CAUZA ÖZBARIȘ DEMİRER c. TÜRKIYE (Cererea nr. 8035/20) HOTĂRÂRE STRASBOURG 19 martie 2024 Această hotărâre este definitivă. Ea poate suferi retușuri de formă.
În cauza Özbarıș Demirer c. Türkiye, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședind într-un comitet compus din: Jovan Ilievski, președinte, Lorraine Schembri Orland, Diana Sârcu, judecători, și Dorothee von Arnim, greffieră adjunctă de secțiune, Având în vedere: cererea (nr. 8035/20) îndreptată împotriva Republicii Türkiye și cu care un cetățean al acestui stat, D. Devrim Özbarıș Demirer („reclamantul"), născut în 1974 și rezidind la İzmir, reprezentat de D-na N. Değirmenci, avocat la İzmir, a sesizat Curtea pe 22 ianuarie 2020 în virtutea articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția"), decizia de a comunica Guvernului turc („Guvernul"), reprezentat de agentul său, D. Hacı Ali Açıkgül, șef al serviciului drepturilor omului la ministerul Justiției al Türkiye, plângerea derivată din art. 10 din Convenție și declararea cererii inadmisibilă pentru rest, observațiile Guvernului, interesul exprimat de reclamant de a continua cererea, decizia prin care Curtea respinge opoziția Guvernului la examinarea cererii de un comitet, După deliberare în cameră de consiliu pe 13 februarie 2024, Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la acea dată:
1. Cauza privește mutarea reclamantului, director al unei școli primare la época faptelor, care a fost alocat la post de profesor de școală fără funcție administrativă într-o școală primară din alt oraș din cauza conținuturilor partajate pe conturile sale pe rețelele de socializare.
2.Reclamantul este profesor. La época faptelor, exercita funcția de director la școala primară Kabakum în provincia Dikili la İzmir.
3.Cu aprobarea prefecturii İzmir din data 3 august 2016, o anchetă disciplinară a fost deschisă împotriva reclamantului de direcția provincială a Educației Naționale al İzmir din cauza conținuturilor pe care acesta le publicase pe conturile sale pe rețelele de socializare, și anume contul Instagram intitulat „eftos_batos" și contul Facebook numit „Devrim Özbarıș Demirer", pe motiv că aceste conținuturi erau defăimătoare la adresa președintelui Republicii și prim-ministrului.
4.Unele dintre conținuturile litigioase care au dat naștere anchetei disciplinare, unele dintre acestea fiind în inițial create și publicate de alți utilizatori și repartajate de reclamant, se prezentau după cum urmează: – O caricatură arăta, pe de o parte, liderul principalului partid de opoziție care, cu ocazia unei ceremonii funebre a unui soldat turc ucis, primea un ou aruncat pe cap și, pe de altă parte, președintele Republicii care, aplecatse asupra sicriuului defunctului, pronunța în mod relaxat un discurs. – O fotografie reprezentă fiul prim-ministrului în jurul unui tabel de jocuri, sub care era inscripționat următorul comentariu: „Tatăl fiului care joacă cu milioane de dolari în cazinouri spune „Dumnezeu este cu noi". Este incoerent din orice punct de vedere (...)" – Un comentariu menționat pe o fotografie arată cadavrul lui Adolf Hitler și se citi după cum urmează: „Când Adolf Hitler a [preluat puterea ca urmare a alegeri], a obținut 50% din voturi. A început să distribuie cărbuni poporului lui. A ajuns în final să colecteze 90% din voturi. 10% [din populație] din acea vreme era [nemulțumit] de acest om [și] spunea: „El conduce țara la dezastru". Nimeni nu asculta. El [punea] în închisoare pe cei care se opuneau lui și tăcea pe cei care vorbeau exercitând presiuni și violență. El a [înșelat] [poporul] cu promisiunea „de a face din Germania o [superputere]". El [a ajuns în final să organizeze] masacre. A perpetrat un genocid. Când toți au înțeles, era prea târziu pentru țară. El a chiar antrenant țara într-un război. Era un dictator." – O caricatură reprezentă prim-ministrul și președintele Republicii în jurul fotoliului prim-ministrului, acesta din urmă spunea președintelui: „[Ce importanță are] fotoliul, Domnule? Dacă mă spuneți să mă așez, mă voi ședea și dacă mă spuneți să mă ridic, mă voi ridica". – Un mesaj partajat indica că „[persoana] care făcuse declarații cu privire la diploma [universitară] a lui Erdoğan [a fost] găsit decedat". – Un mesaj partajat menționa că „ei prevede[au] să facă explodeze o bombă și [să masacreze nevinovați] pentru a face uitat [eșecurile privind] Israelul și Rusia. Organizarea [trădării naționale] [era în joc]". – O publicare indica următoarele: „Poporul în Bulgaria s-a revoltat din cauza facturilor de electricitate, guvernul a demisionat! La noi, nu-și ridicăm vocea nici măcar dacă e vorba de a introduce un transformator, să nu mai vorbim de majorarea facturilor de electricitate". – Un mesaj partajat se citi după cum urmează: „Palatul lui la Ankara [costă] 5 miliarde de lire Palatul lui la Istanbul [costă] 300 de milioane de lire Avioanele [puse la dispoziție pentru a guverna costă] 1,5 miliard de lire Mașinile [puse la dispoziție pentru a guverna costă] 15 milioane de lire Cheltuielile palatului [costă] 252 de milioane de lire Cheltuielile lui [acoperite] costă 7,1 miliarde de lire Majorare de 97% a salariului președintelui Republicii Majorare de 1.750 TRY [lire turce] a salariului deputaților Fără majorare de salariu pentru pensionari Fără majorare de salariu pentru funcționari Fără majorare de salariu pentru lucrători Fără majorare a salariului minim Nu ne vom trezi? Trezește-te Türkiye" – O caricatură reprezentă președintele Republicii vorbind la două persoane după cum urmează: „[Iei] paste de la mine frate AKP [Partidul Justiției și al Dezvoltării, partid la putere]! [Iei] casa ta [construită de] TOKİ [întreprindere publică răspunzătoare de construcția locuințelor], cetățeanul meu sirian!"
5.Pe 2 noiembrie 2016, direcția provincială a Educației Naționale al İzmir a decis mutarea reclamantului în provincia Torbalı la İzmir în școala primară Dağkızılca, care se afla la o distanță de aproximativ 170 km de școala primară Kabakum. Motivul care apare pe decizia de mutare se citi după cum urmează: „necesități ale serviciului (anchetă)".
6.La o dată neprecizată, reclamantul a introdus un recurs în anulare împotriva deciziei de mutare. El susținea că această decizie avea scopul să-l pedepsească din cauza anchetei disciplinare care a fost deschisă împotriva lui cu privire la conținuturile pe care le-a partajat. El adăuga că mutarea lui constituia hărțuire cu scopul de a-l izolatiza depărtând-o de mediul social și profesional și un abuz al puterii de apreciere a administrației.
7.Pe 6 februarie 2018, tribunalul administrativ İzmir a respins recursul reclamantului pe motiv că actul atacat a fost adoptat ținând seama de interesul public și necesitățile serviciului și că era conform legii. El a observat că reclamantul a partajat pe conturile sale pe rețelele de socializare publicări, al căror conținut era negativ, care vizau și insultau președintele Republicii și prim-ministrul. El a estimat deci că reclamantul nu mai avea posibilitatea de a-și exercita în mod sănătos și eficace funcțiile de profesor în școala în care exercita și că revocarea lui ca director de școală nu era ilegală, deoarece interesatul trebuia să dovedească prin comportamentul lui, în serviciu și în afara acestuia, că era demn de reputația și de încrederea pe care le cere funcția sa oficială.
8.La o dată neprecizată, reclamantul a contestat judecata din 6 februarie 2018. El susținea în special că tribunalul administrativ nu clarificase suficient motivele care au cerut mutarea lui ținând seama de interesul public și necesitățile serviciului.
9.Pe 5 decembrie 2018, curtea regională administrativă İzmir a respins apelul formulat de reclamant, considerând judecata tribunalului administrativ conformă cu procedura și legea.
10.Pe 18 ianuarie 2019, reclamantul a introdus un recurs individual înaintea Curții Constituționale. Formularul recursului individual comporta un rezumat al fiecăreia din etapele procedurii de anulare pe care o intentase împotriva mutării sale și era însoțit de întregul set al deciziilor relevante care fuseseră pronunțate de autoritățile administrative și judiciare în contextul acestei proceduri. Invocând art. 10 din Convenție și art. 26 din Constituție – care garantează libertatea de exprimare –, el susținea că mutarea lui, care i-a fost inflict ca urmare a publicării conținuturilor în cauză pe rețelele de socializare, prejudicia dreptul lui la libertatea de exprimare. El argumenta că publicările în cauză, al căror conținut, după opinia lui, vizau critică dar nu nicidecum insulte, constituiau exercitarea de către el a libertății lui de exprimare.
11.Pe 17 decembrie 2019, Curtea Constituțională a declarat recursul individual al reclamantului inadmisibil pentru lipsă manifestă de temei pe motiv că interesatul nu satisfăcuse obligația lui de a prezenta elemente de probă și de a furniza explicații în sprijinul pretențiilor formulate de el. 12. art. 7 al legii nr. 657 privind funcționarii statului, intrat în vigoare pe 20 iulie 1965, prevede obligația de neutralitate și loialitate a funcționarilor față de Stat. Articolele 71 și 76 ale aceleiași legi clarificează condițiile trecerii funcționarilor dintr-o clasă în alta și ale schimbării funcțiilor și locurilor de alocare. art. 8/C al legii nr. 5442 privind administrația provincială tratează procedura de alocare a funcționarilor provinciali și art. 50 al regulamentului privind numirea și mutarea profesorilor ministerului Educației Naționale reglementează mutările care pot fi efectuate pentru necesitățile serviciului.
13. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de mutarea lui din cauza conținuturilor pe care le-a publicat pe rețelele de socializare. Asupra admisibilității
14.Guvernul ridică trei excepții de inadmisibilitate. El invocă mai întâi neepuizarea căilor de recurs interne. În această privință, el argumentează că recursul individual pe care reclamantul l-a introdus înaintea Curții Constituționale a fost declarat inadmisibil ca manifestă lipsit de temei pe motiv că interesatul nu satisfăcuse obligația de a produce elemente de probă și de a furniza explicații în sprijinul plângerilor formulate. El susține apoi că, în conformitate cu principiul subsidiarității, nu există niciun motiv de a pune în discuție concluziile autorităților naționale în caza de față și că cererea trebuie declarată inadmisibilă ca manifestă lipsită de temei. El estimează în fine că mutarea care a fost inflict reclamantului nu a avut pentru el niciun impact negativ grav în viața privată și profesională și că interesatul nu poate deci fi considerat a fi suferit un prejudiciu important în caza de față.
15.Reclamantul nu se pronunță asupra excepțiilor de inadmisibilitate.
16.Privitor la excepția derivată din neepuizarea căilor de recurs interne, Curtea observă că Curtea Constituțională a declarat recursul individual al reclamantului inadmisibil ca nesubstanțiat pe motiv că interesatul nu incluzase în formularul recursului elemente de probă suficiente în sprijinul plângerilor sale și nu dezvoltase suficient argumentele sale pe care intenționa să le fundeze pretențiile de încălcare a dreptului lui (§11 mai sus). Ea constată apoi că, în formularul recursului individual, după cum a fost prezentat Curții Constituționale, reclamantul a invocat libertatea de exprimare mențion art. 10 din Convenție și art. 26 din Constituție. Interesatul s-a plâns explicit de mutarea lui, care i-a fost inflict ca urmare a publicării de el a conținuturilor litigioase pe conturile sale pe rețelele de socializare, argumentând că aceste conținuturi trebuiau considerate ca situate în sfera libertății de exprimare. El a furnizat o prezentare completă a procedurii pe care a intentat-o ca urmare a mutării sale cu un rezumat al tuturor actelor și deciziilor adoptate în acest context. El a de asemenea prezentat o copie a fiecărui document aferent în anexă la recursul individual (§10 mai sus).
17.Curtea consideră că, prin depunerea formularul recursului individual susscris, reclamantul a comunicat tuturor elementelor de fapt relevante Curții Constituționale și a formulat plângeri suficient argumentate pentru a permite înaltei jurisdicții să examineze pretențiile sale de încălcare a dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis, Hanan c. Germania [GC], nr. 4871/16, § 151, 16 februarie 2021, Magyar Kétfarkú Kutya Párt c. Ungaria [GC], nr. 201/17, § 56, 20 ianuarie 2020, și Pișkin c. Turcia, nr. 33399/18, § 164, 15 decembrie 2020; a se vedea de asemenea, a contrario, mutatis mutandis, Fu Quan, s.r.o. c. Republica Cehă [GC], nr. 24827/14, §§ 120-124, 1 iunie 2023). Din aceasta, excepția de neepuizare a căilor de recurs interne ridicată de Guvern trebuie respinsă.
18.Privitor la excepția privind lipsă manifestă de temei, Curtea estimează că argumentele avansate de Guvern în această privință ridică probleme cerând examinare pe fond a plângerii formulate pe baza articolului 10 din Convenție și nu examinare a admisibilității acesteia (Mart și altele c. Turcia, nr. 57031/10, § 20, 19 martie 2019, Önal c. Turcia (nr. 2), nr. 44982/07, § 22, 2 iulie 2019, Gürbüz și Bayar c. Turcia, nr. 8860/13, § 26, 23 iulie 2019, și Vedat Șorli c. Turcia, nr. 42048/19, § 30, 19 octombrie 2021).
19.Privitor la excepția derivată din absența prejudiciului important, Curtea constată că mutarea reclamantului într-o școală situată în o altă comună fără a exercita funcția de director de școală a putut desigur să aibă un impact negativ asupra vieții private și carierei profesionale. Ea rememora apoi că trebuie apreciat gravitatea unei încălcări ținând seama atât de percepția subiectivă a reclamantului cât și de miză obiectivă a unei cauze date (Eon c. Franța, nr. 26118/10, § 34, 14 martie 2013). Ea consideră în această privință că plângerea pe care reclamantul o fundează pe art. 10 din Convenție ridică chestiuni de principiu care revêtent o importanță generală, și anume limitele libertății de exprimare a funcționarilor statului pe rețelele de socializare ținând seama de obligația lor de rezervă (a se vedea, mutatis mutandis, Panioglu c. România, nr. 33794/14, § 75, 8 decembrie 2020, și Handzhiyski c. Bulgaria, nr. 10783/14, § 36, 6 aprilie 2021, și referințele care se regăsesc acolo). Ea nu poate deci accepta în caza de față că mutarea inflictă reclamantului nu a supus pe acesta unui prejudiciu important, în sensul articolului 35 § 3 b) din Convenție. Din aceasta, excepția trebuie respinsă.
20.Constatând că cererea nu este manifestă lipsită de temei nici inadmisibilă pentru alt motiv vizat la art. 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă. Pe fond Argumentele părților
21.Reclamantul susține că mutarea lui din cauza partajărilor pe care le-a făcut pe rețelele de socializare constituie o atentare la dreptul lui la libertatea de exprimare.
22.Guvernul consideră că în caza de față nu a existat ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Pentru cazul în care existența unei ingerințe ar fi admisă de Curte, Guvernul susține că această ingerință era prevăzută de articolele 71 și 76 ale legii nr. 657 privind funcționarii statului, art. 8/C al legii nr. 5442 privind administrația provincială, și articolele 40 și 50 ale regulamentului privind numirea și mutarea profesorilor ministerului Educației Naționale. El estimează că ingerința în cauză urmărea scopuri legitime care constituie apărarea ordinii, protejarea siguranței publice și prevenirea criminalității pentru a asigura continuitatea serviciilor publice în conformitate cu cerințele serviciului.
23.El argumentează apoi că, ținând seama de conținuturile incriminate partajate de reclamant pe rețelele de socializare, care era după opinia lui insultante la adresa președintelui Republicii și atentatorii la personalitatea lui, la impactul negativ al acestor conținuturi asupra elevilor, părinților elevilor și colegilor interesatului în școala în care era director precum și asupra păcii pe locul de muncă, datoria de rezervă a funcționarilor statului și puterea de apreciere a administrației în materia mutării funcționarilor potrivit necesităților serviciului, ingerința litigioasă era proporțională cu scopurile legitime urmărite și necesară într-o societate democratică. Aprecierea Curții
24.Curtea observă că în caza de față o anchetă disciplinară a fost deschisă cu privire la reclamant, care era director al unei școli primare la época faptelor, din cauza conținuturilor pe care le publicase pe rețelele de socializare (paragrafele 3 și 4 mai sus). Ea constată de asemenea că direcția provincială a Educației Naționale a decis mutarea reclamantului la post de profesor de școală fără funcție administrativă într-o școală primară situată la aproximativ 170 km de școala în care era director, precizând următorul motiv: „necesități ale serviciului (anchetă)" (§5 mai sus).
25.Ea consideră că mutarea care a fost inflictă reclamantului ca urmare a anchetei disciplinare deschisă împotriva sa constituie o ingerință în dreptul lui la libertatea de exprimare (Mahi c. Belgia (dec.), nr. 57462/19, § 21, 7 iulie 2020, și a se vedea de asemenea, mutatis mutandis, Dedecan și Ok c. Turcia, nr. 22685/09 și 39472/09, §§ 28 și 29, 22 septembrie 2015).
26.O asemenea ingerință este contrară articolului 10, cu excepția cazului în care „este prevăzută de lege", urmărește unul sau mai multe din scopurile legitime citate la §2 al articolului 10 și este „necesară, într-o societate democratică" pentru a atinge aceste scopuri. Curtea va examina aceste condiții una după alta.
27.Ea observă că această ingerință era prevăzută de articolele 71 și 76 ale legii nr. 657, art. 8/C al legii nr. 5442, și art. 50 al regulamentului privind numirea și mutarea profesorilor ministerului Educației Naționale (§12 mai sus). Ea poate admite de asemenea că ingerința litigioasă urmărea scopuri legitime care constituie apărarea ordinii și protejarea reputației sau drepturilor altuia (Mahi, decizie precitată, § 26).
28.Privitor la necesitatea ingerinței, ea se referă la principiile expuse în jurisprudența sa privind libertatea de exprimare a funcționarilor statului (Vogt c. Germania, 26 septembrie 1995, § 53, seria A nr. 323, Kayasu c. Turcia, nr. 64119/00 și 76292/01, § 77, 13 noiembrie 2008, și Karapetyan și altele c. Armenia, nr. 59001/08, § 47, 17 noiembrie 2016), și mai special cea a profesorilor (Mahi, decizie precitată, § 32, și Gollnisch c. Franța (dec.), nr. 48135/08, 7 iunie 2011). Ea rememora că în caza de față, instanțelor naționale li se cuvine să verifice dacă motivele invocate de administrație pentru justificarea mutării inflictă reclamantului apăreau drept „relevante și suficiente" în circumstanțele cauzei. Ea estimează deci că, pentru a aprecia dacă necesitatea sancțiunilor litigioase a fost stabilită în mod convingător în prezenta cauză, ea trebuie esențial să acorde atenție motivării reținute de judecătorul național când a examinat recursul în anulare introdus de interesatul împotriva deciziei de mutare (Kula c. Turcia, nr. 20233/06, § 49, 19 iunie 2018).
29.Examinând deciziile pronunțate în caza de față de instanțele interne, Curtea constată mai întâi că, prin decizia de mutare a reclamantului, autoritățile Educației Naționale au menționat următorul motiv: „necesități ale serviciului (anchetă)" (§5 mai sus). Ea constată apoi că tribunalul administrativ a respins recursul în anulare al reclamantului împotriva mutării pe motiv că, ținând seama de conținuturile litigioase, considerate ca fiind insultante la adresa președintelui Republicii și prim-ministrului, reclamantul nu mai avea posibilitatea de a-și exercita în mod sănătos și eficace funcția de director și profesor în școla în care ocupă funcții, deoarece trebuia să dovedească, inclusiv în afara serviciului, că era demn de reputația și de încredere pe care le cere funcția sa oficială (§7 mai sus). Curtea regională administrativă a aprobat judecata tribunalului administrativ ca conformă cu procedura și legea (§9 mai sus). Curtea Constituțională, pe de-o parte, nu a examinat pe fond recursul individual al reclamantului (§11 mai sus).
30.Curtea constată că instanțele interne nu au suficient explicat criteriile pe care le-a luat în considerare pentru a considera că conținuturile litigioase partajate de reclamant i-au luat posibilitatea de a-și exercita în mod sănătos și eficace funcția de director și profesor în șc ola în care interesatul și-a asumat funcții. De fapt, instanțele interne nu au căutat să evalueze în special capacitatea acestor conținuturi de a provoca consecințe daunătoare pe locul de muncă al reclamantului, asupra elevilor, părinților elevilor și personalului de predare, ținând seama de conținutul acestor publicări, contextul profesional și social în care se situau și portanța și potențialul impact al acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Melike c. Turcia, nr. 35786/19, § 53, 15 iunie 2021). Din aceasta, motivele reținute în caza de față pentru justificarea mutării reclamantului nu pot fi considerate relevante și suficiente.
31.Nu rezultă deci din deciziile pronunțate de instanțele interne cum acestea au, pe de-o parte, îndeplinit sarcina lor de a cântări dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și scopurile legitime invocate pentru mutarea interesatului în prezenta cauză ținând seama mai cu seamă de „datoriile și responsabilități" vizate la art. 10 § 2 din Convenție, care revêtent o importanță deosebită când libertatea de exprimare a funcționarilor se află în discuție (Baka c. Ungaria [GC], nr. 20261/12, § 162, 23 iunie 2016) și, pe de altă parte, și-a îndeplinit obligația de a preveni orice abuz din partea administrației. Din aceasta, în absența motivelor relevante și suficiente furnizate de instanțele interne pentru justificarea ingerințe litigioase, Curtea estimează că acestea nu pot fi considerate ca având aplicat reguli conforme cu principiile consacrate la art. 10 din Convenție, și aceasta, de plus, bazîndu-se pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante (Kula, precitat, § 52).
32.Din aceasta, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție.
33. Reclamantul nu a prezentat o cerere cu titlu de satisfacție echitabilă. În consecință, Curtea estimează că nu este nevoie să-i aloce o sumă la acest titlu. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; Declară că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție. Semnat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 19 martie 2024, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Greffieră adjunctă Președinte
AFFAIRE ÖZBARIȘ DEMİRER c. TÜRKİYE (Requête n o 8035/20) ARRÊT STRASBOURG 19 mars 2024 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Özbarıș Demirer c. Türkiye, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Jovan Ilievski , président , Lorraine Schembri Orland, Diana Sârcu , juges , et de Dorothee von Arnim, greffière adjointe de section , Vu : la requête (n o 8035/20) dirigée contre la République de Türkiye et dont un ressortissant de cet État, M. Devrim Özbarıș Demirer (« le requérant »), né en 1974 et résidant à İzmir, représenté par M e N. Değirmenci, avocat à İzmir, a saisi la Cour le 22 janvier 2020 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter à la connaissance du gouvernement turc (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de Türkiye, le grief fondé sur l’article 10 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus, les observations du Gouvernement, l’intérêt exprimé par le requérant à poursuivre la requête, la décision par laquelle la Cour rejette l’opposition du Gouvernement à l’examen de la requête par un comité, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 février 2024, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :
1. L’affaire concerne la mutation du requérant, directeur d’une école primaire à l’époque des faits, lequel a été affecté à un poste de professeur d’école sans fonction administrative dans une école primaire d’une autre ville en raison de contenus partagés sur ses comptes sur les réseaux sociaux. 2. Le requérant est professeur d’école. À l’époque des faits, il exerçait la fonction de directeur à l’école primaire de Kabakum dans la province de Dikili à İzmir. 3 . Sur approbation de la préfecture d’İzmir en date du 3 août 2016, une enquête disciplinaire fut ouverte contre le requérant par la direction provinciale de l’Éducation nationale d’İzmir en raison des contenus que l’intéressé avait publiés sur ses comptes sur les réseaux sociaux, à savoir son compte Instagram intitulé « eftos _ batos » et son compte Facebook dénommé « Devrim Özbarıș Demirer », au motif que ces contenus étaient diffamatoires envers le président de la République et le Premier ministre.
4 . Certains des contenus litigieux à l’origine de l’enquête disciplinaire, dont certains avaient été au départ créés et publiés par d’autres utilisateurs et repartagés par le requérant, se présentaient comme suit : – Une caricature montrait, d’une part, le leader du principal parti de l’opposition qui, à l’occasion d’une cérémonie funéraire d’un soldat turc tué, recevait un œuf jeté sur sa tête et, d’autre part, le président de la République qui, penché sur le cercueil du défunt, prononçait de manière décontractée un discours.
– Une photo représentait le fils du Premier ministre autour d’une table de jeux, sous laquelle était inscrit le commentaire suivant : « Le père du fils qui joue avec des millions de dollars dans les casinos dit « Dieu est avec nous ». C’est incohérent à tous points de vue (...) » – Un commentaire mentionné sur une photo montrait le cadavre d’Adolf Hitler et se lisait comme suit : « Quand Adolf Hitler a [pris le pouvoir à la suite des élections], il a obtenu 50 % des voix. Il a commencé à distribuer du charbon à son peuple. Il a finalement recueilli 90 % des voix. 10 % [de la population] de l’époque était [mécontente] de cet homme [et] disait : « Il conduit le pays au désastre ». Personne n’écoutait.
Il [jetait] en prison ceux qui s’opposaient à lui et faisait taire ceux qui parlaient en exerçant des pressions et de la violence. Il trompait [le peuple] avec la promesse « de faire de l’Allemagne une [super puissance] ». Il a [fini par organiser] des massacres. Il a perpétré un génocide. Quand tout le monde a compris, c’était trop tard pour le pays. Il a même entraîné le pays dans une guerre. C’était un dictateur.
» – Une caricature représentait le Premier ministre et le président de la République autour du fauteuil du Premier ministre, ce dernier disait au président : « [Qu’importe] le fauteuil, Monsieur ? Si vous me dites de m’asseoir, je m’assiérai et si vous me dites de me lever, je me lèverai ». – Un message partagé indiquait que « [la personne] qui avait fait des déclarations à propos du diplôme [universitaire] d’Erdoğan [avait] été trouvée morte ». – Un message partagé mentionnait qu’« ils prévo[yaient] de faire exploser une bombe et de [massacrer des innocents] afin de faire oublier les [échecs concernant] l’Israël et la Russie.
L’organisation de la trahison nationale [était en jeu] ». – Une publication indiquait ce qui suit : « Le peuple en Bulgarie s’est révolté à cause des factures d’électricité, le gouvernement a démissionné ! Chez nous, nous n’élevons pas la voix même s’il est question d’insérer un transformateur, sans parler de l’augmentation des factures d’électricité ». – Un message partagé se lisait comme suit : « Son palais à Ankara [coûte] 5 milliards de livres Son palais à Istanbul [coûte] 300 millions de livres Les avions [mis à sa disposition pour régner coûtent] 1,5 milliard de livres Les voitures [mises à sa disposition pour régner coûtent] 15 millions de livres Les dépenses du palais [coûtent] 252 millions de livres Ses dépenses [prises en charge] coûtent 7,1 milliards de livres Augmentation de 97 % du salaire du président de la République Augmentation de 1 750 TRY [livres turques] du salaire des députés Pas d’augmentation de salaire pour les retraités Pas d’augmentation de salaire pour les fonctionnaires Pas d’augmentation de salaire pour les travailleurs Pas d’augmentation du salaire minimum Ne réveillerons-nous pas ? Réveille-toi Türkiye » – Une caricature représentait le président de la République en train de dire à deux personnes ce qui suit : « [Prends] tes pâtes mon frère de l’AKP [Parti de la justice et du développement,
parti au pouvoir] ! [Prends] ta maison [construite par] TOKİ [entreprise publique chargée de la construction des logements], mon citoyen syrien ! » 5 . Le 2 novembre 2016, la direction provinciale de l’Éducation nationale d’İzmir décida de muter le requérant dans la province de Torbalı à İzmir dans l’école primaire de Dağkızılca, qui se trouvait à environ 170 km de distance de l’école primaire de Kabakum. Le motif figurant sur la décision de mutation se lisait comme suit : « nécessités du service (enquête) ». 6. À une date non précisée, le requérant introduisit un recours en annulation contre la décision de mutation. Il soutenait que cette décision visait à le punir en raison de l’enquête disciplinaire qui avait été ouverte contre lui à propos des contenus qu’il avait partagés.
Il ajoutait que sa mutation constituait un harcèlement dans le but de l’esseuler en l’éloignant de son environnement social et professionnel et un abus du pouvoir d’appréciation de l’administration. 7 . Le 6 février 2018, le tribunal administratif d’İzmir rejeta le recours du requérant au motif que l’acte attaqué avait été adopté eu égard à l’intérêt public et aux nécessités du service et qu’il était conforme au droit. Il releva que le requérant avait partagé sur ses comptes sur les réseaux sociaux des publications, dont le contenu était négatif, qui visaient et insultaient le président de la République et le Premier ministre.
Il estima dès lors que le requérant n’avait plus la possibilité d’assumer de manière saine et efficace ses fonctions de professeur dans l’école dans laquelle il exerçait ses fonctions et que sa révocation en tant que directeur d’école n’était pas illégale, puisque l’intéressé devait prouver par son comportement, dans le service et en dehors de celui-ci, qu’il était digne de la réputation et de la confiance qu’exige sa fonction officielle. 8. À une date non précisée, le requérant interjeta appel du jugement du 6 février 2018. Il soutenait notamment que le tribunal administratif n’avait pas établi par une motivation suffisante les raisons ayant exigé sa mutation compte tenu de l’intérêt public et des nécessités du service.
9 . Le 5 décembre 2018, la cour régionale administrative d’İzmir rejeta l’appel formé par le requérant, considérant le jugement du tribunal administratif conforme à la procédure et à la loi. 10 . Le 18 janvier 2019, le requérant introduisit un recours individuel devant la Cour constitutionnelle. Le formulaire de son recours individuel comportait un résumé de chacune des étapes de la procédure en annulation qu’il avait intentée contre sa mutation et était accompagné de l’ensemble des décisions pertinentes qui avaient été rendues par les autorités administratives et judiciaires dans le cadre de cette procédure. Invoquant l’article 10 de la Convention et l’article 26 de la Constitution – qui garantit la liberté d’expression –, il soutenait que sa mutation, qui lui avait été infligée à la suite de la publication des contenus en question sur les réseaux sociaux, portait atteinte à son droit à la liberté d’expression.
Il arguait que les publications en question, dont le contenu, selon lui, visait à critiquer mais nullement à insulter, constituaient un exercice par lui de sa liberté d’expression. 11 . Le 17 décembre 2019, la Cour constitutionnelle déclara le recours individuel du requérant irrecevable pour défaut manifeste de fondement au motif que l’intéressé n’avait pas satisfait à son obligation de présenter des éléments de preuve et de fournir des explications à l’appui des allégations formulées par lui. 12 . L’article 7 de la loi n o 657 relative aux fonctionnaires de l’État, entrée en vigueur le 20 juillet 1965, prévoit l’obligation de neutralité et de loyauté des fonctionnaires envers l’État. Les articles 71 et 76 de la même loi précisent les conditions de passage des fonctionnaires d’une classe à une autre et celles de changement de leurs fonctions et de leurs lieux d’affectation.
L’article 8/C de la loi n o 5442 sur l’administration provinciale porte sur la procédure d’affectation des fonctionnaires provinciaux et l’article 50 du règlement relatif à la nomination et mutation des enseignants du ministère de l’Éducation nationale règlemente les mutations pouvant être effectuées pour les nécessités du service.
13. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa mutation en raison des contenus qu’il avait publiés sur les réseaux sociaux. Sur la recevabilité 14. Le Gouvernement soulève trois exceptions d’irrecevabilité. Il excipe tout d’abord d’un non-épuisement des voies de recours internes. À cet égard, il argue que le recours individuel que le requérant a introduit devant la Cour constitutionnelle a été déclaré irrecevable comme manifestement mal fondé au motif que l’intéressé n’avait pas satisfait à l’obligation de produire des éléments de preuve et de fournir des explications à l’appui des griefs formulés. Il soutient ensuite que, conformément au principe de subsidiarité, il n’y a aucune raison de remettre en cause les conclusions des autorités nationales en l’espèce et que la requête doit être déclarée irrecevable comme manifestement mal fondée.
Il estime enfin que la mutation qui a été infligée au requérant n’a eu pour lui aucune répercussion négative sérieuse dans sa vie privée et professionnelle et que l’intéressé ne peut donc passer pour avoir subi un préjudice important en l’espèce. 15. Le requérant ne se prononce pas sur les exceptions d’irrecevabilité. 16. Concernant l’exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes, la Cour note que la Cour constitutionnelle a déclaré le recours individuel du requérant irrecevable comme non étayé au motif que l’intéressé n’avait pas inclus dans son formulaire de recours des éléments de preuve suffisants à l’appui de ses griefs et qu’il n’avait pas suffisamment développé ses arguments sur lesquels il entendait fonder ses allégations de violation de son droit (paragraphe 11 ci-dessus).
Elle observe ensuite que, dans son formulaire de recours individuel, tel qu’il a été soumis à la Cour constitutionnelle, le requérant a invoqué sa liberté d’expression en mentionnant l’article 10 de la Convention et l’article 26 de la Constitution. L’intéressé s’y est explicitement plaint de sa mutation, qui lui a été infligée à la suite de la publication par lui des contenus litigieux sur ses comptes sur les réseaux sociaux, arguant que ces contenus devaient être considérés comme relevant de la liberté d’expression. Il a fourni un exposé complet de la procédure qu’il a intentée à la suite de sa mutation avec un résumé de tous les actes et décisions adoptés dans ce cadre. Il a également présenté une copie de chacun des documents y afférents en annexe de son recours individuel (paragraphe 10 ci-dessus).
17. La Cour considère qu’en soumettant le formulaire de recours individuel susdécrit, le requérant a communiqué tous les éléments factuels pertinents à la Cour constitutionnelle et a formulé des griefs suffisamment argumentés pour permettre à la haute juridiction d’examiner ses allégations de violation du droit à la liberté d’expression (voir, mutatis mutandis , Hanan c. Allemagne [GC], n o 4871/16, § 151, 16 février 2021, Magyar Kétfarkú Kutya Párt c. Hongrie [GC], n o 201/17, § 56, 20 janvier 2020, et Pișkin c. Turquie , n o 33399/18, § 164, 15 décembre 2020 ; voir aussi, a contrario , mutatis mutandis , Fu Quan, s.r.o. c. République tchèque [GC], n o 24827/14, §§ 120-124, 1 er juin 2023). Partant, l’exception de non-épuisement des voies de recours internes soulevée par le Gouvernement doit être rejetée.
18. Pour ce qui est de l’exception relative à un défaut manifeste de fondement, la Cour estime que les arguments avancés par le Gouvernement à cet égard soulèvent des questions appelant un examen au fond du grief formulé sur le terrain de l’article 10 de la Convention, et non pas un examen de sa recevabilité ( Mart et autres c. Turquie , n o 57031/10, § 20, 19 mars 2019, Önal c. Turquie (n o 2) , n o 44982/07, § 22, 2 juillet 2019, Gürbüz et Bayar c. Turquie , n o 8860/13, § 26, 23 juillet 2019, et Vedat Șorli c. Turquie , n o 42048/19, § 30, 19 octobre 2021). 19. Quant à l’exception tirée de l’absence de préjudice important, la Cour note que la mutation du requérant dans une école se trouvant dans une autre commune sans exercer la fonction de directeur d’école a sans doute pu avoir un impact négatif sur sa vie privée et sur sa carrière professionnelle.
Elle rappelle ensuite qu’il y a lieu d’apprécier la gravité d’une violation en tenant compte à la fois de la perception subjective du requérant et de l’enjeu objectif d’une affaire donnée ( Eon c. France , n o 26118/10, § 34, 14 mars 2013). Elle considère à cet égard que le grief que le requérant fonde sur l’article 10 de la Convention soulève des questions de principe qui revêtent une importance générale, à savoir les limites de la liberté d’expression des fonctionnaires de l’État sur les réseaux sociaux compte tenu de leur obligation de réserve (voir, mutatis mutandis , Panioglu c. Roumanie , n o 33794/14, § 75, 8 décembre 2020, et Handzhiyski c. Bulgarie , n o 10783/14, § 36, 6 avril 2021, et les références qui y sont citées).
Elle ne saurait donc admettre en l’espèce que la mutation infligée au requérant n’a pas fait subir à celui-ci un préjudice important, au sens de l’article 35 § 3 b) de la Convention. Dès lors, il convient de rejeter cette exception. 20. Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable. Sur le fond Arguments des parties 21. Le requérant allègue que sa mutation à raison des partages qu’il avait faits sur les réseaux sociaux constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression. 22. Le Gouvernement considère qu’en l’espèce il n’y a pas eu ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression.
Pour le cas où l’existence d’une ingérence serait admise par la Cour, le Gouvernement soutient que cette ingérence était prévue par les articles 71 et 76 de la loi n o 657 relative aux fonctionnaires de l’État, l’article 8/C de la loi n o 5442 sur l’administration provinciale, et les articles 40 et 50 du règlement relatif à la nomination et mutation des enseignants du ministère de l’Éducation nationale. Il estime que l’ingérence en question poursuivait les buts légitimes que constituent la défense de l’ordre, la préservation de la sûreté publique et la prévention du crime afin d’assurer la continuité des services publics conformément aux exigences du service.
23. Il argue ensuite qu’eu égard aux contenus incriminés partagés par le requérant sur les réseaux sociaux, qui étaient selon lui insultants envers le président de la République et attentatoires à sa personnalité, à l’impact négatif de ces contenus sur les élèves, les parents d’élèves et les collègues de l’intéressé dans l’école dans laquelle il était directeur ainsi que sur la paix sur son lieu de travail, au devoir de réserve des fonctionnaires de l’État et au pouvoir d’appréciation de l’administration en matière de mutation des fonctionnaires selon les besoins du service, l’ingérence litigieuse était proportionnée aux buts légitimes poursuivies et nécessaires dans une société démocratique.
Appréciation de la Cour 24. La Cour observe qu’en l’espèce une enquête disciplinaire a été ouverte à l’égard du requérant, qui était directeur d’une école primaire à l’époque des faits, en raison des contenus qu’il avait publiés sur les réseaux sociaux (paragraphes 3 et 4 ci-dessus). Elle constate également que la direction provinciale de l’Éducation nationale a décidé de muter le requérant à un poste de professeur d’école sans fonction administrative dans une école primaire situé à environ 170 km de l’école dans laquelle il était directeur, en précisant le motif suivant : « nécessités du service (enquête) » (paragraphe 5 ci-dessus).
25. Elle considère que la mutation qui a été infligée au requérant à la suite de l’enquête disciplinaire engagée à son égard constitue une ingérence dans son droit à la liberté d’expression ( Mahi c. Belgique (déc.), n o 57462/19, § 21, 7 juillet 2020, et voir aussi, mutatis mutandis , Dedecan et Ok c. Turquie , n os 22685/09 et 39472/09, §§ 28 et 29, 22 septembre 2015). 26. Pareille ingérence est contraire à l’article 10, sauf si elle « est prévue par la loi », vise un ou plusieurs des buts légitimes cités au paragraphe 2 de l’article 10 et est « nécessaire, dans une société démocratique » pour atteindre ces buts. La Cour examinera ces conditions une à une. 27. Elle observe que cette ingérence était prévue par les articles 71 et 76 de la loi n o 657, de l’article 8/C de la loi n o 5442, et l’article 50 du règlement relatif à la nomination et mutation des enseignants du ministère de l’Éducation nationale (paragraphe 12 ci-dessus).
Elle peut admettre en outre que l’ingérence litigieuse poursuivait les buts légitimes de la défense de l’ordre et de la protection de la réputation ou des droits d’autrui ( Mahi , décision précitée, § 26). 28. Quant à la nécessité de l’ingérence, elle renvoie aux principes exposés dans sa jurisprudence concernant la liberté d’expression des fonctionnaires de l’État ( Vogt c. Allemagne , 26 septembre 1995, § 53, série A n o 323, Kayasu c. Turquie , n os 64119/00 et 76292/01, § 77, 13 novembre 2008, et Karapetyan et autres c. Arménie , n o 59001/08, § 47, 17 novembre 2016), et plus spécialement celle des enseignants ( Mahi , décision précitée, § 32, et Gollnisch c. France (déc.), n o 48135/08, 7 juin 2011). Elle rappelle qu’en l’espèce, c’est aux juridictions nationales qu’il appartenait de vérifier si les motifs invoqués par l’administration pour justifier la mutation infligée au requérant apparaissaient comme « pertinents et suffisants » dans les circonstances de l’affaire.
Elle estime donc que, pour apprécier si la nécessité de la sanction litigieuse a été établie de manière convaincante dans la présente affaire, elle doit essentiellement prêter attention à la motivation retenue par le juge national lorsqu’il a examiné le recours en annulation introduit par l’intéressé contre la décision de mutation ( Kula c. Turquie , n o 20233/06, § 49, 19 juin 2018). 29. Examinant les décisions rendues en l’espèce par les juridictions internes, la Cour relève d’abord qu’en décidant de muter le requérant, les autorités de l’Éducation nationale ont mentionné le motif suivant : « nécessités du service (enquête) » (paragraphe 5 ci-dessus).
Elle note ensuite que le tribunal administratif a débouté le requérant de son recours en annulation contre sa mutation au motif que, eu égard aux contenus litigieux, considérés comme étant insultants à l’égard du président de la République et du Premier ministre, le requérant n’avait plus la possibilité d’exercer de manière saine et efficace sa fonction de directeur et de professeur dans l’école dans laquelle il occupait ses fonctions, puisqu’il devait prouver, y compris en dehors du service, qu’il était digne de la réputation et de la confiance qu’exige sa fonction officielle (paragraphe 7 ci-dessus). La cour régionale administrative a approuvé le jugement du tribunal administratif comme conforme à la procédure et à la loi (paragraphe 9 ci-dessus).
La Cour constitutionnelle, quant à elle, n’a pas examiné au fond le recours individuel du requérant (paragraphe 11 ci-dessus). 30. La Cour constate que les juridictions nationales n’ont pas suffisamment expliqué les critères qu’elles avaient pris en compte pour considérer que les contenus litigieux partagés par le requérant lui avaient enlevé la possibilité d’exercer de manière saine et efficace sa fonction de directeur et de professeur dans l’école dans laquelle l’intéressé assumait ses fonctions.
En effet, les juridictions nationales n’ont pas cherché à évaluer notamment la capacité de ces contenus à provoquer des conséquences dommageables sur le lieu de travail du requérant, sur les élèves, les parents d’élèves et le personnel d’enseignement, eu égard à la teneur de ces publications, au contexte professionnel et social dans lequel elles s’inscrivaient, et à leur portée et impact potentiels ( voir, mutatis mutandis , Melike c. Turquie , n o 35786/19, § 53, 15 juin 2021). Dès lors, les motifs retenus en l’espèce pour justifier la mutation du requérant ne peuvent être considérés comme pertinents et suffisants.
31. Il ne ressort donc pas des décisions rendues par les juridictions nationales comment celles-ci ont, d’une part, mené à bien leur tâche consistant à mettre en balance le droit du requérant à la liberté d’expression et les buts légitimes invoqués pour la mutation de l’intéressé dans la présente affaire compte tenu notamment des « devoirs et responsabilités » visés à l’article 10 § 2 de la Convention, qui revêtent une importance particulière quand la liberté d’expression des fonctionnaires se trouve en jeu ( Baka c. Hongrie [GC], n o 20261/12, § 162, 23 juin 2016) et, d’autre part, rempli leur obligation d’empêcher tout abus de la part de l’administration.
Dès lors, en l’absence de motifs pertinents et suffisants fournis par les juridictions nationales pour justifier l’ingérence litigieuse, la Cour estime que celles-ci ne peuvent être considérées comme ayant appliqué des règles conformes aux principes consacrés à l’article 10 de la Convention, et ce, de surcroît, en se fondant sur une appréciation acceptable des faits pertinents ( Kula , précité, § 52). 32. Partant, il y a eu violation de l’article 10 de la Convention.
33. Le requérant n’a pas présenté de demande au titre de la satisfaction équitable. En conséquence, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 mars 2024, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Greffière adjointe Président