DUDEK v. GERMANY

Reclamantul, dl Henry Dudek, este un național german care s-a născut în 1947 și trăiește în Lohne. El a fost reprezentat de Noreck Hoyer Dudek, o firmă de avocați care practică în Hannover. Guvernul german (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul adjunct al lor, dl H.-J. Behrens, Ministerat, al Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un dentist și membru al Asociației de Dentisti Contractuali din Saxonia Inferioară (Kassenzahnärztliche Vereinigung Niedersachsen) („Asociația”), organismul autogovern al dentistilor contractuali practicați în Saxonia Inferioară. Asociația este responsabilă, printre altele, de contractele cu asiguratorii de sănătate publică în numele membrilor săi, de verificare a costurilor aduse în considerare de membrii săi, de distribuirea rambursărilor pentru munca contractuală plătită de asiguratorii de sănătate publică și de a aloca efectele măsurilor de austeritate în sectorul sănătății publice între membrii săi, în conformitate cu deciziile consiliului său. Dentistii contractuali sunt liberi sa trateze alti pacienți, în special cei care sunt asigurați de asigurări de sănătate private. Asociația nu se intereseaza de remunerarea pentru acest lucru. Reclamantul a fost implicat în numeroase seturi de proceduri împotriva Asociației sau comitetelor afiliate la aceasta în fața instanțelor sociale cu privire la aspectele remunerației sale ca dentist contractual. La 25 august 2009, președintele celei de-a cincea secțiunea a comunicat plângeri privind durata procedurii guvernului, împreună cu cele referitoare la alte unsprezece seturi de proceduri interne care au fost hotărâte sau care au fost încă în suspensie înainte de aceleași formații judiciare. La 4 februarie 2003, Asociația a dedus o sumă de 97,06 euro („EUR”) din cheltuielile pentru serviciile materiale și de laborator aduse la cont de către reclamant în ceea ce privește tratamentul ortodontic al unui pacient, deoarece reclamantul a depășit semnificativ estimațiile inițiale de către asiguratorul de sănătate public în cauză în ceea ce privește aceste cheltuieli specifice. La 6 februarie și 12 iunie 2003, reclamantul a formulat plângeri administrative nereușite. La 22 ianuarie 2004, el a interzis o acțiune împotriva Asociației în fața Curții Sociale Hanover („Curtea Socială”). La 12 ianuarie 2009, reclamantul a solicitat Curtea Socială să ia dovezi suplimentare, și anume că calculele inițiale ale asigurătorilor de sănătate publică nu erau obligatorii pentru dentist în cauză și că el nu a depășit estimațiile globale inițiale ale cheltuielilor. La 14 ianuarie 2009, Curtea Socială a depus o audiere orală la sfârșitul acesteia, a respins acțiunea, a refuzat permisiunea de a face apel și a refuzat să audă dovezi suplimentare. La 7 februarie 2009, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de a fi acordat permisă de recurs în fața Curții Sociale de Apel din Saxonia Inferioară Bremen („Curtea Socială de Apel”). În aceeași zi a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală în care s-a plângut că Curtea Socială nu a luat nicio acțiune. La 3 martie 2009, Curtea Constituțională Federală a declarat plângerea constituțională inadmisibilă, fără a da motive suplimentare (1 BvR 383/09). La 4 februarie 2010, Curtea Socială de Apel a respins plângerea; la 1 aprilie 2010, a respins apelul reclamantului pentru dreptul de a fi auzit împotriva acestei decizii. De asemenea, la 4 aprilie 2010, Comisia a respins ca recurs inadmisibil al reclamantului împotriva refuzului Tribunalului de a auzi dovezi suplimentare; ulterior, a ordonat ca nu se impune niciun comisioană în favoarea unei instrucțiuni incorecte privind dreptul la recurs eliberat de Curtea Socială. În cadrul procedurii dinaintea Curții, reclamantul a solicitat cel puțin 15.000 EUR în ceea ce privește nepecunia și 44.178,98 de mărci germane („DEM”) (= 22.588.35 EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. La 14 octombrie 2002, 71,05 EUR au fost deduse din cheltuielile pentru personal și droguri aduse la cont de către solicitant. La 12 noiembrie 2002, reclamantul a formulat o plângere administrativă nereușită. La 14 aprilie 2003, el a înaintat o acțiune împotriva Comitetului de plângeri de la Biroul de Eficiență Economică al Oficiului Odontologiei la Curtea Socială. La 23 iulie 2008, Curtea Socială a respins acțiunea din cauza faptului că deducerea a fost legală deoarece cheltuielile reclamantului au fost excesive în comparație cu alte practici dentare. La 15 septembrie 2008, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de acordare a concediului de recurs la Curtea Socială de Apel. La 7 februarie 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală în care s-a plâns că Curtea Socială nu a luat nicio acțiune. La 3 martie 2009, Curtea Constituțională Federală a declarat plângerea constituțională inadmisibilă, fără a da motive suplimentare (1 BvR 330/09). La 28 aprilie 2010, Curtea Socială de Apel a respins plângerea. În acțiunea dinaintea Curții, reclamantul a solicitat cel puțin 15.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale și 135 296.12 DEM (= 69.175.81 EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. La 11 martie 2003, 208 EUR au fost deduse din cheltuielile aduse în calcul de către reclamant pentru prelucrarea practicii în ceea ce privește costurile pentru personal și pentru droguri. La 14 aprilie 2003, reclamantul a formulat o plângere administrativă eșuată. La 15 decembrie 2003, el a introdus o acțiune împotriva Comitetului de plângeri în cadrul Asociației în fața Curții Sociale Hanover. La 12 ianuarie 2009, el a solicitat Curtea Socială să primească dovezi suplimentare, și anume că are dreptul la cheltuielile solicitate pentru prelungirea practicii; că cheltuielile aduse la contabilitate de către el trebuiau calculate pe baza unor criterii specifice; și că practicile de prelungire a practicilor dentare neamortizate, cum ar fi cele ale sale, erau mai mari decât cele ale practicilor amortizate. La 14 ianuarie 2009, Curtea Socială a depus o audiere orală la sfârșitul acesteia, a respins acțiunea, a refuzat permisiunea de a face apel și a refuzat să audă dovezi suplimentare. La 7 februarie 2009, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de a fi acordat permisă de recurs în fața Curții Sociale de Apel. În aceeași zi a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală în care s-a plângut că Curtea Socială nu a luat nicio acțiune. La 3 martie 2009, Curtea Constituțională Federală a declarat plângerea constituțională inadmisibilă, fără a da motive suplimentare (1 BvR 347/09). La 4 februarie 2010, Curtea Socială de Apel a respins plângerea; la 1 aprilie 2010, a respins apelul reclamantului pentru dreptul de a fi auzit împotriva acestei decizii. De asemenea, la 4 aprilie 2010, Comisia a respins ca recurs inadmisibil al reclamantului împotriva refuzului Tribunalului de a auzi dovezi suplimentare; ulterior, a ordonat ca nu se impune niciun comisioană în favoarea unei instrucțiuni incorecte privind dreptul la recurs eliberat de Curtea Socială. În cadrul procedurii dinaintea Curții, reclamantul a solicitat cel puțin 15.000 EUR în ceea ce privește cheltuielile morale și 135 296.12 DEM (= 69.175.81 EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. La 21 ianuarie 2003 213.16 EUR au fost deduse din cheltuielile aduse de către reclamant pentru achiziționarea practicii în ceea ce privește costurile pentru personal și medicamente. La 23 ianuarie 2003, reclamantul a formulat o plângere administrativă eșuată. La 21 iulie 2003, el a interzis o acțiune împotriva Comitetului de plângeri al Biroului de Eficiență Economică a Oficiului Oficiului Oficiului Oficiului Oficiului Oficiului Oficiului Oficiului Oficial al Hanover. La 22 iulie 2008, el a solicitat suspendarea unei audieri orale programate până la decizia privind solicitarea de asistență juridică a devenit finală. La 23 iulie 2008, Curtea Socială a hotărât o audiere orală și a respins acțiunea. La 14 septembrie 2008, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de a fi acordat permis de recurs în fața Curții de Apel Sociale, care a respins plângerea la 28 aprilie 2010. La 7 februarie 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală în care s-a plâns că Curtea Socială nu a luat nicio acțiune. La 3 martie 2009, Curtea Constituțională Federală a declarat plângerea constituțională inadmisibilă, fără a da motive suplimentare (1 BvR 382/09). În acțiunea dinaintea Curții, reclamantul a solicitat cel puțin 15.000 EUR în ceea ce privește moralia și 135 296.12 DEM (= 69.175.81 EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. La 5 mai 2004, Comitetul de conciliare a prosthodonticelor („Comitetul de conciliare”), la Asociație, a ordonat reclamantului să ramburseze 312.17 EUR pentru implantarea defectuoasă a unei proteze mai mici maxilare. La 8 iunie 2004, reclamantul a formulat o plângere administrativă eșuată. La 4 aprilie 2005, el a interzis o acțiune împotriva Comitetului de conciliere în fața Curții Sociale Hanover, care a acordat acțiune la 25 februarie 2009. În acțiunea în fața Curții, reclamantul a solicitat cel puțin 15.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.

The applicant, Mr Henry Dudek, is a German national who was born in 1947 and lives in Lohne. He was represented by Noreck Hoyer Dudek, a firm of lawyers practising in Hannover. The German Government (“the Government”) were represented by their Deputy Agent, Mr H.-J. Behrens, Ministerialrat, of the Federal Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is a dentist and member of the Lower Saxony Association of Contractual Dentists (Kassenzahnärztliche Vereinigung Niedersachsen) (“the Association”), the self-governing body of the contractual dentists practising in the Land Lower Saxony. The Association is responsible for, inter alia, entering into contracts with public health insurers on behalf of its members, checking costs brought to account by its members, distributing reimbursements for contractual work paid by public health insurers, and allocating the effects of austerity measures in the public health sector among its members in conformity with decisions of its council. Contractual dentists are free to treat other patients, in particular those who are insured by private health insurers. The Association is not concerned with remuneration for such work. The applicant was involved in numerous sets of proceedings against the Association or Committees affiliated with it before the social courts concerning aspects of his remuneration as a contractual dentist. On 25 August 2009 the President of the Fifth Section communicated the complaints regarding the length of the proceedings to the Government, together with those concerning eleven other sets of domestic proceedings which had been decided or were then still pending before the same judicial formations. On 4 February 2003 the Association deducted an amount of 97.06 Euros (“EUR”) from expenses for material and laboratory services brought to account by the applicant in regard to the orthodontic treatment of one patient because the applicant had significantly exceeded the initial estimations by the public health insurer concerned in regard to those specific expenses. On 6 February and 12 June 2003 the applicant made unsuccessful administrative complaints. On 22 January 2004 he brought an action against the Association before the Hanover Social Court (“the Social Court”). On 12 January 2009 the applicant requested the Social Court to take additional evidence, namely that the initial calculations of public health insurers were not binding for the dentist concerned and that he had not exceeded the initial global estimations of expenses. On 14 January 2009 the Social Court held an oral hearing at the end of which it dismissed the action, refused leave to appeal and refused to hear additional evidence. On 7 February 2009 the applicant lodged a complaint against the refusal to be granted leave to appeal before the Lower-Saxony Bremen Social Court of Appeal (“the Social Court of Appeal”). On the same day he lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court in which he complained that the Social Court had taken no action. On 3 March 2009 the Federal Constitutional Court declared the constitutional complaint inadmissible, without giving further reasons (1 BvR 383/09). On 4 February 2010 the Social Court of Appeal dismissed the complaint; on 1 April 2010 it dismissed the applicant’s appeal for the right to be heard against this decision. Also on 4 April 2010 it dismissed as inadmissible the applicant’s appeal against the Social Court’s refusal to hear additional evidence; it subsequently ordered that no court fees be imposed in view of an incorrect instruction on the right to appeal issued by the Social Court. In the proceedings before the Court, the applicant requested at least EUR 15,000 in regard to non-pecuniary and 44,178.98 German marks (“DEM”) (= EUR 22,588.35) in regard to pecuniary damage. On 14 October 2002 EUR 71.05 were deducted from the expenses for personnel and drugs brought to account by the applicant. On 12 November 2002 the applicant made an unsuccessful administrative complaint. On 14 April 2003 he brought an action against the Complaints Committee at the Dentistry Economic Efficiency Office before the Social Court. On 23 July 2008 the Social Court dismissed the action on the grounds that the deduction had been lawful because the applicant’s expenses had been excessive in comparison to other dental practices. On 15 September 2008 the applicant lodged a complaint against the refusal to be granted leave to appeal before the Social Court of Appeal. On 7 February 2009 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court in which he complained that the Social Court had taken no action. On 3 March 2009 the Federal Constitutional Court declared the constitutional complaint inadmissible, without giving further reasons (1 BvR 330/09). On 28 April 2010 the Social Court of Appeal dismissed the complaint. In the proceedings before the Court, the applicant requested at least EUR 15,000 in regard to non-pecuniary and DEM 135,296.12 (= EUR 69,175.81) in regard to pecuniary damage. On 11 March 2003 EUR 208 were deducted from the expenses brought to account by the applicant for the practice overhead in regard to costs for personnel as well as drugs. On 14 April 2003 the applicant made an unsuccessful administrative complaint. On 15 December 2003 he brought an action against the Complaints Committee at the Association before the Hanover Social Court. On 12 January 2009 he requested the Social Court to take additional evidence, namely that he was entitled to the expenses requested for the practice overhead; that the expenses brought to account by him were to be calculated using specific criteria; and that the practice overhead of unamortised dental practices such as his was higher than the one of amortised practises. On 14 January 2009 the Social Court held an oral hearing at the end of which it dismissed the action, refused leave to appeal and refused to hear additional evidence. On 7 February 2009 the applicant lodged a complaint against the refusal to be granted leave to appeal before the Social Court of Appeal. On the same day he lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court in which he complained that the Social Court had taken no action. On 3 March 2009 the Federal Constitutional Court declared the constitutional complaint inadmissible, without giving further reasons (1 BvR 347/09). On 4 February 2010 the Social Court of Appeal dismissed the complaint; on 1 April 2010 it dismissed the applicant’s appeal for the right to be heard against this decision. Also on 4 April 2010 it dismissed as inadmissible the applicant’s appeal against the Social Court’s refusal to hear additional evidence; it subsequently ordered that no court fees be imposed in view of an incorrect instruction on the right to appeal issued by the Social Court. In the proceedings before the Court, the applicant requested at least EUR 15,000 in regard to non-pecuniary and DEM 135,296.12 (= EUR 69,175.81) in regard to pecuniary damage. On 21 January 2003 EUR 213.16 were deducted from the expenses brought to account by the applicant for the practice overhead in regard to costs for personnel as well as drugs. On 23 January 2003 the applicant made an unsuccessful administrative complaint. On 21 July 2003 he brought an action against the Complaints Committee of the Dentistry Economic Efficiency Office before the Hanover Social Court. On 22 July 2008 he requested that a scheduled oral hearing be adjourned until a decision on his legal aid request became final. On 23 July 2008 the Social Court held an oral hearing and dismissed the action. On 14 September 2008 the applicant lodged a complaint against the refusal to be granted leave to appeal before the Social Court of Appeal, which dismissed the complaint on 28 April 2010. On 7 February 2009 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court in which he complained that the Social Court had taken no action. On 3 March 2009 the Federal Constitutional Court declared the constitutional complaint inadmissible, without giving further reasons (1 BvR 382/09). In the proceedings before the Court, the applicant requested at least EUR 15,000 in regard to non-pecuniary and DEM 135,296.12 (= EUR 69,175.81) in regard to pecuniary damage. On 5 May 2004 the Prosthodontics Conciliation Committee (“the Conciliation Committee”) at the Association ordered the applicant to reimburse EUR 312.17 for the defective implantation of a lower jaw prosthesis. On 8 June 2004 the applicant made an unsuccessful administrative complaint. On 4 April 2005 he brought an action against the Conciliation Committee before the Hanover Social Court, which granted the action on 25 February 2009. In the proceedings before the Court, the applicant requested at least EUR 15,000 in regard to non-pecuniary damage.