CASE OF NOVAYA GAZETA V VORONEZHE v. RUSSIA

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

21.12.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 10 - Freedom of expression -{General} (Article 10-1 - Freedom of expression);Pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF NOVAYA GAZETA V VORONEZHE v. RUSSIA (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

La 2 aprilie 2002, ziarul Novaya Gazeta/ Voronezhe a publicat un articol al dlui E.P. intitulat „Madameu Atomic” („¡томнйй мор”). Articolul se referă la abuzuri și nereguli presupuse comise de dl S., primarul Novovoronezh și de alți oficiali municipali, inclusiv dl B., șef adjunct de administrație și director al departamentului economiei și finanțelor, și dl P., președinte al comitetului educațional. Articolul menționează, de asemenea, anumite părți private care furnizează bunuri sau au efectuat servicii pentru autoritățile municipale, inclusiv dl F., un om de afaceri local care a efectuat activități de renovare pentru instituțiile finanțate de stat. Articolul a citat în mare măsură din Raportul privind auditul compozit al administrației orașului Novovoronezh, realizat de Departamentul de Audit al Ministerului Finanțelor pentru regiunea Voronezh de la 13 noiembrie la 27 decembrie 2001 („raportul de audit”). La 8 mai 2002, dl S., dl B., dl P. și dl F. au depus o acțiune de difamare împotriva reclamantului. Ei au susținut că următoarele extracții din articol nu au fost corecte și nu au afectat reputația lor: „... În toamna anului 2001 un grup de campaniști din Novovoronezh a colectat semnături pentru un vot fără încredere în Vladimir S. Au colectat aproape trei mii de semnături ...” [par. 4] „... Pentru mult timp administrația orașului Novovoronezh nu a reușit să transfere plăți la fondul de asigurare medicală obligatoriu. În opinia primarului, aceste transferuri nu au fost obligatorii, dar o instanță comercială a decis altfel. Datorită S., în 2002 bugetul orașului va pierde încă douăzeci de milioane [robele] ...” [21] „... primar S. încă respectă ideile socialismului și comunismului; nu doar o dată a intrat în rangele Partidului Comunist al Federației Ruse ... ocazional și-a părăsit rangele ...” [23] „... [În plus față de buget, Novovoronezh are un fond off-budget. Și unul substanțial.] Unul ar întreba doar la modul în care primarul și colaboratorul său fidel, tovarășul său B., șeful economiei și departamentul de finanțare dublarea ca director executiv al tuturor fondurilor, a gestionat activele sale ... Astfel, datorită eforturilor de doi economiști eminenti, orașul a pierdut o sumă comparabilă cu aproape o jumătate din bugetul anual ...” [34, 47] „Președintele comitetului educațional al administrației Novovoronezh, dl P., nu a produs nici un document care să demonstreze că acești elevi au venit din familii nevoitoare sau mari cum a afirmat el ...” Ce fel de familii nevoite au fost acestea, dacă chiar dl P., președintele comitetului educațional, nu le cunoaște?” [57, 58] „Cititorii cu privire ar întreba: de ce dl B. Să ne îngrijim atât de mult de unitatea militară din satul Boevo și spitalul psihiatric regional (să ne amintim de contribuția caritabilă a 300.000 de ruble făcute la spital) și ei ar începe să caute un răspuns. Nu este în unitatea militară nr. 51205 că fiul oficialului de mai sus își face serviciul militar? Nu este în spitalul psihiatru regional că o relație sau un nume al domnului B. tocmai a fost examinat pentru a scăpa de pedeapsa pentru o infracțiune penală gravă? ... [67-69] Și ce despre primarul onest S.? El nu știe, poate, despre trucurile adjunctului său? Dimpotrivă. El știe și el chiar personal semnează ordinele de plată pentru transferul de bani către întreprinderea de stat "Voronezh regional psihiatric psihiatric"...” [71, 72] “Chestia este că noțiunea de concurs (prieteni) pentru furnizarea de servicii pentru organizațiile finanțate de stat a încetat să existe în oraș cu mult timp în urmă. Dacă primarul nostru echitabil și comunist-mental S. i-a plăcut domnului P. (au făcut multe afaceri împreună), el ar putea avea la fel de mult de lucru cum i-a plăcut. El ar putea furniza calculatoare la 150.000 ruble o bucată și hrănirea copiilor în grădinițe la prețuri gonflate ...” [87] „... În timpul auditului o estimare a lucrărilor de reparație efectuate de fapt în stadionul oraș a fost făcut. Costul lucrării reale realizate a constituit aproape 500.000 ruble. Deci, dl S. la 10 și 11 septembrie 2002, Curtea de districtă Sovetskiy din Voronezh („Curtea de judecată”) a luat dovezi din partea părților. Reclamanții au eliberat hotărâri ale instanțelor comerciale în temeiul cărora valoarea de 26 927 ruble ruse (RUB) a fost recuperată de la autoritățile municipale Novovoronezh în ceea ce privește plățile pentru fondurile de asigurare medicală. Dl S. a produs, de asemenea, un document care arată că a fost membru al Partidului Comunist din 1995 și nu a renunțat niciodată la aderarea sa. Reclamantul dispune de copii obișnuite din raportul de audit și din raportul din 22 noiembrie 2001 privind verificarea lucrărilor efectuate la stadion și la galerie de filmare („raportul stadionului”). Întrucât copiile obișnuite, în loc de copiile certificate, nu aveau valoarea probantă, reclamantul a cerut instanței de judecată să obțină originalele. Curtea de judecată a refuzat cererea deoarece reclamantul nu a demonstrat că a încercat să obțină originalele în sine. În octombrie 2002, reclamantul a încercat, fără succes, să obțină originalele de la Departamentul de Audit al Ministerului Finanțelor pentru regiunea Voronezh, departamentul orașului din interiorul și departamentul Regional Voronezh și Procurorii orașului Novovoronezh. 10. Pe 30 octombrie 2002, instanța de judecată a refuzat cererea, fără a cita nici un motiv în textul hotărârii. Dl S. a retras cererea în partea cu privire la punctul 4 din articol. 12. În aceeași zi, instanța de judecată și-a emis hotărârea. Acesta a constatat că toate extractele contestate de reclamanți nu au fost corecte și le-au afectat reputația. Instanța de judecată și-a întemeiat concluziile cu privire la următoarele principii: „În astfel de cazuri, în conformitate cu art. 152 din Codul Civil Rus, acuzatul dovedește veracitatea informațiilor difuzate, în timp ce reclamantul este obligat doar să arate că acuzatul a difuzat informațiile. Nu numai afirmațiile, ci și conjecturi trebuie să fie justificate. Conjecturi de distrugere care se dovedește că au fost nefondate într-o audiere în instanță va da naștere la o scuză. Referința la zvonuri, audieri, opinii de experți anonimi, surse competente, etc. ca baza pentru informațiile dăunătoare nu poate elibera pârâtul de obligația de a arăta veracitatea sa ...” 13. Curtea de judecată a hotărât că alineatele 93 și 94 din articol implică dezbujarea fondurilor de către dl S. și dl F. Totuși, a remarcat că raportul de audit a evaluat costul total al lucrărilor la RUB 1.850,000 și că acuzații nu au reușit să aducă orice dovadă de dezbușare. 14. Curtea de judecată a acceptat avizul dlui S. că declarațiile din punctele 21, 23, 47, 71, 72 și 87 din articol i-au afectat onoarea, demnitatea și reputația. În opinia instanței de judecată, a fost incorect să se spună că orașul „ar pierde încă 20 de milioane datorită primarului” deoarece plățile au fost obligatorii oricum și, după ce au fost respinse de ceva timp, o instanță a ordonat recuperarea lor în același sumă. Informațiile privind aderarea la partidul „descontinent” al dlui S. au fost considerate false, deoarece el a arătat că s-a alăturat Partidului Comunist o dată și nu și-a renunțat la aderarea de atunci. Curtea de judecată a susținut că, la punctul 47, autorul a învinovățit gresit dl S. și dl B. pentru că a oprit finanțarea, deoarece structura fondurilor off-budget a fost reglementată de decizia guvernului federal. În cele din urmă, în ceea ce privește punctul 87, instanța de judecată a determinat că a transmis o impresie că bărbații nedrepți, acționând sub patronajul primarului, au făcut profit din grădinițe, dar autorii nu au produs nici o dovadă care să arate veracitatea acestei afirmații. 15. În ceea ce privește dl B., instanța de judecată a susținut că punctele 34, 47 și 6769 din articol sunt false și dăunătoare pentru reputația sa, deoarece acuzații nu au demonstrat că dl B. a fost directorul executiv al „toate fondurile”, că o relație a lui, în special a unui criminal, a fost în ascundere în spitalul psihiatric sau a fost tratat acolo, și că el și domnul S. 16. Curtea de judecată a acceptat opinia dlui P. că acuzațiile de abuz în selecția studenților și implicarea sa personală în ei (punctele 57 și 58) au fost insultante pentru el. 17. Hotărârea a declarat: „Așa a concluzionat Curtea că afirmațiile reclamanților sunt bine fondate deoarece autorul și editorii au tolerat publicarea unui articol care conținea declarații insultante și false... fără să se deranjeze să verifice toate faptele relevante. În conformitate cu legea... dovezile ar fi trebuit colectate înainte de a fi publicate informațiile și este nepotrivit să începem să colecteze dovezi după ce articolul a fost publicat... În plus, reclamanții au produs dinaintea instanței un răspuns de la biroul procurorului Novovoronezh și o decizie a departamentului de poliție Novovoronezh refuzând urmărirea penală în legătură cu auditul anumitor chestiuni financiare în comitetul de educație al Novovoronezh în 2000-2001.” 18. Curtea de judecată a ordonat reclamantului să plătească RUB 10.000 dlui S., precum și RUB 5000 dlui B., Dl P. și, respectiv, dl F., adică RUB 25 000 în total, și, de asemenea, să publice o scuză. 19. La 8 ianuarie 2003, reclamantul a depus o declarație de recurs detaliată, susținând că articolul a avut legătură cu o chestiune de interes public și că reclamanții, fiind „figuri publice” și funcționarii de stat, ar fi trebuit să fie mai toleranți față de critici decât cetățenii obișnuiți. Articolul a fost fondat în mare parte pe raportul de audit și instanța de district nu a oferit reclamantului o oportunitate de a dovedi veracitatea oricărei declarații de fapt, deoarece a refuzat cererea lor de a obține documente originale. În plus, instanța de judecată a ordonat reclamantului să refuteze hotărârile de valoare. Declarația de recurs se citește, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „Cercă în ceea ce privește primul document [...], [curtea de judecată] se referă la faptul că nu a fost necesar să-l solicite deoarece dosarul conține o decizie de către ofițerul de poliție superior al GOVD Novovoronezh [departamentul principal al interiorului] de a institui o investigație penală cu privire la faptele menționate în raportul KRU [departamentul de audit]. În ceea ce privește cel de-al doilea document [...], instanța [de judecată] a menționat faptul că [a fost declarat] în răspunsul de către Novovoronezh GOVD la cererea consiliului editorial de a furniza documentul că GOVD nu are documentul în cauză, deoarece a fost transmis biroului procurorului Novovoronezh, și că, prin urmare, nu este necesar să-l solicite de la GOVD.” 20. La 6 februarie 2003, Curtea Regională Voronezh a susținut hotărârea din 30 octombrie 2002. Curtea a motivat, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „Difuzarea informațiilor pe care reclamanții le caută să le refuteze a fost demonstrată înaintea instanței [judecătorești] și nu a fost contestată de către demandant. Prin urmare, ziarul a fost obligat să prezinte dovezi în fața instanței [juriului] pentru a dovedi veracitatea informațiilor în cauză. Cu toate acestea, nu a fost prezentată nici o astfel de probă în fața instanței de judecată.” 21. La 20 iunie 2003, reclamantul a transferat RUB 25 000 în contul bancar al serviciului judecătorilor în executarea hotărârii din 30 octombrie 2002. 22. Reclamantul a publicat o cerere în ediția de 11 – 17 iulie 2003 a ziarului care retrage informațiile conținute în art. 23. art. 29 din Constituția Federației Ruse garantează libertatea ideilor și expresiei, precum și libertatea mass-media. 24. art. 152 din Codul Civil al Federației Ruse din 30 noiembrie 1994 prevede că un individ poate confisca o instanță cu o cerere de rectificare a informațiilor (сведениש) care își dăunează onoarea, demnitatea sau reputația profesională, cu excepția cazului în care persoana care a difuzat aceste informații își dovedește exactitatea. De asemenea, individul poate solicita compensare pentru pierderi și pagube morale suportate ca urmare a difuzării acestor informații. Normele care reglementează protecția reputației profesionale a unei persoane fizice sunt, de asemenea, aplicabile pentru protecția reputației profesionale a entităților juridice. 25. Rezoluția nr. 11 din Curtea Supremă Plenară a Federației Ruse din 18 august 1992, astfel cum a fost modificată la 25 aprilie 1995 (în vigoare la momentul material) prevăzută în art. 2 care să fie considerată dăunătoare a informațiilor (сведениש) a trebuit să fie false și să conțină declarații despre încălcarea legilor sau a principiilor morale ale unei persoane sau a unei entități juridice (comisia unui act nedrept, comportamentul necorespunzător la locul de muncă sau în viața cotidiană, etc.). Difuzarea informațiilor a fost înțelesă ca publicarea informațiilor sau difuzarea sa, includerea în referințe profesionale, adrese publice, cereri către funcționarii de stat, precum și comunicarea sa sub alte forme, inclusiv orală, la cel puțin o altă persoană. art. 7 din Rezoluție a reglementat distribuția sarcinii dovezii în cazurile de difamare. Reclamantul a arătat că informațiile în cauză au fost difuzate de către inculpat, iar inculpatul a dovedit că informațiile difuzate sunt adevărate și exacte.

On 2 April 2002 the Novaya Gazeta v Voronezhe newspaper (“the newspaper”) published an article by Mr E.P. entitled “Atomic Mayor” («Атомный мэр»). The article concerned abuses and irregularities allegedly committed by Mr S., the mayor of Novovoronezh, and by other municipal officials, including Mr B., a deputy head of administration and director of the economy and finance department, and Mr P., the chairman of the education committee. The article also mentioned certain private parties who supplied goods or performed services for the municipal authorities, including Mr F., a local businessman who did renovation work for Statefunded institutions. 5. The article quoted extensively from the Report on the Composite Audit of the Novovoronezh Town Administration, carried out by the Audit Department of the Ministry of Finance for the Voronezh Region from 13 November to 27 December 2001 (“the audit report”). 6. On 8 May 2002 Mr S., Mr B., Mr P. and Mr F. lodged an action for defamation against the applicant. They claimed that the following extracts from the article were untrue and damaging to their reputation: “... In autumn 2001 a group of campaigners in Novovoronezh collected signatures for a vote of no confidence in Vladimir S. They collected nearly three thousand signatures ...” [paragraph 4] “... For a long time the Novovoronezh town administration failed to transfer payments to the compulsory medical insurance fund. In the mayor's opinion, these transfers were not mandatory, but a commercial court decided otherwise. Thanks to S., in 2002 the town budget will lose a further twenty million [roubles] ...” [21] “... Mayor S. still adheres to the ideas of Socialism and Communism; not only once did he enter the ranks of the Communist Party of the Russian Federation ... occasionally he left its ranks ...” [23] “... [In addition to the budget, Novovoronezh has an off-budget fund. And a substantial one.] One would only wonder at the way the mayor and his faithful companion, comrade B., the head of the economy and finance department doubling as executive director of all funds, handled its assets ... Thus, thanks to the efforts of two prominent economists, the town lost an amount comparable to nearly one half of the annual budget ...” [34, 47] “The chairman of the education committee of the Novovoronezh administration, Mr P., did not produce any documents showing that these students came from needy or large families as he claimed ...” What kind of needy families were these if even Mr P., the chairman of the education committee, does not know them?” [57, 58] “Inquisitive readers would ask: why did Mr B. care so much about the military unit in the village of Boevo and the regional psychiatric hospital (let's recall the charitable contribution of 300,000 roubles made to the hospital)? And they would start looking for an answer. Is it not in military unit no. 51205 that the son of the aforementioned official is doing his military service? Is it not in the regional psychiatric hospital that a relation or a namesake of Mr B. has just undergone a medical examination in order to escape punishment for a serious criminal offence? ... [67-69] And what about the honest Mayor S.? He does not know, perhaps, about the tricks of his deputy? On the contrary. He does know and he even personally signs payment orders for the transfer of money to the State enterprise 'Voronezh regional clinical psychiatric hospital'...” [71, 72] “The thing is that the notion of competitions (tenders) for the provision of services for State-funded organisations ceased to exist in the town long ago. If our fair and Communist-minded mayor S. liked Mr P. (they have done much business together), he could have as much work as he liked. He could supply computers at 150,000 roubles a piece and feed children in kindergartens at inflated prices ...” [87] “... During the audit an estimate of the repair work actually performed in the town stadium was made up. The cost of the actual work done amounted to nearly 500,000 roubles. So, Mr S. and Mr F., where have the remaining 1,300,000 roubles gone? ...” [93] 7. On 10 and 11 September 2002 the Sovetskiy District Court of Voronezh (“the trial court”) took evidence from the parties. The plaintiffs produced judgments of commercial courts pursuant to which the amount of 26,927 Russian roubles (RUB) had been recovered from the Novovoronezh municipal authorities in respect of payments to the medical insurance funds. Mr S. also produced a document showing that he had been a member of the Communist Party since 1995 and never relinquished his membership. 8. The applicant had at its disposal ordinary copies of the audit report and the report of 22 November 2001 on the verification of the work done at the stadium and shooting gallery (“the stadium report”). Since ordinary copies, as opposed to certified copies, had no evidentiary value, the applicant asked the trial court to obtain the originals. The trial court refused the request because the applicant had not shown that it had attempted to obtain the originals itself. 9. Throughout October 2002 the applicant unsuccessfully sought to obtain the originals from the Audit Department of the Ministry of Finance for the Voronezh Region, the town department of the interior and the Voronezh Regional and Novovoronezh Town Prosecutors' Offices. 10. The applicant renewed its request for a court injunction requiring the relevant authorities to submit the original documents. 11. On 30 October 2002 the trial court refused the request, without citing any reasons in the text of the judgment. Mr S. withdrew his claim in the part concerning paragraph 4 of the article. 12. On the same day the trial court issued its judgment. It found that all the extracts contested by the plaintiffs had been untrue and damaging to their reputation. The trial court premised its findings on the following principles: “In such cases, pursuant to Article 152 of the Russian Civil Code, the defendant shall prove the truthfulness of the information disseminated, whilst the plaintiff is only required to show that the defendant disseminated the information. Not only assertions, but also conjectures shall be amenable to proof. Damaging conjectures which are shown to have been unfounded in a court hearing will give rise to an apology. Reliance on rumours, hearsay, opinions of anonymous experts, competent sources, etc. as the basis for the damaging information shall not relieve the defendant from the obligation to show its truthfulness...” 13. The trial court decided that paragraphs 93 and 94 of the article implied the embezzlement of funds by Mr S. and Mr F. However, it noted that the audit report assessed the total cost of work at RUB 1,850,000 and that the defendants failed to adduce any proof of embezzlement. 14. The trial court accepted Mr S.'s opinion that statements in paragraphs 21, 23, 47, 71, 72 and 87 of the article impaired his honour, dignity and reputation. In the trial court's view, it was incorrect to say that the town “would lose a further 20 million thanks to the mayor” because the payments had been mandatory anyway and, after they had been withheld for some time, a court had ordered their recovery in the same amount. The information on Mr S.'s “discontinuous” party membership was considered untrue because he showed that he had joined the Communist Party once and had not relinquished his membership ever since. The trial court held that in paragraph 47 the author wrongly blamed Mr S. and Mr B. for stopping the funding, because the structure of off-budget funds was regulated by federal government decision. Lastly, as to paragraph 87, the trial court determined that it conveyed an impression that dishonest men, acting under the mayor's patronage, had made a profit out of kindergartens, but the authors did not produce any evidence showing the truthfulness of that allegation. 15. As regards Mr B., the trial court held that paragraphs 34, 47 and 6769 of the article were untrue and damaging for his reputation because the defendants failed to prove that Mr B. had been the executive director of “all funds”, that a relation of his, especially a criminal, had been in hiding in the psychiatric hospital or had been treated there, and that he and Mr S. had misspent the town's budget. 16. The trial court accepted Mr P.'s view that the allegations of abuses in the selection of students and his personal involvement in them (paragraphs 57 and 58) had been insulting for him. 17. The judgment stated: “Thus, the court has concluded that the plaintiffs' claims are well-founded because the author and the editors tolerated the publication of an article that contained insulting and untrue statements... without bothering to check all the relevant facts. In accordance with the law... evidence should have been collected before the information was published and it is inappropriate to start collecting evidence after the article was published... Moreover, the plaintiffs have produced before the court a reply from the Novovoronezh prosecutor's office and a decision of the Novovoronezh police department refusing criminal prosecution in connection with the audit of certain financial matters in the education committee of Novovoronezh in 2000-2001.” 18. The trial court ordered the applicant to pay RUB 10,000 to Mr S., as well as RUB 5,000 to Mr B., Mr P. and Mr F., respectively, that is, RUB 25,000 in total, and also to publish an apology. 19. On 8 January 2003 the applicant filed a detailed appeal statement, claiming that the article had concerned an issue of public interest and that the plaintiffs, being “public figures” and State servants, should have been more tolerant to criticism than ordinary citizens. The article was largely founded on the audit report and the district court did not afford the applicant an opportunity to prove the truthfulness of any statements of fact as it refused their request to obtain original documents. Moreover, the trial court ordered the applicant to refute value judgments. The appeal statement read, in so far as relevant, as follows: “As regards the first document [...], [the trial court] referred to the fact that there was no need to request it because the case file contained a decision by the senior police officer of the Novovoronezh GOVD [main department of the interior] to institute a criminal investigation into the facts mentioned in the report by the KRU [the Audit Department]. As regards the second document [...], the [trial] court referred to the fact that [it had been stated] in the reply by the Novovoronezh GOVD to the editorial board's request to provide the document that the GOVD did not have the document in question as it had been forwarded to the Novovoronezh prosecutor's office, and that there was therefore no need to request it from the GOVD.” 20. On 6 February 2003 the Voronezh Regional Court upheld the judgment of 30 October 2002. It held that the applicant's arguments that the article had contained value judgments rather than statements of fact was “unsubstantiated”. The court reasoned, in so far as relevant, as follows: “The dissemination of the information that the plaintiffs seek to refute was proven before the [trial] court and has not been disputed by the respondent. Accordingly the newspaper was obliged to submit evidence before the [trial] court to prove the truthfulness of the information in question. However, no such evidence was presented before the [trial] court.” 21. On 20 June 2003 the applicant transferred RUB 25,000 to the bank account of the bailiffs' service in execution of the judgment of 30 October 2002. 22. The applicant published an apology in the 11 – 17 July 2003 issue of the newspaper retracting the information contained in the article. 23. Article 29 of the Constitution of the Russian Federation guarantees freedom of ideas and expression, as well as freedom of mass media. 24. Article 152 of the Civil Code of the Russian Federation of 30 November 1994 provides that an individual may seize a court with a request for the rectification of information (сведения) damaging his or her honour, dignity or professional reputation unless the person who disseminated such information proves its accuracy. The individual may also claim compensation for losses and non-pecuniary damage sustained as a result of the dissemination of such information. The rules governing the protection of the professional reputation of a physical person are likewise applicable to the protection of the professional reputation of legal entities. 25. Resolution no. 11 of the Plenary Supreme Court of the Russian Federation of 18 August 1992, as amended on 25 April 1995 (in force at the material time) provided in its Article 2 that to be considered damaging the information (сведения) had to be untrue and contain statements about an individual's or a legal entity's breach of the laws or moral principles (commission of a dishonest act, improper behaviour at the workplace or in everyday life, etc.). Dissemination of information was understood as the publication of information or its broadcasting, its inclusion in professional references, public addresses, applications to State officials, as well as its communication in other forms, including orally, to at least one other person. Article 7 of the Resolution governed the distribution of the burden of proof in defamation cases. The plaintiff was to show that the information in question had been disseminated by the defendant. The defendant was to prove that the disseminated information was true and accurate.

§ Cauze similare