CASE OF YAȘAR v. ROMANIA

Tradus și revizuit d e IER (http://ier.gov.ro/ )

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 64863/13) HOTĂRÂRE Art. 1 din Protocolul nr. 1 • Dreptul la respectarea bunurilor • Confiscarea navei reclamantului utilizată pentru pescuitul ilegal de o terță persoană • Reaua- credință a reclamantului, stabilită de instanțele naționale în cadrul unei proceduri contradictorii • Inexistența unei sarcini excesive STRASBOURG 26 noiembrie 2019 DEFINITI VĂ 26.02. 2020 Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la a rt. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă. 1

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Yașar împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într -o cameră compusă din: Jon Fridrik Kjølbro, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani , Jolien Schukking, Péter Paczolay, judecători , și Andrea Tamietti, grefier adjunct de secție , după ce a deliberat în camera de consiliu, la 15 octombrie 2019, pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată: PROCEDU RA 1 . La originea cauzei se află cere rea nr. 64863/13 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanți turci, domnii Kadır Dıkmen și Erol Yașar („reclamanții”), au sesizat Curtea la 7 octombrie 2013, în temeiul a rt. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilo r fundamentale („Convenția”) . 2 . Reclamanții au fost reprezentați de domnul Matei Ilie Lieanu, avocat în București.

Guvernul României („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, cel mai recent doamna Simona-Maya Teodoroiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Extern e. 3 . Domnul Erol Yașar a susținut, în special, că, prin confiscarea navei sale, a fost încălcat a rt. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5 . Reclamantul locuiește în Çayırlı (Turcia). 2

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Percheziționarea și confiscarea navei reclamantului 6 . La 2 aprilie 2010, K.D. naviga împreună cu echipajul său pe Marea Neagră, pe o navă închiriată de la reclamant și care avea arborat pavilionul românesc . 7 . Paza de coastă română le - a cerut să se oprească la o distanță de aproximativ 42 de mile marine de Sfântu Gheorghe și 68 de mile marine de Gura Portiței. Deoarece echipajul a refuzat inițial să se oprească, paza de coastă i - a somat să facă acest lucru, amenințând cu deschiderea focului. Echipajul s- a supus ordinului de oprire, iar nava a fost controlată. 8 . În urma percheziției efectuate pe puntea navei, paza de coastă nu a găsit pește, dar a găsit echipamente de pescuit neautorizate, care păreau să fi fost utilizate recent.

De asemenea, s- a stabilit că nava nu era autorizată să efectueze activități de pescuit în zona economică exclusivă a României în Marea Neagră, că K.D. nu deținea licență de pescuit și că nava nu avea la bord un jurnal de pescuit în care ar fi trebuit să fie notate activitățile sale de pescuit. Activitățile respective au fost ordonate de K.D. în calitate de com andant al navei și efectuate de membrii echipajului, fără ca aceștia din urmă să aibă cunoștință de încălcarea cerințelor legale în materie de pescuit și de arborarea fără drept a pavilionului românesc.

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ciuda faptului că, de obicei, reclamantul se supăra din cauza acestor informații, le acorda oricum un bonus pentru prinderea peștelui.

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

restul cauzei fiind deja soluționat, atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil. Avocatul lui K.D. a acceptat aceste concluzii. Totuși, acesta a argumentat că nava nu a fost interceptată în apele teritoriale ale României, ceea ce implică faptul că infracțiunea care a condus la luarea măsurii de siguranță a avut loc în afara jurisdicției României. 2 1 . Prin hotărârea din 8 aprilie 2013, Judecătoria Constanța a dispus confiscarea navei care aparținea reclamantului, invocând a rt. 66 din OUG nr. 23/2008 (infra, pct. 33). Instanța a reținut că lungimea plaselor de pescuit aruncate în apele adânci indica fa ptul că nava fusese utilizată în mod necesar pentru săvârșirea infracțiunii de pescuit ilegal pentru care a fost condamnat K.D.

și că, fără navă, nu ar fi fost posibile activitățile de pescuit în Marea Neagră. A hotărât că nu avea nicio relevanță dacă recl amantul a avut sau nu cunoștință de scopul utilizării navei de către K.D, deoarece, conform a rt. 6 6 din OUG nr. 23/2008, măsura confiscării nu era condiționată de atitudinea subiectivă a proprietarului navei, în cazul în care proprietarul nu era și autorul infracțiunii; din acest punct de vedere, a rt. 66 constituia norma specială, car e se îndepărta astfel de norma generală (a rt. 118 C. pen.; infra, pct. 34). 2 2 . K.D. și reclamantul, ambii reprezentați de domnul Lieanu, au formulat re curs împotriva acestei hotărâri. 2 3 . În recursul introdus în numele lui K.D., reprezentantul său, domnul Lieanu, a invocat următoarele argumente.

2 4 . În primul rând, acesta a susținut că definiția zonei econo mice exclusive a României era contestată, întrucât, în absența unei reglementări specifice a Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, aceasta ar fi trebuit să fie decisă de către statele de coastă relevante, ceea ce nu s - a întâmplat în speță.

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

disproporționată în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, având în vedere valoarea semnificativă a navei și absența oricărui prejudiciu dovedit. Au argumentat că nu a fost cauzat niciun prejudiciu și că nicio parte civilă sau vătămată nu au formulat pretenții în procedură. În această privință, au solicitat ca, în cazul în care e ra necesară adoptarea măsurii confiscării, aceasta să fie luată în conformitate cu a rt. 118 alin. (2) C. pen., prin echivalent bănesc în valoare de 10 000 EUR. 2 7 . Prin hotărârea definitivă din 26 iunie 2013 (redactată la 15 iulie 2 013), Curtea de Apel Constanța a respins recursul reclamantului și a confirmat hotărârea instanței inferioare . 2 8 . Fără a face referire în niciun fel la argumentele invocate în numele lu i K.D.

cu privire la jurisdicție (supra, pct. 24), instanța de recurs a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile lex specialis OUG nr. 23/2008, făcând obligatorie confiscarea navei în conformitate cu art. 66 din ordonanța de urgență. Cu toate acestea, instanța a reținut buna - credință a reclamantului și conștientizarea de către acesta, în sensul a rt. 118 C. pen., a scopului ilegal al utilizării navei sale. 2 9 . Astfel, instanța a constatat că existența la bord a mai multor echipamente utilizate în mod specific pentru pescuitul ilegal era un indiciu al relei- credințe a reclamantului. În plus, la momentul confiscării, nava nu deținea nici o licență de pescuit și nici o autorizație de utilizare a echipamentului de pescuit.

Prin urmare, instanța a declarat că „nu se poate susține inocența reclamantului", în timp ce declarația făcută de el în fața notarului în acest sens (supra, pct. 14) nu era suficientă pentru a -i dovedi buna- credință, întrucât nu era coroborată de alte dovezi. 3 0 . Instanța a hotărât, de asemenea, că, în prezenta cauză, nu era acceptabilă confiscarea prin echivalent bănesc, având în vedere faptul că măsura confiscării care a fost aplicată era proporțională cu gravitatea infracțiunii și cu amploarea consecințelor care ar fi putut fi p rovocate din punct de vedere economic și ecologic, și anume prejudiciul care putea fi adus stocurilor de pește protejate din Marea Neagră. În acest context, instanța a făcut referire la frecventa vătămare a delfinilor și a altor specii, cauzată de acest ti p de activitate infracțională.

D. Evoluția ulterioară 3 1 . Guvernul a susținut că, în 2013, valoarea navei fusese apreciată de o comisie de evaluare specială, care a constatat, în raportul său din 14 noiembrie 2013, că nava avea un grad de depreciere de 81% . 3 2 . Au fost lansate mai multe cereri de licitație publică. Nava a fost vândută, în cele din urmă, unei persoane particulare, la 8 august 2016, la prețul de 8 500 RON (aproximativ 1 900 EUR), ceea ce reflecta d eprecierea majoră a valorii navei. Banii au fost colectați la Trezoreria Statului la 27 septembrie 2016. 6

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Dreptul intern 33. Art. 66 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura are următorul cuprins: Articolul 66 „(1) Sunt supuse ridicării în vederea confiscării uneltele și ambarcațiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc și orice alte bunuri care au fost folosi te la săvârșirea infracțiunilor.” 3 4 . Dispozițiile relevante din a rt.

118 C. pen., în vigoare la momentul faptelor, se citesc astfel: Art. 118 „Sunt supuse confiscării speciale: [...] b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor [...] În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului la producerea acesteia. [...] Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului dacă ac esta face parte din mijloac ele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării sp eciale.” 35. Art. 320 1 C. proc.

pen., în vigoare la momentul faptelor, prevedea o procedură simplificată pentru situația în care inculpatul își recunoștea pe deplin vina și accepta ca judecata să se facă exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în schimbul unei pedepse mai puțin severe, redusă cu până la o treime, în eventualitatea unei condamnări. B. Practica internă 3 6 . Practica internă la care face referire reclamantul arăta că, pe de o parte, măsura confiscării speciale ar trebui să fie aplicată numai în cazul în care bunurile ar servi drept o posibilă despăgubire (hotărârea nr. 717 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța). Pe de altă parte, hotărârile nr. 963 din 18 octombrie 2012 și nr. 1017 din 3 noiembrie 2011 ale Curții d e Apel Constanța arătau că instanț ele au dispus, în schimb, confiscarea prin echivalent bănesc în valoare de 10 000 EUR, în conformitate cu a rt.

11 8 7

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

alin. (2) C. pen., având în vedere faptul că valoarea pecuniară a navei în cauză era de câteva ori mai mare decât orice posibil prejudiciu cauzat. 3 7 . Guvernul a prezentat un punct de vedere formulat de instanțele interne aflate în competența teritorială a Curții de Apel Constanța. Instanțele au precizat că abordarea lor constantă a subiectului prezentei cauze a constat întotdeauna în evaluarea aplicabilității a rt. 118 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 66 din OUG nr. 23/2008, în funcție de faptul dacă valoarea navei era sau nu disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, consecințele ei și rolul jucat de navă în comiterea infracțiunii. Această abordare era clară și previzibilă, în sensul că măsura confiscării aplicate în temeiul a rt.

66 nu era automată, ci era evaluată întotdeauna în circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. A fost prezentată jurisprudența relevantă, în care instanțele au dispus confiscarea altor nave turcești, instanțele subliniind frecvența săvârșirii unor infracțiuni similare cu cele din prezenta cauză de către echipaje de pescuit aflate pe nave sub pavilion turc. Instanțele au precizat, de asemenea, că exista o practică frecventă ce consta în disimularea proprietarului real al unei nave, prin înregistrarea acesteia pe numele altei persoane decât comandantul acesteia, astfel încât să se prevină dispunerea unei eventuale confiscări a ac esteia de la o terță parte . ÎN DREPT I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

38. Reclamantul s- a plâns că respectiva confiscare a navei sale a constituit o ingerință nelegală și disproporționată în exercitarea dreptului său la respectarea bunurilor sale. A invocat art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citește astfel: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pent ru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzi lor.” A. Cu privire la admisibilitat e 3 9 . Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților 8

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(a) Reclamantul 4 0 . Reclamantul a susținut că respectiva confiscare a navei sale a fost nelegală în măsura în care acțiunile sale nu erau supuse jurisdicției României, întrucât, la momentul confiscării, nava nu se afla în zona economică exclusivă a României. În acest sens, a subliniat că nu a fost înc heiat niciun tratat bilateral în tre statele de coastă relevante care să stabilească zonele economice exclusive respective. 4 1 . De asemenea, a susținut că măsura confiscării a fost disproporționată având în vedere valoarea navei în raport cu prejudiciul efectiv suferit prin săvârșirea infracțiunii – prejudiciu care, pretindea acesta, nu exista de fapt, întrucât nicio parte vătămată nu a formulat nicio pretenție civilă în cadrul procedurii penale.

42. În plus, a utoritățile române nu au aplicat dispozițiile relevante ale art. 118 alin. (2) C. pen., care permiteau confiscarea prin echivalent bănesc, astfel cum reiese din jurisprudența Curții de Apel Constanța (supra, pct. 36). (b) Guvernul 43. Î n ceea ce privește problema jurisdicției, Guvernul a susținut că, având în vedere coordonatele geografice care indică poziția în care a fost confiscată nava (supra, pct. 7), și anume în zona economică exclusivă a României, jurisdicția României era de necontestat. Poziția specifică a navei a fost de natură să poată ridica eventuale probleme de jurisdicție numai în ceea ce privește Ucraina și, chiar și într - o astfel de situație, jurisdicția României a devenit clară în urma hotărârii pronunțate de Curtea Internațională de Justiție la 3 februarie 2009, prin care au fost stabilite zonele de jurisdicție exclusivă ale celor două țări.

În plus, Guvernul a susținut că K.D. și echipajul său cunoșteau locația navei, adică știau că se află în zona românească, având în v edere faptul că, atunci când a fost interceptată, nava avea arborat pavilionul român, chiar dacă nava era înregistrată la autoritățile turce. 4 4 . În plus, Guvernul a susținut că măsura contestată era legală, fiind întemeiată pe a rt. 66 din OUG nr. 23/2008, coroborat cu dispozițiile a rt. 11 8 C. pen.

(supra, pct. 33 și 34). Legea relevantă era clară, accesibilă și a fost aplicată într - un mod previzibil, după cum demonstrează și jurisprudența relevantă a instanțelor naționale din raza de competență teritorială a Curții de Apel Constanța (supra, pct. 37). Măsura a fost necesară pentru reglementarea folosinței bunurilor, în conformitate cu cel de -al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul general al luptei împotriva pe scuitului ilegal și al încercării de a proteja resursele biologice ale zonei economice exclusive a României. 4 5 . Guvernul a susținut, de asemenea, că măsura luată împotriva reclamantului a fost proporțională, având în vedere natura ș i gravitatea infracțiunii săvârșite.

În plus, reclamantul nu a prezentat în fața instanțelor interne sau a Curții niciun document sau raport cu privire la valoarea navei și a echipamentului acesteia sau la faptul că nava reprezenta singura lui sursă de 9

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

venit, în sensul art. 118 alin. (6) C. pen. Atunci când au dispus confiscarea navei care aparținea reclamantului, instanțele naționale au evaluat nu numai relevanța a rt. 66 din OUG nr. 23/2008, ci și aspectele referitoare la propriul său comportament în legătură cu infracțiunea săvârșită de K.D. Ca urmare a unei proceduri contradictorii în care reclamantul, reprezentat prin avocat ales (supra, pct. 22), a avut posibilitatea de a prezenta probe și argumente, instanțele au constatat că buna - credință a acestuia nu era susținută de probe suficiente și, astfel, excepțiile de la măsura confiscării, prevăzute la a rt. 118 C. pen., nu erau aplicabile. 2. Motivarea Curții (a) Norma aplicabilă 4 6 . Curtea constată că măsura confiscării în litigiu a constituit o ingerință în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor sale.

Acest lucru nu a fost contestat de părți. 4 7 . În continuare, Curtea subliniază că a rt. 1 din Protocolul nr. 1 cuprin de trei norme dist incte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf, este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau de a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. Cele trei norme nu sunt totuși „distincte” în sensul că nu sunt legate între ele.

A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui așadar să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat în prima normă [a se vedea, printre altele, AGOSI împotriva Regatului Unit , 24 octombrie 1986, pct. 48, seria A nr. 108, și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano împotriva Italiei (MC), nr. 38433/09, pct. 185, CEDO 2012]. 4 8 . În prezenta cauză, confiscarea a afectat un bun cu privire la care instanțele au constatat că a fost utilizat în mod ilegal și a avut ca scop împiedicarea utilizării navei reclamantului pentru săvârșirea alte infracțiu ni, în det rimentul comunității.

4 9 . Curtea observă că măsura confiscării navei reclamantului a fost permanentă și a condus la un transfer de proprietate concludent (a se vedea Andonoski împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei , nr. 16225/0 8, pct. 30, 17 septembrie 2015; și a contrario , JGK Statyba Ltd și Guselnikovas împotriva Lituaniei , nr. 3330/12, pct. 115, 5 noiembrie 2013 ; și Hábenczius împotriva Ungariei , nr. 44473/06, pct. 28, 21 octombrie 2014). Guvernul nu a susținut că exista vreo posibilitate ca reclamantul să solicite restituirea bunului său [a se vedea, a contrario , C.M. împotriva Franței (dec.) , nr. 28078/95, CEDO 2001- VII]. Prin urmare, Curtea consideră că măsura 10

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constituie, în circumsta nțele prezentei cauze, o privare de proprietate (a se vedea B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi împotriva Sloveniei , nr. 42079/12, pct. 37- 38, 17 ianuarie 2017 și S.C. Service Benz Com S.R.L. împotriva României , nr. 58045/11, pct. 30, 4 iulie 2017 ) . (b) Respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (i) Principii generale 5 0 . Curtea reiterează că, pentru a fi compatibilă cu a rt. 1 din Protocolul nr. 1, o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie efectuată „pentru cauză de utilitate publică” și „în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. Ingerința trebuie să asigure un „echilibru just” între cerințele de interes general ale comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Sporron g și Lönnroth împotriva Suediei , 23 septembrie 1982, pct. 69 și 73, seria A nr. 52, și S.C.

Service Benz Com S.R.L . , citată anterior, pct. 28). 51. În cadrul acestui exe rcițiu, Curtea recunoaște că statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește alegerea mijloacelor care trebuie folosite și stabilirea aspectului dacă respectivele consecințe ale folosirii mijloacelor sunt justificate de interesul general, în scopul atingerii obiectivului urmărit [a se vedea G.I.E.M. S.r.l. și alții împotriva Italiei (MC) , nr. 1828/06 și alte 2 cereri, pct. 292-293, 28 iunie 2018, cu trimiterile suplimentare, și B.K.M.

Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi , citată anterior, pct. 39]. Echilibrul necesar nu poate fi asigurat dacă persoana sau persoanele în cauză au fost supuse unei sarcini individuale și excesive (a se vedea Sporrong și Lönnroth , citată anterior, pct. 73, și Waldemar Nowakowski împotriva Polonie i , nr. 55167/11, pct. 47, 24 iulie 2012). (ii) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză () Prevăzută de lege 5 2 . În ceea ce privește clarificarea aspectului dacă ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului său de proprietate era prevăzută de lege, Curtea observă că măsura confiscării în litigiu a fost impusă în temeiul dispozițiilor relevante ale OUG nr. 23/2008, coroborate cu dispozițiile a rt.

118 C. pen. (supra, pct. 33 și 34). 5 3 . În măsura în care reclamantul a invocat o încălcare a principiului legalității, făcând referire la lipsa de competență a instanțelor românești (supra, pct. 4 0 ), Cur tea observă că, în cursul primului set de proceduri, K.D. , în mod implicit, și reclamantul, în mod expres, au admis că infracțiunea a avut loc în apele teritoriale românești, făcând astfel aplicabilă legislația românească (supra, pct. 12 și 14) . 54. În plus, procesul penal s-a încheiat la 30 martie 2012, K.D. fiind condamnat pentru infracțiunea care a determinat aplicarea măsurii de siguranță cu privire la nava reclamantului. Concluziile formulate de instanță 11

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în acest sens au dobândit autoritate de lucru judecat, cauza fiind trimisă spre rejudecare numai sub aspectul examinării confiscării în cadrul unei proceduri contradictorii în care reclamantul să fie, de asemenea, citat în mod legal (supra, pct. 18). 5 5 . În cele din urmă, Curtea observă că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, nu a fost lămurit aspectul dacă reclamantul a invocat excepția de necompetență în fața instanțelor interne, în cadrul celui de -al doilea set de proceduri (supra, pct. 23 și 26). Deși este adevărat că aceeași excepție a fost invocată de K.D., Curtea constată că a fost respinsă implicit de instanțe, odată ce acestea au stabilit sfera de aplicare și limitele rejudecării (supra, pct. 20 și 27). 5 6 . Curtea reiterează că, în orice sistem juridic, instanțelor interne le revine sarcina de a interpreta dispozițiile de drept penal material pentru a determina, având în vedere structura fiecărei infracțiuni, dacă toate elemente le constitutive ale acesteia au fost întrunite (a se vedea Plechkov împotriva României , nr. 1660/03, pct. 70, 16 septembrie 2014). De asemenea, Curtea subliniază că nu are rolul de a examina și defini existența sau întinderea zonei economice exclusive a Ro mâniei sau obligațiile ce revin României în raport cu o astfel de zonă (a se vedea, mutatis mutandis , Plechkov , citată anterior , pct. 67). 5 7 . Având în vedere cele de mai sus,

Curtea nu identifică niciun semn de arbitrariu în interp retarea în cauză a dreptului intern aplicabil [a se vedea, mutatis mutandis , Beyeler împotriva Italiei (MC), nr. 33202/96, pct. 1 08, CEDO 2000-I] care să fie previzibil în mod rezonabil, în sensul jurisprudenței Curții [a se vedea Lekić împotriva Sloveniei (MC), nr. 36480/07, pct. 95, 11 decembrie 2018, și, în contextul a rt. 7 din Convenție, Previti împotriva Italiei (dec.), nr. 45291/06, pct. 283, 8 decembrie 2009]. 5 8 . Prin urmare, Curtea concluzionează că ingerința era prevăzută d e lege. () Scop legitim 5 9 . Curtea admite că ingerința în litigiu a urmărit scopul legitim de prevenire a infracțiunilor legate de pescuitul ilegal în Marea Neagră; întrucât astfel de activități reprezintă o amenințare gravă pentru res ursele biologice din zonă, acest scop servește interesului general.

() Proporționalit ate 6 0 . În ceea ce privește asigurarea unui echilibru just între mijloacele utilizate de autoritățile interne în scopul prevenirii activităților infracționale legate de pescuitul ilegal în Marea Neagră și protecția dreptului de proprietate al reclamantului, Curtea reiterează că un astfel de echilibru depinde de mulți factori, iar comportamentul proprietarului bunului este doar un element din toate circu mstanțele care ar trebui luate în considerare (a se vedea AGOSI , citată anterior, pct. 54). Curtea trebuie să analizeze dacă procedurile 12

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

aplicabile în prezenta cauză au fost de natură să permită să se ia în considerare în mod rezonabil gradul de vinovăție sau diligență imputabil reclamantului sau, cel puțin, relația dintre comportamentul acestuia și încălcarea legii care a avut loc; și, de asemenea, dacă procedurile în cauz ă i -au oferit o oportunitate rezonabilă de a - și prezenta cauza în fața autorităților relevante ( ibidem , pct. 55). Pentru a verifica dacă au fost îndeplinite aceste condiții, trebuie să se adopte o abordare globală asupra procedurilor aplicabile (a se vedea B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirke ti , citată anterior, pct. 43). 6 1 . Revenind la faptele cauzei cu care a fost sesizată, Curtea constată, în primul rând, că nava a fost confiscată în cadrul procesului penal împotriva lui K.D., care a declarat că o utiliza în baza unui acord verbal cu reclam antul (supra, pct. 13). Acesta din urmă nu a fost acuzat în cadrul acestei proceduri, în care K.D.

a fost condamnat în urma unei proceduri simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției sale (supra, pct. 12- 18). Întrucât instanțele interne au considerat că măsura confiscării nu a fost luată în urma unei proceduri contradictorii, iar reclamantul nu a fost citat să se prezinte în instanță, procedura a început din nou, pentru a- i permite proprietarului navei să prezinte orice argumente și probe pe care le considera adecvate în legătură cu măsura în cauză (supra, pct. 18). 62. Noul set de proceduri privind legalitatea ridicării și confiscării, dar și caracterul arbitrar al acestor măsuri, și în care reclamantul a fost citat în mod legal și reprezentat de un avocat ales, s - a desfășurat în mod contradictoriu, iar reclamantul a avut oportunitatea de a prezenta probele și argumentele pe care le-a considerat necesare pentru a- și proteja interesele.

Mai mult, nu s -a aplicat nicio prezumție irefragabilă în defavoarea sa. Dimpotrivă, acesta ar fi putut să - și dovedească buna - credință, ceea ce ar fi putut conduce la restituirea bunului său [a se vedea, cu titlu de exemplu și mutatis mutandis , Yildirim împotriva Italiei (dec.), nr. 38602/02, CEDO 2003-IV]. Într- adevăr, în conformitate cu art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. (supra, pct. 34), ale cărui dispoziții au fost considerate, în cele din urmă, aplicabile de către Curtea de Apel Constanța (supra, pct. 28), bunurile aparținând unui terț puteau fi confiscate numai dacă acesta din urmă a cunoscut scopul folosirii lor de către autorul infracțiunii. 6 3 . La încheierea procedurii respective, instanțele naționale au stabilit că reclamantul trebuie să fi avut cunoștință de faptul că nava fusese utilizată pentru săvârșirea infracțiunii.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de recurs a considerat relevant faptul că nava nu deținea nici licență de pescuit, nici autorizație de utilizare a echipamentului de pescuit. Prezența la bordul navei a mai multor echipamente utilizate în mod specific pentru pescuitul ilegal, care au fost revendicate de reclamant ca bunuri proprii, a constituit un alt indiciu al relei- credințe a acestuia (supra, pct. 29). Niciun element din dosar nu sugerea ză că instanțele române au acționat în mod arbitrar în aprecierea probelor care le-au fost prezentate de reclamant cu privire la acest aspect. 13

HOTĂRÂREA YAȘAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6 4 . În plus, atunci când au pus în balanță drepturile în cauză, instanțele interne au făcut referire la gravitatea infracțiunii săvârșite prin utilizarea navei confiscate și au hotărât că măsura confiscării prin echivalent bănesc nu ar fi adecvată (supra, pct. 30). În acest context, Curtea consideră relevant faptul că reclamantul nu a prezenta t în fața instanțelor naționale probe cu privire la valoarea navei, care se presupune că ar fi fost cu mult mai mare decât orice potențial prejudiciu cauzat (supra, pct. 10 și 41), precum și cu privire la faptul că închirierea navei era singura lui sursă d e venit (supra, pct. 25). În această privință, Curtea nu poate decât să constate că, din cauza gradului considerabil de depreciere a navei, aceasta a fost vândută, în cele din urmă, cu aproximativ 1 900 EUR (supra, pct. 31-32).

65. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a- i permite Curții să concluzioneze că, având în vedere marja largă de apreciere de care beneficiază autoritățile naționale în acest domeniu, confiscarea navei reclamantului nu i- a impus acestuia o sarcină excesivă . 6 6 . Prin urmare, nu a fost încălcat a rt. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că nu a fost încălcat a rt. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 26 noiembrie 2019, în temeiul art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Andrea Tamietti Grefier adjunc t Jon Fridrik Kjølbro Președin te