CtEDO 16.03.2010 Auto

AFFAIRE ANA PAVEL c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
16.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ANA PAVEL c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ANA PAVEL c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4503/06) HOTĂRÂREA fondului STRASBURG 16 martie 2010 DEFINITIVF 04/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ana Pavel c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 4503/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ana Pavel, reclamanta, a sesizat Curtea la 17 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 ianuarie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta s-a născut în 1936 și își are reședința în Voluntari, în departamentul Ilfov. Primele trei proceduri formulate în favoarea recurentei Recurenta a formulat o acțiune în revendicare împotriva Institutului de Cercetare Agricolă și Agricolă (denumit în continuare "Institutul") care se desfășoară pe un teren de cinci hectare situat în municipalitatea Voluntari, strada Ștefănești. Prin decizia definitivă din 23 Septembrie 1996 al Tribunalului de Primă Instanță din Buftea, pârâtului i s-a ordonat să lase în posesia reclamantei cele 5 ha de teren cu construcție, care se află în comuna Voluntari, strada Stefanești, nr 85. Din cauza refuzului institutului de a se conforma deciziei din 23 noiembrie 1996 Septembrie 1996, recurenta a inițiat o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate asupra celor 5 ha de teren indicate la punctul precedent. Acțiunea a fost îndreptată împotriva Institutului de cercetare agricolă și forestieră. Prin decizia definitivă din 2 martie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Buftea a constatat dreptul de proprietate al recurentei din 5 Ha de teren cu construcții și plantații situate în municipalitatea Voluntari, strada Stefanești. Prin intermediul unui proces-verbal de executare din 5 februarie 1999, un aprod al justiției a constatat refuzul autorității debitoare de a executa deciziile din 23 septembrie 1996 și 2 martie 1998. 10. Recurenta a formulat ulterior o acțiune în revendicare împotriva prefecturii Ilfov, care viza același teren de 5 ha sis în comuna Voluntari, rue Stefanești, cu construcțiile și plantațiile situate acolo. 11. printr-o decizie definitivă din 17 aprilie 2000, tribunalul departamental din București a ordonat pârâtei să lase în posesia reclamantei 5 ha de teren cu construcții și plantații situate în municipalitatea Voluntari, strada Stefanești, la nr. 85.12, printr-un proces-verbal de executare din 15 noiembrie 2000, un aprod al justiției a declarat punerea în posesia reclamantei, în conformitate cu decizia din 17 aprilie 2000. Cu toate acestea, institutul a continuat să ocupe terenul respectiv 13. În urma unui proces-verbal din 5 iulie 2001, întocmit de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 din Voluntari la 8 octombrie 2001, recurentei i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru un teren de opt hectare care includea cele cinci hectare care au făcut obiectul deciziilor definitive din 23 septembrie 1996, 2 martie 1998 și 17 aprilie 2000 14. Din 1997, recurenta plătește taxele aferente terenului de 5 ha sis la nr. 85, drumul Ștefanești, astfel cum reiese dintr-o scrisoare a primăriei Voluntari din 30 august 2001.15. Recurenta a rămas confruntată cu opoziția Institutului la preluarea terenului. Acțiunea în expulzare 16. Recurenta a inițiat o acțiune de evacuare și demolare a construcțiilor împotriva Ministerului Finanțelor, împotriva Administrației Naționale a Pădurilor (Regia Naționala a Padurilor) și împotriva a opt particulari, care se aflau pe teren situat la Voluntari rue Ștefanești, nr. 85. 17. Prin decizia din 5 mai 2003 a Tribunalului de Primă Instanță din Buftea, care a devenit definitivă prin hotărârea din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel de la București, părților pârâte li s-a ordonat expulzarea terenului în cauză și demolarea clădirilor, sub pedeapsa unei penalități cu titlu cominatoriu de 1 000 000 ROL pe zi de întârziere 18. Părțile pârâte au formulat o cerere de suspendare a executării respinse la 11 aprilie 2005. 19. În urma unei somații, institutul a formulat o contestație cu privire la executarea deciziei definitive din 5 mai 2003, deoarece acesta nu era debitorul desemnat prin decizie, ci administrația națională a pădurilor. Această contestație a fost respinsă printr-o decizie a tribunalului județ din Buftea din 30 iulie 2007. Tribunalul a considerat că institutul făcea parte din structura Administrației Pădurilor. Această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 12 decembrie 2007, a tribunalului departamental din București. 20. Din elementele dosarului reiese că Hotărârea din 11 aprilie 2005, prin care se confirmă decizia din 5 mai 2003 rămâne neexecutată până în prezent. 21. A fost depusă o plângere penală pentru falsificare, care viza un testament a cărui recurentă se prevalese în procedurile care au condus la deciziile definitive menționate anterior, pronunțate în favoarea sa. În 2008, Parchetul de Primă Instanță din Buftea a dispus un refuz în această cauză. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 22, recurenta a susținut că neexecutarea hotărârii din 11 aprilie 2005 și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt astfel exprimate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține că recurenta face obiectul unei anchete penale cu privire la o plângere falsă, având ca obiect un testament de care s-a prevalorat în toate acțiunile în justiție pronunțate în favoarea sa și care au condus la hotărârile judecătorești a căror executare o solicită. În plus, guvernul arată că hotărârile judecătorești definitive din 23 septembrie 1996, 2 martie 1998 și 26 ianuarie 2000 au fost executate de către autoritățile interne. 25. Recurenta se opune acestei teze și indică faptul că prin decizia din 2 martie 2000 În octombrie 2008, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Buftea a dispus un refuz în această cauză, concluzionând că testamentul era autentic. 26. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut la 11 aprilie 2005 o decizie internă definitivă prin care se dispune ca administrația națională a pădurilor să elibereze terenul recurentei, această decizie nu a fost nici executată, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. În plus, motivele pe care administrația le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare nu au fost niciodată aduse la cunoștința recurentei prin intermediul unei hotărâri judecătorești sau administrative formale (Sabin Popescu c. România (poziția 48102/99, § 72, 2 martie 2004). În plus, scrisoarea Administrației Pădurilor din 8 aprilie 2008, care menționează presupusa imposibilitate obiectivă de executare, din cauza existenței unei anchete penale pentru falsuri, nu poate constitui o imposibilitate obiectivă, care ar putea să o scutească de obligația prevăzută în hotărârea menționată anterior, ținând seama și de faptul că în acest caz s-a pronunțat un refuz. 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Dragne și alții c. România, nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești favorabile recurentei. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta invocă un prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit, dar nu și-a calculat pretențiile în termenul stabilit în acest scop. Cu toate acestea, aceasta prezintă un ghid al valorilor estimate ale proprietăților imobiliare ale Departamentului Ilfov. Pentru anul 2008, înființat de societatea de experți tehnici, care indică un preț de 350 EUR/m2 de pe teren în locul revendicat de reclamantă. 31. Guvernul indică faptul că reclamanta nu și-a calculat pretențiile și își rezervă posibilitatea de a contesta eventuale pretenții care ar fi prezentate ulterior. 32. Curtea consideră că, în circumstanțele speței, problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare astfel încât aceasta să fie rezervată ținând seama și de posibilitatea unui acord între statul pârât și persoana în cauză (art. 1 și art. 4 din Regulamentul de procedură al Curții). Recurenta solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne și nu își numără pretențiile, ci trimite copii ale mai multor contracte de asistență încheiate cu avocați și facturi și excluderi care atestă plata diverselor sume. 34. Guvernul indică faptul că sumele înscrise în contractele de asistență sunt excesive, deoarece nu s-a prezentat niciun rezumat al orelor de lucru ale avocatului și că, pentru anumite contracte, nu s-a prezentat nicio justificare de plată efectivă. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și o acordă recurentei. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, afirmă că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare În consecință, rezervă în ceea ce privește prejudiciul material și moral invită În termen de șase luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, guvernul și recurenta să îi adreseze în scris observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili după caz A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sumă care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinsă, pentru surplus, cererea de satisfacție echitabilă în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 16 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă