CULAR v. CROATIA

Reclamantul, dl Mate Čular, este un național croat care s-a născut în 1952 și trăiește la Zagreb. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl T. Vukičević, un avocat care practică în Split. Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 aprilie 1984, autoritățile de poliție au luat, de la un dl Z.K., 160.000 fosti dinari iugoslavi (YUD) care aparțineau reclamantului, sub suspiciune că cei doi au primit-o ca mită. Reclamantul susține că a vrut să folosească banii pentru a cumpăra 4.870 kg de foaie (metal) (dekapirani lim), pe care intenționează să-l folosească în afacerea lui de încărcător deschis recent. La 12 noiembrie 1989 procurorul de stat competent a inculpat reclamantul și Z.K. în fața Curții Municipale de Zagreb (Općinski sud u Zagrebu), acuzându-i cu infracțiunile de acceptare a mităi. La 20 februarie 1995, Tribunalul municipal de Zagreb a întrerupt procedura penală, procurorul de stat a renunțat la acuzații împotriva acuzatului. Din acest motiv, la 28 noiembrie 1995, reclamantul a introdus o acțiune civilă împotriva statului în instanța municipală de la Zagreb. În perioada între 1984 și 1995 au existat mai multe modificări și denumiri de monedă internă (a se vedea mai jos în temeiul legislației interne relevante). Prin urmare, reclamantul a solicitat inițial suma de 0,016 kunas croate (HRK) împreună cu dobânzile statutare de dobânzi nejustificate de la 6 aprilie 1984. În cursul procedurii, la 7 noiembrie 1997, un expert financiar desemnat de instanță a elaborat un raport conform căruia, ținând seama de rata inflației, valoarea YUD 160.000 în 1984 a fost egală cu valoarea HRK 22.170.50 în momentul în care el și-a pregătit raportul. Pe baza raportului respectiv, reclamantul a modificat cererea și a solicitat HRK 22.170.50, împreună cu dobânzile statutare de incumpărare de la 6 aprilie 1984. La 15 decembrie 1997, Curtea Municipală a hotărât în parte pentru reclamant. Acesta a susținut că, prin confiscarea și nu revenirea la reclamantul YUD 160.000, statul s-a îmbogățit fără motive și i-a acordat HRK 22.170.50, împreună cu dobânzile statutare care nu pot fi acceptate de la 7 noiembrie 1997. Restul cererii reclamantului, cu privire la dobânzile statutare care au fost acumulate între 6 aprilie 1984 și 7 noiembrie 1997, a fost respinse. În urma apelurilor din partea ambelor părți, la 15 februarie 2000, Curtea județului Zagreb (Županijski sud u Zagreb) a anulat hotărârea de primă instanție și a remis cazul. Acesta a susținut că instanța de primă instanție s-a înșelat atunci când a ajustat cererea reclamantului și i-a acordat valoarea contemporană a YUD 160.000, deoarece, în temeiul legislației relevante, el a avut dreptul numai la suma nominală. În reluarea procedurii, la 31 mai 2001, Curtea Municipală de Zagreb a acordat reclamantului HRK 0,01 (sub formă de sumă acordată – HRK 0,016 – a putut fi exprimată numai în două locuri decimale), împreună cu dobânzile statutare care nu pot fi accreditate din 28 noiembrie 1995. Rezultatul cererii a fost respins și el a fost ordonat să plătească RHK 2.900 pentru costurile procedurii. În depunerea reclamantului, suma pe care a fost acordată, inclusiv dobânzile statutare de incumpărare, a fost HRK 0.03. La 16 decembrie 2003, județul Zagreb a respins apelul reclamantului și a susținut hotărârea din prima instanță. La 19 februarie 2004, reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva hotărârii de la a doua instanță, care susțin o încălcare a dreptului său constituțional la egalitate în fața instanțelor. Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske) a respins plângerea constituțională a reclamantului la 5 iunie 2007 și a îndeplinit decizia sa cu privire la reprezentantul său la 9 iulie 2007. Actul privind schimbarea valorii dinarului (Zakon o projeni vrijednosti dinara, Gazette Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslave nr. 83/89) din 21 decembrie 1989 a stabilit noua valoare a dinarului iugoslav (YUD) astfel încât un nou dinar corespunde la 10.000 de dinari vechi. Prin Decizia privind introducerea Dinarului croat ca Monedă pe teritoriul Republicii Croația (Odluka o uvoשenju hrvatskog dinara kao sredstva plaćanja na teritoriju Republike Hrvatske, Jurnalul Oficial al Republicii Croația nr. 71/1991), care a intrat în vigoare la 23 decembrie 1991, Republica Croația și-a introdus propria monedă, dinar croat (HRD). Dinarul iugoslav (YUD) a fost înlocuit cu dinarul croat la o rată de schimb de YUD 1 la HRD 1. La 13 mai 1994, decizia privind încheierea validității deciziei privind introducerea Dinarului croat ca Monedă pe teritoriul Republicii Croației și privind Manner și Timpul de calcul al sumelor exprimate în Dinarii croați în Kunas și Lipas (Odluka o preganku važenja Odluke o uvoשenju hrvatskog dinara kao sredstva plaćanja na tertoriju Republike Hrvatske, te o načinu i vremenu preračunavanja iznosa izraženih urvatskim dinarima u kune i lipe, Jurnalul Oficial al Republicii Croației nr. 37/1994) a intrat în vigoare, introducend kuna croată (HRK) ca moneda Republicii Croației. Cu condiția ca dinarul croat să fie înlocuit de kuna croată la o rată de schimb de 1.000 de dinari la o kună. Partea relevantă a Legii Obligațiilor (Zakon o obveznim odnosima, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia nos. 29/1978, 39/1985 și 57/1989 și Gazette Oficiale a Republicii Croația nr. 53/1991 cu amendamente ulterioare), care a fost în vigoare la momentul material, prevăzută după cum urmează: ENRICHMENT SUB CAUSA „(1) Când o parte din proprietatea unei persoane trece, cu orice mijloace, în proprietatea unei alte persoane, și că transferul nu are nicio bază într-o tranzacție juridică sau un statut [care este, este, fără motiv], beneficiarul este obligat să returneze proprietatea respectivă. În cazul în care nu este posibilă restituirea, el sau ea este obligat să acorde compensații pentru valoarea prestației primite. (2) ... (3) Obligația de a returna proprietatea sau de a asigura compensarea pentru valoarea sa se produce chiar atunci când se primește ceva din cauza unei cauze care nu a apărut sau care a încetat ulterior să existe.” „Când returnează ceea ce a fost primit fără motiv, beneficiarul este obligat să returneze orice profit sau beneficiu acumulat, și să plătească dobânda implicită, și să facă acest lucru, dacă el sau ea a fost încredințat rău, de la ziua în care a fost îmbogățit, sau altfel de la ziua în care a fost făcută cererea [pentru returnarea proprietății].” INTERESUL DEFAULT „(1) Creditorul are dreptul la dobânzile nejustificate, indiferent dacă a suferit sau nu orice daune din cauza defectului debitorului. (2) În cazul în care daunele suportate de creditorul din cauza lipsa deplină a debitorului este mai mare decât suma primită ca dobânzi nejustificate, el sau ea are dreptul să ceară daune până la valoarea totală a compensației datoriii.” OBLIGAȚII MONETARIE “Când o obligație are pentru obiectul său o sumă de bani, debitorul este obligat să plătească numărul de unități monetare în care se exprimă obligația [care este valoarea nominală], cu excepția cazului în care legea prevede altfel.”

The applicant, Mr Mate Čular, is a Croatian national who was born in 1952 and lives in Zagreb. He was represented before the Court by Mr T. Vukičević, an advocate practising in Split. The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Š. Stažnik. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 6 April 1984 the police authorities seized, from a Mr Z.K., 160,000 former Yugoslav dinars (YUD) that belonged to the applicant, under suspicion that the two of them had received it as a bribe. The applicant submits that he wanted to use the money to buy 4,870 kg of pickled (metal) sheet (dekapirani lim), which he intended to use in his recently opened locksmith's business. On 12 November 1989 the competent State Attorney indicted the applicant and Z.K. before the Zagreb Municipal Court (Općinski sud u Zagrebu), charging them with the criminal offence of accepting a bribe. On 20 February 1995 the Zagreb Municipal Court discontinued the criminal proceedings, the State Attorney having dropped the charges against the accused. However, the sum seized was not returned to the applicant. For that reason, on 28 November 1995, the applicant brought a civil action against the State in the Zagreb Municipal Court. In the period between 1984 and 1995 there were several changes to and denominations of domestic currency (see below under Relevant domestic law). So, the applicant initially sought the amount of 0.016 Croatian kunas (HRK) together with the statutory default interest accruable since 6 April 1984. During the proceedings, on 7 November 1997, a court-appointed financial expert prepared a report according to which, taking into account the inflation rate, the value of YUD 160,000 in 1984 was equal to the value of HRK 22,170.50 at the time that he had prepared his report. On the basis of that report, the applicant amended his claim and sought HRK 22,170.50 together with the statutory default interest accruable since 6 April 1984. On 15 December 1997 the Municipal Court ruled in part for the applicant. It held that, by seizing and not returning to the applicant YUD 160,000, the State had enriched itself without cause, and awarded him HRK 22,170.50 together with the statutory default interest accruable since 7 November 1997. The remainder of the applicant's claim, concerning the statutory default interest accrued between 6 April 1984 and 7 November 1997, was dismissed. Following appeals by both parties, on 15 February 2000, the Zagreb County Court (Županijski sud u Zagrebu) quashed the first-instance judgment and remitted the case. It held that the first-instance court had erred when it had adjusted the applicant's claim and awarded him the contemporary value of YUD 160,000, because, under the relevant legislation, he was entitled only to the nominal amount. In the resumed proceedings, on 31 May 2001, the Zagreb Municipal Court awarded the applicant HRK 0.01 (as the amount awarded – HRK 0.016 – could be expressed to only two decimal places), together with the statutory default interest accruable since 28 November 1995. The remainder of the applicant's claim was dismissed and he was ordered to pay the respondent HRK 2,900 for the costs of the proceedings. In the applicant's submission, the sum he was awarded, including the accrued statutory default interest, was HRK 0.03. On 16 December 2003 the Zagreb County Court dismissed the applicant's appeal and upheld the first-instance judgment. On 19 February 2004 the applicant lodged a constitutional complaint against the second-instance judgment alleging a violation of his constitutional right to equality before the courts. The Constitutional Court (Ustavni sud Republike Hrvatske) dismissed the applicant's constitutional complaint on 5 June 2007 and served its decision on his representative on 9 July 2007. The Act on the Change of the Value of the Dinar (Zakon o promjeni vrijednosti dinara, Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia no. 83/89) of 21 December 1989 established the new value of the Yugoslav dinar (YUD) so that one new dinar corresponded to 10,000 old dinars. By the Decision on the Introduction of the Croatian Dinar as the Currency on the Territory of the Republic of Croatia (Odluka o uvođenju hrvatskog dinara kao sredstva plaćanja na teritoriju Republike Hrvatske, Official Gazette of the Republic of Croatia no. 71/1991), which entered into force on 23 December 1991, the Republic of Croatia introduced its own currency, Croatian dinar (HRD). The Yugoslav dinar (YUD) was replaced by the Croatian dinar at an exchange rate of YUD 1 to HRD 1. On 13 May 1994 the Decision on the Termination of the Validity of the Decision on the Introduction of the Croatian Dinar as the Currency on the Territory of the Republic of Croatia and on the Manner and Time of Calculation of Sums Expressed in Croatian Dinars into Kunas and Lipas (Odluka o prestanku važenja Odluke o uvođenju hrvatskog dinara kao sredstva plaćanja na teritoriju Republike Hrvatske, te o načinu i vremenu preračunavanja iznosa izraženih u hrvatskim dinarima u kune i lipe, Official Gazette of the Republic of Croatia no. 37/1994) entered into force, introducing the Croatian kuna (HRK) as the currency of the Republic of Croatia. It provided that the Croatian dinar should be replaced by the Croatian kuna at an exchange rate of 1,000 dinars to one kuna. The relevant part of the Obligations Act (Zakon o obveznim odnosima, Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia nos. 29/1978, 39/1985 and 57/1989, and Official Gazette of the Republic of Croatia no. 53/1991 with subsequent amendments), which was in force at the material time, provided as follows: ENRICHMENT WITHOUT CAUSE “(1) When a part of the property of one person passes, by any means, into the property of another person, and that transfer has no basis in a legal transaction or a statute [that is, it is without cause], the beneficiary shall be bound to return that property. If restitution is not possible, he or she shall be bound to provide compensation for the value of the benefit received. (2) ... (3) The obligation to return the property or provide compensation for its value shall arise even when something is received on account of a cause which did not come into existence or which subsequently ceased to exist.” “When returning what has been received without cause, the beneficiary shall also be bound to return any profit or benefit accrued, and to pay the default interest, and to do so, if he or she was in bad faith, from the day of the enrichment, or otherwise from the day the request [for the return of the property] was made.” DEFAULT INTEREST “(1) The creditor shall have a right to default interest irrespective of whether or not he sustained any damage on account of the debtor's default. (2) If the damage sustained by the creditor on account of the debtor's default is greater than the amount received as default interest, he or she shall have a right to claim damages up to the full amount of the compensation due.” MONETARY OBLIGATIONS “When an obligation has for its object a sum of money, the debtor is bound to pay the number of monetary units in which the obligation is expressed [that is, its nominal value], unless the law provides otherwise.”