Celik (bozkurt) împotriva Turciei

Reclamantul s-a născut în 1977 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 iunie 2000, reclamantul a fost acuzat de infracțiune de aderare la Hizbullah, o organizație proscrisă în Turcia. În timp ce procedura penală împotriva reclamantului a continuat în fața Curții de Securitate de Stat Diyarbakır, Legea nr. 4616 a intrat în vigoare la 22 decembrie 2000. Legea nr. 4616 prevede suspendarea procedurilor penale în ceea ce privește anumite infracțiuni comise înainte de 23 aprilie 1999, fără a ajunge la o constatare definitivă a vinovăției. La 13 martie 2001, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a considerat că nu există dovezi care să demonstreze că reclamantul a fost membru al organizației ilegale sau că a desfășurat „o orice activitate în numele organizației ilegale în mod activ și continuu”.

Potrivit Curții de Securitate a statului Diyarbakır, activitatea reclamantului „a rămas în sfera de aplicare a infracțiunii de asistență și a abținerii organizației ilegale”, care a fost una dintre infracțiunile pe care le-a aplicat-o Legea nr. 4616. Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a suspendat astfel procedura penală împotriva reclamantului. 10. Între timp, la 4 octombrie 2000, care este înainte de suspendarea procedurii penale, reclamantul a fost respins de la postul ei de profesor de școală primară deoarece Ministerul Educației a considerat că dovezile în posesia autorităților judiciare au arătat că este membru al organizației ilegale.

11. Reclamantul i-a contestat concedierea prin interzicerea unui caz împotriva Ministerului Educației în fața Curții Administrative Diyarbakır la 3 noiembrie 2000. 12. La 7 martie 2002, Curtea Administrativă Diyarbakır a respins cererea reclamantului de a hotărârea Ministerului respingându-o de la postul ei să fie anulată. În decizia sa, Curtea Administrativă Diyarbakır a făcut trimitere Curtei de Securitate a statului Diyarbakır, decizia de mai sus menționată din 13 martie 2001, și a susținut că concedierea reclamantului „a cărora activitățile penale au fost considerate în cadrul procedurii penale ca fiind infracțiunile de ajutor și abținerare” a fost legală.

13. Acțiunea depusă de reclamant împotriva hotărârii Curții administrative a fost respinsă de Curtea Supremă la 12 noiembrie 2004. Hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului la 16 martie 2005. 14. În diferite date ulterioare, reclamantul a formulat cereri de locuri de muncă autorităților educaționale. Una dintre cererile depuse la 13 februarie 2008 a fost respinsă de autoritatea locală de educație din Istanbul pe baza hotărârii Curții de Securitate de Stat din 13 martie 2001 15. Potrivit unui document oficial din 22 februarie 2008, reclamantul nu are antecedente penale. 16. Legea nr. 4616, în măsura în care este relevantă, prevede următoarele: „4.

În ceea ce privește infracțiunile comise înainte de 23 aprilie 1999 pedepsite cu o condamnare maximă de zece ani de închisoare: - în cazul în care nu a fost inițiată nicio investigație penală sau nu a fost depusă nicio acuzație, se suspendă instituția de urmărire penală; - în cazul în care urmărirea penală a ajuns la etapele finale, dar nu a fost adoptată concluziile definitive privind fondurile sau în cazul în care o constatare definitivă privind fondurile nu a devenit încă finală, se suspendă adoptarea unei constatări definitive privind fondurile. În cazul în care persoana în cauză este reținută în reținere, el sau ea este eliberat. Documentele și dovezile referitoare la astfel de infracțiuni se păstrează până la atingerea statutului de limită.

În cazul în care o infracțiune de același tip sau o infracțiune pedepsită cu o condamnare mai severă la închisoare a fost comisă înainte de atingerea statutului de limitări, se reluă o nouă urmărire penală în ceea ce privește infracțiunile anterioare care au fost obiectul suspendării sau al procedurii suspendate. În cazul în care nu s-a comis nici o infracțiune de același tip sau o infracțiune pedepsită cu o condamnare mai severă, înainte de atingerea statutului de limită, nu se pot pune în aplicare niciun proces public împotriva celor care au beneficiat de suspendare, iar procedura suspendată se încheie în mod permanent.”

5. The applicant was born in 1977 and lives in Istanbul. 6. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 7. On 15 June 2000 the applicant was charged with the offence of membership of Hizbullah, a proscribed organisation in Turkey. 8. While the criminal proceedings against the applicant were continuing before the Diyarbakır State Security Court, Law no. 4616 entered into force on 22 December 2000. Law no. 4616 provides for the suspension of criminal proceedings in respect of certain offences committed before 23 April 1999, without reaching a definitive finding as to guilt. 9. On 13 March 2001 the Diyarbakır State Security Court considered that there was no evidence to show that the applicant had been a member of the illegal organisation or that she had carried out “any activities on behalf of the illegal organisation in an active and continuous manner”.

According to the Diyarbakır State Security Court, the applicant's activities “had remained within the scope of the offence of aiding and abetting the illegal organisation”, which was one of the offences in respect of which Law No. 4616 was applicable. The Diyarbakır State Security Court thus suspended the criminal proceedings against the applicant. 10. In the meantime, on 4 October 2000, that is before the criminal proceedings were suspended, the applicant was dismissed from her post as a primary school teacher because the Ministry of Education considered that the evidence in the possession of the prosecuting authorities showed that she was a member of the illegal organisation.

11. The applicant challenged her dismissal by bringing a case against the Ministry of Education before the Diyarbakır Administrative Court on 3 November 2000. 12. On 7 March 2002 the Diyarbakır Administrative Court rejected the applicant's request for the Ministry's decision dismissing her from her post to be quashed. In its decision the Diyarbakır Administrative Court referred to the Diyarbakır State Security Court's above-mentioned decision of 13 March 2001, and held that the dismissal of the applicant “whose criminal activities were deemed in the criminal proceedings to constitute the offence of aiding and abetting” had been lawful. 13. The appeal lodged by the applicant against the Administrative Court decision was dismissed by the Supreme Administrative Court on 12 November 2004. The Supreme Court decision was notified to the applicant on 16 March 2005. 14. On various subsequent dates the applicant made job applications to the education authorities.

One of the applications she made, on 13 February 2008, was rejected by the local education authority in Istanbul on the basis of the Diyarbakır State Security Court decision of 13 March 2001. 15. According to an official document dated 22 February 2008, the applicant has no criminal record. 16. Law No. 4616, in so far as relevant, provides as follows: “4. In respect of offences committed before 23 April 1999 which are punishable by a maximum prison sentence of ten years: - where no criminal investigation has been commenced or no indictment has been filed, institution of prosecution shall be suspended; - where the criminal prosecution has reached the final stages but no definitive finding on the merits has been adopted or where a definitive finding on the merits has not yet become final, adoption of a definitive finding on the merits shall be suspended.

If the person concerned is detained on remand, he or she shall be released. Documents and evidence concerning such offences shall be kept until the statute of limitations has been reached. In cases where an offence of the same kind or an offence which is punishable by a more severe prison sentence has been committed before the statute of limitations has been reached, a new prosecution shall be brought in respect of the previous offence which was the subject matter of the suspension or the suspended proceedings shall be resumed. If no offences of the same kind or an offence which is punishable by a more severe prison sentence has been committed before the statute of limitations has been reached, no public prosecutions may be brought against those who benefited from the suspension and the suspended proceedings shall be permanently terminated…

”