CASE OF CELIK (BOZKURT) v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-2;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award
CASE OF CELIK (BOZKURT) v. TURKEY (CtEDO, 2011)
Reclamantul s-a născut în 1977 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 iunie 2000, reclamantul a fost acuzat de infracțiune de aderare la Hizbullah, o organizație proscrisă în Turcia. În timp ce procedura penală împotriva reclamantului a continuat în fața Curții de Securitate de Stat Diyarbakır, Legea nr. 4616 a intrat în vigoare la 22 decembrie 2000. Legea nr. 4616 prevede suspendarea procedurilor penale în ceea ce privește anumite infracțiuni comise înainte de 23 aprilie 1999, fără a ajunge la o constatare definitivă a vinovăției. La 13 martie 2001, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a considerat că nu există dovezi care să demonstreze că reclamantul a fost membru al organizației ilegale sau că a desfășurat „o orice activitate în numele organizației ilegale în mod activ și continuu”. Potrivit Curții de Securitate a statului Diyarbakır, activitatea reclamantului „a rămas în sfera de aplicare a infracțiunii de asistență și a abținerii organizației ilegale”, care a fost una dintre infracțiunile pe care le-a aplicat-o Legea nr. 4616. Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a suspendat astfel procedura penală împotriva reclamantului. 10. Între timp, la 4 octombrie 2000, care este înainte de suspendarea procedurii penale, reclamantul a fost respins de la postul ei de profesor de școală primară deoarece Ministerul Educației a considerat că dovezile în posesia autorităților judiciare au arătat că este membru al organizației ilegale. 11. Reclamantul i-a contestat concedierea prin interzicerea unui caz împotriva Ministerului Educației în fața Curții Administrative Diyarbakır la 3 noiembrie 2000. 12. La 7 martie 2002, Curtea Administrativă Diyarbakır a respins cererea reclamantului de a hotărârea Ministerului respingându-o de la postul ei să fie anulată. În decizia sa, Curtea Administrativă Diyarbakır a făcut trimitere Curtei de Securitate a statului Diyarbakır, decizia de mai sus menționată din 13 martie 2001, și a susținut că concedierea reclamantului „a cărora activitățile penale au fost considerate în cadrul procedurii penale ca fiind infracțiunile de ajutor și abținerare” a fost legală. 13. Acțiunea depusă de reclamant împotriva hotărârii Curții administrative a fost respinsă de Curtea Supremă la 12 noiembrie 2004. Hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului la 16 martie 2005. 14. În diferite date ulterioare, reclamantul a formulat cereri de locuri de muncă autorităților educaționale. Una dintre cererile depuse la 13 februarie 2008 a fost respinsă de autoritatea locală de educație din Istanbul pe baza hotărârii Curții de Securitate de Stat din 13 martie 2001 15. Potrivit unui document oficial din 22 februarie 2008, reclamantul nu are antecedente penale. 16. Legea nr. 4616, în măsura în care este relevantă, prevede următoarele: „4. În ceea ce privește infracțiunile comise înainte de 23 aprilie 1999 pedepsite cu o condamnare maximă de zece ani de închisoare: - în cazul în care nu a fost inițiată nicio investigație penală sau nu a fost depusă nicio acuzație, se suspendă instituția de urmărire penală; - în cazul în care urmărirea penală a ajuns la etapele finale, dar nu a fost adoptată concluziile definitive privind fondurile sau în cazul în care o constatare definitivă privind fondurile nu a devenit încă finală, se suspendă adoptarea unei constatări definitive privind fondurile. În cazul în care persoana în cauză este reținută în reținere, el sau ea este eliberat. Documentele și dovezile referitoare la astfel de infracțiuni se păstrează până la atingerea statutului de limită. În cazul în care o infracțiune de același tip sau o infracțiune pedepsită cu o condamnare mai severă la închisoare a fost comisă înainte de atingerea statutului de limitări, se reluă o nouă urmărire penală în ceea ce privește infracțiunile anterioare care au fost obiectul suspendării sau al procedurii suspendate. În cazul în care nu s-a comis nici o infracțiune de același tip sau o infracțiune pedepsită cu o condamnare mai severă, înainte de atingerea statutului de limită, nu se pot pune în aplicare niciun proces public împotriva celor care au beneficiat de suspendare, iar procedura suspendată se încheie în mod permanent.”