SECȚIUNEA ANA PAVEL c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4503/06) HOTĂRÂREA fondului STRASBURG 16 martie 2010 DEFINITIVF 04/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ana Pavel c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 4503/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ana Pavel, reclamanta, a sesizat Curtea la 17 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 ianuarie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta s-a născut în 1936 și își are reședința în Voluntari, în departamentul Ilfov. Primele trei proceduri formulate în favoarea recurentei Recurenta a formulat o acțiune în revendicare împotriva Institutului de Cercetare Agricolă și Agricolă (denumit în continuare "Institutul") care se desfășoară pe un teren de cinci hectare situat în municipalitatea Voluntari, strada Ștefănești. Prin decizia definitivă din 23 Septembrie 1996 al Tribunalului de Primă Instanță din Buftea, pârâtului i s-a ordonat să lase în posesia reclamantei cele 5 ha de teren cu construcție, care se află în comuna Voluntari, strada Stefanești, nr 85. Din cauza refuzului institutului de a se conforma deciziei din 23 noiembrie 1996 Septembrie 1996, recurenta a inițiat o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate asupra celor 5 ha de teren indicate la punctul precedent. Acțiunea a fost îndreptată împotriva Institutului de cercetare agricolă și forestieră. Prin decizia definitivă din 2 martie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Buftea a constatat dreptul de proprietate al recurentei din 5 Ha de teren cu construcții și plantații situate în municipalitatea Voluntari, strada Stefanești. Prin intermediul unui proces-verbal de executare din 5 februarie 1999, un aprod al justiției a constatat refuzul autorității debitoare de a executa deciziile din 23 septembrie 1996 și 2 martie 1998. 10. Recurenta a formulat ulterior o acțiune în revendicare împotriva prefecturii Ilfov, care viza același teren de 5 ha sis în comuna Voluntari, rue Stefanești, cu construcțiile și plantațiile situate acolo. 11. printr-o decizie definitivă din 17 aprilie 2000, tribunalul departamental din București a ordonat pârâtei să lase în posesia reclamantei 5 ha de teren cu construcții și plantații situate în municipalitatea Voluntari, strada Stefanești, la nr. 85.12, printr-un proces-verbal de executare din 15 noiembrie 2000, un aprod al justiției a declarat punerea în posesia reclamantei, în conformitate cu decizia din 17 aprilie 2000. Cu toate acestea, institutul a continuat să ocupe terenul respectiv 13. În urma unui proces-verbal din 5 iulie 2001, întocmit de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 din Voluntari la 8 octombrie 2001, recurentei i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru un teren de opt hectare care includea cele cinci hectare care au făcut obiectul deciziilor definitive din 23 septembrie 1996, 2 martie 1998 și 17 aprilie 2000 14. Din 1997, recurenta plătește taxele aferente terenului de 5 ha sis la nr. 85, drumul Ștefanești, astfel cum reiese dintr-o scrisoare a primăriei Voluntari din 30 august 2001.15. Recurenta a rămas confruntată cu opoziția Institutului la preluarea terenului. Acțiunea în expulzare 16. Recurenta a inițiat o acțiune de evacuare și demolare a construcțiilor împotriva Ministerului Finanțelor, împotriva Administrației Naționale a Pădurilor (Regia Naționala a Padurilor) și împotriva a opt particulari, care se aflau pe teren situat la Voluntari rue Ștefanești, nr. 85. 17. Prin decizia din 5 mai 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Buftea, care a devenit definitivă prin hotărârea din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel de la București, părților pârâte li s-a ordonat expulzarea terenului în cauză și demolarea clădirilor, sub pedeapsa unei penalități cu titlu cominatoriu de 1 000 000 ROL pe zi de întârziere 18. Părțile pârâte au formulat o cerere de suspendare a executării respinse la 11 aprilie 2005. 19. În urma unei somații, institutul a formulat o contestație cu privire la executarea deciziei definitive din 5 mai 2003, deoarece acesta nu era debitorul desemnat prin decizie, ci administrația națională a pădurilor. Această contestație a fost respinsă printr-o decizie a tribunalului județ din Buftea din 30 iulie 2007. Tribunalul a considerat că institutul făcea parte din structura Administrației Pădurilor. Această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 12 decembrie 2007, a tribunalului departamental din București. 20. Din elementele dosarului reiese că Hotărârea din 11 aprilie 2005, prin care se confirmă decizia din 5 mai 2003 rămâne neexecutată până în prezent. 21. A fost depusă o plângere penală pentru falsificare, care viza un testament a cărui recurentă se prevalese în procedurile care au condus la deciziile definitive menționate anterior, pronunțate în favoarea sa. În 2008, Parchetul de Primă Instanță din Buftea a dispus un refuz în această cauză. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 22, recurenta a susținut că neexecutarea hotărârii din 11 aprilie 2005 și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt astfel exprimate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține că recurenta face obiectul unei anchete penale cu privire la o plângere falsă, având ca obiect un testament de care s-a prevalorat în toate acțiunile în justiție pronunțate în favoarea sa și care au condus la hotărârile judecătorești a căror executare o solicită. În plus, guvernul arată că hotărârile judecătorești definitive din 23 septembrie 1996, 2 martie 1998 și 26 ianuarie 2000 au fost executate de către autoritățile interne. 25. Recurenta se opune acestei teze și indică faptul că prin decizia din 2 martie 2000 În octombrie 2008, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Buftea a dispus un refuz în această cauză, concluzionând că testamentul era autentic. 26. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut la 11 aprilie 2005 o decizie internă definitivă prin care se dispune ca administrația națională a pădurilor să elibereze terenul recurentei, această decizie nu a fost nici executată, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. În plus, motivele pe care administrația le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare nu au fost niciodată aduse la cunoștința recurentei prin intermediul unei hotărâri judecătorești sau administrative formale (Sabin Popescu c. România (poziția 48102/99, § 72, 2 martie 2004). În plus, scrisoarea Administrației Pădurilor din 8 aprilie 2008, care menționează presupusa imposibilitate obiectivă de executare, din cauza existenței unei anchete penale pentru falsuri, nu poate constitui o imposibilitate obiectivă, care ar putea să o scutească de obligația prevăzută în hotărârea menționată anterior, ținând seama și de faptul că în acest caz s-a pronunțat un refuz. 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Dragne și alții c. România, nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești favorabile recurentei. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta invocă un prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit, dar nu și-a calculat pretențiile în termenul stabilit în acest scop. Cu toate acestea, aceasta prezintă un ghid al valorilor estimate ale proprietăților imobiliare ale Departamentului Ilfov. Pentru anul 2008, înființat de societatea de experți tehnici, care indică un preț de 350 EUR/m2 de pe teren în locul revendicat de reclamantă. 31. Guvernul indică faptul că reclamanta nu și-a calculat pretențiile și își rezervă posibilitatea de a contesta eventuale pretenții care ar fi prezentate ulterior. 32. Curtea consideră că, în circumstanțele speței, problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare astfel încât aceasta să fie rezervată ținând seama și de posibilitatea unui acord între statul pârât și persoana în cauză (art. 1 și art. 4 din Regulamentul de procedură al Curții). Recurenta solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne și nu își numără pretențiile, ci trimite copii ale mai multor contracte de asistență încheiate cu avocați și facturi și excluderi care atestă plata diverselor sume. 34. Guvernul indică faptul că sumele înscrise în contractele de asistență sunt excesive, deoarece nu s-a prezentat niciun rezumat al orelor de lucru ale avocatului și că, pentru anumite contracte, nu s-a prezentat nicio justificare de plată efectivă. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și o acordă recurentei. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, afirmă că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare În consecință, rezervă în ceea ce privește prejudiciul material și moral invită În termen de șase luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, guvernul și recurenta să îi adreseze în scris observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili după caz A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sumă care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinsă, pentru surplus, cererea de satisfacție echitabilă în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 16 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
ANA PAVEL c. ROUMANIE
(Requête n
o
4503/06)
ARRÊT
(
fond
)
16 mars 2010
04/10/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Ana Pavel c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 février 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
4503/06) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Ana Pavel («
la requérante
»), a saisi la Cour le 17 janvier 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du Ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 10 janvier 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3 il a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est née en 1936 et réside à Voluntari, dans le département d'Ilfov.
A.
Les premières trois procédures tranchées en faveur de la requérante
5.
La requérante forma une action en revendication contre l'Institut de recherche agricole et sylvicole (ci-après, «
l'institut
») portant sur un terrain de cinq hectares sis dans la commune de Voluntari, rue Ștefănești.
6.
Par décision définitive du 23
septembre 1996 du tribunal de première instance de Buftea, le défendeur se vit ordonner de laisser en possession de la requérante les 5
ha de terrain avec construction, sis dans la commune de Voluntari, rue Stefănești, n
o
85.
7.
En raison du refus de l'institut d'obtempérer à la décision du 23
septembre 1996, la requérante entama une action en constatation de son droit de propriété sur les 5 ha de terrain indiqués au point précédent. L'action était dirigée contre l'Institut de recherche agricole et sylvicole.
8.
Par décision définitive du 2 mars 1998, le tribunal de première instance de Buftea constata le droit de propriété de la requérante sur 5
ha de terrain avec constructions et plantations sis dans la commune de Voluntari, rue Stefănești.
9.
Par un procès-verbal d'exécution du 5 février 1999, un huissier de justice constata le refus de l'autorité débitrice d'exécuter les décisions des 23
septembre 1996 et 2
mars 1998.
10.
La requérante forma par la suite une action en revendication contre la préfecture de Ilfov, portant sur le même terrain de 5 ha sis dans la commune de Voluntari, rue Stefănești, avec les constructions et les plantations y situées.
11.
Par une décision définitive du 17
avril 2000, le tribunal départemental de Bucarest ordonna à la partie défenderesse de laisser en possession de la requérante 5
ha de terrain avec constructions et plantations sis dans la commune de Voluntari, rue Stefănești, au n
o
85.
12.
Par un procès-verbal d'exécution du 15 novembre 2000, un huissier de justice déclara la mise en possession de la requérante, conformément à la décision du 17 avril 2000. Cependant, l'institut continua à occuper le terrain en question.
13.
A la suite d'un procès-verbal du 5 juillet 2001, dressé par la commission locale d'application de la loi n
o
18/1991 de Voluntari le 8
octobre 2001, un titre de propriété fut délivré à la requérante pour un terrain de huit hectares qui incluait les cinq hectares ayant fait l'objet des décisions définitives des 23
septembre 1996, 2 mars 1998 et 17 avril 2000.
14.
Depuis 1997, la requérante paye les charges fiscales afférentes au terrain de 5 ha sis au n
o
85, route de Ștefănești, tel qu'il ressort d'une lettre de la mairie de Voluntari du 30 août 2001.
15.
La requérante resta confrontée à l'opposition de l'institut à sa prise de possession du terrain.
B.
L'action en expulsion
16.
La requérante entama une action en évacuation et démolition des constructions contre le ministère des Finances, contre l'Administration nationale des forêts (
Regia Națională a Pădurilor
) et contre huit particuliers, portant sur le terrain sis à Voluntari rue Ștefănești, au n
o
85.
17.
Par décision du 5 mai 2003 du tribunal de première instance de Buftea, devenue définitive par arrêt du 11 avril 2005 de la cour d'appel de Bucarest, les parties défenderesses se virent ordonner l'expulsion du terrain en question et la démolition des constructions, sous peine d'une astreinte de 1
000
000 ROL par jour de retard.
18.
Les parties défenderesses ont formé une demande de sursis à l'exécution rejetée le 11 avril 2005.
19.
A la suite d'une sommation, l'institut forma une contestation à l'exécution de la décision définitive du 5 mai 2003, au motif que ce n'était pas lui le débiteur désigné par la décision, mais l'Administration nationale des forêts. Cette contestation fut rejetée par décision du tribunal départemental de Buftea du 30 juillet 2007. Le tribunal estima que l'institut faisait partie de la structure de l'Administration des forêts. Cette décision fut confirmée par un arrêt du 12 décembre 2007, du tribunal départemental de Bucarest.
20.
Il ressort des éléments du dossier que l'arrêt du 11 avril 2005, confirmant la décision du 5 mai 2003 demeure, à ce jour, inexécuté.
21.
Une plainte pénale pour faux, visant un testament dont la requérante s'était prévalue dans les procédures ayant conduit aux décisions définitives précitées, rendues en sa faveur a été déposée. Par décision du 2
octobre
2008, le parquet près le tribunal de première instance de Buftea ordonna un non-lieu dans cette affaire.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N
o
1
22.
La requérante allègue que l'inexécution de l'arrêt du 11 avril 2005 a enfreint son droit d'accès à un tribunal, tel que prévu par l'article 6
§
1 de la Convention, ainsi que son droit au respect de ses biens, tel qu'il est garanti par l'article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
Les articles invoqués sont ainsi libellés
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
23.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
24.
Le Gouvernement fait valoir que la requérante fait l'objet d'une enquête pénale concernant une plainte pour faux, ayant comme objet un testament dont elle s'est prévalue dans toutes les actions en justice tranchées en sa faveur, et qui ont conduit aux décisions de justice dont elle demande l'exécution. En outre, le Gouvernement indique que les décisions de justice définitives des 23 septembre 1996, 2 mars 1998 et 26 janvier 2000 ont été exécutées par les autorités internes.
25.
La requérante s'oppose à cette thèse et indique que par décision du 2
octobre 2008, le parquet près le tribunal de première instance de Buftea ordonna un non-lieu dans cette affaire, ayant conclu que le testament était authentique.
26.
La Cour rappelle que, dans la présente affaire, bien que la requérante ait obtenu le 11 avril 2005 une décision interne définitive ordonnant à l'Administration nationale des forêts de libérer le terrain de la requérante, cette décision n'a été, ni exécutée, ni annulée ou modifiée à la suite de l'exercice d'une voie de recours prévue par la loi. De plus, les motifs que l'administration aurait pu invoquer afin de justifier une impossibilité objective d'exécution n'ont jamais été portés à la connaissance de la requérante par le biais d'une décision judiciaire ou administrative formelle (
Sabin Popescu c. Roumanie
(nº 48102/99, § 72, 2 mars 2004).
En outre, la lettre de l'Administration des forêts du 8 avril 2008, qui fait état de la prétendue impossibilité objective d'exécution, en raison de l'existence d'une enquête pénale pour faux, ne peut constituer une «
impossibilité objective
» qui pourrait l'exonérer de l'obligation prévue par ledit arrêt, compte tenu également du fait qu'un non-lieu a été prononcé dans cette affaire.
27.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation des articles
6
§
1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention (voir
Dragne et autres c. Roumanie
, n
o
78047/01, 7 avril 2005).
28.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce l'État, par le biais de ses organes spécialisés, n'a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter les décisions judiciaires favorables à la requérante.
Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
30.
La requérante invoque un préjudice matériel et moral qu'elle aurait subi, mais elle n'a pas chiffré ses prétentions dans le délai imparti à cette fin. Cependant, elle soumet un «
guide des valeurs estimées des propriétés immobilières du département d'Ilfov
» pour l'année 2008, établi par la société des experts techniques, qui indique un prix de 350 EUR/m² du terrain à l'emplacement revendiqué par la requérante.
31.
Le Gouvernement indique que la requérante n'a pas chiffré ses prétentions et se réserve la faculté de contester d'éventuelles prétentions qui seraient présentées ultérieurement.
32.
La Cour considère que, dans les circonstances de l'espèce, la question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouve pas en état de sorte qu'il convient de la réserver en tenant également compte de l'éventualité d'un accord entre l'État défendeur et l'intéressée (article
75
§§
1 et 4 du règlement de la Cour).
B.
Frais et dépens
33.
La requérante demande le remboursement des frais et dépens engagés devant les juridictions internes. Elle ne chiffre pas ses prétentions, mais elle envoie des copies de plusieurs contrats d'assistance conclus avec des avocats et des factures et quittances attestant le payement de divers montants.
34.
Le Gouvernement indique que les montants inscrits dans les contrats d'assistance sont excessifs, car aucun récapitulatif des heures du travail de l'avocat n'a été soumis et que pour certains contrats, aucun justificatif de payement effectif n'a été soumis.
35.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1
500 EUR au titre des frais et dépens de la procédure nationale et l'accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
36.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention et de l'article
1 du Protocole n
o
1 à la Convention
;
3.
Dit
que la question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouve pas en état
;
En conséquence
:
a)
la
réserve
en ce qui concerne le préjudice matériel et moral
;
b)
invite
le Gouvernement et la requérante à lui adresser par écrit, dans un délai de six mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur cette question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir
;
c)
réserve
la procédure ultérieure et
délègue
au président de la chambre le soin de la fixer au besoin
;
4.
Dit
a)
que
l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 1
500
EUR (mille cinq cents euros) au titre des frais et dépens, somme à convertir dans la monnaie de l'État défendeur au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
, pour le surplus, la demande de satisfaction équitable pour ce qui est des frais et dépens.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 mars 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président