MELLIOU c. GRÈCE

Publicat pe 25 martie 2024 SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 15807/19 Kalliopi MELLIOU împotriva Greciei introdusă la 8 martie 2019, comunicată la 8 martie 2024 CEA MAI ÎNTÂMPLARE, cererea se referă la percheziția totală a reclamantei. La 27 februarie 2013, reclamanta, fotoreportând de profesie, a fost văzută de polițiști scriind numerele de înmatriculare ale patru motociclete ale forțelor de ordine. Întrucât refuzase să le dea identitatea, a fost dusă la Hotărârea Generală Poliție din L La 25 aprilie 2013, recurenta a depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție implicați în incident. La 22 decembrie 2014, s-au inițiat proceduri penale împotriva agentului care a efectuat percheziția, ofițerul de serviciu care a legat-o și șeful departamentului.

La 30 aprilie 2015, prin hotărârea sa nr. 19158/2015, tribunalul corecțional a acuzat prima persoană acuzată și i-a condamnat pe ceilalți doi acuzați la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani cu suspendare pentru încălcarea gravă a demnității sexuale a recurentei. Instanța a considerat că nu era necesar să se facă cherestea, deoarece reclamanta își prezentase cartea de identitate atunci când a ajuns la conducerea poliției și nu era suspectată de a fi comis o infracțiune. În plus, a considerat că percheziția a fost impusă reclamantei în singurul scop de a o intimida și de a o pedepsi. Pe de o parte, ofițerul de serviciu a ordonat percheziția prin cuvinte insultătoare și degradante, indicându-i cu voce tare agentului să nu facă o percheziție anală sau vaginală, ceea ce a speriat-o pe reclamantă.

Pe de altă parte, reclamanta a fost supusă acestei percheziții umilitoare într-un birou luminat și vizibil din exterior, deoarece fațada sa, dându-se pe un bulevard, era complet vitralizată și fâșiile deschise. Cei doi ofițeri de poliție condamnați au intervenit la apel. La 15 ianuarie 2018, prin hotărârile sale nr. 5465a/2017, 6041a/2017 și 256/2018, Curtea corecțională de apel i-a invitat pe cei doi inculpați. Comisia a considerat că percheziția corporală totală a recurentei a fost necesară ca măsură preventivă, și anume pentru căutarea unor părți susceptibile de a fi comise de reclamantă în viitor și că aceasta nu a adus atingere demnității sale sexuale. În special, Comisia a considerat că percheziția fusese efectuată într-un birou închis în prezența unui singur agent de același sex și fără nici o palpare.

Potrivit instanței, obloanele ferestrei biroului erau închise și, în orice caz, nu se stabilise că biroul era vizibil de pe stradă sau de pe clădirile din față. În plus, Curtea a constatat că percheziția a avut o durată absolut necesară și minimă (5 minute) și nu a fost însoțită de nicio violență fizică și verbală împotriva recurentei. Această decizie a fost înregistrată în cartea specială la 10 septembrie 2018, data la care recurenta putea obține o copie certificată. Recurenta susține că percheziția corporală completă pe care a suferit-o a încălcat drepturile garantate prin articolele 3 și 8 din convenție.

Având în vedere circumstanțele în care aceaceasta a fost efectuată, examinarea completă a recurentei a constituit un tratament contrar articolului 3 din convenție și/sau a încălcat dreptul acesteia la respectarea vieții private în sensul articolului 8 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Roth c. Germania, nr. 6780/18 și 30776/18, §§ 64-72, 22 octombrie 2020, Dejnek c. Polonia, n 9635/13, § 57-77, 1 iunie 2017 și Jaeger c. Estonia, n 1574/13, § 37-49, 31 iulie 2014)?

Publié le 25 mars 2024

TROISIÈME SECTION

Requête n o 15807/19 Kalliopi MELLIOU contre la Grèce introduite le 8 mars 2019 communiquée le 8 mars 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la fouille corporelle intégrale de la requérante. Le 27 février 2013, la requérante, photoreporter de métier, fut aperçue par des policiers en train de noter les numéros des plaques d’immatriculation de quatre motos des forces de l’ordre. Ayant refusé de leur donner son identité, l’intéressée fut emmenée à la direction générale de la police de l’Attique ( ΓΑΔΑ ) pour un contrôle d’identité, où elle fut soumise à une fouille corporelle intégrale (à nu). Le 25 avril 2013, la requérante porta plainte à l’encontre des agents de police impliqués dans l’incident. Le 22 décembre 2014, des poursuites pénales furent engagées contre l’agente qui avait pratiqué la fouille, l’officier de service qui l’avait ordonnée, et le chef de service.

Le 30 avril 2015, par son arrêt n o 19158/2015, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta la première accusée, et condamna les deux autres accusés à une peine d’emprisonnement de trois ans avec sursis pour atteinte grave à la dignité sexuelle de la requérante. Le tribunal jugea que la fouille n’était pas nécessaire puisque la requérante avait présenté sa carte d’identité quand elle est arrivée à la direction de la police et n’était pas soupçonnée d’avoir commis une infraction. En outre, il estima que la fouille fut imposée à la requérante dans le seul but de l’intimider et de la punir. D’une part, l’officier de service ordonna la fouille par des propos insultants et dégradants, indiquant à haute voix à l’agente de ne pas procéder à une fouille anale ou vaginale, ce qui fit peur à la requérante.

D’autre part, la requérante fut soumise à cette fouille à nu humiliante dans un bureau éclairé et visible de l’extérieur car sa façade, donnant sur un boulevard, était entièrement vitrée et les volets ouverts. Les deux agents de police condamnés interjetèrent appel. Le 15 janvier 2018, par ses arrêts n os 5465a/2017, 6041a/2017 et 256/2018, la cour correctionnelle d’appel acquitta les deux accusés. Elle jugea que la fouille corporelle intégrale de la requérante avait été nécessaire à titre préventif, à savoir pour la recherche d’infractions susceptibles d’être commises par la requérante dans l’avenir, et qu’elle n’avait pas porté atteinte à sa dignité sexuelle. En particulier, elle estima que la fouille avait été effectuée dans un bureau clos en présence d’une seule agente du même sexe et sans aucune palpation.

Selon la cour, les volets de la vitre du bureau étaient fermés et, en tout cas, il n’avait pas été établi que le bureau était visible depuis la rue ou les bâtiments d’en face. En outre, la cour releva que la fouille était d’une durée absolument nécessaire et minimale (5 minutes) et n’était accompagnée d’aucune violence physique et verbale à l’encontre de la requérante. Cette décision fut enregistrée dans le livre spécial le 10 septembre 2018, date à laquelle la requérante pouvait en obtenir copie certifiée. La requérante allègue que la fouille corporelle intégrale qu’elle a subie a violé ses droits garantis par les articles 3 et 8 de la Convention.

QUESTION AUX PARTIES

Compte tenu des circonstances dans lesquelles elle a été effectuée, la fouille corporelle intégrale de la requérante a-t-elle constitué un traitement contraire à l’article 3 de la Convention et/ou porté atteinte à son droit au respect de sa vie privée au sens de l’article 8 de la Convention (voir, mutatis mutandis , Roth c. Allemagne , n os 6780/18 et 30776/18, §§ 64-72, 22 octobre 2020, Dejnek c. Pologne , n o 9635/13, §§ 57-77, 1 er juin 2017, et Jaeger c. Estonie , n o 1574/13, §§ 37-49, 31 juillet 2014) ?