SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 7372/06 prezentate de Leon DIACONESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 mai 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 februarie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, Având în vedere observațiile prezentate de guvern, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Leon Diaconescu, a fost un resortisant român, născut în 1945 și decedat în iulie 2008, din motive practice, prezenta decizie îl va chema în continuare pe dl Leon Diaconescu pe solicitant, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate domnului Leon Valentin Diaconescu, fiul său, care și-a exprimat dorința de a continua procedura. Cu toate acestea, în cazul în care o parte nu a prezentat o declarație de opoziție, aceasta nu poate fi considerată ca făcând parte din această procedură. La o dată nespecificată, locuitorii comunei Novaci, inclusiv Gheorghe Diaconescu (care nu este tatăl reclamantului), au angajat împotriva Comisiei administrative pentru aplicarea Legii nr. 18/91 pe fond (denumită în continuare "comisia"). În conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 18 decembrie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.1999, p. 1). Prin hotărârea din 15 septembrie 1994, Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Cărbunesti a acordat dreptul la acțiune și a anulat decizia din 11 ianuarie 1994. În special pe baza unei expertize tehnice, Tribunalul a considerat că confiscarea terenurilor nu se baza pe niciun temei juridic și că terenurile respective aparțineau locuitorilor comunei. Această hotărâre a devenit definitivă în urma anulării ca urmare a motivării tardive a recursului Oficiului pentru Păduri prin hotărârea definitivă din 22 decembrie 1994 a tribunalului departamental din Gorj. La o dată nespecificată, procurorul general al României introduce o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. 1996, Curtea Supremă de Justiție a luat cunoștință de decesul lui Gheorghe Diaconescu (care nu este tatăl reclamantului) care a avut loc la noiembrie 1995 și a ordonat punerea în discuție a moștenitorilor săi în procedură, și anume D.F., D.P., U.E. și B.P. printr-o hotărâre definitivă din 27 noiembrie 1998, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea în anulare. Potrivit guvernului, prin deciziile din 5 decembrie 2003, 7 iulie și 1 septembrie 2006 și 16 martie 2007, autoritățile locale le-au pus în posesia celor 53 de persoane deținute de acestea în temeiul Hotărârii din 22 decembrie 1994 a tribunalului departamental. La 2 februarie 1999, tatăl reclamantului, Gheorghe Diaconescu, a murit, iar reclamantul a fost recunoscut drept moștenitorul său. La o dată nespecificată, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Novaci, în numele său și în numele altor locuitori ai comunei, cu privire la o acțiune de condamnare a comisiei sub formă de penalități cu titlu cominatoriu pentru a le pune în posesia terenurilor deținute de acestea și pentru a le elibera titlurile de proprietate corespunzătoare. 10. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2002, Tribunalul a acordat parțial dreptul la acțiunea reclamantului și a ordonat comisiei să pună la dispoziția locuitorilor Tribunalul a reținut că comisia trebuia să execute o hotărâre care a fost pronunțată în forță de lucru judecat (hotărârea definitivă din 22 decembrie 1994) și că nu mai putea invoca, zece ani mai târziu, lipsa de terenuri disponibile. 11. Apelul reclamantului a fost primit prin Hotărârea din 7 octombrie 2004 a Tribunalului departamental din Gorj, care i-a ordonat primarului Novaci, în calitate de președinte al comisiei, să plătească 50 000 de lei românești, echivalentul a 1,25 EUR pe zi de întârziere până la executarea obligațiilor sale. 12. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 23 mai 2005 a Curții de Apel din Craiova. La 18 august 2005, aceaceasta a fost acoperită cu formula executorie 13. Din dosar rezultă că reclamantul și ceilalți locuitori ai comunei au formulat, de asemenea, o plângere penală împotriva primarului Novaci și împotriva unui funcționar al primăriei pentru abuz de funcție și pentru opoziția față de executarea unei hotărâri judecătorești, infracțiuni prevăzute la articolele 246 și 271 din Codul penal. 27 aprilie 2005, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Novaci pronunțat un refuz, pe motiv că neexecutarea obligațiilor lor de către autoritățile locale a fost cauzată de o imposibilitate de fapt, și anume lipsa de terenuri disponibile; acest fapt a fost confirmat printr-o hotărâre definitivă din 30 noiembrie 2005 a tribunalului departamental din Gorj. GrieFS 14. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul consideră că neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive care îi sunt în favoarea acesteia a adus atingere dreptului său de acces la o instanță și dreptului său de proprietate pe un teren. În primul rând, observă că nici el, nici tatăl său nu au participat la procedura care s-a încheiat prin Hotărârea din 22 decembrie 1994 și 27 noiembrie 1998. mai 2005 nu creează niciun drept în patrimoniul reclamantului, ci condamnă autoritățile să execute o hotărâre definitivă anterioară care nu privește reclamantul sau tatăl său (hotărârea definitivă din 22 decembrie 1994). În plus, hotărârea în cauză a fost executată de autoritățile care au pus în posesia celor 53 de persoane în cauză. În cele din urmă, guvernul observă că chiar și reclamantul prin observațiile sale își susține teza admițând că tatăl său a murit în februarie 1999. 16. Recurentul se opune acestei teza. El susține că el este singurul moștenitor al tatălui său care a decedat la 2 februarie 1999, iar acesta din urmă, spre deosebire de Gheorghe Diaconescu (care nu este tatăl reclamantului), era proprietarul unui teren în lotul revendicat în prima procedură. 17. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, de către art. 34 desemnează persoana direct vizată de actul sau omisiunea în litigiu, existența unei încălcări a cerințelor Convenției care se conceapă chiar și în absența unui prejudiciu și că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde a fi victimă a unei încălcări, acesta trebuie nu numai să aibă calitatea de victimă în momentul depunerii cererii, ci și ca aceasta să rămână în cursul procedurii în fața Curții. În acest caz, obiectul cererii, astfel cum a fost introdusă de reclamant la 15 februarie 2006, se referea la imposibilitatea sa de a se bucura de un teren din cauza neexecutării de către autorități a hotărârilor definitive care îi erau considerate favorabile. 19. Cu toate acestea, Curtea constată că, în prima procedură, nu a existat decât o singură parte reclamantă pe nume Gheorghe Diaconescu (care nu este tatăl reclamantului) care a decedat la 11 noiembrie 1995. După această dată, moștenitorii săi, din care reclamantul nu face parte, au continuat procedura de recurs în anulare și, printr-o hotărâre din 27 noiembrie 1998, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o hotărâre împotriva acestora (§ 6). Reclamantul a contestat această situație de fapt. În plus, reclamantul care pretinde a fi moștenitorul tatălui său, decedat la 2 februarie 1999, nu a prezentat dovada că în prima procedură a fost într-adevăr tatăl său, nu Gheorghe Diaconescu (decedat la 11 noiembrie 1995) care a fost parte la Procedura. În ceea ce privește hotărârea definitivă a Curții de Apel de la Craiova din 23 mai 2005 (§ 11), aceaceasta a fost pronunțată în favoarea reclamantului, dar nu a dat naștere niciunui drept în patrimoniul său în măsura în care a condamnat autoritățile să execute o hotărâre definitivă anterioară, și anume hotărârea definitivă din 22 decembrie 1994, care nu se referea nici la solicitant, nici la tatăl său. Desigur, ar fi fost de preferat ca instanța de primă instanță din Novaci să constate absența unei calități procedurale active a reclamantului în prima procedură și să respingă acțiunea sa; cu toate acestea, s-a dovedit că procedura inițială a cererii reclamantului nu îl viza. 20. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dispozițiilor Convenției în sensul articolului 34 din convenție. 21. Prin urmare, cererea este incompatibilă cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
de la requête n
o
7372/06
présentée par Leon DIACONESCU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 18
mai 2010 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall, président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
juges
,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 février 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu les commentaires soumis par le gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Leon Diaconescu, était un ressortissant roumain, né en 1945 et décédé en juillet 2008. Pour des raisons d'ordre pratique, la présente décision continuera d'appeler M. Leon Diaconescu
le «
requérant
», bien qu'il faille aujourd'hui attribuer cette qualité à M. Leon Valentin Diaconescu, son fils, qui a exprimé son souhait de continuer la procédure.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan
‑
Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l'espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Attribution d'un terrain en propriété aux 53 parties requérantes dont Gheorghe Diaconescu,
homonyme
du père du requérant
3.
A une date non précisée, les habitants de la commune de Novaci, dont Gheorghe Diaconescu (qui n'est pas le père du requérant), engagèrent contre la
commission administrative pour l'application de la loi n
o
18/1991 sur le fond foncier (ci-après «
la commission
») et contre l'office des forêts une action en annulation d'une décision du 11 janvier 1994 en vertu de laquelle la commission avait rejeté leurs demandes de restitution de 3
605
400
m² de terrains. Ils faisaient valoir qu'en 1989 ces terrains leur avaient été abusivement confisqués et avaient été inclus dans le domaine forestier de l'Etat.
4.
Par jugement du 15 septembre 1994, le tribunal de première instance de Târgu-Cărbunesti fit droit à l'action et annula la décision du 11 janvier 1994. Se fondant notamment sur une expertise technique, le tribunal jugea que la
confiscation des terrains ne reposait sur aucune base légale et que les terrains en question appartenaient aux habitants de la
commune.
5.
Ce jugement devint définitif à la suite de l'annulation pour motivation tardive du recours de l'office des forêts par arrêt définitif du 22 décembre 1994 du tribunal départemental de Gorj.
6.
A une date non précisée, le procureur général de la Roumanie introduisit un recours en annulation contre cet arrêt. Par jugement avant dire droit du 27
mars
1996, la Cour Suprême de Justice prit connaissance du décès de Gheorghe
Diaconescu (qui n'est pas le père du requérant) survenu le
11
novembre
1995 et ordonna la mise en cause de ses héritiers dans la
procédure, à savoir D.F., D.P., U.E. et B.P. Par un arrêt définitif du 27
novembre
1998, la Cour Suprême de Justice rejeta le recours en annulation.
7.
Selon le Gouvernement, par décisions des 5 décembre 2003, 7
juillet et 1
er
septembre 2006 et 16 mars 2007, les autorités locales ont mis les 53
personnes en possession des terrains leur appartenant en vertu de l'arrêt du 22
décembre 1994 du tribunal départemental.
2.
Démarches du requérant visant la restitution du terrain dont il se prétendait propriétaire
8.
Le 2 février 1999, le père du requérant, Gheorghe Diaconescu, décéda et le
requérant fut reconnu comme son héritier.
9.
A une date non précisée, le requérant saisit le tribunal de première instance de Novaci, en son nom et au nom des autres habitants de la commune, d'une action visant à condamner la commission sous astreinte à les mettre en possession des terrains leur appartenant et à leur délivrer les titres de propriété correspondants.
10.
Par jugement du 19 novembre 2002, le tribunal fit partiellement droit à l'action du requérant et ordonna à la commission de mettre les habitants de la
commune en possession de leur terrains et de leur délivrer les titres de propriété, tout en rejetant la demande d'astreinte. Le tribunal retint que la commission était tenue d'exécuter une décision de justice passée en force de chose jugée (l'arrêt définitif du 22
décembre
1994) et qu'elle ne pouvait plus invoquer, dix années après, le manque de terrains disponibles.
11.
L'appel du requérant fut accueilli par l'arrêt du 7 octobre 2004 du tribunal départemental de Gorj qui ordonna au maire de Novaci, en sa qualité de président de la commission, de verser 50
000 lei roumains, soit l'équivalent de 1,25 euros, par jour de retard jusqu'à l'exécution de ses obligations.
12.
Cet arrêt fut confirmé par un arrêt définitif du 23 mai 2005 de la cour d'appel de Craiova. Le 18 août 2005, il fut revêtu de la formule exécutoire.
13.
Il résulte du dossier que le requérant et les autres habitants de la commune ont également formé une plainte pénale contre le maire de Novaci et contre une fonctionnaire de la mairie pour abus de fonction et opposition à l'exécution d'une décision de justice, infractions prévues par les articles 246 et 271 du code pénal. Le
27 avril 2005, le parquet près le tribunal de première instance de Novaci prononça un non-lieu, au motif que le défaut d'exécution de leurs obligations par les autorités locales était dû à une impossibilité de fait, à savoir le manque de terrains disponibles. Ce non-lieu fut confirmé par un arrêt définitif du 30
novembre
2005 du tribunal départemental de Gorj.
14.
Sous l'angle des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, le
requérant estime que l'inexécution des décisions de justice définitives qui lui sont favorables a porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal et à son droit de propriété sur un terrain.
15.
Le Gouvernement estime que le requérant ne peut pas se prétendre «
victime
» d'une prétendue violation des articles 6 § 1 et 1 du Protocole n
o
1.Tout d'abord, il note que ni lui, ni son père n'étaient parties à la procédure qui a pris fin par les arrêts des 22 décembre 1994 et 27 novembre 1998. Il ajoute que l'arrêt du 23
mai 2005 ne crée aucun droit dans le patrimoine du requérant, mais condamne les autorités à exécuter un arrêt définitif antérieur qui ne concerne pas le requérant ni son père (l'arrêt définitif du 22 décembre 1994). Par ailleurs, l'arrêt en question a été exécuté par les autorités qui ont mis en possession les 53 personnes concernées. Enfin, le Gouvernement observe que même le requérant par ses observations appuie sa thèse en admettant que son père est décédé le
2
février
1999.
16.
Le requérant s'oppose à cette thèse. Il soutient qu'il est le seul héritier de son père qui est décédé le 2 février 1999, et que ce dernier, à la différence de Gheorghe Diaconescu (qui n'est pas le père du requérant), était propriétaire d'un terrain dans le lot revendiqué dans la première procédure.
17.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, par «
victime
» l'article 34 désigne la personne directement concernée par l'acte ou l'omission litigieux, l'existence d'un manquement aux exigences de la Convention se concevant même en l'absence de préjudice et que, pour qu'un requérant puisse se prétendre victime d'une violation, il faut, non seulement, qu'il ait la qualité de victime au moment de l'introduction de la requête, mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour
(
Stoicescu c. Roumanie
(révision), n
o
31551/96, §
55, 21
septembre
2004).
18.
En l'espèce, l'objet de la requête, telle qu'introduite le 15 février 2006 par le requérant, portait sur son impossibilité de jouir d'un terrain en raison de la nonexécution par les autorités des arrêts définitifs qui lui étaient prétendument favorables.
19.
La Cour note cependant que dans la première procédure il n'y avait qu'une seule partie demanderesse du nom de Gheorghe Diaconescu (qui n'est pas le père du requérant) qui est décédé le 11 novembre 1995. Après cette date, ses héritiers, dont le requérant ne fait pas partie, ont continué la procédure de recours en annulation et, par un arrêt du 27 novembre 1998, la Cour Suprême de justice a rendu un arrêt à leur encontre (§ 6). Il ne ressort pas de l'examen du dossier que le
requérant a contesté cette situation de fait. En outre, le requérant qui prétend être l'héritier de son père, décédé le 2 février 1999, n'a pas apporté la preuve que dans la première procédure il s'agissait effectivement de son père et non pas de Gheorghe Diaconescu (décédé le 11 novembre 1995) qui était partie à la
procédure. Quant à l'arrêt définitif de la cour d'appel de Craiova du 23 mai 2005 (§ 11), celui-ci a certes été rendu en faveur du requérant, mais il n'a fait naître aucun droit dans son patrimoine dans la mesure où il a condamné les autorités à exécuter un arrêt définitif antérieur, à savoir l'arrêt définitif du 22
décembre
1994, qui ne concernait ni le requérant ni son père. Certes, il eût été préférable que le
tribunal de première instance de Novaci constate l'absence de qualité procédurale active du requérant dans la première procédure et rejette son action. Cela étant, il est avéré que la procédure à l'origine de la requête du requérant ne le
concernait pas.
20.
A la lumière ce de qui précède, il s'ensuit que le requérant ne peut pas se prétendre victime d'une violation des dispositions de la Convention, au sens de l'article 34 de la Convention.
21.
Il s'ensuit que la requête est incompatible
ratione personae
avec les
dispositions de la Convention au sens de l'article 35
§
3 et doit être rejetée en application de l'article 35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président