BOICESCU AND OTHERS v. ROMANIA

Reclamanții, dna Marie-Jeanne Boicescu, dl Vlad Boicescu și dl Șerban Ion Boicescu sunt cetățeni români născuți în 1937, 1945 și, respectiv, 1953, în Craiova și locuiesc în București. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Dan Mihai, avocat practicant la București. La date neespecificate, reclamanții au depus două cereri administrative la Comisia Județeană Dolj pentru punerea în aplicare a Legii nr. 112 din 1995 (Comisia) care solicită restituirea în natura a bunurilor imobile situate la nr. 82, Sf. Unirii din Craiova și naționalizată de stat pe baza dispozițiilor Legii-Decret nr. 92 din 1950. Prin două hotărâri din 20 martie și 8 mai 1997, Comisia a respins cererea reclamanților de restituire a bunurilor imobile, din cauza ocupării acestora de locatari, și a recunoscut dreptul lor la compensare în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 112 din 1995. La 29 iulie 1997, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Comisiei care a solicitat recuperarea proprietății imobile reclamate. La 8 ianuarie 1998, Comisia a evaluat bunurile imobile în valoare de 412.041.096 lei (ROL), a limitat suma în conformitate cu art. 13 § 2 din Legea nr. 112 din 1995 și a atribuit reclamanților suma totală de ROL 170.458.080 în compensație. Prin hotărârea din 28 octombrie 1998, Curtea de District Craiova a respins acțiunea reclamanților care urmărește recuperarea proprietății imobile reclamate. Consideră că prin aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 112 din 1995 reclamanții au recunoscut că proprietatea imobilă a fost naționalizată legal de către stat. Prin urmare, acestea nu mai puteau să introducă proceduri judiciare care urmăresc recuperarea proprietății lor, deoarece bazele juridice ale celor două seturi de proceduri erau diferite și ireconciliabile. Reclamanții au apelat la decizie. Prin decizia din 20 aprilie 2000, Curtea județului Dolj a permis apelul reclamanților și a anulat hotărârea din 28 octombrie 1998 pe motivul faptului că bunurile imobile reclamate au fost naționalizate ilegal de către stat. Curtea a ordonat, de asemenea, restituirea în natura proprietății imobile către solicitanți. Prin decizia finală din 10 noiembrie 2000, Curtea de Apel Craiova a permis recursul Comisiei (recursuri) și a susținut decizia din 28 octombrie 1998 din cauza faptului că deciziile administrative care recunoaște licența naționalizării nu au fost contestate de către solicitanți, astfel de decizii administrative au rămas definitive și, prin urmare, reclamanții nu mai puteau iniția proceduri care urmăresc recuperarea proprietății imobile reclamate. Într-o scrisoare din 12 septembrie 2001 reclamanții au informat Curtea că au refuzat să colecteze compensația acordată lor pe baza Legii nr. 112 din 1995, având în vedere că compensația acordată nu reflectă valoarea de piață a proprietăților. Nu există dovezi în dosar că reclamanții au depus cereri administrative sau au instituit o procedură judecătorească în temeiul procedurii prevăzute de legile de restituire (Legile nr. 10 din 2001, 247 din 2005 și 1 din 2009) care solicită restituire în natura sau compensare echivalent cu valoarea de piață a bunurilor imobile reclamate. Într-o scrisoare din 10 februarie 2010, transmisă reclamanților la 15 februarie 2010, au fost solicitate să informeze Curții dacă au depus cereri administrative sau au instituit o procedură judecătorească în conformitate cu procedura prevăzută de legea de restituire. Scrisoarea rămâne fără răspuns până în prezent. a) Dispozițiile juridice interne relevante referitoare la extrageri din decretul legii nr. 92/1950 care reglementează naționalizarea proprietăților imobile și a fragmentelor din Legea nr. 112/1995 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobile naționalizate pentru construcții de apartamente sunt rezumate în Constantinescu c. România (dec.), nr. 61767/00, 14 septembrie 2004). b) Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobiliare naționalizat ilegal de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, sunt rezumate în Halmagiu și Belu c. România (n. 10012/03, §§ 18-20, 3 iunie 2008). c) Dispozițiile relevante ale Legii nr. 1/2009 din 30 ianuarie 2009 de modificare a Legii nr. 10/2001 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobiliare naționalizat ilegal de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, care a intrat în vigoare la 6 februarie 2009, se citește după cum urmează: „(1). Persoanele care au fost compensate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 112 din 1995, (...), ar putea solicita restituirea în natura a bunurilor imobile reclamate în măsura în care proprietatea nu a fost vândută până la data intrării în vigoare a legii și în măsura în care au returnat suma primită ca compensare, (2). În cazul în care proprietatea imobilă a fost vândută în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112 din 1995, (...), persoanele îndreptate au dreptul la măsuri compensatorii echivalente care reflectă valoarea de piață a bunurilor imobile (...). În cazul în care persoanele îndreptate au fost acordate compensații pe baza procedurii prevăzute de Legea nr. 112 din 1995, (...), acestea au dreptul de a fi acordată diferența de valoare între sumele pe care le-au încasat și valoarea de piață a bunurilor imobile (...).”

The applicants, Ms Marie-Jeanne Boicescu, Mr Vlad Boicescu and Mr Șerban Ion Boicescu are Romanian nationals who were born in 1937, 1945 and 1953, respectively, in Craiova and live in Bucharest. They were represented before the Court by Mr Dan Mihai, a lawyer practising in Bucharest. On unspecified dates the applicants filed two administrative applications with the Dolj County Commission for the Implementation of Law No. 112 of 1995 (the Commission) seeking the restitution in natura of the immovable property located at no. 82 Unirii St. in Craiova and nationalised by the State on the basis of the provisions of Law-Decree No. 92 of 1950. By two decisions of 20 March and 8 May 1997 the Commission rejected the applicants' claim seeking the restitution in natura of the immovable property, on the ground that it was occupied by tenants, and acknowledged their right to compensation under the procedure provided for by Law No. 112 of 1995. On 29 July 1997 the applicants brought an action against the Commission seeking the recovery of possession of the claimed immovable property. On 8 January 1998 the Commission valued the immovable property to be worth 412,041,096 lei (ROL), capped the amount in accordance with Article 13 § 2 of Law No. 112 of 1995 and awarded the applicants the total sum of ROL 170,458,080 in compensation. By a decision of 28 October 1998 the Craiova District Court rejected the applicants' action seeking the recovery of possession of the claimed immovable property. It held that by pursuing the procedure provided for by Law No. 112 of 1995 the applicants had acknowledged that the immovable property had been nationalised legally by the State. Therefore, they could no longer bring court proceedings seeking the recovery of possession of their property, as the legal bases of the two sets of proceedings were different and irreconcilable. The applicants appealed the decision. By a decision of 20 April 2000 the Dolj County Court allowed the applicants' appeal and quashed the decision of 28 October 1998 on the ground that the claimed immovable property had been nationalised illegally by the State. The court also ordered the restitution in natura of the immovable property to the applicants. The Commission appealed the decision. By a final decision of 10 November 2000 the Craiova Court of Appeal allowed the Commission's appeal (recurs) and upheld the decision of 28 October 1998 on the ground that the administrative decisions acknowledging the lawfulness of the nationalisation had not been contested by the applicants, the said administrative decisions remained final and therefore the applicants could no longer institute proceedings seeking the recovery of possession of the claimed immovable property. In a letter of 12 September 2001 the applicants informed the Court that they refused to collect the compensation awarded to them on the basis of Law No. 112 of 1995 on the ground that the compensation awarded did not reflect the market value of the property. There is no evidence in the file that the applicants filed administrative applications or instituted court proceedings under the procedure provided for by the restitution laws (Laws Nos. 10 of 2001, 247 of 2005 and 1 of 2009) seeking restitution in natura or compensation equivalent to the market value of the claimed immovable property. In a letter of 10 February 2010, delivered to the applicants on 15 February 2010, they were asked to inform the Court if they had filed administrative applications or instituted court proceedings under the procedure provided for by the restitution laws. The letter remains unanswered to date. a) The relevant domestic legal provisions concerning excerpts from Law Decree No. 92/1950 regulating the nationalisation of immovable property and excerpts from Law No. 112/1995 regulating the legal status of immovable property nationalised for apartment building use are summarised in Constantinescu v. Romania ((dec.), no. 61767/00, 14 September 2004). b) The relevant provisions of Law No. 10/2001 of 14 February 2001 regulating the legal status of immovable property unlawfully nationalised by the State between 6 March 1945 and 22 December 1989, as it was amended by Law No. 247/2005, are summarised in Halmagiu and Belu v. Romania (no. 10012/03, §§ 18-20, 3 June 2008). c) The relevant provisions of Law No. 1/2009 of 30 January 2009 amending Law No. 10/2001 regulating the legal status of immovable property unlawfully nationalised by the State between 6 March 1945 and 22 December 1989, which entered force on 6 February 2009, read as follows: “(1). Individuals who were compensated under the procedure provided for by the provisions of Law No. 112 of 1995, (...), could claim the restitution in natura of the claimed immovable property insofar as the property had not been sold by the time of the entry into force of the law and insofar as they had returned the amount received as compensation, (...). (2). Where the immovable property was sold in compliance with the provisions of Law No. 112 of 1995, (...), the entitled individuals have a right to equivalent compensatory measures which reflect the market value of the immovable property (...). Where the entitled individuals were awarded compensation on the basis of the procedure provided for by Law No. 112 of 1995, (...), they have a right to be awarded the difference in value between the sums they had cashed in and the market value of the immovable property (...).”