SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 9861/05 prezentate de Bogdan IANOPOL împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 decembrie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Marialena Tsirli; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 martie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Bogdan Ianopol, este un cetățean român, născut în 1963 și rezident în Iași. Dan Florin Druga, avocat în Iași. Guvernul român ( Reclamantul a fost membru de la o dată nespecificată a legăturii vânătorilor și pescarilor din departamentul Iași (Asociația vânatorilor și pescarilor sportivi Iași ; în continuare, A.V.P. Lași.) afiliată Federației Naționale a Asociațiilor de Vânătoare și Pescuit (Asociația Generala a vânătorilor șii pescarilor sportivi de mai jos, A.G.V.P.S. În acest sens, a fost în posesia unui document intitulat "Dreptul de membru și permisul de vânătoare" emis de către L 103/1996 privind capitalul cinegetic și protecția vânatului, Asociația G. Topârceanu încheie cu Ministerul Agriculturii și Pădurilor, reprezentat de autoritatea administrativă centrală responsabilă de gestionarea capitalului cinegetic (în continuare, autoritatea administrativă centrală, în continuare), un contract pe o perioadă de zece ani pentru gestionarea unui fond de vânătoare de 10 000 hectare situate în departamentul Iași. Printr-o decizie din 10 martie 2003, adoptată în conformitate cu statutul său care interzicea aderarea la organizații neafiliate la LAȘI. printr-o decizie din 10 martie 2003, adoptată în temeiul statutului său, care interzicea aderarea la organizații neafiliate la A.G.V.P.S., la.A.V.P. Lași exclude reclamantul și 202 alți membri pe motiv că au făcut parte din asociații neafiliate. Cu aceeași ocazie, la carnete de membru și permise de vânătoare mai târziu și a decis publicarea acestei anulări în Jurnalul Oficial. La 11 iunie 2003, autoritatea administrativă centrală octoya în cadrul asociației G. Topârceanu licența prevăzută de Legea nr. 103/1996. La 27 iunie 2003, asociația G. Topârceanu a solicitat A.G.V.P.S. punerea la dispoziție a 200 de permise de vânătoare pentru membrii săi. 2003, L.A.G.V.P.S. a prezentat reprezentantului Asociației Topârceanu cincisprezece documente intitulate 2004, Tribunalul a respins acțiunea: că măsura în cauză era în conformitate cu statutul de la a.V.P.S. Iași. 11. Reclamantul a formulat un recurs în recurs. El a susținut că anularea permisului său de vânătoare era ilegală și că autoritatea centrală a omis să elaboreze noul model de permis de vânătoare și să pună în aplicare procedura de acordare prevăzută de legea nr. 103/1996. Având în vedere aceste neajunsuri, s-a considerat că excluderea de la L.A.V.P.S. Iași și anularea carnetului său de membru nu putea duce, de asemenea, la anularea permisului de vânătoare. 12. printr-o hotărâre definitivă din 15 noiembrie 2004, tribunalul județ din Iași a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. Pe de altă parte, el a considerat că existența vechilor documente intitulate "culoare de membru și permis de vânătoare" nu a fost de natură să distrugă da mai mult decât decizia A.V.P.S. Iași. 13. În 2005, ministrul agriculturii și pădurilor a aprobat modelul noului permis de vânătoare care înlocuia vechiul carnet de membru și permisul de vânătoare. La 28 februarie 2006, reprezentantul Asociației Topârceanu a intrat în posesia a 100 de noi permise de vânătoare puse la dispoziție de A.G.V.P.S. Dreptul și practica internă relevantă 15. După cel de-al doilea război mondial, statul a reglementat exercitarea vânătorilor și a pescuitului prin crearea în fiecare departament a unei asociații de vânători și păcătoși (Asociația vânătorilor și pescarilor sportivi, A.V.P.S., care se află la nivel național într-o federație (Asociația Generala a vânătorilor și pescarilor sportivi, A.V.P.S., 16. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-364/03, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. 103 din 23 septembrie 1996 a autorizat gestionarea fondurilor de vânătoare de către alte asociații decât A.V.P.S. cu condiția ca acestea să dețină o licență eliberată de autoritatea administrativă centrală responsabilă cu gestionarea capitalului cinegetic și afiliate la A.V.S. 18. În temeiul acestei legi, L.A.G.V.P.S., persoană juridică de drept privat și de interes public, trebuia să tipărească permisele de vânătoare, în conformitate cu un model și cu normele stabilite de autoritatea administrativă centrală. LA.A.G.V.P.S. Trebuia să le pună apoi la dispoziția asociațiilor cu licență, care, la rândul lor, trebuiau să le elibereze membrilor lor care au trecut un examen organizat sub supravegherea autorității administrative centrale. Permisul de vânătoare putea fi anulat dacă vânătorul na a fost mai mult membru al asociației de gestionare a fondurilor de vânătoare. Această anulare a fost publicată în Jurnalul Oficial. 19. Crearea noului sistem de acordare a permiselor a fost întârziată, iar asociațiile afiliate la A.G.V.P.S. au continuat să elibereze membrilor lor un singur document intitulat "culoare de membru și permis de vânătoare" 20. Prin ordonanța de urgență a guvernului nr 129 din 14 septembrie 1999, obligația de a afilia asociațiile de vânătoare la .A.G.V.P.S. a fost suprimată. Cu toate acestea, această ordonanță a fost abrogată la 6 martie 2001 și Legea nr. 654 din 23 noiembrie 2001 a reinstaurat obligația de a afilia. 21. Prin L Cartea de membru și permisul de vânătoare 22. Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 privind vânătoarea și protecția capitalului cinegetic a abrogat Legea nr. 103/1996, precum și obligația de afiliere a asociațiilor de vânătoare la .A.G.V.P. 23. În cadrul controlului constituționalității după intrarea în vigoare a Legii nr. 103/1996, Curtea Constituțională a fost chemată să se aplice prin Decizia nr. 465 din 28 octombrie 2004, prin Decizia nr. 465 din 28 octombrie 2004, prin Decizia nr. 2004 a considerat că există o obligație de afiliere, justificată de necesitatea de a monitoriza gestionarea fondurilor de vânătoare pentru a păstra biodiversitatea. 25. În ceea ce privește jurisprudența instanțelor interne, prin două hotărâri definitive din 24 mai 2005 și 24 mai 2007, Curtea de apel din Alba Iulia a considerat că, în ciuda anulării permiselor de vânătoare eliberate de L Reclamantul susține că anularea permisului său de vânătoare pentru aderarea la o asociație neafiliată la A.G.V.P.S. și-a încălcat dreptul la libertatea de asociere, astfel cum se prevede la art. 11 din convenție, astfel cum se prevede la art. 11 din convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Guvernul invită Curtea să constate că, în speță, el nu a avut ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de asociere, în măsura în care excluderea de la LA Guvernul susține că legislația în vigoare permite asociațiilor de gestionare a fondurilor de vânătoare să acorde membrilor lor permise de vânătoare. Cu toate acestea, guvernul arată că asociația Topârceanu a fost în posesia a cincisprezece permise de vânătoare care i-au fost puse la dispoziție de către A.G.V.P.S. la 17 iulie 2003 și pe care le putea distribui membrilor săi, inclusiv reclamantului care era președintele său. 29. În sprijinul tezei sale, guvernul face trimitere la jurisprudența internă și la două litere ale L.A.V.P.S., din 12 martie și 7 iulie 2008, care au confirmat că asocierea G. Topârceanu ar fi putut atribui reclamantului un permis de vânătoare. În ceea ce privește condițiile acestei atribuiri, L.A.G.V.P.S. a precizat că participarea la o nouă examinare nu era necesară din moment ce reclamantul a reușit deja în trecut o astfel de examinare. Potrivit A.G.V.P.S., aproximativ 55 000 de vânători au beneficiat de înlocuirea fostului membru și permis de vânătoare 30. În orice caz, guvernul consideră că măsura contestată a avut un temei juridic, și anume statutul de L.A.V.P.S. Iași și Legea nr. 103/1996, care au îndeplinit cerințele de accesibilitate și previzibilitate prevăzute de convenție. legitim de protecție a unui bun de interes public, vânatul, justifica impunerea de măsuri pentru gestionarea rațională a fondurilor de vânătoare pentru a proteja fauna și echilibrul ecologic. 31. Reclamantul contestă aceste teze. El consideră că anularea permisului de vânătoare a fost ilegală și că L.A.V.P.S. Lași nu era competentă să ia o astfel de măsură. A.V.P.S. ar fi fost ilegală. A.V.A. În această privință, el susține că, pentru a obține unul dintre aceste permise, ar fi trebuit să participe la o nouă examinare, ceea ce i-a fost imposibil, având în vedere că Legea 103/1996 introducea un termen de așteptare de trei ani. 2008 al Ministerului Agriculturii, care specifica condițiile în care asociațiile de vânătoare puteau elibera permise de vânătoare și care făcea trimitere la dispozițiile legii nr. 103/1996 privind examinarea pentru obținerea statutului de vânător și a permisului de vânătoare. De asemenea, el afirmă că, din cauza anulării permisului său de vânătoare, autoritățile interne au refuzat să-i reînnoiască permisul de port cu arma, ceea ce l-a împiedicat să practice vânătoarea. 33. În ceea ce privește măsura de înlocuire a permiselor, de care ar fi beneficiat 55 000 Vânători, reclamantul susține că mai mult decât atât, este vorba despre o simplă operațiune administrativă în cadrul a.G.V.P.S. El susține că situația sa nu era comparabilă din moment ce permisul său fusese anulat și adaugă că măsura în cauză a avut un impact negativ asupra reputației sale în mediul asociativ. Aprecierea Curții 34. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, de Victima: art. 34 din Convenție desemnează persoana direct vizată de actul sau de omisiunea în cauză, existența unei încălcări a cerințelor Convenției, chiar și în absența unui prejudiciu (Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Rec., din hotărârile și deciziile 1996 III). În plus, aceasta reamintește că garanțiile prevăzute la art. 11 din Convenția privind dreptul privat (Sigurdur Sigurjonsson c. Islanda, Hotărârea din 30 iunie 1993, Seria A n 264, § 31). 35. În acest caz, Curtea ia notă că, la 10 martie 2003, la A.V.S. Lași, persoană juridică de drept privat și de interes public, a dus la excluderea reclamantului și la anularea permisului său de vânătoare din cauza aderării la o altă societate de vânătoare. 36. Curtea recunoaște că măsura în cauză a putut, la fel ca reclamantul la Õ , să-i cauzeze un prejudiciu, și anume că este vorba, fie că este temporară, de a practica vânătoarea în cadrul asociației al cărei președinte era. Pe de altă parte, obligaia de a fi membru al unei asociaii afiliate la A.G.V.P.S. pentru a putea beneficia de un permis de vânătoare ar putea constitui o restricție în exercitarea dreptului la libertatea de asociere în mod direct, adică libertatea fiecăruia de a nu adera la o astfel de asociere sau retragere (a se vedea, mutatis mutandis, Chassagnou și alții c. Franța [GC], n 25088/94, 28331/95 și 28445/95, § 103 CEDH 1999 III). 37. Prin urmare, a existat o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de asociere. 38. În ceea ce privește natura acestei interferențe, Curtea amintește că frontiera dintre obligațiile pozitive și obligațiile negative ale statului în temeiul articolului 11 nu este pregătită pentru o definiție precisă. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. Fie că se analizează cazul sub un unghi al unei obligații pozitive în sarcina statului sau sub cel al unei intervenții a autorităților publice care solicită o justificare, criteriile care trebuie aplicate nu sunt diferite în esență (Sørensen și Rasmussen c. Danemarca [GC], nr 52562/99 și 52620/99, § 39. Potrivit Curii, ingeria a fost prevăzută prin lege, și anume statutul de la.A.V.S. Iași și Legea nr. 103/1996 în temeiul căreia excluderea din asociaia de administratori ai fondului de vânătoare a reprezentat anularea permisului de vânătoare. 40. În ceea ce privește existența unui scop legitim, Curtea consideră că măsura avea ca scop organizarea tehnică a vânătorii și gestionarea patrimoniului cinegetic, cu privire astfel la 25708/03, 6 decembrie 2007).În această privință, Curtea amintește deja că a statuat că organizarea și reglementarea unei activități de agrement pot, de asemenea, să fie răspunzătoare pentru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, rămâne de stabilit dacă această interferență a fost necesară într-o societate democratică și, în special, dacă aceasta era proporționată cu scopul legitim urmărit 42. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că argumentul principal al guvernului constă în a spune că anularea permisului de vânătoare al reclamantului nu a avut un impact asupra exercitării dreptului său la libertatea de asociere în măsura în care ar putea beneficia de un nou permis de vânătoare emis de Asociația G. Topârceanu .reclamantul reamintește că obținerea unui nou permis de vânătoare era condiționată de o nouă examinare, a cărei ținută era amânată cu trei ani. 43. Curtea observă că a existat un dezacord între părți cu privire la domeniul de aplicare a dreptului la asociația G. Topârceanu de a elibera permise de vânătoare membrilor excluși din L.A.V.P.S. Iași. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este de competența sa să se dea la o interpretare a dreptului intern pentru a demara părțile. Aceasta nu poate decât să constate că jurisprudența internă, și anume cele două hotărâri definitive din 24 mai 2005 și 24 mai 2007 ale Tribunalului de Primă Instanță din Alba Iulia, a considerat că membrii excluși din asociațiile afiliate la LAA.G.V.P.S. nu au pierdut beneficiul statutului de vânător și ar putea fi eliberați de noile asociații la care au aderat. 44. Desigur, Ministerul Agriculturii și Pădurilor a luat mai mult de nouă. ani pentru punerea în aplicare a noului model de permis de vânătoare, dar, în opinia Curții, această instanță nu era de natură să împiedice reclamantul să solicite și să obțină de la asociația Topârceanu unul dintre permisele de vânătoare puse la dispoziția acesteia din urmă de către A.G.V.P.S.45. În ceea ce privește îndoielile pe care recurentul le-a nutrit cu privire la legalitatea acestor permise, Curtea consideră că aceste aspecte ar fi putut face obiectul unor proceduri în fața instanțelor și instanțelor interne. Or, Curtea nu poate nici să speculeze cu privire la ceea ce ar fi fost deja la originea acestor proceduri și nici să se substituie instanțelor interne competente. 46. În cele din urmă, Curtea acordă importanță faptului că A.G.V.P.S. a răspuns fără întârziere cererii asociației G. Topârceanu. și i-a furnizat permise de vânătoare la scurt timp după ce aceasta din urmă a obținut licența solicitată de lege, scurtând astfel în mod semnificativ perioada în care reclamantul a fost privat de posibilitatea de a practica vânătoarea în cadrul asociației a cărei președinte a fost. 48. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că 49. În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Asistentă Președinte
de la requête n
o
9861/05
présentée par Bogdan IANOPOL
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 7
décembre
2010 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
juges
,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mars 2005,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M.
Bogdan Ianopol, est un ressortissant roumain, né en
1963 et résidant à Iași. Il est représenté devant la Cour par M
e
Dan Florin Druga, avocat à Iași. Le
gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le requérant était membre depuis une date non précisée de l’Association des chasseurs et des pêcheurs du département de Iași (
Asociația vânătorilor și pescarilor sportivi
Iași
; ci-après, «
Iași») affiliée à la Fédération nationale des associations de chasse et de pêche (
Asociația generala a vânătorilor și pescarilor sportivi
;
ci-après, «
»). A ce titre, il était en possession d’un document intitulé «
carnet de membre et permis de chasse
» délivré par l’A.V.P.S.
Iași.
4.
Le 2
février
1998, le tribunal de première instance de Iași autorisa la création de l’association de chasseurs
dont le requérant était le président. L’association n’était pas affiliée à l’A.G.V.P.S.
5.
Le 24 novembre 2000, en vertu de la loi n
o
103/1996 sur le capital cynégétique et la protection du gibier, l’association
conclut avec le ministère de l’agriculture et des forêts, représenté par l’autorité administrative centrale responsable de la gestion du capital cynégétique (ci
‑
après, «
l’autorité administrative centrale
»), un contrat pour une durée
de dix
ans pour la gestion d’un fonds de chasse de 10
000
hectares situé dans le département de Iași.
6.
Par une décision du 10 mars 2003, prise en application de son statut qui interdisait l’adhésion à des organisations non-affiliées à l’A.G.V.P.S., l’A.V.P.S. Iași exclut le requérant et 202 autres membres au motif qu’ils faisaient partie d’associations non-affiliées. Par la même occasion, l’A.V.P.S. Iași annula leurs «
carnets de membre et permis de chasse
» et décida la publication de cette annulation au Journal officiel.
7.
Le 11
juin
2003, l’autorité administrative centrale octroya à l’association
la licence prévue par la loi n
o
103/1996. Le 27
juin
2003, l’association
demanda à l’A.G.V.P.S. la mise
à disposition de 200 permis de chasse pour ses membres.
8.
Le 17
juillet
2003, l’A.G.V.P.S. remit au représentant de l’association
G.
Topârceanu
quinze documents intitulés «
carnet de membre et permis de chasse
».
9.
Le 4
septembre
2003, l’A.V.P.S.
Iași confirma l’exclusion du requérant et l’annulation de son «
carnet de membre et permis de chasse
».
10.
Le requérant contesta devant le tribunal de première
instance de Iași la décision de l’A.V.P.S.
Iași. Par un jugement du 14
mai
2004, le tribunal rejeta l’action estimant que la mesure litigieuse était conforme au statut de l’A.V.P.S.
Iași.
11.
Le requérant forma un pourvoi en recours. Il allégua que l’annulation de son permis de chasse était illégale et exposa que l’autorité centrale avait omis d’élaborer le nouveau modèle de permis de chasse et de mettre en place la procédure d’octroi prévue par la loi n
o
103/1996. Au vu de ces manquements, il estima que l’exclusion de l’A.V.P.S.
Iași et l’annulation de son carnet de membre ne pouvait entraîner également l’annulation du permis de chasse.
12.
Par un arrêt définitif du 15
novembre
2004, le tribunal départemental de Iași confirma le bien-fondé du jugement rendu en premier
ressort. Par
ailleurs, il jugea que la subsistance des anciens documents intitulés «
carnet de membre et permis de chasse
» n’était pas de nature à entacher d’illégalité la décision de l’A.V.P.S. Iași.
13.
En 2005, le ministre de l’agriculture et des forêts approuva le modèle du nouveau permis de chasse qui remplaçait l’ancien «
carnet de membre et permis de chasse
» et ne faisait plus référence à l’appartenance à
l’A.G.V.P.S. ou à l’une des associations affiliées.
14.
Le 28 février 2006, le représentant de l’association
G.
Topârceanu
entra en possession de cent nouveaux permis de chasse mis à disposition par l’A.G.V.P.S.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
15.
Après la Seconde Guerre mondiale, l’Etat réglementa l’exercice de la chasse et de la pêche en créant dans chaque département une association de chasseurs et de pécheurs (
Asociația vânătorilor și pescarilor sportivi
, «
»), regroupées au niveau national dans une fédération (
Asociația generala a vânătorilor și pescarilor sportivi
, «
»).
16.
L’exercice de la chasse et de la pêche était subordonné, d’une part, à
l’obtention d’un permis de chasse délivré, après examen, par l’A.G.V.P.S. et, d’autre part, à l’appartenance à une A.V.P.S. départementale en charge de la gestion des fonds de chasse ou de pêche.
17.
La loi n
o
103 du 23 septembre 1996 autorisa la gestion des fonds de chasse par d’autres associations que les A.V.P.S. à condition qu’elles fussent titulaires d’une licence délivrée par l’autorité administrative centrale responsable de la gestion du capital cynégétique et affiliées à l’A.G.V.P.S.
18.
En vertu de cette la loi, l’A.G.V.P.S., personne morale de droit privé et d’utilité publique, devait imprimer les permis de chasse, selon un modèle et des règles édictés par l’autorité administrative centrale. L’A.G.V.P.S. devait ensuite les mettre à la disposition des associations titulaires d’une licence, qui, à leur tour, devaient les délivrer à leurs membres ayant réussi un examen organisé sous la supervision de l’autorité administrative centrale. Le permis de chasse pouvait être annulé si le chasseur n’était plus membre de l’association gestionnaire des fonds de chasse. Cette annulation était publiée au Journal officiel.
19.
La mise en place du nouveau système d’octroi des permis fut retardée et les associations affiliées à l’A.G.V.P.S. continuèrent à délivrer à
leurs membres un seul document intitulé «
carnet de membre et permis de chasse
».
20.
Par l’ordonnance d’urgence du gouvernement n
o
129 du 14
septembre
1999, l’obligation d’affiliation des associations de chasse à l’A.G.V.P.S. fut supprimée. Cependant, cette ordonnance fut abrogée le 6
mars
2001 et la loi n
o
654 du 23
novembre
2001 rétablit l’obligation d’affiliation.
21.
Par l’arrêté n
o
1125/2005 du 25
octobre
2005, le ministre de l’agriculture et des forêts approuva le modèle du nouveau permis de chasse qui remplaçait l’ancien «
carnet de membre et permis de chasse
».
22.
La loi n
o
407 du 9
novembre
2006 sur la chasse et la protection du capital cynégétique abrogea la loi n
o
103/1996 ainsi que l’obligation d’affiliation des associations de chasse à l’A.G.V.P.S.
23.
Dans le cadre du contrôle de constitutionnalité postérieur à l’entrée en vigueur de la loi n
o
103/1996, la Cour constitutionnelle fut appelée à se
prononcer sur la constitutionalité des dispositions concernant l’affiliation des associations de chasse à l’A.G.V.P.S.
24.
Par ses décisions n
os
156 et 345 des 12
octobre
1999 et 21
septembre
2004, elle interpréta les dispositions de la loi comme prévoyant une simple possibilité d’affiliation et nullement une obligation. Cependant, par la décision n
o
465 du 28
octobre
2004, elle jugea qu’il y avait une obligation d’affiliation, justifiée par le besoin de surveiller la gestion des fonds de chasse afin de conserver la biodiversité.
25.
Quant à la jurisprudence des tribunaux internes, par deux
arrêts
définitifs des 24
mai
2005 et 24
mai
2007, la cour d’appel d’Alba
Iulia a jugé que, malgré l’annulation des permis de chasse délivrés par l’A.G.V.P.S., les anciens membres de cette association ne perdaient pas le bénéfice du statut de chasseur et pouvaient se faire délivrer de nouveaux permis de chasse par les nouvelles associations auxquelles ils ont adhéré.
GRIEF
26.
Le requérant allègue que l’annulation de son permis de chasse pour avoir adhéré à une association non-affiliée à l’A.G.V.P.S. a porté atteinte à
son droit à la liberté d’association, tel que prévu par l’article
11 de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.
2.
L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.
»
A.
Thèses des parties
27.
Le Gouvernement invite la Cour à constater qu’en l’espèce, il n’y a pas eu d’ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’association dans la mesure où l’exclusion de l’A.V.P.S. Iași et l’annulation du «
carnet de membre et permis de chasse
» n’ont eu aucune conséquence dommageable sur sa situation.
28.
Le Gouvernement soutient que la législation en vigueur autorisait les associations gestionnaires des fonds de chasse à octroyer à leurs membres des permis de chasse. Or, le Gouvernement expose que l’association
G.
Topârceanu
était en possession de quinze permis de chasse qui lui ont été mis à disposition par l’A.G.V.P.S. le 17 juillet 2003 et qu’elle pouvait les distribuer à ses membres, y compris au requérant qui était son président.
29.
A l’appui de sa thèse, le Gouvernement renvoie à la jurisprudence
interne et à deux lettres de l’A.G.V.P.S., datées des 12
mars et 7
juillet
2008, qui confirmaient que l’association
aurait pu attribuer au requérant un permis de chasse. Quant aux conditions de cette attribution, l’A.G.V.P.S. précisait que la participation à un nouvel examen n’était pas nécessaire dès lors que le requérant avait déjà réussi dans le passé un tel examen. Selon l’A.G.V.P.S., environ 55
000 chasseurs ont bénéficié du remplacement de l’ancien «
carnet de membre et permis de chasse
».
30.
En tout état de cause, le Gouvernement estime que la mesure litigieuse avait une base légale, à savoir le statut de l’A.V.P.S. Iași et la loi
n
o
103/1996, qui répondaient aux exigences d’accessibilité et de prévisibilité voulues par la Convention. Il soutient également que le but
légitime de la protection d’un bien d’intérêt public, le gibier, justifiait l’imposition de mesures visant à la gestion rationnelle des fonds de chasse afin de préserver la faune et l’équilibre écologique.
31.
Le requérant conteste ces thèses. Il considère que l’annulation du permis de chasse a été illégale et que l’A.V.P.S. Iași n’était pas compétente pour prendre une telle mesure. Il allègue que cette dernière association a profité de la subsistance de l’ancien document intitulé «
carnet de membre et permis de chasse
» et du retard des autorités internes dans l’élaboration d’un nouveau modèle de permis de chasse pour sanctionner et décourager les chasseurs inscrits dans des associations concurrentes.
32.
Il affirme que la distribution par l’association
G.
Topârceanu
des permis de chasse mis à sa disposition par l’A.G.V.P.S. aurait été illégale. A
cet égard, il allègue que pour obtenir un de ces permis, il aurait dû participer à un nouvel examen, ce qui lui était impossible vu que la loi
n
o
103/1996 instituait un délai d’attente de trois ans. Il cite une lettre du 17
mars
2008 du ministère de l’agriculture qui précisait les conditions dans lesquelles les associations de chasse pouvaient délivrer des permis de chasse et qui renvoyait aux dispositions de la loi n
o
103/1996 concernant l’examen pour obtenir le statut de chasseur et le permis de chasse. Il affirme également qu’en raison de l’annulation de son permis de chasse, les autorités internes ont refusé de lui renouveler le permis de port d’arme, ce
qui l’a empêché de pratiquer la chasse.
33.
Quant à la mesure de remplacement des permis, dont auraient bénéficié 55
000
chasseurs, le requérant affirme qu’il s’agissait d’une simple opération administrative au sein de l’A.G.V.P.S. Il allègue que sa situation n’était pas comparable dès lors que son permis avait été annulé et ajoute que la mesure litigieuse a eu un impact négatif sur sa réputation dans le milieu
associatif.
B.
Appréciation de la Cour
34.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, par «
victime
» l’article
34 de la Convention désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux, l’existence d’un manquement aux exigences de la Convention se concevant même en l’absence de préjudice (
Amuur c.
France
, 25
juin
1996, §
36,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
III). En outre, elle rappelle que les garanties de l’article
11 de la Convention s’imposent non seulement dans les relations entre le citoyen et l’Etat, mais également lorsque ces relations relèvent du droit
privé (
Sigurdur
A.
Sigurjonsson c. Islande
, arrêt du 30
juin
1993, Série
A n
o
264, §
31).
35.
En l’espèce, la Cour note que, le 10
mars
2003, l’A.V.P.S.
Iași, personne morale de droit privé et d’utilité publique, a procédé à l’exclusion du requérant et à l’annulation de son permis de chasse pour cause d’adhésion à une autre société de chasse.
36.
La Cour reconnaît que la mesure litigieuse a pu, comme le requérant l’affirme, lui causer un préjudice, à savoir l’impossibilité, fût-elle temporaire, de pratiquer la chasse dans le cadre de l’association dont il était le président. D’autre part, l’obligation d’être membre d’une association affiliée à l’A.G.V.P.S. pour pouvoir bénéficier d’un permis de chasse pourrait constituer une restriction dans l’exercice du droit à la liberté d’association «
négative
», c’est-à-dire à la liberté de chacun de ne pas adhérer à telle ou telle association ou de s’en retirer (voir,
mutatis
mutandis, Chassagnou et autres c. France
[GC], n
os
25088/94, 28331/95 et 28443/95, §
‑
III).
37.
Partant, il y a eu ingérence dans le droit du requérant à la liberté
d’association.
38.
Quant à la nature de cette ingérence, la Cour rappelle que la frontière entre les obligations positives et les obligations négatives de l’Etat au titre de l’article
11 ne se prête pas à une définition précise. Les principes applicables sont néanmoins comparables. Que l’on analyse l’affaire sous l’angle d’une obligation positive à la charge de l’Etat ou sous celui d’une ingérence des pouvoirs publics demandant une justification, les critères à
appliquer ne sont pas différents en substance (
Sørensen et Rasmussen c.
Danemark
[GC], n
os
52562/99 et 52620/99, §
‑
I).
39.
Selon la Cour, l’ingérence était prévue par loi, à savoir le statut de l’A.V.P.S.
Iași et la loi n
o
103/1996 en vertu de laquelle l’exclusion de l’association gestionnaire du fonds de chasse entraînait l’annulation du permis de chasse.
40.
S’agissant de l’existence d’un but légitime, la Cour estime que la mesure avait pour but l’organisation technique de la chasse et la gestion du patrimoine cynégétique, portant ainsi sur «
la protection des droits et libertés d’autrui
» (voir,
mutatis mutandis, Baudiniere c. France
(déc.), n
o
25708/03, 6 décembre 2007). A cet égard, la Cour rappelle avoir déjà jugé que l’organisation et la réglementation d’une activité de loisir peuvent aussi relever d’une responsabilité de l’Etat, notamment au titre de son obligation de veiller, au nom de la collectivité, à la sécurité des biens et des personnes (voir,
mutatis mutandis, Chassagnou et autres
, précité, §
108).
41.
Reste donc à établir si cette ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
» et particulièrement si elle était «
proportionnée au but légitime poursuivi
».
42.
Sur ce point, la Cour note que l’argument principal du Gouvernement consiste à dire que l’annulation du permis de chasse du requérant n’a pas eu d’incidence sur l’exercice de son droit à la liberté d’association dans la mesure où il pouvait bénéficier d’un nouveau permis de chasse délivré par l’association
. Le requérant rétorque que l’obtention d’un nouveau permis de chasse était conditionnée par un nouvel examen, dont la tenue était reportée de trois ans.
43.
La Cour note qu’il y a un désaccord entre les parties sur la portée du droit de l’association
de délivrer des permis de chasse aux membres exclus de l’A.V.P.S. Iași. Cependant, la Cour estime qu’il ne lui appartient pas de se livrer à une interprétation du droit interne pour départager les parties. Elle ne peut que constater que la jurisprudence interne, à savoir les deux arrêts définitifs des 24
mai
2005 et 24
mai
2007 de la cour d’appel d’Alba
Iulia, a considéré que les membres exclus des associations affiliées à l’A.G.V.P.S. ne perdaient pas le bénéfice du statut de chasseur et pouvaient se faire délivrer des nouveaux permis de chasse par les nouvelles associations auxquelles ils avaient adhéré.
44.
Certes, le ministère de l’agriculture et des forêts a pris plus de neuf
ans pour la mise en place du nouveau modèle de permis de chasse, mais, de l’avis de la Cour, cette circonstance n’était pas de nature à
empêcher le requérant de demander et d’obtenir auprès de l’association
G.
Topârceanu
l’un des permis de chasse mis à la disposition de cette
dernière par l’A.G.V.P.S.
45.
S’agissant des doutes que le requérant nourrissait à l’égard de la légalité de ces permis, la Cour estime que ces aspects auraient pu faire l’objet de procédures devant les cours et tribunaux internes. Or, la Cour ne saurait ni spéculer sur ce qu’eût été l’issue de ces procédures ni se substituer aux juridictions internes compétentes.
46.
Il s’ensuit que les raisons invoquées par le requérant pour arguer de l’impossibilité de l’association
G.
Topârceanu
de le mettre en possession d’un permis de chasse ne sauraient emporter la conviction de la Cour.
47.
Enfin, la Cour attache de l’importance au fait que l’A.G.V.P.S. a répondu promptement à la demande de l’association
et lui a fourni des permis de chasse peu après que cette dernière a obtenu la licence exigée par la loi, raccourcissant ainsi de manière significative la période pendant laquelle le requérant a été privé de la possibilité de pratiquer la chasse au sein de l’association dont il était le président.
48.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure qu’il n’y a pas eu en
l’espèce une atteinte disproportionnée à la jouissance effective par le requérant du droit à la liberté d’association.
49.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président