CASE OF YAȘAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF YAȘAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2019)

Tradus și revizuit d

e IER

(http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 64863/13)

HOTĂRÂRE

Art. 1 din Protocolul nr.

1 • Dreptul la respectarea bunurilor • Confiscarea

navei reclamantului utilizată pentru pescuitul ilegal de o terță persoană •

Reaua-

credință a reclamantului, stabilită de instanțele naționale în cadrul unei

proceduri contradictorii • Inexistența unei sarcini excesive

STRASBOURG

26 noiembrie 2019

DEFINITI

VĂ

26.02.

2020

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

1

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Yașar

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Andrea Tamietti,

grefier adjunct de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 15 octombrie 2019,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

1

. La originea cauzei se află cere

rea nr.

64863/13 îndreptată împotriva

României, prin care doi resortisanți turci, domnii Kadır Dıkmen și Erol Yașar

(„reclamanții”), au sesizat Curtea la 7 octombrie 2013, în temeiul a

rt. 34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilo

r fundamentale

(„Convenția”)

.

2

. Reclamanții au fost reprezentați de domnul Matei Ilie Lieanu, avocat în

București. Guvernul României („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, cel mai recent doamna Simona-Maya Teodoroiu, din cadrul

Ministerului Afacerilor Extern

e.

3

. Domnul Erol Yașar a susținut, în special, că, prin confiscarea navei sale,

a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

, plângerea domnului Erol Yașar privind

confiscarea navei sale a fost comunicată Guvernului; capetele de cerere

introduse de domnul Kadır Dıkmen (în continuare K.D.), precum și celelalte

capete de cerere formulate de domnul

Yaș

ar, au fost declarate inadmisibile în

temeiul art. 54 §

3 din Regulamentul Curții. În consecință, denumirea cauzei

a fost schimbată din

Dıkmen și Yașar împotriva României

în

Yașar împotriva

României

și, în continuare, termenul „reclamantul” se referă la domnul Yașar.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5

. Reclamantul locuiește în Çayırlı (Turcia).

2

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A.

Percheziționarea și confiscarea navei reclamantului

6

. La 2 aprilie 2010, K.D. naviga împreună cu echipajul său pe Marea

Neagră, pe o navă închiriată de la reclamant și care avea arborat pavilionul

românesc

.

7

. Paza de coastă română le

-

a cerut să se oprească la o distanță de

aproximativ 42 de mile marine de Sfântu Gheorghe și 68 de mile marine de

Gura Portiței. Deoarece echipajul a refuzat inițial să se oprească, paza de

coastă i

-

a somat să facă acest lucru, amenințând cu deschiderea focului.

Echipajul s-

a supus ordinului de oprire, iar nava a fost controlată.

8

. În urma percheziției efectuate pe puntea navei, paza de coastă nu a găsit

pește, dar a găsit echipamente de pescuit neautorizate, care păreau să fi fost

utilizate recent. De asemenea, s-

a stabilit că nava nu era autorizată să

efectueze activități de pescuit în zona economică exclusivă a României în

Marea Neagră, că K.D. nu deținea licență de pescuit și că nava nu avea la bord

un jurnal de pescuit în care ar fi trebuit să fie notate activitățile sale de pescuit.

Activitățile respective au fost ordonate de K.D. în calitate de com

andant al

navei și efectuate de membrii echipajului, fără ca aceștia din urmă să aibă

cunoștință de încălcarea cerințelor legale în materie de pescuit și de arborarea

fără drept a pavilionului românesc.

t acuzați de săvârșirea unor infracțiuni legate

de regimul pescuitului în apele teritoriale românești.

1

0

. Nava a fost escortată în portul Constanța, iar mărfurile și nava au fost

confiscate. Potrivit reclamantului, valoarea navei se ridica la 800 000 de euro

(EUR), întrucât era echipată cu motoare noi de tip Volvo și hărți electronice

care foloseau cea mai recentă tehnologie.

B.

Primul set de proceduri și condamnarea lui K.D.

010, K.D. a fost trimis în judecată în fața

Judecătoriei Constanța pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de

Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.

23/2008 privind pescuitul și

acvacultura, întrucât s-

a constatat că acesta nu deținea licență de pescui

t

pentru navă, că deținea și utilizase echipamente de pescuit fără autorizație, că

efectuase activități de pescuit ilegale și că arborase fără drept pavilionul

românesc

.

1

2

. K.D., reprezentat prin avocat ales, și anume domnul Lieanu

, a optat

pentru recunoa

ș

terea pe deplin a

vinovăți

ei

și, astfel, să fie urmată o procedură

simplificată, în conformitate cu a

rt. 320

1

C. proc. pen. (infra, pct. 35).

1

3

. La 24 mai 2011, K.D. a declarat în fața instanței că a utiliz

at nava pe

baza unui acord verbal cu reclamantul, care era proprietarul acesteia. În plus,

acesta a declarat că, deși nu îl anunța pe reclamant de fiecare dată când nava

părăsea apele teritoriale turcești, la întoarcerea din apele teritoriale străine,

echi

pajul îl informa întotdeauna pe reclamant de unde prinseseră pește și, în

3

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ciuda faptului că, de obicei, reclamantul se supăra din cauza acestor

informații, le acorda oricum un bonus pentru prinderea peștelui.

ntat instanței o declarație scrisă, făcută în fața unui

notar public din Istanbul, la 27 ianuarie 2011, în care a declarat că nava, care

era proprietatea sa, a fost „interceptată fără știrea sa în apele teritoriale

românești”. Acesta i

-

a cerut instanței să

-i înapoieze toate echipamentele de

pe navă (inclusiv plasele de pescuit). S

-

a angajat să nu intre niciodată în apele

teritoriale românești și să nu încalce legile române. De asemenea, a prezentat

o copie a titlului său de proprietate asupra navei, precum și o licență de pescuit

în apele teritoriale turcești.

1

5

. În ciuda mai multor solicitări de a

-

și declara poziția în acest caz,

adresate de instanță Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, aceasta

nu a răspuns și nici nu a formulat pretenții civile.

1

6

. Prin hotărârea din 13 iulie 2011, Judecătoria Constanța l

-a condamnat

pe K.D. la 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, a dispus

confiscarea echipamentului de pescuit și restituirea navei rec

lamantului

,

întrucât nu existau dovezi clare că K.D. folosise nava în apele teritoriale

române cu știrea reclamantului.

1

7

. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat recurs

împotriva acestei hotărâri, argumentând că K.D. ar trebui, de asemenea, să fie

obligat la plata unei amenzi de 6 000 de lei românești (RON), având în vedere

condamnarea sa penală anterioară pentru săvârșirea unor infracțiuni legate de

regimul de pescuit și că nava reclamantului ar trebui să fie confiscată ca

măsură de siguranță, în conformitate cu a

rt. 66

din OUG 23/2008 (infra,

pct. 33).

1

8

. Prin hotărârea definitivă din 30 martie 2012, Curtea de Apel Constanța

a admis recursul parchetului și a casat parțial hotărârea instanței

inferioare.

Instanța a respins

cererea de a-l obliga pe K.D. la plata unei amenzi penale;

cu toate acestea, constatând că reclamantul nu a fost citat în procedură, curtea

de apel a dispus ca instanța inferioară să reexamineze cauza numai în ceea ce

privește măsura confiscării speciale a navei reclamantului și să îl citeze pe

reclamant să se prezinte în instanță, întrucât măsura în cauză putea să afecteze

semnificativ dreptul său de proprietate.

C.

Al doilea set de proceduri: examinarea măsurii confiscării

spe

ciale

Lieanu, avocatul reclamantului în procedura în fața Curții (supra,

pct. 2);

reclamantul a fost citat legal. Cu toate acestea, nici K.D. și nici reclamant

u

l

nu au fost prezenți în cursul vreuneia dintre ședințele de judecată, nici în fața

primei instanțe, nici în fața instanței de recurs.

2

0

. La ultimul termen din 21 martie 2013, Judecătoria Constanța a stabilit,

în primul rând, sfer

a de aplicare a cauzei, considerând că era competentă să

examineze doar măsura de siguranță impusă în privința navei reclamantului,

4

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

restul cauzei fiind deja soluționat, atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil.

Avocatul lui K.D. a acceptat aceste concluzii.

Totuși, acesta a argumentat că nava nu a fost interceptată în apele

teritoriale ale României, ceea ce implică faptul că infracțiunea care a condus

la luarea măsurii de siguranță a avut loc în afara jurisdicției României.

2

1

. Prin hotărârea din 8 aprilie 2013, Judecătoria Constanța a dispus

confiscarea navei care aparținea reclamantului, invocând a

rt. 66

din OUG

nr. 23/2008 (infra, pct.

33). Instanța a reținut că lungimea plaselor de pescuit

aruncate în apele adânci indica fa

ptul că nava fusese utilizată în mod necesar

pentru săvârșirea infracțiunii de pescuit ilegal pentru care a fost condamnat

K.D. și că, fără navă, nu ar fi fost posibile activitățile de pescuit în Marea

Neagră. A hotărât că nu avea nicio relevanță dacă recl

amantul a avut sau nu

cunoștință de scopul utilizării navei de către K.D, deoarece, conform a

rt. 6

6

din OUG nr.

23/2008, măsura confiscării nu era condiționată de atitudinea

subiectivă a proprietarului navei, în cazul în care proprietarul nu era și autorul

infracțiunii; din acest punct de vedere, a

rt.

66 constituia norma specială, car

e

se îndepărta astfel de norma generală (a

rt. 118 C. pen.; infra, pct. 34).

2

2

. K.D. și reclamantul, ambii reprezentați de domnul Lieanu, au formulat

re

curs împotriva acestei hotărâri.

2

3

. În recursul introdus în numele lui K.D., reprezentantul său, domnul

Lieanu, a invocat următoarele argumente.

2

4

. În primul rând, acesta a susținut că definiția zonei econo

mice exclusive

a României era contestată, întrucât, în absența unei reglementări specifice a

Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, aceasta ar fi trebuit să fie

decisă de către statele de coastă relevante, ceea ce nu s

-

a întâmplat în speță.

prevedea că nu ar trebui confiscate bunurile care fac parte din mijloacele de

existență ori de exercitare a profesiei unei persoane. A argumentat că singu

rul

venit al reclamantului provenea din închirierea navei și din activitățile de

pescuit aferente. Acesta a mai afirmat că măsura confiscării speciale ar trebui

să se aplice atunci când bunurile în cauză ar servi drept potențială despăgubire

pentru părțile vătămate; a susținut că, în cazuri similare în care era aplicabil

ă

măsura confiscării speciale, instanțele naționale au dispus ca respectiva

confiscare să fie efectuată prin echivalent bănesc (a se vedea practica internă,

infra, pct. 36).

ultimei ședințe din 20 iunie 2013 se menționează că atât

K.D., cât și reclamantul au contestat impunerea măsurii confiscării speciale

și au invocat dispozițiile a

rt. 118

alin. (1)

lit. b)

C. pen. (infra, pct.

34),

conform căruia bunurile care au fost folosite la săvârșirea unei infracțiuni nu

ar trebui confiscate în cazul în care aparțin altei persoane decât făptuitorul și

care nu cunoștea scopul utilizării lor. Aceștia au afirmat că nava și

echipamentul de pescuit erau proprietatea re

clamantului și că acesta din urmă

nu a știut cum erau folosite bunurile închiriate de K.D. în zona economică

exclusivă a României. Potrivit acestora, confiscarea navei a fost

5

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

disproporționată în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, având în vedere

valoarea semnificativă a navei și absența oricărui prejudiciu dovedit. Au

argumentat că nu a fost cauzat niciun prejudiciu și că nicio parte civilă sau

vătămată nu au formulat pretenții în procedură. În această privință, au solicitat

ca, în cazul în care e

ra necesară adoptarea măsurii confiscării, aceasta să fie

luată în conformitate cu a

rt. 118 alin.

(2) C. pen., prin echivalent bănesc în

valoare de 10 000 EUR.

2

7

. Prin hotărârea definitivă din 26 iunie 2013 (redactată la 15 iulie 2

013),

Curtea de Apel Constanța a respins recursul reclamantului și a confirmat

hotărârea instanței inferioare

.

2

8

. Fără a face referire în niciun fel la argumentele invocate în numele lu

i

K.D. cu privire la jurisdicție (supra,

pct.

24), instanța de recurs a considerat

că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile

lex specialis

OUG nr.

23/2008, făcând

obligatorie confiscarea navei în conformitate cu art.

66 din ordonanța de

urgență. Cu toate acestea, instanța a reținut

buna

-

credință a reclamantului și

conștientizarea de către acesta, în sensul a

rt. 118 C. pen., a scopului ilegal al

utilizării navei sale.

2

9

. Astfel, instanța a constatat că existența la bord a mai multor

echipamente utilizate în mod specific pentru pescuitul ilegal era un indiciu al

relei-

credințe a reclamantului. În plus, la momentul confiscării, nava nu

deținea nici o licență de pescuit și nici o autorizație de utilizare a

echipamentului de pescuit. Prin urmare, instanța a declarat că „nu se poate

susține inocența reclamantului", în timp ce declarația făcută de el în fața

notarului în acest sens (supra, pct.

14) nu era suficientă pentru a

-i dovedi

buna-

credință, întrucât nu era coroborată de alte dovezi.

3

0

. Instanța a hotărât, de asemenea, că, în prezenta cauză, nu era

acceptabilă confiscarea prin echivalent bănesc, având în vedere faptul că

măsura confiscării care a fost aplicată era proporțională cu gravitatea

infracțiunii și cu amploarea consecințelor care ar fi putut fi p

rovocate din

punct de vedere economic și ecologic, și anume prejudiciul care putea fi adus

stocurilor de pește protejate din Marea Neagră. În acest context, instanța a

făcut referire la frecventa vătămare a delfinilor și a altor specii, cauzată de

acest ti

p de activitate infracțională.

D.

Evoluția ulterioară

3

1

. Guvernul a susținut că, în 2013, valoarea navei fusese apreciată de o

comisie de evaluare specială, care a constatat, în raportul său din 14 noiembrie

2013, că nava avea un grad

de depreciere de 81%

.

3

2

. Au fost lansate mai multe cereri de licitație publică. Nava a fost

vândută, în cele din urmă, unei persoane particulare, la 8 august 2016, la

prețul de 8 500 RON (aproximativ 1 900 EUR), ceea ce reflecta d

eprecierea

majoră a valorii navei. Banii au fost colectați la Trezoreria Statului la 27

septembrie 2016.

6

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Dreptul

intern

(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 23/2008

privind pescuitul și acvacultura are următorul cuprins:

Articolul 66

„(1) Sunt supuse ridicării în vederea confiscării uneltele și ambarcațiunile de pescuit,

animalele, mijloacele de transport, armele de foc și orice alte bunuri care au fost folosi

te

la săvârșirea infracțiunilor.”

3

4

. Dispozițiile relevante din a

rt. 118

C. pen., în vigoare la momentul

faptelor, se citesc astfel:

Art. 118

„Sunt supuse confiscării speciale:

[...]

b) bunurile care au fost folosite, în orice

mod,

la săvârșirea unei infracțiuni, dacă

sunt

ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul

folosirii

lor [...]

În cazul prevăzut în

alin. 1 lit.

b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit

disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea în parte,

prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului

la producerea acesteia.

[...]

Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului dacă ac

esta face

parte din mijloac

ele

de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a

persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării sp

eciale.”

1

C. proc. pen., în vigoare la momentul faptelor, prevedea o

procedură simplificată pentru situația în care inculpatul își recunoștea pe

deplin vina și accepta ca judecata să se facă exclusiv în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, în schimbul unei pedepse mai puțin

severe, redusă cu până la o treime, în eventualitatea unei condamnări.

B.

Practica internă

3

6

. Practica internă la care face referire reclamantul arăta că, pe de o parte,

măsura confiscării speciale ar trebui să fie aplicată numai în cazul în care

bunurile ar servi drept o posibilă despăgubire (hotărârea

nr. 717

din 16

septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța). Pe de altă parte, hotărârile

nr.

963 din 18 octombrie 2012 și

nr.

1017 din 3 noiembrie 2011 ale Curții d

e

Apel Constanța arătau că instanț

ele au dispus, în schimb, confiscarea prin

echivalent bănesc în valoare de 10 000 EUR, în conformitate cu a

rt. 11

8

7

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

alin.

(2) C. pen., având în vedere faptul că valoarea pecuniară a navei în cauză

era de câteva ori mai mare decât orice posibil prejudiciu cauzat.

3

7

. Guvernul a prezentat un punct de vedere formulat de instanțele interne

aflate în competența teritorială a Curții de Apel Constanța. Instanțele au

precizat că abordarea lor constantă a subiectului prezentei cauze a constat

întotdeauna în evaluarea aplicabilității a

rt. 118 alin. (2) C. pen., coroborat cu

art. 66 din OUG nr.

23/2008, în funcție de faptul dacă valoarea navei era sau

nu disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, consecințele ei și

rolul jucat de

navă în comiterea infracțiunii. Această abordare era clară și

previzibilă, în sensul că măsura confiscării aplicate în temeiul a

rt. 66 nu era

automată, ci era evaluată întotdeauna în circumstanțele speciale ale fiecărei

cauze. A fost prezentată jurisprudența relevantă, în care instanțele au dispus

confiscarea altor nave turcești, instanțele subliniind frecvența săvârșirii unor

infracțiuni similare cu cele din prezenta cauză de către echipaje de pescuit

aflate pe nave sub pavilion turc. Instanțele au precizat, de asemenea, că exista

o practică frecventă ce consta în disimularea proprietarului real al unei nave,

prin înregistrarea acesteia pe numele altei persoane decât comandantul

acesteia, astfel încât să se prevină dispunerea unei eventuale confiscări a

ac

esteia de la o terță parte

.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

a plâns că respectiva confiscare a navei sale a constituit

o ingerință nelegală și disproporționată în exercitarea dreptului său la

respectarea bunurilor sale. A invocat art. 1 din Protocolul nr.

1, care se citește

astfel:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pent

ru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzi

lor.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

3

9

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat

în sensul art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

8

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(a) Reclamantul

4

0

. Reclamantul a susținut că

respectiva confiscare a navei sale a fost

nelegală în măsura în care acțiunile sale nu erau supuse jurisdicției României,

întrucât, la momentul confiscării, nava nu se afla în zona economică exclusivă

a României. În acest sens, a subliniat că nu a fost înc

heiat niciun tratat

bilateral în

tre statele de coastă relevante care să stabilească zonele economice

exclusive respective.

4

1

. De asemenea, a susținut că măsura confiscării a fost disproporționată

având în vedere valoarea navei în raport cu prejudiciul efectiv suferit prin

săvârșirea infracțiunii –

prejudiciu care, pretindea acesta, nu exista de fapt,

întrucât nicio parte vătămată nu a formulat nicio pretenție civilă în cadrul

procedurii penale.

utoritățile române nu au aplicat dispozițiile relevante ale

art. 118 alin.

(2) C. pen., care permiteau confiscarea prin echivalent bănesc,

astfel cum reiese din jurisprudența Curții de Apel Constanța (supra,

pct. 36).

(b) Guvernul

n ceea ce privește problema jurisdicției, Guvernul a susținut că, având

în vedere coordonatele geografice care indică poziția în care a fost confiscată

nava (supra, pct.

7), și anume în zona economică exclusivă a României,

jurisdicția României era de necontestat. Poziția specifică a navei a fost de

natură să poată ridica eventuale probleme de jurisdicție numai în ceea ce

privește Ucraina și, chiar și într

-

o astfel de situație, jurisdicția României a

devenit clară în urma hotărârii pronunțate de Curtea Internațională de Justiție

la 3 februarie 2009, prin care au fost stabilite zonele de jurisdicție exclusivă

ale celor două țări. În plus, Guvernul a susținut că K.D. și echipajul său

cunoșteau locația navei, adică știau că se află în zona românească, având în

v

edere faptul că, atunci când a fost interceptată, nava avea arborat pavilionul

român, chiar dacă nava era înregistrată la autoritățile turce.

4

4

. În plus, Guvernul a susținut că măsura contestată era legală, fiind

întemeiată pe a

rt. 66 din OUG nr.

23/2008, coroborat cu dispozițiile a

rt. 11

8

C. pen. (supra, pct.

33 și 34). Legea relevantă era clară, accesibilă și a fost

aplicată într

-

un mod previzibil, după cum demonstrează și jurisprudența

relevantă a instanțelor naționale din raza de competență teritorială a Curții de

Apel Constanța (supra,

pct.

37). Măsura a fost necesară pentru reglementarea

folosinței bunurilor, în conformitate cu cel de

-al doilea paragraf al art. 1 din

Protocolul nr. 1, în contextul general al luptei împotriva pe

scuitului ilegal și

al încercării de a proteja resursele biologice ale zonei economice exclusive a

României.

4

5

. Guvernul a susținut, de asemenea, că măsura luată împotriva

reclamantului a fost proporțională, având în vedere natura ș

i gravitatea

infracțiunii săvârșite. În plus, reclamantul nu a prezentat în fața instanțelor

interne sau a Curții niciun document sau raport cu privire la valoarea navei și

a echipamentului acesteia sau la faptul că nava reprezenta singura lui sursă de

9

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

venit, în sensul art. 118 alin. (6) C. pen. Atunci când au dispus confiscarea

navei care aparținea reclamantului, instanțele naționale au evaluat nu numai

relevanța a

rt. 66 din OUG nr.

23/2008, ci și aspectele referitoare la propriul

său comportament în legătură cu infracțiunea săvârșită de K.D. Ca urmare a

unei proceduri contradictorii în care reclamantul, reprezentat prin avocat ales

(supra, pct.

22), a avut posibilitatea de a prezenta probe și argumente,

instanțele au constatat că buna

-

credință a acestuia nu era susținută de probe

suficiente și, astfel, excepțiile de la măsura confiscării, prevăzute la a

rt. 118

C. pen., nu erau aplicabile.

2.

Motivarea Curții

(a)

Norma aplicabilă

4

6

. Curtea constată că măsura confiscării în litigiu a constituit o ingerință

în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor sale.

Acest lucru nu a fost contestat de părți.

4

7

. În continuare, Curtea subliniază că

a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 cuprin

de

trei norme dist

incte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului

paragraf, este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a

doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează

privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă,

menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul

de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau de a

asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. Cele trei

norme

nu sunt totuși „distincte” în sensul că nu sunt legate între ele. A doua

și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la

respectarea bunurilor și ar trebui așadar să fie interpretate ținând seama de

principiul general enunțat în prima normă [a se vedea, printre altele,

AGOSI

împotriva Regatului Unit

, 24

octombrie 1986, pct.

48, seria A nr.

108, și

Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano împotriva Italiei

(MC), nr. 38433/09,

pct. 185, CEDO 2012].

4

8

. În prezenta cauză, confiscarea a afectat un bun cu privire la care

instanțele au constatat că a fost utilizat în mod ilegal și a avut ca scop

împiedicarea utilizării navei reclamantului pentru săvârșirea alte infracțiu

ni,

în det

rimentul comunității.

4

9

. Curtea observă că măsura confiscării navei reclamantului a fost

permanentă și a condus la un transfer de proprietate concludent (a se vedea

Andonoski împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei

, nr. 16225/0

8,

pct. 30, 17

septembrie 2015; și

a contrario

,

JGK Statyba Ltd și Guselnikovas

împotriva Lituaniei

, nr. 3330/12, pct. 115, 5 noiembrie 2013

; și

Hábenczius

împotriva Ungariei

, nr. 44473/06, pct. 28, 21 octombrie 2014). Guvernul nu

a susținut că exista vreo posibilitate ca reclamantul să solicite restituirea

bunului său [a se vedea,

a contrario

,

C.M. împotriva Franței

(dec.)

,

nr. 28078/95,

CEDO 2001-

VII]. Prin urmare, Curtea consideră că măsura

10

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constituie, în circumsta

nțele prezentei cauze, o privare de proprietate (a se

vedea

B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi împotriva

Sloveniei

, nr.

42079/12, pct.

37-

38, 17 ianuarie 2017 și

S.C. Service Benz

Com S.R.L. împotriva României

, nr. 58045/11, pct. 30, 4 iulie 2017

)

.

(b) Respectarea

art. 1 din Protocolul

nr.

1 la Convenție

(i) Principii generale

5

0

. Curtea reiterează că, pentru a fi compatibilă cu a

rt. 1 din Protocolul

nr.

1, o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie efectuată

„pentru cauză de utilitate publică” și „în condițiile prevăzute de lege și de

principiile generale ale dreptului internațional”. Ingerința trebuie să asigure

un „echilibru just” între cerințele de interes general ale comunității și cerințele

de protecție

a drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea

Sporron

g

și Lönnroth împotriva Suediei

, 23 septembrie 1982, pct.

69 și 73, seria A

nr.

52, și

S.C. Service Benz Com S.R.L

.

, citată anterior,

pct. 28).

rcițiu, Curtea recunoaște că statul dispune de o

marjă largă de apreciere în ceea ce privește alegerea mijloacelor care trebuie

folosite și stabilirea aspectului dacă respectivele consecințe ale folosirii

mijloacelor sunt justificate de interesul general, în scopul atingerii

obiectivului urmărit [a se vedea

G.I.E.M. S.r.l. și alții împotriva Italiei

(MC)

,

nr.

1828/06 și alte 2 cereri,

pct. 292-293,

28 iunie 2018, cu trimiterile

suplimentare, și

B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi

, citată

anterior, pct.

39]. Echilibrul necesar nu poate fi asigurat dacă persoana sau

persoanele în cauză au fost supuse unei sarcini individuale și excesive (a se

vedea

Sporrong și Lönnroth

, citată anterior,

pct.

73, și

Waldemar

Nowakowski împotriva Polonie

i

, nr. 55167/11, pct. 47, 24 iulie 2012).

(ii)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

()

Prevăzută de lege

5

2

. În ceea ce privește

clarificarea aspectului

dacă ingerința în exercitarea

de către reclamant a dreptului său de proprietate era prevăzută de lege, Curtea

observă că măsura confiscării în litigiu a fost impusă în temeiul dispozițiilor

relevante ale OUG nr.

23/2008, coroborate cu dispozițiile a

rt. 118 C. pen.

(supra, pct.

33 și 34).

5

3

. În măsura în care reclamantul a invocat o încălcare a principiului

legalității, făcând referire la lipsa de competență a instanțelor românești

(supra, pct.

4

0

), Cur

tea observă că, în cursul primului set de proceduri, K.D.

,

în mod implicit, și reclamantul, în mod expres, au admis că infracțiunea a

avut

loc în apele teritoriale românești, făcând astfel aplicabilă legislația

românească (supra,

pct.

12 și 14)

.

condamnat pentru infracțiunea care a determinat aplicarea măsurii de

siguranță cu privire la nava reclamantului. Concluziile formulate de instanță

11

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în acest sens au dobândit autoritate de lucru judecat, cauza fiind trimisă spre

rejudecare numai sub aspectul examinării confiscării în cadrul unei proceduri

contradictorii în care reclamantul să fie, de asemenea, citat în mod legal

(supra, pct. 18).

5

5

. În cele din urmă, Curtea observă că, potrivit înscrisurilor aflate la

dosar, nu a fost lămurit aspectul dacă reclamantul a invocat excepția de

necompetență în fața instanțelor interne, în cadrul celui de

-al doilea set de

proceduri (supra, pct.

23 și 26). Deși este adevărat că aceeași excepție a fost

invocată de K.D., Curtea constată că a fost respinsă implicit de instanțe, odată

ce acestea au stabilit sfera de aplicare și limitele rejudecării (supra,

pct.

20 și

27).

5

6

. Curtea reiterează că, în orice sistem juridic, instanțelor interne le revine

sarcina de a interpreta dispozițiile de drept penal material pentru a determina,

având în vedere structura fiecărei infracțiuni, dacă toate elemente

le

constitutive ale acesteia au fost întrunite (a se vedea

Plechkov împotriva

României

, nr. 1660/03, pct. 70, 16 septembrie 2014). De asemenea, Curtea

subliniază că nu are rolul de a examina și defini existența sau întinderea zonei

economice exclusive a Ro

mâniei sau obligațiile ce revin României în raport

cu o astfel de zonă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Plechkov

, citată anterior

,

pct. 67).

5

7

. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu identifică niciun semn de

arbitrariu în interp

retarea în cauză a dreptului intern aplicabil [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Beyeler împotriva Italiei

(MC), nr.

33202/96, pct.

1

08,

CEDO 2000-I]

care să fie previzibil în mod rezonabil, în sensul jurisprudenței

Curții [a se vedea

Lekić împotriva Sloveniei

(MC), nr. 36480/07, pct. 95, 11

decembrie

2018, și, în contextul a

rt.

7 din Convenție,

Previti împotriva Italiei

(dec.), nr. 45291/06, pct. 283, 8 decembrie 2009].

5

8

. Prin urmare, Curtea concluzionează că ingerința era prevăzută d

e lege.

()

Scop legitim

5

9

. Curtea admite că ingerința în litigiu a urmărit scopul legitim de

prevenire a infracțiunilor legate de pescuitul ilegal în Marea Neagră; întrucât

astfel de activități reprezintă o amenințare gravă pentru res

ursele biologice

din zonă, acest scop servește interesului general.

()

Proporționalit

ate

6

0

. În ceea ce privește asigurarea unui echilibru just între mijloacele

utilizate de autoritățile interne în scopul prevenirii activităților infracționale

legate de pescuitul ilegal în Marea Neagră și protecția dreptului de proprietate

al reclamantului, Curtea reiterează că un astfel de echilibru depinde de mulți

factori, iar comportamentul proprietarului bunului este doar un element din

toate circu

mstanțele care ar trebui luate în considerare (a se vedea

AGOSI

,

citată anterior,

pct.

54). Curtea trebuie să analizeze dacă procedurile

12

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

aplicabile în prezenta cauză au fost de natură să permită să se ia în considerare

în mod rezonabil gradul de

vinovăție sau diligență imputabil reclamantului

sau, cel puțin, relația dintre comportamentul acestuia și încălcarea legii care

a avut loc; și, de asemenea, dacă procedurile în cauz

ă i

-au oferit o oportunitate

rezonabilă de a

-

și prezenta cauza în fața autorităților relevante (

ibidem

,

pct.

55). Pentru a verifica dacă au fost îndeplinite aceste condiții, trebuie să

se adopte o abordare globală asupra procedurilor aplicabile (a se vedea

B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirke

ti

, citată anterior,

pct. 43).

6

1

. Revenind la faptele cauzei cu care a fost sesizată, Curtea constată, în

primul rând, că nava a fost confiscată în cadrul procesului penal împotriva lui

K.D., care a declarat că o utiliza în baza unui acord verbal cu reclam

antul

(supra, pct.

13). Acesta din urmă nu a fost acuzat în cadrul acestei proceduri,

în care K.D. a fost condamnat în urma unei proceduri simplificate, bazată pe

recunoașterea vinovăției sale (supra,

pct. 12-

18). Întrucât instanțele interne au

considerat

că măsura confiscării nu a fost luată în urma unei proceduri

contradictorii, iar reclamantul nu a fost citat să se prezinte în instanță,

procedura a început din nou, pentru a-

i permite proprietarului navei să

prezinte orice argumente și probe pe care le considera adecvate în legătură cu

măsura în cauză (supra,

pct. 18).

privind legalitatea ridicării și confiscării, dar și

caracterul arbitrar al acestor măsuri, și în care reclamantul a fost citat în mod

legal

și reprezentat de un avocat ales, s

-

a desfășurat în mod contradictoriu, iar

reclamantul a avut oportunitatea de a prezenta probele și argumentele pe care

le-a considerat necesare pentru a-

și proteja interesele. Mai mult, nu s

-a aplicat

nicio prezumție irefragabilă în defavoarea sa. Dimpotrivă, acesta ar fi putut

să

-

și dovedească buna

-

credință, ceea ce ar fi putut conduce la restituirea

bunului său [a se vedea, cu titlu de exemplu și

mutatis mutandis

,

Yildirim

împotriva Italiei

(dec.), nr.

38602/02, CEDO 2003-IV]. Într-

adevăr, în

conformitate cu art.

118 alin.

(1) lit.

b) C. pen. (supra, pct.

34), ale cărui

dispoziții au fost considerate, în cele din urmă, aplicabile de către Curtea de

Apel Constanța (supra,

pct.

28), bunurile aparținând unui terț puteau fi

confiscate numai dacă acesta din urmă a cunoscut scopul folosirii lor de către

autorul infracțiunii.

6

3

. La încheierea procedurii respective, instanțele naționale au stabilit că

reclamantul trebuie să fi avut cunoștință de faptul că nava fusese utilizată

pentru săvârșirea infracțiunii. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța

de recurs a considerat relevant faptul că nava nu deținea nici licență de

pescuit, nici autorizație de utilizare a echipamentului de pescuit. Prezența la

bordul navei a mai multor echipamente utilizate în mod specific pentru

pescuitul ilegal, care au fost revendicate de reclamant ca bunuri proprii, a

constituit un alt indiciu al relei-

credințe a acestuia (supra,

pct. 29). Niciun

element din dosar nu sugerea

ză că instanțele române au acționat în mod

arbitrar în aprecierea probelor care le-au fost prezentate de reclamant cu

privire la acest aspect.

13

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

4

. În plus, atunci când au pus în balanță drepturile în cauză, instanțele

interne au făcut referire la gravitatea infracțiunii săvârșite prin utilizarea navei

confiscate și au hotărât că măsura confiscării prin echivalent bănesc nu ar fi

adecvată (supra,

pct.

30). În acest context, Curtea consideră relevant faptul că

reclamantul nu a prezenta

t în fața instanțelor naționale probe cu privire la

valoarea navei, care se presupune că ar fi fost cu mult mai mare decât orice

potențial prejudiciu cauzat (supra,

pct.

10 și 41), precum și cu privire la faptul

că închirierea navei era singura lui sursă d

e venit (supra, pct.

25). În această

privință, Curtea nu poate decât să constate că, din cauza gradului considerabil

de depreciere a navei, aceasta a fost vândută, în cele din urmă, cu aproximativ

1 900 EUR (supra, pct. 31-32).

i permite Curții să

concluzioneze că, având în vedere marja largă de apreciere de care

beneficiază autoritățile naționale în acest domeniu, confiscarea navei

reclamantului nu i-

a impus acestuia o sarcină excesivă

.

6

6

. Prin urmare, nu a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că nu a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 26 noiembrie 2019,

în temeiul art. 77 §

2 și 3 din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti

Grefier adjunc

t

Jon Fridrik Kjølbro

Președin

te