Harizi împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2010)91 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Harizi împotriva Franței (Recherche n 59480/00, Hotărârea din 29 martie 2005, definitivă la 29 iunie 2005) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea convenției constatate de Curte în această cauză privește o încălcare a dreptului la proces echitabil în cadrul unei proceduri penale împotriva reclamantului ca urmare a interdicției care i-a fost impusă de a fi reprezentat în fața unei instanțe judecătorești de apel din cauza necomparierii sale (încălcarea articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (c))) (a se vedea detaliile în limba engleză) ; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție.

În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că statul pârât a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în la - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea Anexa) și având în vedere decizia luată la 982 Ședința delegaților miniștrilor (5 decembrie 2006) pentru cauza Harizi, care și-a îndeplinit funcțiile în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la: în cazul în care se află în discuție.

Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)91 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Harizi împotriva Franței Rezumat introductiv al cauzei Această cauză se referă la o încălcare a dreptului la un proces echitabil în cadrul unei proceduri penale împotriva reclamantului, acuzată că este vorba despre o măsură de expulzare (încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (d)). Curtea Europeană a ajuns la concluzia că drepturile la apărare nu erau respectate deoarece Curtea, care a aplicat dreptul intern în vigoare la momentul respectiv, interzicea în 1999 reprezentarea reclamantului din cauza necomparării acestuia din urmă în cursul dezbaterilor.

Într-adevăr, deși acesta și-a exprimat dorința de a se prezenta în fața Curții de Apel, el nu ar fi putut face acest lucru fără a încălca legea franceză, în măsura în care a fost în cele din urmă pus în aplicare de către autoritățile administrative nici un permis de liberă trecere, astfel încât acesta să poată ajunge în instanță. Printr-o hotărâre implicită pronunțată la sfârșitul procedurii în litigiu la 15/10/1999, reclamantul a fost condamnat la 6 luni de închisoare și 10 ani de interdicție a teritoriului francez. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale Daune morale proaspete și de cheltuieli Total 337,49 EUR 337,49 EUR La 7/10/2005, dobânda plătită la 24/11/2005 (b) Măsuri individuale Reclamantul nu a făcut opoziție împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de la Paris la 15/1/1999.

Pedeapsa pronunțată împotriva sa fiind prevăzută de la 21/01/2005, nu mai poate fi executată. În consecință, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de Comitetul de Miniștri. II. Măsuri generale Curtea Europeană a luat cuvântul în legătură cu hotărârea Dentico pronunțată de Adunarea Plenară a Curții de Casație la 02/03/2001 (și anume după ce prezenta hotărâre a fost introdusă în fața Curții Europene).

dreptul la un proces echitabil și dreptul oricărui acuzat la adresa unui pârât în temeiul căruia instanța judecă un inculpat care nu este comparat și care nu este scuzat fără a asculta avocatul prezent la sonda pentru a-și asigura apărarea Pe de altă parte, având în vedere importanța capitală a înfățișării inculpatului în instanță (§ 49 din lan-curență) și a necesității de a-l lăsa pe reclamant să intre pe teritoriul francez pentru a se deplasa la tribunal așa cum dorește, hotărârea a fost difuzată autorității în cauză în această cauză, în acest caz Parchetul general al Parisului. III. Concluziile din partea statului pârât. Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că Franța și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 septembrie 2010 în cadrul celei de a 1092-a reuniuni a Delegaților ministrului

Résolution CM/ResDH(2010)91 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Harizi contre France (Requête n o 59480/00, arrêt du 29 mars 2005, définitif le 29 juin 2005) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne une atteinte au droit au procès équitable dans le cadre d’une procédure pénale à l’encontre du requérant du fait de l’interdiction qui lui a été faite de se faire représenter devant une cour d’appel en raison de sa non-comparution (violation de l’article 6, paragraphes 1 et 3 c)) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que,

l’Etat défendeur a versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe) et vu sa décision prise lors de la 982 e réunion des Délégués des ministres (5 décembre 2006) pour l’affaire Harizi, qu’il a rempli ses fonctions conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)91 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Harizi contre France Résumé introductif de l’affaire Cette affaire concerne une atteinte au droit au procès équitable dans le cadre d’une procédure pénale à l’encontre du requérant, accusé de s’être soustrait à une mesure d’expulsion (violation de l’article 6 §§ 1 et 3 d)). La Cour européenne a conclu au non-respect des droits de la défense du fait que la Cour d’appel, faisant application du droit interne en vigueur à l’époque des faits, avait interdit en 1999 la représentation du requérant en raison de la non-comparution de ce dernier au cours des débats.

En effet, bien que ce dernier ait manifesté le souhait de se présenter devant la Cour d’appel, il n’aurait pu le faire sans enfreindre la loi française dans la mesure où l’arrêté d’expulsion pris à son encontre avait finalement été mis à exécution et où aucun laissez-passer ne lui avait été délivré par les autorités administratives pour qu’il puisse se rendre à l’audience. Par un jugement rendu par défaut à l’issue de la procédure litigieuse le 15/10/1999, le requérant a été condamné à 6 mois d’emprisonnement et 10 ans d’interdiction du territoire français. I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Dommage matériel Dommage moral Frais & dépens Total - - 7 337,49 EUR 7 337,49 EUR Payé le 7/10/2005, intérêts payés le 24/11/2005 b) Mesures individuelles Le requérant n’a pas fait opposition contre l’arrêt rendu par la Cour d’appel de Paris le 15/10/1999.

La peine prononcée à son encontre étant prescrite depuis le 21/01/2005, elle ne pourra plus être exécutée. En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres. II. Mesures générales La Cour européenne a relevé l’apport de l’arrêt Dentico rendu par l’Assemblée plénière de la Cour de cassation le 02/03/2001 (soit après l’introduction de la présente requête devant la Cour européenne).

Aux termes de cet arrêt, « le droit au procès équitable et le droit de tout accusé à l’assistance d’un défenseur s’opposent à ce que la juridiction juge un prévenu non comparant et non excusé sans entendre l’avocat présent à l’audience pour assurer sa défense ». Par ailleurs, au vu de l’importance capitale de la comparution du prévenu à l’audience (§ 49 de l’arrêt) et de la nécessité qu’il y aurait eu à laisser entrer le requérant sur le territoire français pour se rendre à l’audience comme il le souhaitait, l’arrêt a été diffusé à l’autorité en cause dans cette affaire, en l’occurrence le parquet général de Paris. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cet affaire, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1 de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 15 septembre 2010 lors de la 1092e réunion des Délégués des Ministres