Aoulmi împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2010) 161 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Aoulmi împotriva Franței (Recherche n 50278/99, Hotărârea din 17 ianuarie 2006, definitivă la 17 aprilie 2006) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză privește încălcarea dreptului individual de recurs al reclamantului din cauza nerespectării măsurilor provizorii indicate de Curte în temeiul mai jos, art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții, în contextul expulzării reclamantului, un străin (încălcarea articolului 34) (a se vedea detaliile în .) După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție.

În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, Curtea a adoptat, dacă este necesar, de către statul pârât, în cazul în care este necesar, o hotărâre prin care se asigură că statul pârât i-a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în limba engleză), reamintind faptul că constatarea încălcării de către Curte impune, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale.

- măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea Anexă), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE în .A se vedea anexa la Rezoluția CM/ResDH(2010) 161 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Aoulmi/Franța Rezumat introductiv al cauzei Acest caz se referă la un obstacol în calea exercitării eficiente a dreptului individual de recurs al reclamantului (încălcarea articolului 34). În 1999, Curtea a sesizat cu privire la acuzațiile de încălcare a art. 3 și 8 în caz de expulzare a reclamantului către Algeria, Curtea a indicat în fața instanței pârâte măsurile provizorii în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții, și anume că era de dorit să nu fie expulzat reclamantul înainte ca camera competentă să fi examinat cauza.

În aceste condiții, Curtea Europeană a considerat că trimiterea reclamantului către Algeria a împiedicat examinarea obiecțiilor sale și, în cele din urmă, a împiedicat Curtea Europeană să o protejeze în caz de nevoie de posibile încălcări ale Convenției. Plata satisfacției echitabile și a măsurilor individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Pagubă materială Daune morale Costuri & cheltuieli Total 000 EUR 000 EUR 000 EUR Plătit la 15/11/2006 b) Măsuri individuale Curtea Europeană a acordat reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cu toate acestea, Curtea a respins obiecțiunile reclamantului formulate la articolele 3 și 8. Reclamantul a susținut că distanța sa către Algeria ar risca în temeiul articolului 3, pe de o parte, din cauza tratamentului necesar de către hepatita sa din Algeria, în care nu ar avea nicio acoperire socială și, pe de altă parte, din cauza activităților de harki ale tatălui său care l-au făcut să se teamă de represalii ale islamiștilor. Cu toate acestea, în ciuda faptului că suferea de o boală gravă, Curtea a concluzionat că, în lumina elementelor de care dispunea în momentul examinării cauzei, în special a celor mai recente informații privind sănătatea reclamantului, aceasta nu a considerat că există un risc suficient de real pentru ca trimiterea sa în Algeria să fie în aceste circumstanțe incompatibile cu art. 3 din convenție.

În ceea ce privește argumentele reclamantului formulate atât din istoria familiei sale, cât și din situația din Algeria, Curtea a considerat că aceste elemente implicau repercusiuni prea îndepărtate pentru a permite să se ajungă la concluzia că persoana în cauză, care nu a fost niciodată în Algeria și nu a sugerat să fi avut personal activități politice, și-ar fi asumat, în acest sens, un risc real de a fi supusă unui tratament contrar articolului 3. În cele din urmă, în ceea ce privește afirmațiile reclamantului formulate în temeiul articolului 8, Curtea a concluzionat că, în pofida intensității legăturilor personale ale reclamantului cu Franța, Tribunalul din Lyon putea considera în mod legitim, din cauza comportamentului reclamantului și a gravității faptelor care îi erau reproșate, că aplicarea unei măsuri de interzicere a teritoriului definitiv era necesară pentru apărarea ordinii și pentru prevenirea infracțiunilor.

Prin urmare, măsura a fost proporțională cu obiectivele urmărite. Curtea care a concluzionat că articolele 3 și 8 nu au fost încălcate. II. Măsurile generale Autoritățile au declarat că au luat măsura importanței pe care Curtea o acordă respectării măsurilor provizorii pe care le stabilește, de la pronunțarea hotărârii Mamatkulov și Askarov împotriva Turciei (n acestea au precizat că faptele din cauza Aulmi erau anterioare hotărârii de principiu și că, de atunci, guvernul Franței a înaintat tuturor cererilor Curții de suspendare a executării măsurilor luate împotriva reclamanților. Tribunalul Curții Europene a fost publicat (însoțit de un comentariu care se referă, de asemenea, la Hotărârea Mamatkulov și Askarov) într-o revistă de informații juridice a Ministerului de la . (mai/iunie 2006). Această revistă este difuzată prin intermediul site-ului web al Ministerului, care este accesibil tuturor agenților Ministerului și prefecturilor.

Tribunalul a fost, de asemenea, difuzat autorităților în cauză. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în aceste cazuri în afara plății satisfacției echitabile, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 2 decembrie 2010, cu ocazia celei de-a 1100-a ședințe a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2010)161 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Aoulmi contre France (Requête n o 50278/99, arrêt du 17 janvier 2006, définitif le 17 avril 2006) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne la violation du droit de recours individuel du requérant en raison du non-respect des mesures provisoires indiquées par la Cour en vertu de l’article 39 du Règlement de la Cour dans le contexte de l’expulsion du requérant, un étranger (violation de l’article 34) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)161 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Aoulmi contre France Résumé introductif de l’affaire Cette affaire concerne une entrave à l’exercice efficace du droit de recours individuel du requérant (violation de l’article 34). En 1999, saisie d’une requête concernant des allégations de violation des articles 3 et 8 en cas d’expulsion du requérant vers l’Algérie, la Cour a indiqué à l’Etat défendeur des mesures provisoires au titre de l’article 39 du règlement de la Cour, en l’occurrence qu’il était souhaitable de ne pas expulser le requérant avant que la chambre compétente n’ait examiné l’affaire. L’Etat défendeur ne s’y est pas conformé.

Dans ces conditions, la Cour européenne a estimé que le renvoi du requérant vers l’Algérie avait gêné l’examen de ses griefs et, en fin de compte, avait empêché la Cour européenne de le protéger en cas de besoin des violations potentielles de la Convention. I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Dommage matériel Dommage moral Frais & dépens Total - 7 000 EUR 5 000 EUR 12 000 EUR Payé le 15/11/2006 b) Mesures individuelles La Cour européenne a alloué au requérant une satisfaction équitable pour le dommage moral subi.

La Cour a cependant rejeté les griefs du requérant tirés des articles 3 et 8. Le requérant soutenait que son éloignement vers l’Algérie lui ferait courir des risques au titre de l’article 3, d’une part, en raison de l’indisponibilité du traitement nécessité par son hépatite en Algérie, où il n’aurait aucune couverture sociale, et d’autre part, en raison des activités de harki de son père qui lui faisaient craindre des représailles des islamistes. Bien que consciente qu’il souffrait d’une maladie sérieuse, la Cour a toutefois conclu qu’à la lumière des éléments dont elle disposait au moment où elle examinait l’affaire, et notamment des informations les plus récentes sur la santé du requérant, elle n’estimait pas qu’il existait un risque suffisamment réel pour que son renvoi en Algérie soit dans ces circonstances incompatible avec l’article 3 de la Convention.

Quant aux arguments du requérant tirés à la fois de l’histoire de sa famille et de la situation en Algérie, la Cour a estimé que ces éléments impliquaient des répercussions trop lointaines pour permettre de conclure que l’intéressé, qui n’est jamais allé en Algérie et n’a pas suggéré avoir eu personnellement des activités politiques aurait, à ce titre, couru un risque réel d’être soumis à un traitement contraire à l’article 3. Enfin, quant aux allégations du requérant tirées de l’article 8, la Cour a conclu que, malgré l’intensité des liens personnels du requérant avec la France, la cour d’appel de Lyon pouvait légitimement considérer, du fait du comportement du requérant et de la gravité des faits qui lui étaient reprochés, que lui infliger une mesure d’interdiction du territoire définitive était nécessaire à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales.

La mesure d’éloignement était, dès lors, proportionnée aux buts poursuivis. La Cour ayant conclu à la non-violation des articles 3 et 8, aucune mesure individuelle ne semble nécessaire. II. Mesures générales Les autorités ont indiqué avoir pris la mesure de l’importance attachée par la Cour au respect des mesures provisoires qu’elle édicte, dès le prononcé de l’arrêt Mamatkulov et Askarov contre la Turquie (n os de requêtes 46827/99 et 46951/99, arrêt du 04/02/2005). Elles ont précisé que les faits de l’affaire Aoulmi étaient antérieurs à cet arrêt de principe et que depuis, le Gouvernement de la France avait déféré à toutes les demandes de la Cour visant à surseoir à l’exécution des mesures prises à l’encontre de requérants.

L’arrêt de la Cour européenne a été publié (accompagné d’un commentaire se référant également à l’arrêt Mamatkulov et Askarov) dans une revue d’information juridique du Ministère de l’Intérieur (mai/juin 2006). Cette revue est diffusée via le site intranet du ministère qui est accessible à l’ensemble des agents du ministère et aux préfectures. L’arrêt a également été diffusé aux autorités concernées. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans ces affaires en dehors du paiement de la satisfaction équitable, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 2 décembre 2010 lors de la 1100e réunion des Délégués des Ministres.