CASE OF KİZİROĞLU v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KİZİROδLU v. TURKEY (Documentul nr. 52154/07) JUDGMENT STRASBOURG 8 martie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kiziroğlu v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca comitet compusă din: Danutė Jočienė, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 15 februarie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 52154/07) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Ahmet Mihat Kiziroğlu („reclamantul”), la 22 noiembrie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Bayraktar, dl M. S. Aslan și dna A. Dalkılıç, avocații care practică la Istanbul. Guvernul turc (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 13 mai 2009, președintele Secțiunii a doua a hotărât să anunțe cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet. Reclamantul s-a născut în 1960 și trăiește la Istanbul. Reclamantul, căpitanul marin la momentul material, a luat o acțiune în fața Curții Supreme de Administrație Militară împotriva Ministerului Apărării („ Ministerul”) pentru anularea numirii sale la un alt post, pe care el l-a considerat ilegal. La 1 mai 2007 s-a desfășurat o ședință cu privire la caz. În urma ședinței, Curtea Supremă de Administrație Militară a adoptat o decizie intermediară, în cazul în care a pus întrebări suplimentare Ministerului. Reclamantul nu a fost furnizat nici cu decizia intermediară, nici cu privire la răspunsurile Ministerului. La 29 mai 2007, Curtea Supremă de Administrație Militară și-a pronunțat hotărârea și a refuzat cererea reclamantului cu privire la anularea numării sale. Reclamantul a solicitat, ulterior, rectificarea acestei hotărâri, precum și dezqualificarea judecătorilor care l-au pronunțat, susținând lipsa de independență și imparțialitate (hakimin reddi La 13 iulie 2007, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea reclamantului de dezqualificare a judecătorilor, deoarece a constatat că acuzațiile sale sunt necorespunzătoare. La 9 octombrie 2007, a respins cererea de rectificare a reclamantului. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 10. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Karayiğit c. Turcia (dec.), nr. 45874/05, 23 septembrie 2008). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 11. Reclamantul s-a plâns că nu a avut acces la documentele clasificate și la informațiile prezentate de Minister la Curtea Supremă de Administrație Militară, nici la răspunsurile prezentate de Minister la întrebările formulate de această instanță în decizia sa interioară, care a încălcat principiul egalității de arme și dreptul la procedurile adversare, astfel cum sunt protejate la art. 6 § 1 din Convenție. 12. Curtea remarcă că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 13. În ceea ce privește fondurile acestei plângeri, Guvernul a susținut că reclamantul era conștient de conținutul documentelor prezentate Curții Supreme de Administrație Militară. 14. Curtea constată că a examinat anterior plângeri similare și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Güner Çorum c. Turcia , nr. 59739/00, §§ 24-31, 31 octombrie 2006; Aksoy (Eroğlu) v. Turcia , nr. 59741/00 , §§ 24-31, 31 octombrie 2006 , Miran v. Turcia , nr. 43980/04 , §§ 13 și 14, 21 aprilie 2009 , și Topal v. Turcia , nr. 3055/04 , §§§ 16 și 17, 21 aprilie 2009 . Curtea nu constată nicio circumstanță specială în cazul instantanez care ar cere să se îndepărte de această jurisprudență. 15. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de acces al reclamantului la documentele prezentate de Minister la Curtea Supremă de Administrație Militară. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că hotărârile Curții Supreme de Administrație Militară au fost eronate și nu erau suficient de motivate, ceea ce a sugerat, de asemenea, lipsa de independență și imparțialitate din partea judecătorilor care stăteau pe bancă. El a susținut în continuare, în conformitate cu aceeași dispoziție, că Curtea Supremă de Administrație Militară nu avea, de asemenea, independența și imparțialitatea din cauza compoziției sale. 17. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată că aceste plângeri dezvăluie orice apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (în ceea ce privește plângerea privind independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară din cauza compoziției sale, a se vedea Yavuz și alții c. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000; în ceea ce privește celelalte plângeri, a se vedea García Ruiz c. Spania , [GC], nr. 30544/96, ECHR 1999-I; Skorik c. Ucraina (dec.), nr. 32671/02, 8 ianuarie 2008). 18. În urma acestei cereri ar trebui respinsă această parte a cererii ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII Daunele și costurile și cheltuielile 19. Reclamantul nu a solicitat o sumă definitivă de prejudiciu material, ci a prezentat calcule alternative care reflectă posibilul său prejudiciu material, ținând seama de pierderea salariului și alte beneficii financiare care rezultă din numirea sa presupusă ilegală. El a solicitat 10.000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral. 20. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantei ca fiind speculative și fictive. 21. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse (a se vedea Kingsley c. Regatul Unit) [GC], nr. 35605/97, § 40, CEDO 2002-IV). Prin urmare, aceasta respinge orice cerere pentru prejudiciu material. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral care constată că încălcarea convenției în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia situația. Güner Çorum , citat mai sus, § 39; Aksoy (Eroğlu) , citat mai sus, § 39; Miran , citat mai sus, § 22; și Topal , citat mai sus, § 23). 22. Reclamantul nu a solicitat nici o costuri și cheltuieli. În consecință, nu se face nicio atribuire sub acest cap. Dobânzile implicite 23. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind lipsa accesului la documentele prezentate de Ministerul Apărării Curții Supreme de Administrație Militară admisibile și la restul cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 6,500 EUR (seize mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 martie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Danutė Jočienė Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

KİZİROĞLU v. TURKEY

(Application no. 52154/07)

JUDGMENT

STRASBOURG

8 March 2011

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Kiziroğlu v. Turkey,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a committee composed of:

Danutė Jočienė,

President,

Giorgio Malinverni,

Guido Raimondi,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 15 February 2011,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 52154/07) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Ahmet Mithat Kiziroğlu (“the applicant”), on 22 November 2007. The applicant was represented by Mr

K.

Bayraktar, Mr M. S. Aslan and Ms A. Dalkılıç, lawyers practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

2.

On 13 May 2009 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

3.

The applicant was born in 1960 and lives in Istanbul.

4.

The applicant, a navy captain at the material time, brought an action before the Supreme Military Administrative Court against the Ministry of Defence (“the Ministry”) for the annulment of his appointment to a different post, which he deemed to be unlawful.

5.

On 1 May 2007 a hearing was held on the case. Following the hearing, the Supreme Military Administrative Court adopted an interim decision, where it put further questions to the Ministry. The applicant was neither provided with the interim decision, nor was he informed of the Ministry's replies.

6.

On 29 May 2007 the Supreme Military Administrative Court delivered its judgment and refused the applicant's request regarding the annulment of his appointment.

7.

The applicant subsequently requested rectification of this judgment, along with the disqualification of the judges that delivered it, alleging their lack of independence and impartiality (

hakimin reddi

).

8.

On 13 July 2007 the Supreme Military Administrative Court dismissed the applicant's request for the disqualification of the judges, as it found his allegations to be groundless.

9.

On 9 October 2007 it rejected the applicant's rectification request.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

10.

A description of the relevant domestic law can be found in the decision of

Karayiğit v. Turkey

((dec.), no. 45874/05, 23 September 2008).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

11.

The applicant complained that he had not had access to the classified documents and information presented by the Ministry to the Supreme Military Administrative Court, nor to the responses submitted by the Ministry to the questions posed by this court in its interim decision, which infringed the principle of equality of arms and the right to adversarial proceedings as safeguarded in Article 6 § 1 of the Convention.

12.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

13.

As regards the merits of this complaint, the Government contended that the applicant had been aware of the content of the documents submitted to the Supreme Military Administrative Court.

14.

The Court notes that it has previously considered similar complaints and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see

Güner Çorum v. Turkey

, no. 59739/00, §§ 24-31, 31 October 2006;

Aksoy (Eroğlu) v.

Turkey

, no. 59741/00, §§ 24-31, 31 October 2006;

Miran v. Turkey

, no.

43980/04, §§ 13 and 14, 21 April 2009; and

Topal v. Turkey

, no.

3055/04, §§ 16 and 17, 21 April 2009). The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence.

15.

There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the applicant's lack of access to the documents submitted by the Ministry to the Supreme Military Administrative Court.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

16.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the Supreme Military Administrative Court's decisions had been erroneous and not sufficiently reasoned, which also suggested lack of independence and impartiality on the part of the judges sitting on the bench. He further maintained under the same provision that the Supreme Military Administrative Court had also lacked independence and impartiality on account of its composition.

17.

In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court does not find that these complaints disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (as regards the complaint concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court on account of its composition, see

Yavuz and Others v. Turkey

(dec.), no. 29870/96, 25 May 2000; as for the remaining complaints, see

García Ruiz v. Spain

, [GC], no. 30544/96, ECHR 1999-I;

Skorik v. Ukraine

(dec.), no.

32671/02, 8 January 2008).

18.

It follows that this part of the application should be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

A.

Damages and costs and expenses

19.

The applicant did not claim a definite sum of pecuniary damage, but submitted alternative calculations reflecting his possible pecuniary damage, taking into account his loss of salary and other financial benefits arising from his allegedly unlawful appointment. He claimed 10,000 euros (EUR) for non-pecuniary damage.

20.

The Government contested the applicant's claims as speculative and fictitious.

21.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damages alleged (see

Kingsley v. the United Kingdom

[GC], no. 35605/97, § 40, ECHR 2002-IV). It therefore rejects any claim for pecuniary damage. The Court considers, however, that the applicant must have suffered some non-pecuniary damage which the findings of a violation of the Convention in the present judgment do not suffice to remedy. Ruling on an equitable basis, in accordance with Article 41, it awards the applicant EUR 6,500 (see

Güner Çorum

, cited above, § 39;

Aksoy (Eroğlu)

, cited above, § 39;

Miran

, cited above, § 22; and

Topal

, cited above, § 23).

22.

The applicant did not claim any costs and expenses. Accordingly, no award is made under this head.

B.

Default interest

23.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint under Article 6 § 1 of the Convention concerning the lack of access to the documents submitted by the Ministry of Defence to the Supreme Military Administrative Court admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 6,500 (six thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 8 March 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise Elens-Passos

Danutė Jočienė

Deputy Registrar

President