ALLIANZ-SLOVENSKA POISTOVNA, A.S., AND OTHERS v. SLOVAKIA

Reclamanții sunt următoarele șase companii de asigurări private care au fost înființate în cadrul legii Slovaciei în 1991, 1993, 1994, 1997 și 1991, respectiv, și au scaunurile lor înregistrate în Bratislava (Slovakia): Allianz – Slovenská Pois Grupul de Asigurări de la Viena; Generali Slovensko Poisשovňa, a. și UNIQA Poisδovňa, a.s. Societățile candidate au fost reprezentate în fața Curții de către dl. Fogaš, avocat practicant în Bratislava. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de dna M. Pirošíková, agentul lor, și dna M. Bálintová, Co-Agent. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 martie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 95/2002 Col. privind asigurarea („Legea”). Legea stabilește obligația societăților de asigurare care desfășoară activități în domeniul asigurării contractuale obligatorii de răspundere pentru daunele cauzate de exploatarea autovehiculelor să plătească, anual, 8 % din primele colectate anul precedent Ministerului Internului (“Ministrul”). Ministerul va transmite aceste fonduri către anumite organisme responsabile cu salvarea și protejarea vieților și a proprietăților în accidentele rutiere, cum ar fi brigadele de incendiu, serviciile de salvare și liniile hotline de urgență. La 2 decembrie 2002, întreprinderile solicitante, care fac afaceri în domeniul menționat anterior, au depus o acțiune împotriva Ministerului la Curtea de District Bratislava I (Okresný súd). Acestea au solicitat ca Curtea de District să declare că nu au fost obligați să plătească 8 % din primele pe care le-au colectat în conformitate cu prevederile Actului. În opinia lor, Legea a încălcat drepturile lor de proprietate și principiul de nediscriminare garantat de Constituție și Convenția. La 15 octombrie 2003, Curtea de District a încheiat procedura și a declarat că nu există alt organ de stat la care acest caz ar putea fi transferat. Acesta a susținut că relația dintre părți era de drept public și nu putea fi considerată civilă sau comercială, în cazul în care ar fi reglementată de domeniul dreptului privat, iar instanțele obișnuite ar avea competența de a-l examina pe baza Codului de procedură civilă. Nu s-a constatat niciun litigiu în ceea ce privește chestiunile de drept privat. La 30 aprilie 2004, Curtea Regională Bratislava (Krajský súd) a susținut hotărârea Curții de District în urma unui recurs al societăților reclamante. S-a exprimat opinia că obligația specifică a fost impusă reclamanților prin legislație și nici o dispoziție juridică nu a permis instanțelor obișnuite să pronunțe cu privire la presupusa neconformitate a legislației cu Constituția. Aceaceasta a fost o chestiune numai pentru Curtea Constituțională (Ústavný súd) de examinare în contextul unei propuneri depuse în temeiul articolului 125 din Constituție de unul dintre diferitele organe de stat specifice. Reclamanții au susținut apoi în fața Curții Constituționale, într-o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție, că nu au fost obligați să plătească contribuțiile menționate mai sus, deoarece obligația le-a fost impusă neconstituțional. La 15 decembrie 2004, Curtea Constituțională a declarat că plângerea este inadmisibilă pentru incapacitatea societăților reclamante de a epuiza remediile obișnuite, având în vedere că Curtea Constituțională nu are competența de a examina plângerea. În special, Curtea Constituțională a constatat că societățile reclamante nu au făcut apel împotriva hotărârii din 30 aprilie 2004 privind punctele de drept prevăzute la art. 237 litera (f) din Codul de Procedură Civilă, în timp ce acest remediu este disponibil pentru orice parte care a fost „prevenită de la o judecată ca urmare a comportamentului instanței”. La 30 aprilie 2003, Guvernul a adoptat o rezoluție care propune abrogarea articolului 30 din lege, specificând în raportul explicativ că această dispoziție a interferat în mod discriminatoriu cu bunurile societăților de asigurări. Amendamentul nu a fost adoptat de Parlament. În 2008 a fost adoptată o nouă lege de asigurare care a menținut obligația societăților solicitante de a plăti 8 % din primele colectate. Secțiunea 30 alineatul (1) prevedea că societățile de asigurare care efectuau activități în domeniul asigurării contractuale obligatorii de răspundere pentru daunele cauzate de exploatarea autovehiculelor au fost obligate să plătească Ministerului, până la sfârșitul lunii februarie, 8 % din primele pentru asigurare în domeniul menționat anterior, colectate în anul precedent. Companiile de asigurări au fost obligate să raporteze îndeplinirea acestei obligații către Banca Națională a Republicii Slovace în termen de trei zile lucrătoare. Secțiunea 30 alin. (2) prevede că ministerul (de interiorul), după consultarea Ministerului Finanțelor, va transmite aceste fonduri către brigadele de incendiu, departamentele Ministerului (de interior), serviciile de salvare și liniile hotline de urgență pentru a face față cheltuielilor suportate în vederea obținerii, menținerii și funcționării materialelor și facilităților necesare pentru cercetarea cauzelor accidentelor rutiere și pentru a salva și proteja viețile și proprietățile în accidentele rutiere. În 2008 a fost adoptată o nouă lege privind asigurările care a înlocuit dispozițiile relevante ale legii din 2002. Obligația societăților de asigurare de a plăti 8 % din primele colectate pe bază anuală a fost menținută în art. 33 din legea din 2008. Până la 15 februarie în fiecare an, Ministerul (de Interne) este obligat să informeze Ministerul Finanțelor cu privire la utilizarea contribuțiilor plătite de societățile de asigurare. Ministerul (de Interne) este, de asemenea, obligat să facă publică această informație. Secțiunea 3 impune obligația de a lua o poliță de asigurare în ceea ce privește autovehiculele. În ceea ce privește autovehiculele naționale, această taxă se referă la titularul, proprietarul, operatorul sau locatarul vehiculului (subsecțiunea 1). În ceea ce privește autovehiculele străine, cu excepția cazului în care este prevăzut altfel, persoana care poate asigura asigurarea unui vehicul este șoferul vehiculului (subsecțiunea 2). Obligația de a lua o poliță de asigurare începe cel târziu în prima zi în care se utilizează vehiculul auto (subsecțiunea 3). Curtea Constituțională a considerat în multe ocazii că o examinare a plângerilor depuse de persoane fizice sau juridice în temeiul articolului 127 din Constituție nu poate implica o revizuire a constituționalității legislației (a se vedea, de exemplu, hotărârile nr. II. ÚS 40/00, nr. II. ÚS 5/02, nr. II. ÚS 238/03, nr. III. ÚS 10/07 sau nr. IV. ÚS 124/07).

The applicants are the following six private insurance companies which were established under the laws of Slovakia in 1991, 1993, 1992, 1994, 1997 and 1991 respectively and have their registered seats in Bratislava (Slovakia): Allianz – Slovenská poisťovňa, a.s.; Česká poisťovňa - Slovensko, akciová spoločnosť; ČSOB Poisťovňa, a.s.; KOMUNÁLNA poisťovňa, a.s. Vienna Insurance Group; Generali Slovensko poisťovňa, a. s. and UNIQA poisťovňa, a.s. The applicant companies were represented before the Court by Mr Ľ. Fogaš, a lawyer practising in Bratislava. The Slovak Government (“the Government”) were represented by Ms M. Pirošíková, their Agent, and Ms M. Bálintová, Co-Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 1 March 2002 Act no. 95/2002 Coll. on Insurance (“the Act”) came into force. The Act set an obligation for insurance companies doing business in the field of compulsory contractual insurance of liability for damage caused by the operation of motor vehicles to pay, on a yearly basis, 8 % of the premiums collected the previous year to the Ministry of the Interior (“the Ministry”). The Ministry would pass on those funds to certain bodies responsible for saving and protecting lives and property in road accidents such as fire brigades, rescue services and emergency hotlines. On 2 December 2002 the applicant companies, who do business in the above-mentioned field, lodged an action against the Ministry with the Bratislava I District Court (Okresný súd). They requested that the District Court rule that they were not obliged to pay 8 % of the premiums they collected as stipulated by the Act. In their view the Act violated their property rights and the nondiscrimination principle guaranteed by the Constitution and the Convention. On 15 October 2003 the District Court terminated the proceedings and stated that there was no other State organ to which the case could be transferred. It held that the relation between the parties was of a public-law nature and could not be considered civil or commercial, in which case it would be covered by the area of private law and the ordinary courts would have jurisdiction to examine it on the basis of the Code of Civil Procedure. No dispute over private-law matters was found to exist. On 30 April 2004 the Bratislava Regional Court (Krajský súd) upheld the decision of the District Court following an appeal by the applicant companies. The view was expressed that the specific obligation had been imposed upon the applicants by legislation and no legal provision permitted ordinary courts to rule on the alleged non-conformity of legislation with the Constitution. That was a matter solely for the Constitutional Court (Ústavný súd) to examine in the context of a motion lodged under Article 125 of the Constitution by one of various specified State organs. The applicants then claimed before the Constitutional Court, in a complaint under Article 127 of the Constitution, that they were not obliged to pay the above-mentioned contributions as the obligation had been imposed on them unconstitutionally. They further complained that the courts had refused to determine their claim. On 15 December 2004 the Constitutional Court declared the complaint inadmissible for the applicant companies’ failure to exhaust ordinary remedies, in view of which the Constitutional Court lacked jurisdiction to consider the complaint. In particular, the Constitutional Court found that the applicant companies had failed to appeal against the decision of 30 April 2004 on points of law under Article 237 (f) of the Code of Civil Procedure, whereas that remedy was available to any party who had been “prevented from acting before a court as a result of the court’s conduct”. On 30 April 2003 the Government passed a resolution proposing that section 30 of the Act be repealed, specifying in the explanatory report that this provision interfered with the insurance companies’ property in a discriminatory manner. The amendment was not adopted by the Parliament, however. In 2008 a new Insurance Act was adopted which maintained the applicant companies’ obligation to pay 8 % of the premiums collected. Section 30 (1) provided that insurance companies which did business in the field of compulsory contractual insurance of liability for damage caused by the operation of motor vehicles were obliged to pay to the Ministry, by the end of February, 8 % of the premiums for insurance in the abovementioned field collected in the preceding year. The insurance companies were obliged to report their fulfilment of this obligation to the National Bank of the Slovak Republic within three working days. Section 30 (2) provided that the Ministry (of the Interior), after consulting the Ministry of Finance, would pass on these funds to fire brigades, departments of the Ministry (of the Interior), rescue services and emergency hotlines in order to meet the costs incurred in obtaining, maintaining and operating the material and facilities needed to research the causes of road accidents and to save and protect lives and property in road accidents. In 2008 a new Insurance Act was adopted which replaced the relevant provisions of the 2002 Act. The obligation for the insurance companies to pay 8 % of the premiums collected on a yearly basis was maintained in section 33 of the 2008 Act. By 15 February each year the Ministry (of the Interior) is required to inform the Ministry of Finance about the use made of the contributions paid by the insurance companies. The Ministry (of the Interior) is also under an obligation to make this information public. Section 3 imposes a duty to take out an insurance policy in respect of motor vehicles. With regard to domestic motor vehicles, this duty lies with the vehicle’s holder, owner, operator or lessee (sub-section 1). As to foreign motor vehicles, unless it is otherwise provided for, the person liable to arrange for the insurance of a vehicle is the vehicle’s driver (subsection 2). The duty to take out an insurance policy commences at the latest on the first day on which the motor vehicle is used (sub-section 3). The Constitutional Court has held on many occasions that an examination of complaints lodged by natural or legal persons under Article 127 of the Constitution cannot entail a review of the constitutionality of legislation (see, for example, decisions no. II. ÚS 40/00, no. II. ÚS 5/02, no. II. ÚS 238/03, no. III. ÚS 10/07 or no. IV. ÚS 124/07).