- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 noiembrie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Dikmen și Erol împotriva României
Traducere în română Auto
Comunicat la 18 noiembrie 2014 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 64863/13 Kadir DIKMEN și Erol YASAR împotriva României depusă la 7 octombrie 2013 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dl Kadir Dikmen și dl Erol Yasar, sunt resortisanți turci, care locuiesc la Istanbul și, respectiv, Cayirli. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. I. Lieanu, avocat practicant la București. În 2 aprilie 2010, primul reclamant a navigat cu echipajul său pe Marea Neagră pe o navă închiriată de la cea de-a doua reclamantă. Gardianul de coastă român le-a cerut să se oprească la o distanță de aproximativ 42 de mile nautice de la Sf. Gheorghe și 68 de mile nautice de la Gura Porțiței. Deoarece echipajul a refuzat inițial să se oprească, gardianul român le-a convocat legal, amenințand că va deschide focul.
Echipa a ascultat ordinea de a opri și navei a fost supusă ulterior la controlul frontierei. Pe lângă căutarea efectuată pe puntea navei, pazianul de coastă nu a găsit niciun pește, ci a găsit echipament de pescuit neautorizat care a arătat semne de a fi fost folosit recent. În plus, au constatat că nava nu a fost autorizată să efectueze activități de pescuit în zona economică exclusivă română din Marea Neagră, că primul reclamant nu avea permis de pescuit și că nava nu avea un jurnal de pescuit în care ar fi trebuit să menționeze activitățile de pescuit. Se pare că activitățile au fost comandate de primul reclamant în calitate de comandant al navei și efectuate de membrii echipajului, fără a fi conștienți de nerespectarea cerințelor legale de pescuit și de afișarea ilegală a pavilionului român.
Nava a fost escortată în portul Constanța și mărfurile și navele au fost confiscate. Potrivit celui de-al doilea reclamant, valoarea navei a fost de 800.000 EUR (opt sute mii de euro), fiind echipată cu motoare de tip Volvo și hărți electronice ale ultimelor tehnologii. Echipa a fost acuzată că a comis infracțiuni penale legate de regimul de pescuit în apele teritoriale române. Prin un proiect de lege de acuzare din 9 iunie 2010, primul reclamant a fost trimis la judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru că a comis infracțiunile penale sanționate de art. 64 litere a) și k) și art. (1) scrisoarea b) a Ordinului guvernamental de urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura („EGO 23/2008”), deoarece s-a considerat că nu deține un permis de pescuit pentru nava, că el poseda și utiliza echipamentele de pescuit fără autorizare și că a prezentat ilegal pavilionul român.
Prin hotărârea din 13 iulie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat primul reclamant la doi ani de închisoare cu ședere condițională de executare, în urma unei proceduri simplificate în continuare la recunoașterea vinovăției sale (art. 320 (7) din Codul de procedură penală română, care a ordonat în continuare confiscarea echipamentelor de pescuit și a ordonat returnarea navei la al doilea reclamant, deoarece nu există dovezi clare că primul reclamant a folosit nava în apele teritoriale române cu cunoștințele celui de-al doilea reclamant.
Oficiul Procurorului a atașat Tribunalului de Primă Instanță („Oficiul Procurorului”) a prezentat un recurs asupra punctelor de drept (recurse) ) împotriva acestei hotărâri, declarând că primul reclamant ar trebui, de asemenea, să fie condamnat la plata unei amenzi de 6 000 de lei români (RON) datorită sancțiunii penale anterioare pentru infracțiunile legate de regimul de pescuit și că navele celui de-al doilea reclamant ar trebui să fie confiscate ca măsură de siguranță, în conformitate cu art. 66 din EGO 23/2008.
Prin o hotărâre finală din 30 martie 2012, Curtea de Apel Constanța a permis recursul procurorului asupra punctelor de drept, a anulat parțial hotărârea instanței de judecată inferioară, a respins cererea de a impune o amendă penală în legătură cu primul reclamant și a ordonat reexaminarea cazului de către instanța inferioară numai în ceea ce privește măsura de confiscare specială a navei celui de-al doilea reclamant, cu citarea acestuia, deoarece o astfel de măsură ar putea afecta în mod substanțial patrimoniul său. Prin hotărârea din 8 aprilie 2013, Tribunalul de Primă Instanță a ordonat confiscarea navei care aparțin celui de-al doilea reclamant, în temeiul articolului 66 din EGO 23/2008.
Acesta a remarcat că, datorită lungii plaselor de pescuit desfășurate în adâncimea mării, navei au fost utilizate în mod necesar pentru comiterea infracțiunii de pescuit ilegal pentru care primul reclamant a fost condamnat și că fără navă activitatea de pescuit în Marea Neagră nu ar fi fost posibilă. Acesta a considerat că nu a avut nicio relevanță dacă al doilea reclamant ar fi fost conștient de scopul utilizării navei de către primul reclamant, deoarece art. 66 din EGO 23/2008 nu a condiționat impunerea măsurii pe atitudinea subjectivă a proprietarului navei, în cazul în care acesta din urmă nu a coroborat cu autorul, fiind cunoscut în mare măsură principiul conform căruia norma specială se depărtă de norma generală.
Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri și au contestat impunerea măsurii speciale de confiscare și au invocat dispozițiile articolului 118 alineatul (1) litera b) din Codul Penal din România, care a declarat că obiectele folosite pentru comiterea unei infracțiuni penale nu ar trebui confiscate dacă aparțin la o altă persoană decât autorul și aceasta din urmă nu a fost conștientă de scopul utilizării lor. Acestea au declarat că navele și echipamentele de pescuit sunt proprietatea celui de-al doilea reclamant și că acestea din urmă nu au fost conștienți de utilizarea articolelor închiriate de primul reclamant în zona economică exclusivă română. De asemenea, acestea au contestat definiția unei astfel de zone deoarece, în absența unui regulament specific în Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării, aceasta ar fi trebuit să fie decisă de statele de coastă titulare, care nu s-au întâmplat în acest caz.
În plus, au invocat art. 118 alineatul (6) din Codul penal român, care prevede că mărfurile care au servit pentru a asigura substanța sau care au fost utilizate pentru exercitarea profesiei nu ar trebui confiscate. Al doilea reclamant a declarat că a obținut singurul venit din închirierea și pescuitul cu nava. El a susținut că confiscarea navei este disproporționată cu natura și gravitatea infracțiunii, având în vedere valoarea importantă a navei și absența oricărei daune dovedite. El a declarat că trebuie aplicată măsura de confiscare specială atunci când mărfurile vor servi pentru o eventuală indemnizare, pe baza unei hotărâri emise de Curtea de Apel Constanța (amendament nr. 717/16 septembrie 2003). Al doilea reclamant a susținut că, în acest caz, nu au existat prejudecăți și nici părți civile sau prejudecate nu s-au alăturat plângerilor la procedură.
El a invocat în continuare jurisprudența anterioară a Curții de Apel Constanța (decizia nr. 963/18 octombrie 2011 și hotărârea nr. 1017/3 noiembrie 2011) care, în cazuri similare, în cazul în care era aplicabilă măsura specială de confiscare, ar fi ordonat confiscarea prin echivalent monetar în conformitate cu art. 118 alineatul (2) din Codul penal, pentru valoarea de 10.000 EUR (10 mii de euro). 10. Prin o hotărâre finală din 26 iunie 2013 (proiectă la 15 iulie 2013), Curtea de Apel Constanța a respins recursul reclamanților cu privire la punctele de drept și a susținut hotărârea instanței de judecată. Acesta a afirmat că nevinovăția celui de-al doilea reclamant nu a putut fi verificată și declarația sa în fața notarului în acest scop (depusă instanței) nu a fost suficientă pentru a-și dovedi bună credință, deoarece aceasta nu a fost confirmată de alte dovezi.
De asemenea, statul a susținut că confiscarea de către echivalent monetar nu a fost admisă pe baza faptului că măsura de siguranță este proporțională cu gravitatea infracțiunii și cu amploarea consecințelor care ar fi putut fi cauzate dintr-un punct de vedere economic și ecologic (potențial daune ale stocului de pește din Marea Neagră). Ordinul guvernului de urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultură („EGO 23/2008”) a abolit Legea nr. 192/2001 privind stocurile de pește, pescuitul și acvacultură (a se vedea Plechkov c. România , nr. 1660/03, §§ 30-37, 26 august 2014, nu finală).
art. 66 alineatul (1) din EGO 23/2008 se citește după cum urmează: art. 66 „Navele și echipamentele pescărești, animalele, mijloacele de transport, armele de incendiu și orice alte obiecte care au servit să comită o infracțiune penală sunt confiscate” 12. Dispozițiile relevante de la art. 118 din Codul Penal român, în vigoare la momentul evenimentelor, se citesc după cum urmează: „Articul 118 (1) trebuie să fie confiscate în mod special: (...) litera (b) bunurile care au fost folosite în orice mod pentru a comite o infracțiune, în cazul în care au aparținut autorului sau în cazul în care au aparținut unei terțe părți, acestea din urmă au fost conștienți de scopul utilizării lor...
(2) În cazul prevăzut de alin. (1) literele b), dacă valoarea mărfurilor care fac obiectul confiscării este clar disproporționată prin trimitere la natura și gravitatea infracțiunii, se poate ordona pierderea parțială în echivalent monetar, ținând seama de rezultatul infracțiunii și de contribuția bunului la cauza sa (...) (6) Curtea nu poate ordona confiscarea mărfurilor în cazul în care acestea servesc pentru a asigura substanța, sunt destinate utilizării zilnice sau exercitării profesiei autorului sau a persoanei pe care măsurile de confiscare le pot afecta”.
13. Dispozițiile relevante în temeiul dreptului internațional sunt prevăzute în Plechkov, citat mai sus, § 22. COMPLAINT Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la confiscarea navei celui de-al doilea reclamant pentru că s-a servit să comite o infracțiune penală regimului de pescuit din Marea Neagră pentru care primul reclamant a fost condamnat la o condamnare la închisoare cu ședere condițională de executare. Acestea susțin că confiscarea navei celui de-al doilea reclamant a fost ilegală prin referire la faptul că actele nu au fost supuse jurisdicției române și că autoritățile române nu au aplicat dispozițiile relevante de la art. 118 din Codul penal român care prevede cel mai mult pentru confiscarea de echivalent monetar.
Reclamanții susțin, de asemenea, că măsura de confiscare a fost disproporționată prin trimitere la valoarea navei și la daunele pe care le-a suportat efectiv prin perpetrarea infracțiunii. În cazul în care ingerința în dreptul de proprietate al doilea reclamant are o bază juridică, a urmări un scop legitim și a fost proporțională cu acest scop, astfel cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere în special sancționarea automată prevăzută de legea specială (art. 66 din Ordonanța guvernului de urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura) și evaluarea foarte limitată a vinei și a comportamentului celui de-al doilea reclamant în legătură cu infracțiunea penală comisă de primul reclamant (a se vedea Yildirim v. Italia (dec.), nr. 38602/02, 10 aprilie 2003, CEDH 2003-IV)?
Communicated on 18 November 2014
THIRD SECTION
Application no. 64863/13 Kadir DIKMEN and Erol YASAR against Romania lodged on 7 October 2013
STATEMENT OF FACTS
1. The applicants, Mr Kadir Dikmen and Mr Erol Yasar, are Turkish nationals, who live in Istanbul and Cayirli respectively. They are represented before the Court by Mr M. I. Lieanu, a lawyer practising in Bucharest. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
On 2 April 2010, the first applicant was sailing with his crew on the Black Sea on a vessel rented from the second applicant. The Romanian coast guard asked them to stop at a distance of approximately 42 nautical miles from Sf. Gheorghe and 68 nautical miles from Gura Portiței. Since the crew initially refused to stop, the Romanian guard legally summoned them, by threatening to open fire. The crew obeyed the order to stop and the vessel was subsequently subjected to border control. Further to the search conducted on the deck of the vessel, the coast guard did not find any fish, but found unauthorized fishing equipment which showed signs of having been recently used. They further ascertained that the vessel was not authorized to perform fishing activities in the Romanian exclusive economic zone in the Black Sea, that the first applicant did not have a fishing permit and that the vessel did not possess a fishing journal in which the fishing activities should have been mentioned. It seemed that the activities had been ordered by the first applicant as commander of the vessel and performed by the members of the crew, without the latter being aware of the non-fulfilment of the legal fishing requirements and the illegal display of the Romanian flag. The vessel was escorted to the Constanța harbour and the goods and the vessel were seized. According to the second applicant, the value of the vessel was EUR 800,000 (eight hundred thousand euros), being equipped with new Volvo type engines and electronic maps of latest technology. The crew was accused of having committed criminal offences relating to the fishing regime in the Romanian territorial waters.
By a bill of indictment of 9 June 2010, the first applicant was sent to trial before the Constanța Court of First Instance for having committed the criminal offences sanctioned by Article 64 letters a) and k) and Article 65 (1) letter b) of Emergency Government Ordinance no. 23/2008 on fishing and aquaculture (“EGO 23/2008”) since it was held that he did not hold a fishing permit for the vessel, that he possessed and used fishing equipment without authorisation and that he illegally displayed the Romanian flag.
By a judgment of 13 July 2011, the Constanța Court of First Instance sentenced the first applicant to two years’ imprisonment with conditional stay of execution, following a simplified procedure further to his acknowledging of his guilt (article 320 1 (7) of the Romanian Criminal Procedure Code). It further ordered the seizure of the fishing equipment and ordered the return of the vessel to the second applicant since there was no clear evidence that the first applicant had used the vessel in Romanian territorial waters with the second applicant’s knowledge.
The Prosecutor’s Office attached to the Constanța Court of First Instance (the “Prosecutor’s Office”) lodged an appeal on points of law ( recurs ) against this judgment, stating that the first applicant should also be sentenced to the payment of a fine of 6,000 Romanian lei (RON) due to his prior criminal sanctioning for criminal offences relating to the fishing regime and that the second applicant’s vessel should be seized as a safety measure as per Article 66 of EGO 23/2008.
By a final judgment of 30 March 2012, the Constanța Court of Appeal allowed the Prosecutor’s Office’s appeal on points of law, partially quashed the lower court’s judgment, rejected the request to impose a criminal fine in relation to the first applicant and ordered the re-examination of the case by the lower court only in respect of the measure of special confiscation of the second applicant’s vessel, with the latter’s summoning, since such a measure might substantially affect his patrimony.
By a judgment of 8 April 2013, the Constanța Court of First Instance ordered the confiscation of the vessel belonging to the second applicant, relying on Article 66 of EGO 23/2008. It noted that due to the length of the fishing nets deployed in deep seas, the vessel had been necessarily used to commit the criminal offence of illegal fishing for which the first applicant had been convicted and that without the vessel the fishing activity in the Black Sea would not have been possible. It held that it was of no relevance whether the second applicant had been aware of the purpose of the use of the vessel by the first applicant, since Article 66 of EGO 23/2008 did not condition the imposition of the measure on the subjective attitude of the owner of the vessel, in case the latter did not coincide with the perpetrator, being widely known the principle according to which the special norm departs from the general norm.
The applicants appealed against this judgment. They contested the imposition of the special confiscation measure and invoked the provisions of Article 118 (1) letter b) of the Romanian Criminal Code which stated that the items used to commit a criminal offence should not be confiscated if they belonged to another person than the perpetrator and the latter was not aware of the purpose of their use. They stated that the vessel and the fishing equipment were the second applicant’s property and that the latter had not been aware of the use made of the rented items by the first applicant in the Romanian exclusive economic zone. They also disputed the definition of such a zone since in the absence of a specific regulation in the United Nations Convention on the Law of the Sea, it should have been decided upon by the incumbent coastal States, which had not happened in the present case. They further invoked Article 118 (6) of the Romanian Criminal Code which provided that the goods that served to ensure the subsistence or were used for the exercise of the profession should not be confiscated. The second applicant stated that he derived his only income from the rental of and the fishing with the vessel. He argued that the confiscation of the vessel was disproportionate with the nature and the gravity of the offence, given the important value of the vessel and the absence of any proven damage. He stated that the special confiscation measure should be applied when the goods would serve for a potential indemnification, based on a judgment delivered by the Constanța Court of Appeal (judgment no. 717/16 September 2003). The second applicant claimed that in the present case there had been no prejudice and no civil or prejudiced parties joined their complaints to the proceedings. He further invoked the previous case-law of the Constanța Court of Appeal (judgment no. 963/18 October 2011 and judgment no. 1017/3 November 2011) which, in similar cases, if the special confiscation measure were applicable, had ordered the forfeiture by monetary equivalent according to Article 118 (2) of the Criminal Code, for the amount of EUR 10,000 (ten thousand euros).
By a final judgment of 26 June 2013 (drafted on 15 July 2013), the Constanța Court of Appeal dismissed the applicants’ appeal on points of law and upheld the lower court’s judgment. It stated that the innocence of the second applicant could not be ascertained and his statement before the notary public to that end (submitted to the court) did not suffice to prove his good faith since it was not corroborated by other evidence. It also held that the forfeiture by monetary equivalent was not admissible on the ground that the safety measure was proportional to the gravity of the criminal offence and the extent of the consequences that might have been caused from an economic and ecological standpoint (potential damaging of the fish stock in the Black Sea). B. Relevant domestic and international law
Emergency Government Ordinance no. 23/2008 on fishing and aquaculture (“EGO 23/2008”) abolished Law no. 192/2001 on fish stock, fishing and aquaculture (see Plechkov , v. Romania , no. 1660/03, §§ 30-37, 26 August 2014, not final). Article 66 (1) of EGO 23/2008 reads as follows: Article 66 “Fishing vessels and equipment, animals, transportation means, fire arms and any other items that served to commit a criminal offence shall be seized for the purpose of confiscation.”
The relevant provisions of Article 118 of the Romanian Criminal Code, in force at the time of the events, read as follows: Article 118 “(1) Shall be subject to special confiscation: (...) (b) the goods that were used in any way to commit a criminal offence, if they belonged to the perpetrator or if belonging to a third party, the latter had been aware of the purpose of their use... (2) In the case provided by par. 1 letter b), if the value of the goods subject to confiscation is clearly disproportionate by reference to the nature and the gravity of the offence, the partial forfeiture in monetary equivalent may be ordered, taking into consideration the outcome of the criminal offence and the contribution of the good to its causing (...) (6) The court may not order the confiscation of goods if they serve to ensure the subsistence, are aimed for daily use or for the exercise of the profession of the perpetrator or of the person whom the confiscation measure may affect”.
The relevant provisions under the international law are provided in Plechkov , cited above, § 22. COMPLAINT The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 about the confiscation of the second applicant’s vessel for having served to commit a criminal offence to the fishing regime in the Black Sea for which the first applicant had been convicted to a prison sentence with conditional stay of execution. They claim that the seizure of the second applicant’s vessel was unlawful by reference to the fact that the deed was not subject to Romanian jurisdiction and that the Romanian authorities failed to apply the relevant provisions of Article 118 of the Romanian Criminal Code which provided at the most for the forfeiture by monetary equivalent. The applicants further argue that the confiscation measure was disproportionate by reference to the value of the vessel and the damage actually incurred through the perpetration of the criminal offence.
QUESTION TO THE PARTIES
Did the interference with the second applicant’s property right have a legal basis, pursue a legitimate purpose and was proportional to that purpose as required by Article 1 of Protocol No. 1, considering in particular the automatic sanctioning provided by the special law (Article 66 of Emergency Government Ordinance no. 23/2008 on fishing and aquaculture) and the very restricted assessment of the second applicant’s fault and conduct in relation to the criminal offence committed by the first applicant (see Yildirim v. Italy (dec.), no. 38602/02, 10 April 2003, CEDH 2003-IV)?