted that the Constitutional Court had examined the question whether disenfranchisement under section 22 of the of the National Assembly Election Act was compatible with Article 3 of Protocol No.

1 and, in its decision of 27 November 2003, had come to the conclusion that the relevant provision was compatible with the Federal Constitution, including Article 3 of Protocol No. 1, which, under Austrian law, formed part of the constitutional order. The Constitutional Court concluded that the provision at issue was within the margin of appreciation afforded to the domestic legislature in matters of election of the legislature. This approach had been confirmed by the Court in the case of Hirst v. the United Kingdom (

Hirst v. the United Kingdom (no.

2)

[GC], no.

74025/01, ECHR 2005

‑

....). In that case the Court had concluded that a provision containing a blanket restriction on all convicted prisoners regarding the right to vote, which applied automatically to prisoners irrespective of the length of their sentence and irrespective of the nature or severity of the offence and their individual circumstances, was in breach of Article 3 of Protocol No. 1 (

loc. cit.

The legal situation at issue in the case of Hirst v. the United Kingdom, however, differed in important aspects from the legal situation in Austria as under Austrian law there was no indiscriminate disenfranchisement of all detainees. The precondition for any restriction of the right to vote was a final conviction for one or several intentionally committed criminal acts, carrying a prison sentence of more than one year and the imposition of fines or of prison sentences less than one year did not lead to disenfranchisement. Nor was there disenfranchisement in case of a conditional conviction. Moreover, Section 44 § 2 of the Penal Code gave the judge an opportunity to conditionally remit the legal consequences of the conviction, such as disenfranchisement, which allowed the individual circumstances and the specific situation of the person concerned to be taken into account. Accordingly, the Austrian legal situation was in full compliance with the criteria established by the Court for disenfranchisement.

This is disputed by the applicant. He submitted that a limitation on the right to vote had to be supported by solid reasons and be proportionate. In his view, the Government had not put forward convincing arguments defending the necessity of the restriction imposed on him and, in particular, had failed to point to any legitimate aim pursued by disenfranchisement, which in itself was a breach of Article 3 of Protocol No. 1. Instead, they had merely relied on the gravity of the crime of which the applicant had been convicted in order to justify the applicant's disenfranchisement and pointed to differences between the Austrian provision and the one at issue in the Hirst v. the United Kingdom case.

Basing the grounds for denial of voting rights solely on the severity of the sentence imposed was too indiscriminate, as it did not take account of the personal circumstances of each case. In particular, no apparent link between the disenfranchisement and the conduct and personal circumstances of the applicant had been shown, such as whether there was a close connection between the offence committed by the applicant and the functioning of the democratic institutions. However, as the Court had said in the case of

Hirst v. the United Kingdom

(cited above, § 70), the principle of proportionality is not respected in the absence of such a “discernible and sufficient link”.

In so far as the Government had relied on Section 44 § 2 of the Criminal Code, which permits the sentencing judge to remit the legal consequences of the conviction, the applicant argued that this provision only came into force in 1997 and the Government had failed to provide any evidence to show that such a possibility had been open to a person in his position in 1994.

The Court considers, in the light of the parties' submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court therefore concludes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Registrar

President