LEONENKO v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
LEONENKO v. RUSSIA (CtEDO, 2010)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 24434/03 de Nikolay Nikolayevich LEONENKO împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 16 septembrie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Christos Rozakis, președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 5 iunie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Nikolay Nikolayevich Leonenko, este un național rus care s-a născut în 1963 și trăiește în Severnyy, Republica Komi. Guvernul rus („ Guvernul”) este reprezentat de dl Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea finală din 25 noiembrie 1998 Curtea Orașului Vorkuta a Republicii Komi a ordonat angajatului reclamantului, mina de stat Yu. să-i plătească 43.760 ruble ruse (RUB) în daune. În mai 1999 societatea i-a plătit RUB 11,111 din acest sumă. La un moment dat în 1999 compania a devenit insolvent. La 30 aprilie 2002, Curtea Orașului Vorkuta a legat datoria hotărârii și a atribuit reclamantului RUB 34.067. La 30 octombrie 2002, Curtea Orașului a permis parțial cererea reclamantului pentru daune cauzate de executarea întârzietă a hotărârii din 25 noiembrie 1998 și a ordonat societății să-i plătească RUB 30.000. Se pare că hotărârile din 25 noiembrie 1998, 30 aprilie și 30 aprilie Octombrie 2002 nu au fost aplicate integral. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârilor din 25 noiembrie 1998, 30 aprilie și 30 octombrie 2002 și despre nedreptatea procedurii care s-a încheiat cu hotărârea din 30 octombrie 2002. Prin scrisoarea din 2 februarie 2009, observațiile Guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 4 aprilie 2009. Prin scrisoarea din 2 octombrie 2009, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale s-a expirat la 4 aprilie 2009 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reclamantul a fost atrasă atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate examina o procedură din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. La 24 noiembrie 2009, scrisoarea a fost trimisă de oficiul poștal Curții, deoarece reclamantul și-a părăsit locul de reședință și noua sa adresă a fost necunoscută. Reclamantul nu a informat Curții cu privire la schimbarea sa de adresă sau nu a informat în alt mod Curtea cu privire la locul său. Nici nu a prezentat informații după 13 iunie 2005, data ultimei sale scrisori la Curte. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului