Bousana împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul, dl Rachid Bousana, care are cetățenia olandeză și marocină, s-a născut în 1978 și locuiește în Amsterdam. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Plasman, un avocat practicant la Amsterdam. La 2 noiembrie 2004, reclamantul a fost plasat în detenție preliminară pentru acuzații de participare la o organizație criminală cu intenție de a comite acte de terorism (lidmaatschap van een criminele organistie a întâlnit terorisc oogmerk), și anume așa-numitul „grup Hofstad” (Hofstadgroep), din faptul că are sediul în orașul Haga, care este locul de reședință al reginei (Hofstad, oraș unde se află reședința regală). În cursul unei audieri care s-a desfășurat la 22 decembrie 2005, Curtea Regională de la Rotterdam (rechtbank) nu a avut motive să continue.

La 25 ianuarie 2006, serviciul public de urmărire penală (Openbaar Ministrie) a cerut o condamnare de 21 de luni de închisoare pe baza acuzațiilor descrise mai sus, cu deducerea timpului petrecut în detenție anterioară. La 10 martie 2006, Curtea Regională de Rotterdam a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor formulate împotriva acestuia, constatând că nu a putut fi considerat participant activ în grupul Hofstad. Într-o serie de cazuri ale achitațiilor similare ale reclamantului au fost pronunțate. Serviciul public de urmărire penală nu a recurs împotriva acestei hotărâri și, la 24 martie 2006, hotărârea Curții regionale a devenit finală.

Susținând că a suferit daune în consecință de 414 de zile pe care le-a petrecut în detenție prealabilă, reclamantul a depus o cerere de compensare la 20 iunie 2006 în conformitate cu dispozițiile articolului 89 din Codul de Procedură Penală olandez (Wetboek van Strafvording – „CCP”) care prevede posibilitatea unei astfel de compensații. art. 90 CCP prevede, în partea relevantă și în ceea ce privește compensația descrisă la art. 89 CCP, că „compensarea se acordă în fiecare caz dacă și în măsura în care instanța, ținând cont de toate circumstanțele, este de părere că există motive în materie de capital propriu (gronden van Billijkeid) să facă acest lucru.” Reclamantul a solicitat 209.665,45 euro (EUR) în daune pentru a acoperi prejudiciu material și moral.

Prin hotărârea din 7 noiembrie 2006, Curtea Regională de Rotterdam a acordat, în parte, cererea reclamantului, în valoare de 64.312,50 EUR. La 20 noiembrie 2006, serviciul public de urmărire penală a apelat împotriva acestei decizii, argumentând că nu există motive de echitate pentru a acorda orice daune. În alternativa, serviciul public de urmărire penală afirmă că reclamantul ar trebui acordat mai puțin. La 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel (gerechtshof) din Haga a anulat decizia Curții regionale. Curtea de Apel a remarcat că reclamantul a fost unul dintre suspecții achitați în cauza penală împotriva membrilor grupului Hofstad, și că membrii acestui grup au fost cunoscuti pentru a frecventa cercuri aproape de Mohamed B., ucigașul regizorului de film Theo van Gogh: membrii grupului Hofstad și Mohamed B. s-ar adună în ceea ce s-a numit „întâlniri de living” (huiskamerbijeenkomsten).

În ceea ce privește aceste întruniri, s-a stabilit că au avut loc într-un grup și că toate suspecții pot fi numărate ca membri ai acelui grup. Parafrazând achitarea Curții Regionale din 10 martie 2006 menționată mai sus, Curtea de Apel a observat că Curtea de Apel a constatat că toate persoanele suspectate de aderare la grupul Hofstad aparțin de fapt unei cooperări comune structurate și durabile, care aveau intenția de a comite crime, de a incita (violență) și de a amenința (cu comisia actelor de terorism) și au stabilit că membrii individuali ai grupului în general nu ar fi putut fi ignorați că obiectivele grupului căruia aparțin era de a comite crime de această natură. Apoi, în ciuda constatării menționate mai sus de Curtea Regională, s-a constatat că motivul pentru achitarea participării penale a grupului, în ciuda faptului menționat anterior, nu a fost considerat că reclamantul a fost un participant „activ” la organizație.

În acest sens, Curtea de Apel a citat părți ale hotărârii Curții Regionale din 10 martie 2006: „Deși toate suspecții trebuie considerați membri ai grupului [Hofstad], nu toate acestea s-au comportat astfel încât grupul de fapt a beneficiat de aderarea lor. Acești membri au participat, de exemplu, la întruniri în care a fost incitată ura și care erau de natură incendiară, dar nu au contribuit la niciuna dintre acestea. De asemenea, au primit texte și dosare de natură amenințată, dar nu le-au pus la niciun folos. Prin acțiunea în acest fel, acești membri nu au contribuit nici direct, nici indirect, la realizarea intenției criminale ale grupului. În consecință, activitățile cum ar fi participarea la reuniuni menționate anterior și primirea de texte menționate nu pot fi considerate drept acte [criminale] de participare [în activitățile grupului Hofstad] (deelnemingshandelingen).

Curtea de Apel a continuat să susțină că aceasta nu a admis nici o altă concluzie decât faptul că reclamantul a participat la organizație în modul pasiv menționat mai sus, cu o cunoaștere deplină a obiectivelor grupului, nu doar pe o bază incidentală, ci, în plus, fără a se distanța de aceste obiective.” Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea de Apel a concluzionat că nu există motive în materie de capital propriu de atribuire reclamantului daunele pe care le-a solicitat. Nu există niciun recurs suplimentar împotriva acestei decizii.

The applicant, Mr Rachid Bousana, who has both Dutch and Moroccan nationality, was born in 1978 and lives in Amsterdam. He was represented before the Court by Mr P. Plasman, a lawyer practising in Amsterdam. On 2 November 2004 the applicant was placed in pre-trial detention on charges of participating in a criminal organisation with intent to commit acts of terrorism (lidmaatschap van een criminele organisatie met terroristisch oogmerk), namely the so-called “Hofstad group” (Hofstadgroep), from its being based in the town of The Hague which is the place of residence of the Queen (Hofstad, town where the royal residence is located). During a hearing held on 22 December 2005 the pre-trial detention was lifted, the Rotterdam Regional Court (rechtbank) considering there were no grounds for it to be continued.

On 25 January 2006 the public prosecution service (Openbaar Ministerie) demanded a sentence of 21 months' imprisonment based on the charges as described above with deduction of the time spent in pre-trial detention. On 10 March 2006 the Rotterdam Regional Court acquitted the applicant of all charges brought against him, finding that he could not be considered an active participant in the Hofstad group. In a number of cases of the applicant's co-defendants similar acquittals were pronounced. The public prosecution service did not appeal against that judgment and on 24 March 2006 the Regional Court's judgment became final. Claiming that he had incurred damage as a consequence of the 414 days he had spent in pre-trial detention, the applicant filed a request for compensation on 20 June 2006 pursuant to the provisions of article 89 of the Dutch Code of Criminal Procedure (Wetboek van Strafvordering – “CCP”) which provides for the possibility of such compensation.

Article 90 CCP provides, in the relevant part and as regards the compensation described in article 89 CCP, that “compensation shall be awarded in each case if and to the extent that the court, taking all circumstances into account, is of the opinion that there are reasons in equity (gronden van billijkheid) to do so.” The applicant claimed 209,665.45 euros (EUR) in damages to cover both pecuniary and non-pecuniary damage. By decision of 7 November 2006 the Rotterdam Regional Court granted the applicant's claim in part, to the amount of EUR 64,312.50. On 20 November 2006 the public prosecution service appealed against that decision, arguing that there were no grounds in equity to award any damages.

In the alternative, the public prosecution service asserted that the applicant should be awarded less. On 8 November 2007 the Court of Appeal (gerechtshof) of The Hague quashed the Regional Court's decision. The Court of Appeal noted that the applicant was one of the acquitted suspects in the criminal case against members of the Hofstad group, and that the members of this group were known to frequent circles close to Mohamed B., the murderer of film director Theo van Gogh: the members of the Hofstad group and Mohamed B. would gather in what has come to be called the “living-room meetings” (huiskamerbijeenkomsten). As regards those meetings, it had been established that they had taken place in a group setting and that all suspects could be counted as members of that group.

Paraphrasing the Regional Court's acquittal of 10 March 2006 referred to above, the Court of Appeal observed that the Regional Court had found that all persons suspected of membership of the Hofstad group had in fact belonged to a structured and durable joint co-operation which had had the intent to commit crimes, to incite (violence) and to threaten (with the commission of acts of terrorism) and had established that the group's individual members generally could not have been unaware that the objectives of the group to which they belonged was to commit crimes of this nature. It then went on to consider that the reason for the applicant's acquittal of criminal participation in the group's activities, despite the above-mentioned finding of fact by the Regional Court, was to be found in the circumstance that the Regional Court had not considered the applicant to have been an “active” participant in the organisation.

In this connection, the Court of Appeal quoted parts of the Regional Court's judgment of 10 March 2006: “Although all suspects are to be deemed members of the [Hofstad] group, not all of them behaved in such a manner that the group in fact benefited from their membership. Some of them merely tagged along. Those members did, for instance, attend meetings where hatred was incited and which were of an incendiary nature, but they did not contribute to any of that themselves. They also received texts and files of a threatening nature, but did not put them to any use. By behaving in such a manner, these members neither directly nor indirectly aided the realisation of the group's criminal intent. It follows that activities such as attending aforementioned meetings and receiving aforesaid texts cannot be deemed as [criminal] acts of participation [in the Hofstad group's activities] (deelnemingshandelingen).

The Court of Appeal went on to hold that this admitted of no other conclusion than that the applicant had taken part in the organisation in the above-mentioned passive manner, in full knowledge of the group's aims, not merely on an incidental basis but moreover without distancing himself from those aims.” Having taken these circumstances into consideration, the Court of Appeal found that there were no reasons in equity to award the applicant the damages he sought. No further appeal lay against this decision.