CASE OF DIMAKOS v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în prezent în Certeze, Satu Mare. La 12 mai 1997, reclamantul și asociatul său („T.L.”), prin intermediul companiei lor, S.C. Harmony Shipping International S.R.L., a făcut o ofertă pentru a cumpăra Compania României pentru Pesca Oceanică Tulcea (Compania Română de Pescuit Oceanic Tulcea, „societatea”), o companie de stat specializată în pescuitul oceanic, care a fost în curs de privatizare de Fondul de proprietate de stat București (Fondul proprietății de stat, „FPS”). În timp ce se desfășoară negocierile, FPS a interzis în mod expres vânzarea navelor societății. Reclamantul și asociatul său și-au dat acordul asupra interdicției într-o declarație semnată cu FPS la 4 iunie 1997. La 26 noiembrie 1997 FPS au convenit să vândă reclamantul și T.L. 51% din stocurile societății. În timpul procedurii penale împotriva reclamantului, tribunalele au constatat că el și asociatul său au vândut cinci nave ale companiei ca deșeuri. Ei au folosit o parte din bani pentru a plăti prețul solicitat de FPS. Cu banii rămasi au plătit unele din datoriile societății pentru a se înlocui creditorii societății și astfel a obținut 49% din stocurile societății. Reclamantul a fost arestat la 10 martie 1998 și eliberat din închisoare la 22 iunie 2009, după ce a îndeplinit condamnarea. El a descris după cum urmează condițiile de detenție în diferitele penitenciare unde a fost reținut. Opinia Guvernului, pe baza documentelor oficiale emise de penitenciarii, este de asemenea prezentată. 10. La 10 martie 1998, reclamantul a fost dus la camerele de detenție ale poliției Constanța, situate în subsolul sediului poliției. El a rămas acolo până la 4 iunie 1998. Detenția sa preliminară a fost aprobată și prelungită în mai multe ocazii de procurorul atașat Curții de Apel Constanța. 11. El a susținut că în timpul detenției sale acolo nu a fost permis să contacteze familia sa, avocatul sau co-accultat fie prin telefon sau pe scris. El nu a fost permis să aibă un pix și hârtie în celulă. El a împărtășit o celulă cu alte zece deținuți. Celulă a fost echipată cu paturi de trei nivele care ocupau 12 mp. Nu era nici o toaletă în celulă (deținuții foloseau o găleată pentru acest scop), nici o apă curentă, nici un sistem de canalizare, nici o lumină și nici un aer curat. 12. Potrivit informațiilor de la poliția Constanța, celulele din centrele de detenție ale poliției au măsurat 12-15 mp. cu trei până la patru paturi fiecare, lumina electrică și o fereastră. Deținuții au fost autorizați să meargă în afara timp de una până la două ore pe zi. Toile de toaletă au fost în coridor. Nici o informație concretă despre contactele reclamantului cu familia și avocatul sau despre drepturile sale de corespondență a fost furnizat de poliție, deoarece, în conformitate cu regulamentele, documentele relevante sunt păstrate de autoritățile doar timp de cinci ani. 13. În iunie 1998, Tribunalul județului Galați a ordonat transferul reclamantului la Penitenciarul din București Jilava, pe motive de sănătate. A fost reținut în acest penitenciar în trei ocazii: de la 4 iunie la 12 august 1998 și de la 10 la 21 mai 2005 (în secțiunea spitalului); și de la 9 octombrie la 19 noiembrie 2003 (în penitenciarul însuși). 14. Reclamantul a susținut că, în timpul primei sale șederi în secțiunea de spital, el a fost bătut în pat cu lanțuri în jurul picioarelor după încercarea sinuciderii. El a fost așteptat dintr-o perioadă de inconștiență prin mușcări de picioare și picioare și furt și a fost recoltat după ce un gardian a fost refuzat apă într-o ocazie în timpul redresării sale. De asemenea, reclamantul a menționat o săptămână petrecută în zona de tranzit din Jilava înainte de transferul său de la Poarta Albă la închisoarea Galați. El a afirmat că a fost plasat într-o celulă murdară acolo și nu a primit nici o mâncare sau apă. 15. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, reclamantul a fost reținut în principal într-o celulă de 42,08 m mp cu o unsprezece paturi, o toaletă separată și încălzire individuală. Deținuții au fost autorizați două dușuri pe săptămână în baie comună. Ei au fost autorizați să meargă afară o oră pe zi. Guvernul s-a referit, de asemenea, la conversațiile telefonice ale reclamantului, la parcele primite de acasă și la o vizită de la fiica sa. Guvernul nu a dat informații despre perioada petrecută de reclamant în zona de tranzit. 16. Reclamantul a petrecut câteva săptămâni în Penitenciarul Poartă Alba din Constanța, din 12 august până la 2 septembrie 1998. 17. Reclamantul a afirmat că celulele erau suprapopulate și nu aveau instalații de igienă. Deținuții au fost autorizați să iasă de două până la trei ore pe lună și să primească o vizită și un apel telefonic în acel moment. Reclamantul a fost autorizat să primească 15 kg de alimente pe lună. Potrivit declarației sale, a fost singurul timp în timpul detenției sale când putea mânca în mod corespunzător. Familia lui i-a adus medicamente și alimente. 18. Guvernul a declarat că celula reclamantului a măsurat 36,35 mp și a inclus zece paturi, o fereastră, apă curentă, electricitate, încălzire centrală și o cameră de toaletă separată. Șapte până la zece persoane au împărtășit acea celulă în timpul detenției reclamantului. Deținuții au fost autorizați să meargă afară timp de 30 de minute până la o oră pe zi. În timpul șederii sale, reclamantul a primit două vizite și două parcele. 19. Reclamantul s-a desfășurat în acest penitenciar în cinci ocazii: de la 2 septembrie 1998 la 16 august 2001; de la 29 ianuarie 2003 la 9 octombrie 2003; de la 19 noiembrie 2003 la 26 februarie 2004; de la 21 aprilie 2004 la 29 iunie 2006; și de la 5 octombrie 2007 la 12 decembrie 2008. 20. El a susținut că prima celulă în care a fost reținut a fost de 25 m mp de mărime. Au fost douăzeci și douăzeci și cinci deținuți în celulă în orice moment, cu o medie de trei persoane la un pat. Nu a fost permis exercițiu în exterior. Apa a fost disponibilă două ore pe zi. Nu s-au administrat medicamente și alimentele erau foarte sărace. După opt luni, din cauza deteriorarea sănătății sale, reclamantul a fost mutat la o celulă mai curată. 21. Guvernul averizat că reclamantul a petrecut majoritatea sejurului său în infirmerie într-o celulă de 24 m mp cu șase paturi, ferestre, încălzire centrală și toalete separate. Deținuții au fost autorizați să meargă afară timp de trei ore pe zi. Penitenciarul a avut, de asemenea, un teren de fotbal pentru utilizarea deținuților. 22. Reclamantul s-a desfășurat la Penitenciarul din București Rahova în trei ocazii: de la 16 august 2001 la 29 ianuarie 2003; de la 26 februarie 2004 la 21 aprilie 2004; și de la 29 iunie 2006 la 5 octombrie 2007. 23. Potrivit declarațiilor sale, a avut dreptul la trei vizite pe lună și 60 de pachete de țigări și 15 kg de alimente pe lună – toate furnizate de familia sa. 24. Documentele oficiale depuse de Guvern indică faptul că reclamantul a împărtășit o celulă de 19.55 mp cu zece paturi superioare cu un maxim de nouă co-deținători. O cameră de toaletă de 5.55 mp cu apă rece a fost atașată la celulă. Apa caldă a fost disponibil de două ori pe săptămână, între miezul zilei 12 și ora 14:00 și ora 17:00. Celulele și toaletele au avut ferestre, pentru a permite în aer și lumina naturală. Deținuții au fost autorizați să meargă pe jos pentru o zi la două ore și, de două ori pe săptămână, să aibă acces la câmpuri sportive. Trei telefoane publice au fost disponibile și reclamantul a primit două telefoane de zece minute pe săptămână. 25. Guvernul a informat Curtea că reclamantul a fost reținut la Penitenciarul Brăila din 12 decembrie 2008 până la 22 iunie 2009. În timpul sejurului, el a primit 202 vizite și 215 parcele. 26. La 10 martie 1998, reclamantul a depus o declarație poliției în prezența avocatului său. A doua zi a fost dus la procurorul atașat la Curtea de Apel Constanța, care l-a informat pentru prima dată că a fost acuzat că a vândut nave aparținând statului român. La 9 octombrie 1998, reclamantul a primit traducerea greacă a inculpatului. 27. La 8 octombrie 1999, Curtea județului Galați a pronunțat hotărârea în acest caz, a condamnat reclamantul de mituire, defășurarea (delapidare), falsificarea și utilizarea documentelor falsificate și contrabandă (contrabandă) și a condamnat-o la 15 ani de închisoare. Tribunalul județului a acordat societății daune de 890.284 dolari americani (USD), care urmează să fie plătite de către reclamant împreună cu alte două persoane condamnate. De asemenea, a ordonat ca reclamantul să fie expulzat după ce a îndeplinit sentința. 28. La 9 martie 2001, Curtea de Apel Constanța a respins un recurs interzis de către reclamant și a susținut hotărârea. Potrivit reclamantului, Curtea de Apel a refuzat să audă dovezi de la el, susținând lipsa de timp, și cerându-i să trimită declarația de apărare în scris de la închisoare. 29. La 27 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a susținut această decizie, care a devenit finală. 30. La 7 noiembrie 2005, Curtea județului Galați a declarat inadmisibilă o cerere a reclamantului de revizuire a deciziilor de mai sus. Hotărârea a fost susținută într-o hotărâre finală din 2 octombrie 2006 de către Curtea Înaltă de Casare și Justiție. 31. Legislația internă privind executarea condamnărilor, în special Legea nr. 23/1969, Ordinările de urgență nr. 56/2003 („Ordinitatea nr. 56/2003”) și Legea nr. 275/2006 sunt descrise în Petrea c. România, nr. 4792/03, §§ 21-23, 29 aprilie 2008. 32. Rezultatele relevante și recomandarea Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Pecuniilor Inumane sau Degradante („CPT”) sunt descrise în Bragadireanu c. România, nr. 22088/04, §§ 73-75, 6 decembrie 2007, și Artimenco c. România (nr. 12535/04, §§ 22-23, 30 iunie 2009). Curtea constată, în special, că, într-un raport privind vizitele efectuate de acestea între 2002 și 2003, CPT a exprimat îngrijorarea cu privire la spațiul de viață restricționat disponibil, atât pentru deținuți, cât și prevăzut de regulamentele în vigoare la acea dată. De asemenea, a remarcat că, uneori, deținuții erau obligați să împărtășească un pat și că toaletele nu erau separate în mod corespunzător de spațiul locuitor din celule. 33. În timpul vizitei sale din 1999 în România, CPT a constatat că zona de tranzit Jilava era cel mai suprapopulat centru penitenciar în acel moment – numărul de deținuți depășește mai mult de două ori capacitatea sa.