MODESTOU c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
MODESTOU c. GRÈCE (CtEDO, 2016)
Comunicat la 22 februarie 2016 Prima Secțiune Cerere nr. 51693/13 Mamas MOTOU împotriva Greciei introdusă la 6 august 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Mamas Modestou, este un resortisant cipriot născut în 1976 și rezident în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Mylonas, avocat la Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un om de afaceri al cărui domiciliu privat și profesional se află la 28-30 rue Meletopoulou din Psychiko. La 23 septembrie 2010, procurorul districtual aflat în apropierea tribunalului de apel din Tana a dispus Hotărârea de Poliție din Lattique, în cadrul unei anchete într-o altă cauză (inclusă într-o organizație criminală) referitoare la S.G. și I.G., să efectueze percheziții în 15 reședințe și birouri situate în diferite locuri din Atena și din Italia, inclusiv cele ale reclamantului. El a invitat autoritățile de poliție să sesizeze orice obiect și document care, în opinia lor, ar putea avea legătură cu cauza în care se desfășoară investigația. Reclamantul nu a fost nominalizat ca fiind suspectat de a fi comis infracțiunea. La 24 septembrie 2010, un ofițer de poliție, însoțit de un procuror adjunct, a vizitat strada Meletopoulou 28-30 și, întrucât reclamantul era absent, a făcut apel la un lăcătuș care a deschis ușa de intrare. În prezența unui martor (o vecină, cetățean olandez vorbind abia în greacă) ei au percheziționat și confiscat mai multe obiecte (două calculatoare și sute de documente). Percheziția a durat 12 ore și jumătate. În mai 2012, procurorul a intentat acțiuni împotriva reclamantului pentru participarea la o organizație criminală. La 8 noiembrie 2012, reclamantul sesizează camera de acuzare cu privire la recursul la recursul la recurs din partea unei persoane care intenționează să constate că percheziția era nulă, să fie ordonată ridicarea sechestrului și să i se restituie obiectele confiscate. La 13 februarie 2013, camera de acuzare a respins cererea. Întrebarea principală pe care a examinat-o a fost aceea de a ști dacă era posibil să se efectueze o percheziție și o sechestrare în cadrul unei anchete preliminare. Aceasta a arătat că diferența dintre ancheta preliminară ( π ) a constat în faptul că, la al doilea a existat un inculpat, în timp ce la primul a existat un suspect, care a avut totuși aceleași drepturi ca și acuzatul. Această diferență nu poate priva organele însărcinate cu examinarea unei cauze de o armă importantă pentru descoperirea elementelor de probă determinante, altfel ar exista un risc serios de a nu fi judecat fără ca autoritățile să epuizeze toate posibilitățile de anchetă pe care le aveau la dispoziție. Astfel, ancheta preliminară a avut caracter judiciar, nu administrativ, și a făcut parte din procedura penală. În această privință, aceasta s-a referit la un aviz juridic al profesorilor D. Tsatsos, A. Papadamakis și K. Chrysogonos, publicat în revista Poiniki Dikaiosyni (7/2003, p. 813). Potrivit camerei de acuzare, ancheta preliminară a fost efectuată în conformitate cu procedura de încuviințare a procedurii, o trimitere în scris fiind făcută, de altfel, la articolele 240 și 241 din Codul penal. Aceasta însemna că, pentru a decide dacă ar fi fost vorba de o urmărire penală, procurorul public trebuia să utilizeze toate mijloacele care să îi permită să colecteze probe, în conformitate cu art. 178, precum și procedura aplicabilă în cazul în care era necesar. Tribunalul a considerat că art. 256 din Codul de procedură penală, care prevedea dreptul de a fi prezent la locul percheziționat, nu conținea obligația pentru cel care conducea percheziția de a aștepta sau de a invita la data de prezent. În cazul în care nu era prezent nici un lacu, prezența unui vecin a fost suficientă. În ceea ce privește refuzul autorităților de a reține obiectele confiscate, camera de acuzare a arătat că, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul reclamantului, dar și al celorlalți, s-a descoperit un număr mare de dovezi care au furnizat suficiente informații pentru a pune la dispoziție existența unei organizații criminale la care participau mai multe persoane care au comis infracțiuni grave, în majoritatea infracțiunilor. Orice procedură ulterioară ar fi fost imposibilă în cazul în care aceste elemente de probă nu ar fi fost adunate. Aceste elemente fiind deosebit de decisive și importante, el și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 12 martie 2013, reclamantul l-a invitat pe procuror în apropierea Curții de Casație să se opună deciziei camerei de recurs, dar a doua zi cererea sa a fost respinsă. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală prevăd art. 253 În timpul procesului de condamnare a unei infracțiuni sau a unei infracțiuni, se efectuează o percheziție atunci când se presupune în mod întemeiat că constatarea infracțiunii, precum și descoperirea sau arestarea autorilor acestuia (...) pot fi efectuate sau facilitate numai prin această percheziție. art. 256 (...) Cel care conduce percheziția trebuie să invite la mai multe apartamente care au fost percheziționate să fie prezente în timpul derulării acesteia. Poiniki Dikaiosyni (7/2003, pp. 813 și următoarele), profesorii D. Tsatsos, A. Papadamakis și K. Chrysogonos au concluzionat că percheziția la domiciliu în cadrul anchetei preliminare nu este prevăzută și, în cazul în care este efectuată din întâmplare, ar fi un act de punere în aplicare ilegal și nul din punct de vedere al procedurii printr-o hotărâre nr. 1328/2003 din 16 mai 2003, Curtea de Casație a considerat că percheziția în cursul anchetei preliminare pentru a permite procurorului să decidă dacă trebuie să inițieze proceduri penale, nu era permisă și, dacă ar fi fost efectuată, ar fi fost ilegală și nulă. Ancheta preliminară nu s-a numărat printre cazurile în care, în conformitate cu art. 251 din Codul de procedură penală, percheziția era prevăzută și nu exista nicio dispoziție din care să reiasă că percheziția era permisă în cursul anchetei preliminare. Având în vedere faptul că percheziția aducea atingere drepturilor individuale, trebuia să fie admis că în această etapă a procedurii, percheziția nu era permisă. O abordare diferită s-ar confrunta cu principiul specialității care impunea ca încălcările procedurale ale drepturilor individuale, cum ar fi inviolabilitatea domiciliului și a vieții private și de familie, precum și drepturile la apărare ale pârâtului și modalitățile lor de exercitare, să facă obiectul unor dispoziții exprese și specifice. Într-o hotărâre n 1894/2010 ulterior, camera de recurs a Curții de Casație a confirmat că, pentru a permite o percheziție a domiciliului, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Constituție și 253, 255 și 256 din Codul de procedură penală, era necesară o percheziție a domiciliului. ; (a) să fie în curs de desfășurare o instrucțiune pentru o infracțiune sau o infracțiune și (b) să se prezume că percheziția constituie în mod legal un mijloc de a constata comiterea unei infracțiuni, precum și pentru a descoperi sau a aresta autorii acesteia. GRIEF Invouchant la art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile în care a avut loc percheziția în litigiu. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta domiciliul, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție? În temeiul articolului 8 alineatul (1) din Convenție, ingerința în exercitarea acestui drept a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 8 alineatul (2)