SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3754/06 prezentate de Ion TÁNASE și de alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 februarie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 decembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA Reclamanții, domnii Ion Tănase, Constantin Tănase și Nicolae Tănase, sunt resortisanți români, născuți în 1940, 1936 și 1943 și reședința în Campulung și Schitu Golești. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul B. Catănea, avocat în București. Guvernul român (inclusiv guvernul român) A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Reclamanții au introdus o acțiune împotriva a patru persoane și împotriva comisiei departamentale competente pentru aplicarea legii nr. 18/1991. Ei au solicitat anularea unui titlu administrativ de proprietate emis de comisie la 21 iunie 1995 în favoarea celor patru particulari, pentru un teren de 6072 m2, situat în comuna Schitu Golești, în departamentul Argeș, într-o anumită locație. Reclamanții erau în posesia terenului în cauză în temeiul unui proces Raportul de punere în posesie din 19 ianuarie 1993. Ei susțineau să fie proprietarii terenului în cauză în temeiul unui contract de schimb încheiat de predecesorul lor în 1956. Prin hotărârea din 15 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel din Pitesti, acțiunea reclamanților a fost primită, iar instanța de apel a constatat nulitatea titlului administrativ de proprietate contestat de aceștia. Printr-o hotărâre din 24 iunie 2005, ale cărei reclamanți obțin o copie la 23 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit recursul în anulare (recursul anual) formulat de procurorul general și a anulat hotărârea din 15 martie 2001. 2. Procedura încheiată prin Hotărârea din 28 septembrie 2006 În 2005, reclamanților li s-a atribuit o acțiune de declarare a nulității contractului de schimb încheiat în 1956 și a procesului-verbal de punere în posesie din 19 ianuarie 1993. Prin hotărârea din 10 octombrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Campulung a constatat nulitatea contractului de schimb și a posesiei reclamanților. Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a confirmării sale de către tribunalul județ din Argeș, la 28 septembrie 2006, a dreptului și practicii interne relevante Majoritatea dreptului intern relevant este descrisă în Hotărârile Brumarescu c. România, [GC], n 28342/95, § 32-33 CEDO 1999-VII și Masinexportimport Industrial Group SA c. România, 22687/03, 1 decembrie 2005, § 22. GRIFS 10. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții invocă o încălcare a dreptului la securitate a rapoartelor juridice și a dreptului la un proces echitabil din cauza contestației hotărârii definitive pronunțate în favoarea acestora, în urma recursului în anulare introdus de procurorul general 11. Reclamanții se plâng, de asemenea, de încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor, garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, având în vedere că, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general și primit de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia au fost privați de bunul imobil pe care îl dețineau în temeiul unei hotărâri definitive de justiție. ÎN DREPTUL 12. Inițial, reclamanții au invocat o încălcare a dreptului la securitate a rapoartelor juridice și a dreptului la un proces echitabil din cauza contestației deciziei definitive pronunțate în favoarea acestora, în urma recursului în anulare introdus de procurorul general și a încălcării dreptului lor de proprietate asupra binelui în litigiu, ca urmare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție. 13. Guvernul excită din lipsa de calitate a victimelor reclamanților, în sensul art. 34 din Convenție, din faptul că nu mai sunt proprietarii terenului respectiv, după anularea contractului de schimb din 1956 și deținerea acestuia din 1993. Guvernul susține că reclamanții au omis să informeze Curtea cu privire la procedura care a dus la anularea punerii lor în posesie și a titlului de proprietate și, prin urmare, invocă cauza Stoicescu c. România (revizuire), nr. 31551/96, §§ 55-60, 21 septembrie 2004.14. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, de către art. 34 desemnează persoana direct vizată de actul sau omisiunea în litigiu, existența unei încălcări a cerințelor Convenției care se conceapă chiar și în absența unui prejudiciu și că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde victimă a unei încălcări, acesta trebuie să aibă calitatea de victimă nu numai în momentul depunerii cererii, ci și în cursul procedurii în fața Curții ( În speță, obiectul cererii, astfel cum a fost introdusă inițial de solicitanți la 28 decembrie 2005, a fost anularea, prin Hotărârea din 24 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unei decizii definitive din 15 martie 2001 de primire a acțiunii lor în anulare a unui titlu de proprietate al terților referitor la bunul în litigiu 16. Cu toate acestea, Curtea constată că, prin hotărârea din 10 octombrie 2005, Tribunalul de Primă Instană din Campulung a constatat nulitatea contractului de schimb din 1956 și punerea în posesie a reclamanților din 1993 și care aveau ca obiect terenul în litigiu, de care se prevalau. Această decizie a devenit definitivă atunci când a fost confirmată de tribunalul departamental din Argeș, la 28 octombrie 2005, 17 În consecință, valabilitatea titlului de proprietate și a deținerii invocate de reclamanți fiind infirmate și considerate lipsite de efect încă de la început, ei nu mai pot pretinde că au un drept de proprietate pe teren în litigiu. În plus, Comisia observă că reclamanții au omis să informeze Curtea cu privire la existența și rezultatul procedurii care s-a încheiat la 28 septembrie 2006, ceea ce pune sub semnul întrebării buna lor credință în ceea ce privește cerința de a informa Curtea cu privire la orice dezvoltare semnificativă în cauză, care le fusese reamintită la 15 martie 2006, după înregistrarea cererii lor (a se vedea Marinescu România (dec.), nr. 21122/02, 10 aprilie 2007). 18. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanții nu mai au o calitate pentru a sprijini prezenta cerere în fața acesteia și, prin urmare, nu se pot pretinde, în sensul articolului 34 din convenție, că sunt victime ale unei încălcări a drepturilor lor (a se vedea Stoicescu, citată anterior, punctul 59). 19. cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
de la requête n
o
3754/06
présentée par Ion TĂNASE et autres
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 23 février 2010 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 décembre 2005,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants, MM. Ion Tănase, Constantin Tănase et Nicolae Tănase, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1940, 1936 et 1943 et résidant à Câmpulung et à Schitu Golești. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Răzvan Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l'espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.Le pourvoi en annulation
3.
Les requérants introduisirent une action contre quatre particuliers et contre la commission départementale compétente pour l'application de la loi n
o
18/1991. Ils demandaient l'annulation d'un titre administratif de propriété émis par la commission, le 21 juin 1995, en faveur des quatre particuliers, pour un terrain de 6072 m², sis dans la commune de Schitu Golești, dans le département d'Argeș, à un emplacement déterminé. Les requérants étaient en possession du terrain en cause en vertu d'un procès
‑
verbal de mise en possession datant du 19 janvier 1993. Ils soutenaient être les propriétaires du terrain en question en vertu d'un contrat d'échange conclu par leur prédécesseur en 1956.
4.
Par un arrêt du 15 mars 2001, rendu par la cour d'appel de Pitești,
l'action des requérants fut accueillie et la cour d'appel constata la nullité du titre administratif de propriété contesté par eux.
5.
Par un arrêt du 24 juin 2005,
dont les requérants obtinrent une copie le 23
novembre 2005, la Haute Cour de cassation et de justice accueillit le pourvoi en annulation (
recurs în anulare
) formé par le procureur général et annula l'arrêt du 15 mars 2001.
2.La procédure conclue par l'arrêt du 28 septembre 2006
6.
En 2005, les requérants se virent assignés en justice par une action tendant à la déclaration de la nullité du contrat d'échange conclu en 1956 et du procès-verbal de mise en possession du 19 janvier 1993.
7.
Par un jugement du 10 octobre 2005, le tribunal de première instance de Câmpulung, constata la nullité du contrat d'échange et de la mise en possession des requérants.
8.
Ce jugement devint définitif suite à sa confirmation par le tribunal départemental d'Argeș, le 28 septembre 2006.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
9.
L'essentiel du droit interne pertinent est décrit dans les arrêts
Brumărescu c. Roumanie
, [GC], n
o
28342/95, §§
32-33
CEDH 1999-VII et
SC
Mașinexportimport Industrial Group SA
c. Roumanie,
n
o
22687/03, 1
décembre 2005, § 22.
10.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte au droit à la sécurité des rapports juridiques et au droit à un procès équitable en raison de la remise en cause de la décision définitive rendue en leur faveur, à la suite du pourvoi en annulation introduit par le procureur général.
11.
Les requérants se plaignent également d'une atteinte à leur droit au respect de leur bien, garantis par l'article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, compte tenu de ce qu'à la suite du pourvoi en annulation formé par le procureur général et accueilli par la Haute Cour de Cassation et de Justice ils se sont vus privés du bien immeuble qu'ils détenaient en vertu d'une décision définitive de justice.
12.
A l'origine, les requérants alléguaient une atteinte au droit à la sécurité des rapports juridiques et au droit à un procès équitable en raison de la remise en cause de la décision définitive rendue en leur faveur, à la suite du pourvoi en annulation introduit par le procureur général et une atteinte à leur droit de propriété sur le bien litigieux en raison de l'arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice.
13.
Le Gouvernement excipe de l'absence de qualité de victime des requérants, au sens de l'article 34 de la Convention, du fait qu'ils ne sont plus les propriétaires du terrain en question, après l'annulation du contrat d'échange de 1956 et de la mise en possession de 1993, dont ils se prévalaient. Le Gouvernement fait valoir que les requérants ont omis d'informer la Cour de la procédure ayant abouti à l'annulation de leur mise en possession et de leur titre de propriété et invoque à ce titre l'affaire
Stoicescu c. Roumanie
(révision), n
o
31551/96, §§ 55-60, 21
septembre
2004.
14.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, par «
victime
» l'article 34 désigne la personne directement concernée par l'acte ou l'omission litigieux, l'existence d'un manquement aux exigences de la Convention se concevant même en l'absence de préjudice et que, pour qu'un requérant puisse se prétendre victime d'une violation, il faut, non seulement, qu'il ait la qualité de victime au moment de l'introduction de la requête, mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour (
Stoicescu
précité, § 55).
15.
En l'espèce, l'objet de la requête, telle qu'introduite à l'origine par les requérants le 28 décembre 2005, était l'annulation, par l'arrêt du 24
juin
2005 de la Haute Cour de cassation et de justice, d'une décision définitive du 15 mars 2001 accueillant leur action en annulation d'un titre de propriété des tiers portant sur le bien litigieux.
16.
La Cour observe toutefois que, par jugement du 10 octobre 2005, le tribunal de première instance de Câmpulung, a constaté la nullité du contrat d'échange de 1956 et de la mise en possession des requérants datant de 1993 et portant sur le terrain litigieux, dont ils se prévalaient. Cette décision est devenue définitive lorsqu'elle a été confirmée par le tribunal départemental d'Argeș, le 28
septembre 2006.
17.
En conséquence, la validité du titre de propriété et de la mise en possession invoquées par les requérants ayant été infirmées et considérées comme dépourvues d'effet dès l'origine, ils ne peuvent plus prétendre avoir un droit de propriété sur le terrain en litige. De surcroît, elle note que les requérants ont omis d'informer la Cour de l'existence et de l'issue de la procédure qui s'est achevée le 28
septembre 2006, ce qui remet en cause leur bonne foi au regard de l'exigence d'informer la Cour de tout développement important dans l'affaire, exigence qui leur avait été rappelée le 15 mars 2006, après l'enregistrement de leur requête
(voir
Marinescu
c.
Roumanie
(déc.), n
o
21122/02, 10 avril 2007).
18.
Dans ces conditions, la Cour considère que les requérants n'ont plus de qualité pour soutenir la présente requête devant elle et ne peuvent donc se prétendre victimes, au sens de l'article 34 de la Convention, d'une violation de leurs droits (voir
Stoicescu,
précité, § 59).
19.
Il s'ensuit que la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l'article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président