CtEDO 24.08.2010 Auto

BOICESCU AND OTHERS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.08.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BOICESCU AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dna Marie-Jeanne Boicescu, dl Vlad Boicescu și dl Șerban Ion Boicescu sunt cetățeni români născuți în 1937, 1945 și, respectiv, 1953, în Craiova și locuiesc în București. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Dan Mihai, avocat practicant la București. La date neespecificate, reclamanții au depus două cereri administrative la Comisia Județeană Dolj pentru punerea în aplicare a Legii nr. 112 din 1995 (Comisia) care solicită restituirea în natura a bunurilor imobile situate la nr. 82, Sf. Unirii din Craiova și naționalizată de stat pe baza dispozițiilor Legii-Decret nr. 92 din 1950. Prin două hotărâri din 20 martie și 8 mai 1997, Comisia a respins cererea reclamanților de restituire a bunurilor imobile, din cauza ocupării acestora de locatari, și a recunoscut dreptul lor la compensare în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 112 din 1995. La 29 iulie 1997, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Comisiei care a solicitat recuperarea proprietății imobile reclamate. La 8 ianuarie 1998, Comisia a evaluat bunurile imobile în valoare de 412.041.096 lei (ROL), a limitat suma în conformitate cu art. 13 § 2 din Legea nr. 112 din 1995 și a atribuit reclamanților suma totală de ROL 170.458.080 în compensație. Prin hotărârea din 28 octombrie 1998, Curtea de District Craiova a respins acțiunea reclamanților care urmărește recuperarea proprietății imobile reclamate. Consideră că prin aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 112 din 1995 reclamanții au recunoscut că proprietatea imobilă a fost naționalizată legal de către stat. Prin urmare, acestea nu mai puteau să introducă proceduri judiciare care urmăresc recuperarea proprietății lor, deoarece bazele juridice ale celor două seturi de proceduri erau diferite și ireconciliabile. Reclamanții au apelat la decizie. Prin decizia din 20 aprilie 2000, Curtea județului Dolj a permis apelul reclamanților și a anulat hotărârea din 28 octombrie 1998 pe motivul faptului că bunurile imobile reclamate au fost naționalizate ilegal de către stat. Curtea a ordonat, de asemenea, restituirea în natura proprietății imobile către solicitanți. Prin decizia finală din 10 noiembrie 2000, Curtea de Apel Craiova a permis recursul Comisiei (recursuri) și a susținut decizia din 28 octombrie 1998 din cauza faptului că deciziile administrative care recunoaște licența naționalizării nu au fost contestate de către solicitanți, astfel de decizii administrative au rămas definitive și, prin urmare, reclamanții nu mai puteau iniția proceduri care urmăresc recuperarea proprietății imobile reclamate. Într-o scrisoare din 12 septembrie 2001 reclamanții au informat Curtea că au refuzat să colecteze compensația acordată lor pe baza Legii nr. 112 din 1995, având în vedere că compensația acordată nu reflectă valoarea de piață a proprietăților. Nu există dovezi în dosar că reclamanții au depus cereri administrative sau au instituit o procedură judecătorească în temeiul procedurii prevăzute de legile de restituire (Legile nr. 10 din 2001, 247 din 2005 și 1 din 2009) care solicită restituire în natura sau compensare echivalent cu valoarea de piață a bunurilor imobile reclamate. Într-o scrisoare din 10 februarie 2010, transmisă reclamanților la 15 februarie 2010, au fost solicitate să informeze Curții dacă au depus cereri administrative sau au instituit o procedură judecătorească în conformitate cu procedura prevăzută de legea de restituire. Scrisoarea rămâne fără răspuns până în prezent. a) Dispozițiile juridice interne relevante referitoare la extrageri din decretul legii nr. 92/1950 care reglementează naționalizarea proprietăților imobile și a fragmentelor din Legea nr. 112/1995 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobile naționalizate pentru construcții de apartamente sunt rezumate în Constantinescu c. România (dec.), nr. 61767/00, 14 septembrie 2004). b) Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobiliare naționalizat ilegal de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, sunt rezumate în Halmagiu și Belu c. România (n. 10012/03, §§ 18-20, 3 iunie 2008). c) Dispozițiile relevante ale Legii nr. 1/2009 din 30 ianuarie 2009 de modificare a Legii nr. 10/2001 care reglementează statutul juridic al proprietăților imobiliare naționalizat ilegal de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, care a intrat în vigoare la 6 februarie 2009, se citește după cum urmează: „(1). Persoanele care au fost compensate în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 112 din 1995, (...), ar putea solicita restituirea în natura a bunurilor imobile reclamate în măsura în care proprietatea nu a fost vândută până la data intrării în vigoare a legii și în măsura în care au returnat suma primită ca compensare, (2). În cazul în care proprietatea imobilă a fost vândută în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112 din 1995, (...), persoanele îndreptate au dreptul la măsuri compensatorii echivalente care reflectă valoarea de piață a bunurilor imobile (...). În cazul în care persoanele îndreptate au fost acordate compensații pe baza procedurii prevăzute de Legea nr. 112 din 1995, (...), acestea au dreptul de a fi acordată diferența de valoare între sumele pe care le-au încasat și valoarea de piață a bunurilor imobile (...).”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă