ERCANLAR OTOMOTİV Tİc. A.Ș. v. TURKEY

Reclamantul, Ercanlar Otomotiv Tic. A.Ș., este o societate de stocuri comune înregistrată în Turcia și situată în Istanbul. A fost reprezentată în fața Curții de către dl S.N. Gürel, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 noiembrie 1982, o societate publică, Türkiye Süt Endüstrisi Kurumu (producătorul de lapte de stat, în continuare numită „SEK”), a hotărât să exproprieze parțial o parcelă de teren (parcel nr. 80) deținută de societatea reclamantă și situată în Mersinli, İzmir. La 25 februarie 1983, societatea reclamantă a fost notificată oficial de decizia de expropriare a SEK prin intermediul unui anunț de către publicul notar. A fost indicat în avizul că compensarea de expropriare în valoare de 2.803.700 de lire turce (TRL) a fost depusă în numele societății solicitantă într-un cont bancar blocat la Biroul Alsancak din Ziraat Bankası, o bancă de stat. Reclamantul a solicitat ulterior anularea expropriației. La 21 decembrie 1983, Curtea Administrativă İzmir a respins cererea reclamantului și la 18 decembrie 1984, Curtea Administrativă Supremă a susținut decizia instanței administrative. La 4 noiembrie 1986, Curtea Civilă İzmir a ordonat ca suma compensației să fie majorată cu TRL 7.848.800. Hotărârea a devenit finală la 17 februarie 1987, nici una dintre părțile care au recursat. La 25 noiembrie 1987, expropriarea suplimentară a fost depusă în același cont la Ziraat Bankası în numele societății reclamante. Societatea reclamantă a depus ulterior o acțiune la Curtea Administrativă de İzmir pentru anularea planului de parcele cu privire la parcela expropriată de terenuri. La 27 aprilie 1988, Curtea Administrativă de İzmir a anulat planul de parcele după cum a fost solicitat. La 29 mai 1989, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea instanței administrative. Un nou plan de parcele a fost elaborat la 24 septembrie 1998, care a fost, de asemenea, anulat de Curtea Administrativă de la Izmir la 18 octombrie 2002. Se pare că în prezent nu există niciun plan de parcele în ceea ce privește terenurile în cauză. La 3 decembrie 1987, SEK a inițiat proceduri în fața Curții Civile de Izmir pentru înregistrarea obligatorie a titlului de terenuri expropriate în numele său. În urma procedurii care au durat zece ani și care au implicat șase examinări, la 1 aprilie 1997, Curtea de Casație a acordat procedură. La 2 iulie 1997, a respins cererea de rectificare a societății reclamante. Curtea de Casație a susținut că planul de parcele în curs cu privire la terenurile relevante nu a împiedicat înregistrarea titlului său în numele societății exproprietoare. Între timp, la 6 martie 1992, societatea reclamantă a depus o acțiune de recuperare a terenurilor expropriate în conformitate cu art. 23 din legea actuală de exproprietare (Legea nr. 6830), susținând că interesul public care justifică expropriația în acest caz a fost pierdut deoarece terenul nu a fost pus la dispoziție în conformitate cu scopul inițial al măsurii. La 30 octombrie 1996, Curtea Civilă İzmir a respins cererea reclamantului, declarând că condițiile de restituire a terenurilor expropriate în temeiul articolului 23 din această lege nu s-au concretizat. La 4 aprilie 1997, Curtea de Casație a susținut această hotărâre și la 4 iunie 1997 a respins cererea de rectificare a societății reclamante. La 11 noiembrie 1997, SEK a fost fuzionat cu o altă societate publică, pierdendu-și personalitatea juridică. În urma acestei fuziuni, la 11 februarie 1998, societatea reclamantă a solicitat deschiderea procedurii privind recuperarea și înregistrarea obligatorie a terenurilor. La 21 decembrie 1999, Curtea Civilă Izmir a respins cererea reclamantului prin două hotărâri separate (cazurile nos 1996/529 E. și 1996/530 E.), susținând că condițiile de deschidere a procedurii nu au fost îndeplinite. Potrivit informațiilor din dosar, ambele hotărâri au devenit finale la 19 octombrie 2000. La 7 iunie 2000, societatea reclamantă a trimis o scrisoare lui Ziraat Bankası pentru a întreba dacă compensația de expropriare, împreună cu suma suplimentară, a fost depusă la bancă și, în afirmativ, dacă au dreptul de a avea acces la bani. La 26 iulie 2000, au trimis o altă scrisoare băncii, cerându-i să agite răspunsul. Se susține că banca nu a trimis niciodată un răspuns scris, dar a informat oral societatea reclamantă că nu avea înregistrări cu privire la informațiile solicitate. În consecință, societatea reclamantă a introdus o acțiune care a solicitat o hotărâre declaratorie (tespit davası) la 15 aprilie 2002 în fața Curții Civile de Izmir pentru a stabili dacă compensarea expropriației a fost depusă într-un cont blocat la Ziraat Bankası în numele său sau dacă orice plată a fost făcută în mod contrar pentru compensarea expropriației. Banca a verificat în timpul procedurii că compensația de expropriare a fost depusă într-un cont blocat în numele societății reclamante la sucursala lor Alsancak, dar nu a fost făcută nici o încercare de colectare a acestuia. La 19 septembrie 2002, instanța de primă instanță a respins cazul societății reclamante, deoarece declarațiile primite de la bancă au făcut inutile să pronunțe o hotărâre declarativă. La 8 aprilie 2003, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță și la 27 iunie 2003, a respins cererea de rectificare.

The applicant, Ercanlar Otomotiv Tic. A.Ș., is a joint stock company registered in Turkey and located in Istanbul. It was represented before the Court by Mr S.N. Gürel, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 17 November 1982 a public company, the Türkiye Süt Endüstrisi Kurumu (the State dairy producer, hereafter referred to as the “SEK”), decided to partially expropriate a plot of land (parcel no. 80) owned by the applicant company and located in Mersinli, İzmir. On 25 February 1983 the applicant company was officially notified of the SEK's expropriation decision by a notice served through the notary public. It was indicated in the notice that expropriation compensation in the amount of 2,803,700 Turkish liras (TRL) had been deposited in the applicant company's name in a blocked bank account at the Alsancak Branch of Ziraat Bankası, a State-run bank. The applicant subsequently sought the annulment of the expropriation. On 21 December 1983 the İzmir Administrative Court rejected the applicant's request and on 18 December 1984 the Supreme Administrative Court upheld the administrative court's decision. On an unspecified date the applicant company commenced proceedings for additional compensation. On 4 November 1986 the İzmir Civil Court ordered that the amount of compensation be increased by TRL 7,848,800. The judgment became final on 17 February 1987, neither of the parties having appealed. On 25 November 1987 the additional expropriation was deposited in the same account at Ziraat Bankası in the applicant company's name. The applicant company subsequently lodged an action with the İzmir Administrative Court for the annulment of the parcel plan pertaining to the expropriated plot of land. On 27 April 1988 the İzmir Administrative Court annulled the parcel plan as requested. On 29 May 1989 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the administrative court. A new parcel plan was prepared on 24 September 1998, which was also annulled by the İzmir Administrative Court on 18 October 2002. It appears that there is presently no parcel plan in respect of the land in question. On 3 December 1987 the SEK commenced proceedings before the İzmir Civil Court for the compulsory registration of the title of the expropriated land in its name. Following proceedings which lasted for ten years and involved six examinations, on 1 April 1997 the Court of Cassation granted the suit. On 2 July 1997 it rejected the applicant company's rectification request. The Court of Cassation held that the pending parcel plan pertaining to the relevant land did not preclude the registration of its title in the expropriating company's name. In the meantime, on 6 March 1992 the applicant company lodged an action for recovery of the expropriated land in accordance with Article 23 of the now defunct Expropriation Law (Law No. 6830). They argued that the public interest justifying expropriation in the present case had been lost as the land had not been put to use in accordance with the initial purpose of the measure. On 30 October 1996 İzmir Civil Court dismissed the applicant's request, holding that the conditions for restitution of expropriated land under Article 23 of the said Law had not materialised. On 4 April 1997 the Court of Cassation upheld this judgment and on 4 June 1997 it rejected the applicant company's rectification request. On 11 November 1997 the SEK was merged with another public company, thereby losing its legal personality. Upon this merger, on 11 February 1998 the applicant company applied for the reopening of the proceedings concerning the recovery and the compulsory registration of the land. They argued that the land was no longer required for public purposes as the expropriating public company had ceased to exist. On 21 December 1999 the İzmir Civil Court rejected the applicant's request by two separate judgments (cases nos. 1996/529 E. and 1996/530 E.), holding that the conditions for reopening the proceedings had not been satisfied. According to the information in the case file, both judgments became final on 19 October 2000. On 7 June 2000 the applicant company sent a letter to Ziraat Bankası to inquire whether the expropriation compensation, together with the additional amount, had been deposited with the bank and, in the affirmative, whether they were entitled to have access to the money. On 26 July 2000 they sent another letter to the bank, requesting it to expedite the reply. It is alleged that the bank never sent a written reply but orally informed the applicant company that they had no records regarding the requested information. The applicant company accordingly brought an action seeking a declaratory judgment (tespit davası) on 15 April 2002 before the İzmir Civil Court to establish whether the expropriation compensation had been deposited in a blocked account at Ziraat Bankası in its name or whether any payment had been otherwise made to it in compensation for the expropriation. The bank verified during the proceedings that the expropriation compensation had been deposited in a blocked account in the applicant company's name at their Alsancak Branch, but no attempt had been made to collect it. On 19 September 2002 the firstinstance court dismissed the applicant company's case, as the statements received from the bank had made it unnecessary to render a declaratory judgment. On 8 April 2003 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court and on 27 June 2003 it rejected the rectification request.