AFFAIRE VARODI c. ROUMANIE

AFFAIRE VARODI c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

ROMÂNIA (solicitarea nr. 8704/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 ianuarie 2010 DEFINIF 19/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Varodi c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 decembrie 2009, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 8704/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, Valeria Varodi, reclamanta, a sesizat Curtea la 24 februarie 2006, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 29 alin. (3) din Convenție s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Părinții recurentei aveau un sfert din dreptul de proprietate asupra unei clădiri situate în Oradea, la nr. 11 și [jurisdicția nr. 11] de pe strada Iuliu Maniu ( Prin contracte de vânzare încheiate în 1996 și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 17 ianuarie 2002, reclamanta a renunțat la pretențiile sale privind anularea contractelor de vânzare privind apartamentele nr. 3 și 4 situate la nr. 11 de pe strada Iuliu Maniu și la 1 și 2 de la imobil, situate la nr 11 de pe strada Iuliu Maniu, precum și de la apartmentul nr 9, situat la marginea aceleiași străzi ( Printr-o hotărâre definitivă din 23 noiembrie 2005, Curtea a refuzat să anuleze contractele atacate, din cauza bunei credințe a terților cumpărători. II. TRECEREA ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 10. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind Regimul juridic al bunurilor imobile care au fost luate în mod abuziv de la data de martie 1945 până la 22 decembrie 1989 și al modificărilor ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumãrescu c. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-33, CEDH 1999-VII), Strãin și alții c. România 57001/00, § 19 26, CEDH 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 Decembrie 2005), Tudor c. România 29035/05, ê§ 15 mai 2007, 11 decembrie 2007) și Viașu c. România, (n 75951/01, § 37-46, 9 decembrie 2008). 11. Din observațiile guvernului reiese că măsurile care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții Au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 12. Recurenta susține că posibilitatea de a recupera proprietatea asupra proprietății sale imobiliare, care a fost vândută de către statul membru, sau de a primi o despăgubire corespunzătoare valorii sale reale a încălcat dreptul său de a respecta bunurile sale, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 14. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cîrstoiul România, nr. 22281/05, § 22, 4 martie 2008. 15. Recurenta sa. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, §§ 39, 43 și 59 și Porteanu citată anterior, §§ 32-35). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă, în special, că, vânzarea de bunuri de bună-credință de la terțe părți, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate de la al doilea, s.c. 39, 43 și 59 Porteanu, o astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 Porteanu §§ 32-35 ; și Moroianu și alții c. România , n 25008/05, § 23, 13 noiembrie 2008). 18. În măsura în care guvernul susține că Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia fondul mai vechi (a se vedea, printre altele, Faimblat c. România, nr 23066/02, ê 40, 13 ianuarie 2009) nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Faimblat c. România, n 23066/02, ê 40, 13 ianuarie 2009). Această concluzie este fără a aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, cum ar fi: reclamantei, li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția care pare să se afle în practică și care merge în direcția cea bună în această privință (punctul 11 de mai sus 20). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor sale, combinat cu absența totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat prin art. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 21. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele interne în procedura în anulare a contractelor de vânzare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Având în vedere concluziile sale de la punctele 21-24, Curtea consideră că Õel nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei acestei plângeri (a se vedea mutatis mutandis și, printre altele, Laino c. Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDO 1999-I ; și Denes și alții c. România 25862/03, § 59, 30 martie 2009). III. PRIVIND LICENȚA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIE 23.L.46 din Convenție dispune de Înaltele P ă r i contractante care se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 24. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 relevă o problemă pe scară largă care rezultă din deficiențele legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute prin intermediul unor terțe părți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu c. România, nr 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz c. România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009; și Hotărârea Faimblat, citată anterior, § 48-54) IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 26. Recurenta solicită restituirea părții sale din proprietate sau, în lipsa unei astfel de restituiri, suma de 166 100 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit, reprezentând valoarea bunului său. Aceasta nu solicită despăgubiri pentru eventualul prejudiciu moral. 27. Guvernul susține că obiectul cererii de despăgubire a prejudiciului material nu poate viza decât cele trei apartamente, în măsura în care reclamanta și-a retras șefii de cerere pentru a obține anularea contractelor de vânzare pentru celelalte apartamente din imobil. Acesta furnizează un raport de experiență conform căruia valoarea actuală a celor trei apartamentele s . 28. Curtea constată, împreună cu guvernul, că apartamentele vizate de reclamantă în procedura internă ca reprezentând moștenirea sa sunt cele trei apartamente menționate anterior (punctul 8 în fina de mai sus). Având în vedere poziția recurentei în această privință în fața instanțelor interne și faptul că nu a dorit să conteste acest punct în observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, Curtea consideră că restituirea celor trei apartamente ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 29. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât, Curtea decide că trebuie să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului în cauză. Curtea ia notă de diferența dintre estimarea reclamantei și cea înaintată de guvern cu privire la valoarea apartamentelelor. Având în vedere informațiile furnizate de părți cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, aceasta estimează valoarea bunurilor în cauză la 110 000 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu are loc o analiză separată a admisibilității și a temeiniciei ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, în lipsa unei astfel de restituiri, în același termen de trei luni, statul pârât trebuie să plătească reclamantei 110 000 EUR (o sută zece mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale, care urmează să fie convertite în moneda de la Õ stat restant la rata aplicabilă la data decontării, începând de la data expirării termenului respectiv și până la data la care termenul respectiv va expira, această sumă va fi mai mare dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 ianuarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

VARODI c. ROUMANIE

(Requête n

o

8704/06)

ARRÊT

STRASBOURG

19 janvier 2010

DÉFINITIF

19/04/2010

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Varodi c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 décembre 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

8704/06) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Valeria Varodi («

la requérante

»), a saisi la Cour le 24 février 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent,

M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 7 mai 2008, le président de la troisième section a décidé

de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet

l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1942 et réside à Sânmartin.

5.

Les parents de la requérante étaient propriétaires d’un quart du droit de propriété sur un immeuble situé à Oradea, au n

os

11 et 11-13 de la rue Iuliu Maniu («

l’immeuble

»).

6.

A une date non-précisée, l’Etat prit possession de leur propriété en vertu du décret de nationalisation n

o

92/1950.

7.

Par des contrats de vente conclus en 1996 et 1997, l’Etat vendit plusieurs appartements composant l’immeuble à des tiers.

8.

Le 7 juin 2001, la requérante saisit les tribunaux d’une action en annulation des contrats de vente concernant les appartements n

os

1, 2, 3 et 4 de l’immeuble, situés au n

o

11 de la rue Iuliu Maniu et des contrats concernant les appartements n

os

1 et 9 (anciennement n

o

6), situés au

n

o

11-13 de la même rue. Le 17 janvier 2002, la requérante renonça à ses prétentions visant l’annulation des contrats de vente concernant les appartements n

os

3 et 4 situés au n

o

11 de la rue Iuliu Maniu et l’appartement n

o

1 situé au n

o

11-13 de la même rue. Elle fonda son désistement sur un rapport d’expertise selon lequel la propriété héritée par la requérante était formée des appartements n

os

1 et 2 de l’immeuble, situés au n

o

11 de la rue Iuliu Maniu, ainsi que de l’appartement n

o

9, situé au

n

o

11-13 de la même rue («

les trois appartements

»).

9.

Par un arrêt définitif du 23 novembre 2005, la cour d’appel d’Oradea, accueillit partiellement son action et constata que la nationalisation de l’immeuble avait été illégale. La cour refusa d’annuler les contrats attaqués, en raison de la bonne foi des tiers acquéreurs.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

10.

Les dispositions légales (y compris celles de la loi n

o

10/2001 sur le

régime juridique des biens immeubles pris abusivement par l’Etat entre le

6

mars 1945 et le 22 décembre 1989, et de ses modifications subséquentes) et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans les

arrêts

Brumărescu c. Roumanie

([GC], n

o

28342/95, §§ 31-33, CEDH

1999-VII),

Străin et autres c. Roumanie

(n

o

57001/00, §§ 19

‑

26, CEDH

2005-VII),

Păduraru c. Roumanie

(n

o

63252/00, §§ 38

‑

53, 1

er

décembre 2005),

Tudor c. Roumanie

(n

o

29035/05, §§ 15–20, 11

décembre 2007) et

Viașu c.

Roumanie

, (n

o

75951/01, § 37-46,

9 décembre 2008).

11.

Il ressort des observations du Gouvernement que des mesures visant l’accélération de la procédure d’octroi des dédommagements à travers le fonds d’investissement «

Proprietatea

» ont été prises récemment par les autorités nationales, en vertu notamment de l’ordonnance d’urgence du Gouvernement n

o

81/2007.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

12.

La requérante allègue que l’impossibilité de recouvrer la propriété de son bien immobilier, qui a été vendu par l’Etat, ou de se voir verser une indemnité correspondant à sa valeur réelle a porté atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que prévu par l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

dans sa partie pertinente:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

13.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

14.

Le Gouvernement réitère ses arguments présentés dans des affaires similaires antérieures (voir, parmi d’autres,

Cîrstoiu

c.

Roumanie

, n

o

22281/05, §

22, 4

mars

2008).

15.

La requérante s’oppose à cette thèse.

16.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir les affaires citées

ci-dessus, notamment

Străin

,

précité, §§ 39, 43 et 59, et

Porteanu

,

précité, §§

32-35).

17.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la

Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. La Cour réaffirme notamment que, la vente, par l’Etat, du bien d’autrui à des tiers de bonne foi, même lorsqu’elle est antérieure à la confirmation définitive en justice du droit de propriété de l’autre, s’analyse en une privation de bien. Une telle privation, combinée avec l’absence totale d’indemnisation, est contraire à l’article

1 du Protocole n

o

1 (

Străin

,

précité, §§ 39, 43 et 59

;

Porteanu

,

précité, §§

32-35

; et

Moroianu et autres c. Roumanie

, n

o

25008/05, § 23, 13 novembre 2008).

18.

Pour autant que le Gouvernement fait valoir qu’il est loisible à la requérante d’obtenir une indemnisation par l’intermédiaire de l’organisme de placement collectif en valeurs mobilières «

Proprietatea

»

sur la base de la

loi n

o

10/2001, à hauteur de la valeur du bien établie par expertise, la

Cour réitère son constat antérieur selon lequel le fonds «

Proprietatea

»

ne fonctionne actuellement pas d’une manière susceptible d’être regardée comme équivalant à l’octroi effectif d’une indemnité (voir, parmi d’autres,

Faimblat c.

Roumanie

, n

o

23066/02, §

40, 13 janvier 2009).

19.

Cette conclusion est sans préjuger toute évolution positive que pourraient connaître, à l’avenir, les mécanismes de financement prévus par cette loi spéciale en vue d’indemniser les personnes qui, comme la

requérante, se sont vus reconnaître la qualité de propriétaires, par une décision judiciaire définitive. A cet égard, la Cour prend note avec satisfaction de l’évolution qui semble s’amorcer en pratique

et qui va dans le bon sens en la matière (paragraphe 11 ci-dessus).

20.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la mise en échec du droit de propriété de la requérante sur ses biens, combinée avec l’absence totale d’indemnisation, lui a fait subir une charge disproportionnée et excessive, incompatible avec le droit au respect des biens garanti par l’article

1

du Protocole

n

o

1.

Partant, il y a eu en l’espèce violation de cette disposition.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

21.

La requérante se plainte d’une atteinte à son droit à un procès équitable en raison des décisions rendues par les juridictions internes dans la procédure en annulation des contrats de vente. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

22.

Compte tenu de ses conclusions figurant aux paragraphes 21-24, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de statuer sur la recevabilité et le bien-fondé de ce grief (voir,

mutatis mutandis

et entre autres,

Laino c. Italie

[GC], n

o

33158/96, § 25, CEDH 1999-I

; et

Denes et autres

c. Roumanie

,

n

o

25862/03, § 59, 30 mars 2009).

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 46 DE LA CONVENTION

23.

L’article 46 de la Convention dispose

:

«

1.

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à se conformer aux arrêts définitifs de la Cour dans les litiges auxquels elles sont parties.

2.

L’arrêt définitif de la Cour est transmis au Comité des Ministres qui en surveille l’exécution.

»

24.

La conclusion de violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 révèle un problème à grande échelle résultant des déficiences de la législation sur la restitution des immeubles nationalisés qui ont été vendus par l’Etat à des tiers. Dès lors, la Cour estime que l’Etat doit aménager dans les plus brefs délais la procédure mise en place par les lois de réparation (actuellement les lois n

os

10/2001 et 247/2005) de sorte qu’elle devienne réellement cohérente, accessible, rapide et prévisible (voir, les arrêts

Viașu c.

Roumanie

, n

o

75951/01, § 83, 9 décembre 2008

;

Katz c. Roumanie

, n

o

29739/03, §§ 30-37, 20 janvier 2009

; et

Faimblat

, précité, §§ 48-54).

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

26.

La requérante demande la restitution de sa partie de l’immeuble ou, à défaut d’une telle restitution, la somme de 166

100 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi, représentant la valeur de son bien. Elle ne demande pas de réparation pour son éventuel préjudice moral.

27.

Le Gouvernement fait valoir que l’objet de la demande de réparation du préjudice matériel ne peut viser que les trois appartements, dans la mesure où la requérante s’était désistée de ses chefs de demande tendant à obtenir l’annulation des contrats de vente concernant les autres appartements de l’immeuble. Il fournit un rapport d’expertise selon lequel la valeur actuelle des trois appartements s’élève à 92

751 EUR.

28.

La Cour observe, avec le Gouvernement, que les appartements visés par la requérante dans la procédure interne comme représentant son héritage sont les trois appartements susmentionnés (paragraphe 8

in fine

ci-dessus). Compte tenu de la position de la requérante à cet égard devant les juridictions internes et du fait que l’intéressée n’a pas souhaité contester ce point dans ses observations en réponse à celles du Gouvernement, la Cour estime que la restitution des trois appartements placerait la requérante autant que possible dans une situation équivalant à celle où elle se trouverait si les exigences de l’article 1 du Protocole n

o

1 n’avaient pas été méconnues.

29.

A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à une pareille restitution, la Cour décide qu’il devra verser à la requérante, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle du bien en question. S’agissant du calcul de ces montants,

la Cour note l’écart qui sépare l’estimation de la requérante et celle avancée par le Gouvernement quant à la valeur des appartements. Compte tenu des informations fournies par les parties sur les prix du marché immobilier local, elle estime la valeur des biens en question à 110

000 EUR.

B.

Frais et dépens

30.

La requérante ne demande pas le remboursement des frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

31.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément la recevabilité et le bien-fondé du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit restituer à la requérante les appartements

n

os

1 et 2 de l’immeuble situé à Oradea, au n

o

11 de la rue Iuliu Maniu et l’appartement n

o

9 (anciennement n

o

6) de l’immeuble situé à Oradea, au n

o

11-13 de la rue Iuliu Maniu, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention

;

b)

qu’à défaut d’une telle restitution, dans le même délai de trois mois, l’Etat défendeur doit verser à la requérante 110

000 EUR (cent dix mille euros) plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt,

pour dommage matériel, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 janvier 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président