Azim Denizcilik Ticaret Ve Sanayi Limited Sirketi împotriva Ucrainei

Reclamantul, Azim Denizcilik Ticaret Ve Sanayi Limited Sirketi, este o companie turcă cu biroul său în Ereğli-Zonguldak, Turcia. A fost reprezentat în fața Curții de către dl Y. Efe, un avocat care practică în EreğliZonguldak. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Y. Zaytsev, agentul lor. Guvernul turc și-a exercitat dreptul de a interveni (art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 § 1 litera (b) din Regulamentul de judecată). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În momentul în care societatea reclamantă deține o navă, M/V Sevgin. La 28 noiembrie 2001 a fost angajată să transporte mărfuri ale Companiei Ucrainene V. la Izmayil, un port ucrainean, la Bartin, un port turc.

În acest scop, la 13 decembrie 2001, nava reclamantului a sosit la portul Izmayil. Potrivit reclamantului, nava a fost deteriorată atunci când a fost încărcată. După încărcarea de mărfuri pe navă, inspectorii independenți au dezvăluit că marfa a fost deteriorată din cauza scurgerii de apă prin o gaură în navă. La 28 ianuarie 2002, V. Societatea a instituit o procedură în Tribunalul Orașului Izmayil („Tribuna Păstrată”) împotriva reclamantului, cerând compensarea pentru marfa deteriorată. La 31 ianuarie 2002, la cererea lui V., Curtea a impus nava reclamantului pentru a asigura cererea. În mai 2002, Tribunalul Oraș a suspendat audițiile în două ocazii din cauza nerespectării părților. La 6 iunie 2002, Curtea de Oraș a permis cererea lui V. și i-a acordat 981.187.59 Hryvnyas ucrainean (UAH) în daune și 1.700 UAH în costuri și cheltuieli.

La 13 iunie 2002, Curtea de Oraș a adoptat o decizie care specifică faptul că hotărârea din 6 iunie 2002 ar putea fi pusă în aplicare prin vânzarea navei cu deșeuri. Potrivit companiei solicitante, acesta a fost notificat numai în această etapă cu privire la proceduri. La 19 iunie 2002, Serviciul de Stat a instituit o procedură de executare și la 21 iunie 2002 a atașat nava societății reclamante. La 22 octombrie 2002, Curtea Regională de Apel Odessa, hotărârea privind recursul societății reclamante, a susținut hotărârea din 6 iunie 2002, dar a anulat decizia din 13 iunie 2002, care a fost adoptată în absența părților. Aspectul a fost remis Tribunalului orașului, dar nu este clar din documentele disponibile dacă a fost luată vreo decizie asupra acestuia.

La 21 noiembrie 2002, la sfârșitul termenului de o lună de depunere a apelurilor împotriva hotărârilor judecătorești menționate în alin. La 25 noiembrie 2002, Curtea de district Illichivskyy din Odessa a anulat hotărârile judecătorilor din 19 și 21 iunie 2002, constatând că procedurile de aplicare a procedurii în cazul societății reclamante ar fi trebuit să fie efectuate de autoritățile turce în conformitate cu tratatul relevant dintre Ucraina și Turcia. Acesta a ordonat, de asemenea, ca societatea reclamantă să nu fie împiedicată de nimeni să utilizeze nava sa. Cu toate acestea, la 2 decembrie 2002, când echipajul a încercat să abordeze nava, ofițerii judecătorilor au interzis accesul lor. La 28 decembrie 2002, la cererea companiei solicitanți, Curtea de district Prymorskyy din Odessa a interzis vânzarea publică a navei reclamanților.

La 29 aprilie 2003, Curtea Regională de Apel a respins un recurs din partea judecătorilor împotriva acestei hotărâri. La 22 mai 2003, Curtea Municipală, în scopul executării parțiale a hotărârii din 6 iunie 2002, a recunoscut proprietatea lui V. drept asupra navei contestate. La 9 iunie 2003, această decizie a fost pusă în aplicare. La 21 iulie 2003, Procuratura Generală a informat reclamantul că a fost instituită o procedură penală împotriva funcționarilor judecătorilor pentru abuz de competențe. La 18 mai 2005, Curtea Supremă a permis, în parte, apelul companiei reclamante în cazare și a anulat hotărârile din 6 iunie și 22 octombrie 2002, ca fiind respinsă nefondată Tribunalului pentru o nouă examinare.

La 11 iulie 2005, Tribunalul a preluat cazul. Între 12 august și 28 noiembrie 2005 au fost suspendate patru audieri din cauza, printre altele, cererilor relevante ale societății reclamante. În ultima dată, societatea reclamantă a reclamat o revocare, cerând daune de la V. pentru pierderea navei sale. De asemenea, a solicitat amânarea audierii. Din acest motiv, la 29 noiembrie 2005, Tribunalul Orașului, după ce a permis cererea, a suspendat audierea până la 23 decembrie 2005. La 23 decembrie 2005, ședința a fost suspendată până la 31 martie 2006, datorită faptului că societatea reclamantă nu a participat la aceasta deoarece reprezentantul său a fost bolnav. La 31 martie 2006, Tribunalul Oraș a acordat V. La 27 aprilie 2006, societatea reclamantă a apelat.

La 19 octombrie 2006, Curtea Regională de Apel a susținut hotărârea. La 19 decembrie 2006, la sfârșitul termenului de două luni de depunere a apelurilor împotriva hotărârilor judecătorești de mai sus, societatea reclamantă a apelat în cazare. La 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel regională Kharkiv, care a acționat ca instanță de asociere, a respins recursul și a susținut hotărârile instanțelor inferiore.

The applicant, Azim Denizcilik Ticaret Ve Sanayi Limited Sirketi, is a Turkish company with its office in Ereğli-Zonguldak, Turkey. It was represented before the Court by Mr Y. Efe, a lawyer practising in EreğliZonguldak. The respondent Government were represented by Mr Y. Zaytsev, their Agent. The Turkish Government had exercised its right to intervene (Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 § 1 (b) of the Rules of Court). The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. At the material time the applicant company owned a ship, M/V Sevgin. On 28 November 2001 it was hired to carry goods of the Ukrainian Company V. from Izmayil, a Ukrainian port, to Bartin, a Turkish port.

For this purpose on 13 December 2001 the applicant's ship arrived at Izmayil port. According to the applicant, the ship was damaged when mooring. After the cargo had been loaded on the ship, the independent inspectors revealed that the cargo had been damaged because of water leaking through a hole in the ship. On 28 January 2002 the V. company instituted proceedings in the Izmayil Town Court (the “Town Court”) against the applicant, seeking compensation for the damaged cargo. On 31 January 2002, at V.'s request, the court impounded the applicant's ship to secure the claim. In May 2002 the Town Court adjourned the hearings on two occasions due to the parties' failure to appear before it. On 6 June 2002 the Town Court allowed V.'s claim and awarded it 981,187.59 Ukrainian hryvnyas (UAH) in damages and UAH 1,700 in costs and expenses.

On 13 June 2002 the Town Court adopted a decision specifying that the judgment of 6 June 2002 could be enforced by way of selling the impounded ship. According to the applicant company, it was only notified about the proceedings at this stage. On 19 June 2002 the State Bailiffs' Service instituted enforcement proceedings and on 21 June 2002 attached the applicant company's ship. On 22 October 2002 the Odessa Regional Court of Appeal, ruling on the applicant company's appeal, upheld the judgment of 6 June 2002 but quashed the decision of 13 June 2002, which had been adopted in the absence of the parties. The matter was remitted back to the Town Court but it is not clear from the available documents whether any decision has been taken on it.

On 21 November 2002, at the end of the one-month time-limit for lodging of appeals against the court decisions mentioned in the preceding paragraph, the applicant company appealed in cassation. On 25 November 2002 the Illichivskyy District Court of Odessa quashed the bailiffs' decisions of 19 and 21 June 2002, finding that the enforcement proceedings in the applicant company's case should have been carried out by the Turkish authorities in accordance with the relevant treaty between Ukraine and Turkey. It further ordered that the applicant company should not be prevented by anybody from using its ship. However, on 2 December 2002, when the crew attempted to board the ship, the bailiffs' officers barred them access.

On 28 December 2002, at the applicant company's request, the Prymorskyy District Court of Odessa prohibited the public sale of the applicant's ship. On 29 April 2003 the Odessa Regional Court of Appeal dismissed an appeal by the bailiffs against this decision. On 22 May 2003 the Town Court, for the purposes of partial enforcement of the judgment of 6 June 2002, acknowledged V.'s property right over the disputed ship. On 9 June 2003 this decision was enforced. On 21 July 2003 the General Prosecutor's Office informed the applicant that criminal proceedings had been instituted against the bailiffs' officials for abuse of powers. On 18 May 2005 the Supreme Court allowed in part the applicant company's appeal in cassation and quashed the judgments of 6 June and 22 October 2002 as unfounded remitting the case to the Town Court for a fresh examination.

On 11 July 2005 the Town Court took over the case. Between 12 August and 28 November 2005 four hearings were adjourned because of, inter alia, the applicant company's relevant requests. On the last-mentioned date the applicant company counterclaimed, seeking damages from V. for the loss of its ship. It also requested to adjourn the hearing. For this reason, on 29 November 2005 the Town Court, having allowed the request, adjourned the hearing till 23 December 2005. On 23 December 2005 the hearing was adjourned till 31 March 2006 due to the applicant company's failure to attend it as its representative was ill. On 31 March 2006 the Town Court awarded V. damages in the amount of UAH 314,218.72 and rejected the applicant company's counterclaim as unsubstantiated.

On 27 April 2006 the applicant company appealed. On 19 October 2006 the Odessa Regional Court of Appeal upheld the judgment. On 19 December 2006, at the end of the two-month time-limit for lodging of appeals against the above court decisions, the applicant company appealed in cassation. It did not mention in its cassation appeal that it had not had sufficient time to prepare for the hearings of the case. On 21 January 2008 the Kharkiv Regional Court of Appeal, acting as a court of cassation, dismissed the appeal and upheld the lower courts' decisions.