CASE OF MEDGYES AND RUSZ v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1
CASE OF MEDGYES AND RUSZ v. HUNGARY (CtEDO, 2010)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MEDGIENI ȘI RUSZ c. HUNGARY (Depunerea nr. 14308/07) HOTĂRÂREA STASBOURG 8 iunie 2010 FINAL 08/09/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Medgyes și Rusz c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii, după ce s-a deliberat în privat la 18 mai 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14308/07) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți maghiari, dl Gábor Medgyes și dl János Rusz, la 21 martie 2007. Reclamanții au fost reprezentați de dna S. Gabos, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 8 februarie 2010, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1949 și, respectiv, 1941 și trăiesc în Budapesta. La 27 mai 1992 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamanților. La 19 iulie 1994, Procurorul public din Budapesta a preferat un proiect de lege de acuzare, acuzându-le de fraudă și falsificare a documentelor. La 9 ianuarie 2002, Curtea Centrală a Pest a achitat reclamanții. La 12 noiembrie 2002, Curtea Regională de Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul la instanța de primă instanță. În reluarea procedurii, au avut loc trei audieri. La 7 septembrie 2005, Curtea de district a achitat din nou reclamanții. La 29 septembrie 2006, Curtea Regională a susținut această decizie. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul nu a contestat acest argument. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după data respectivă, trebuie să se țină seama de starea procedurii la momentul respectiv. Curtea constată că acțiunea a fost deja în așteptare pentru mai multe luni la data respectivă. Perioada în cauză s-a încheiat la 29 septembrie 2006. Prin urmare, a durat aproape treisprezece ani și unsprezece luni pentru două niveluri de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 10. Considerând art. 41 din Convenție, fiecare dintre reclamanții a solicitat 12 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul nu a exprimat opinia în această chestiune. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral. În plus, fiecare dintre reclamanții a solicitat 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 12. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea, în comun, a sumei de 500 EUR sub acest cap. 13. Curtea consideră oportună ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 12,000 EUR (o mie de euro) fiecăruia dintre solicitanți, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro) pentru solicitanți în comun, plus orice impozit care poate fi percepubil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.