CtEDO 10.05.2011 Auto

PETCU ET MIHAI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.05.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PETCU ET MIHAI c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3393/02 prezentate de Alexandra PETCU și Dana MIHAI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 mai 2011 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au deliberat, face următoarea decizie: Alexandra Petcu și Dana Mihai, mamă și fiică, sunt cetățeni români, născuți în 1950 și, respectiv, 1968 și reședința la București. Guvernul român (adică, al lui) a fost reprezentat de agentul său, Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: dispariția mamei primei recurente și primele cercetări efectuate pentru a o găsi la 1 noiembrie 1990, prima reclamantă sesizează poliția cu privire la dispariția mamei sale, M P.P., în vârstă de 66 de ani. Recurenta a afirmat că mama sa dispăruse de la domiciliul său din 17 octombrie 1990, după ce a fost dusă de polițiști la secția de poliție 16 (secția 16 Poliție) din București. La 6 noiembrie 1990, a fost lansat un mandat local de cercetare cu privire la mama reclamantei și a fost trimis la toate secțiile de poliție din București și din Ilfov. La 25 februarie 1991, șeful secției de poliție nr. 16 din București i-a răspuns reclamantei că, la 17 octombrie 1990, mama sa fusese dusă la secție în urma unei raportări a vecinilor săi, pe motiv că se afla într-o stare de agitație fizică și psihică (stară de agitație psiho-motoriu) ), în timpul unei crize de nervi, și că ea a aruncat pietre pe casa lor. El a fost, de asemenea, înțeles că nu a fost luată nici o măsură împotriva ei pentru că ea a fost calmat și că a fost trimisă acasă. Șeful secției de poliție a indicat, de asemenea, că înainte de dispariția ei, ea a fost încă văzută de vecinii ei, la domiciliul ei, la data de 25 octombrie 1990 și au fost efectuate cercetări cu privire la dispariția sa. În acest scop, dosarul nr. 137252/62/90 a fost deschis. Potrivit unei scrisori din 6 mai 2010 a poliției din București adresată agentului guvernului la Curte, începând din noiembrie 1990, au fost efectuate cercetări la spitalele din București și din Ilfov, pentru a verifica dacă P.P. a fost spitalizată de la dispariția ei, și la instituțiile de asistență socială din circumscripție, pentru a verifica dacă a fost primită acolo. O căutare în comunele ei natale, unde locuiau frații ei și la spitalul unde lucrase ca menajeră fusese și ea condusă. Cu toate cadavrele de sex feminin neidentificate găsite după dispariția ei au fost făcute. Aceste cercetări nu au ajutat la găsirea urmelor de P.P. În schimb, reiese că ea suferea de tulburări psihice, fiind spitalizată de mai multe ori și că, în timpul crizelor, ea era adesea închisă acasă și atacată de fiica ei și de nepoata ei, și anume de recurente. De asemenea, reiese că ea dispăruse de mai multe ori de acasă, pentru a fi găsită în comunitatea sa natală, în departamentul Calăasași. Ultima dispariție a casei ei datează din prima jumătate a anului 1990. La 20 noiembrie 1991, prima reclamantă l-a sesizat pe procurorul general cu o plângere penală împotriva a doi polițiști, S. și N., de la secția de poliție unde mama sa fusese condusă la 17 octombrie 1990. Ea se plângea de lipsa unei anchete efective cu privire la sesizarea sa inițială pentru dispariția mamei sale. Această plângere a făcut obiectul dosarului nr. 55/P/1992 al Parchetului Militar din București. Investigațiile finalizate la 6 ianuarie 1992 arată că polițiștii S. și N. n. au avut de-a face cu mama primei reclamante în ziua în care a fost dusă la secția de poliție, dar că aceștia erau alți doi polițiști, și anume dl. și dl. I., care au răspuns la apelul vecinului P.P. și l-au arestat pe acesta din urmă. 10. La 6 martie 1992, după audierea polițiștilor acuzați și a mai multor martori, Parchetul Militar a dispus un refuz în instanță pentru motivul că nici o interdicție nu fusese comisă de polițiștii din secția de poliție în cauză. S-a stabilit că ea se putea întoarce acasă după aceea, unde fusese văzută de martori în perioada 17-25 octombrie 1990. 11. Motivele acestui refuz nu au fost comunicate recurentelor. 12. La 18 septembrie 1992, procurorul general a informat reclamanta că contestația sa împotriva refuzului a fost trimisă la Parchetul Militar din București. La 3 octombrie 1992, Parchetul va reseta decizia de a nu fi soluționat. 13. La 15 septembrie 1994, dosarul anchetei a fost trimis înapoi la secțiunea Parchetului Militar, care l-a restituit fără întârziere, la 31 mai 1996 14. La 30 martie 2005, prima reclamantă a solicitat redeschiderea anchetei cu privire la polițiștii acuzați în legătură cu dispariția mamei sale. La 31 martie 2005, Parchetul militar București la La 3 noiembrie 1997, conducerea poliției din București a indicat recurentei că s-au depus eforturi susținute pentru a soluționa dispariția mamei sale și că un mandat general de cercetare (data urmarire generala fusese emis la 10 martie 1992 în această privință. 16. În aplicarea acestei măsuri, au fost efectuate cercetări la toate instituțiile spitalicești și de asistență socială din țară și au fost efectuate acțiuni de identificare a tuturor cadavrelor neidentificate găsite pe întreg teritoriul țării. În această privință, scrisoarea din 6 mai 2010 menționat anterior (a se vedea punctul 6 de mai sus) indică dificultățile întâmpinate în această privință cu privire la faptul că fotografia documentului de identitate al recurentei datează din 1974 și că nu a fost pusă la dispoziția poliției nici o poză mai recentă de către familie. Cercetările au fost efectuate, de asemenea, prin difuzarea în mod periodic a unui anunț de căutare în mass-media locală și națională 17. La 12 martie 1999, conducerea poliției din București a răspuns la plângerile pe care reclamanta le-a adresat Ministerului de Interne și Guvernului, și la informma pe care investigația privind dispariția mamei sale o continua și era condusă de secția de poliție nr. 16 (cercetările sunte susnte continue de calitate Compartimental Urmãri al Poliției Secției 16 18. La 25 octombrie 2000, conducerea poliției a urmat unei alte plângeri adresate de către prima reclamantă la Ministerul de Interne și de către Ministerul de Interne că cauza dispariției mamei sale se bucura de atenția lor constantă și că o anchetă era în curs de desfășurare, rezultatul ei fiind comunicat după încheierea anchetei ( Acest Caz se afla permanent in atentia noastra si se intraprind cercetării petru clarificaciunea statului, urmand ca final al acesteia a fost al doilea. Aceeași scrisoare preciza că nu s-a putut stabili nicio legătură de cauzalitate între dispariția sa și actele de investigare ale poliției S. și N., al căror prim deces a fost primul și al doilea pensionat. 19. La 26 ianuarie 2005, ca urmare a unei reuniuni de lucru a celulelor specializate în căutarea persoanelor dispărute din cadrul inspecțiilor generale ale poliției din toate departamentele țării, s-a stabilit că mai erau elemente asemănătoare între P.P. și un cadavru de sex feminin neidentificat găsit la 18 decembrie 1991 la gara feroviară din Drobeta Turnu Severin. Atât reclamantele, cât și vecinii fetei dispărute au confirmat că există asemănări, dar nu au fost în măsură să confirme în mod sigur că a fost vorba de P.P., din cauza perioadei foarte lungi care s-a scurs de când l-au văzut în viață ultima dată. 20. Aceste cercetări au continuat până la 30 martie 2010, data la care P.P. a murit în urma declarației judecătorești a morții sale. În acest moment, dosarul de cercetare a fost transferat arhivelor pasive (evidența pasivă) ) Conform scrisorii din 6 mai 2010 menționată anterior, nu este considerat închis înainte de a se putea stabili identitatea persoanei dispărute și a unui cadavru neidentificat găsit după dispariția sa. Declarația judiciară privind dispariția și moartea mamei primei reclamante 21. La 15 decembrie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din București a solicitat secția de poliție nr. 16 să îi comunice rezultatele anchetei privind dispariția mamei primei reclamante, în vederea declarației judiciare de dispariție, la cererea reclamantei. 22. Prin hotărârea din 3 decembrie 2007, care a devenit definitivă la 17 martie 2008, Tribunalul de Primă Instanță de la București a primit cererea primei reclamante și a declarat dispariția mamei sale. 23. Ulterior, prima recurentă a inițiat o procedură în fața Tribunalului de Primă Instanță din București pentru a obține declarația judiciară a morții mamei sale. Tribunalul a declarat în mod judecătoresc moartea P.P. și un certificat de deces, în urma acestei hotărâri judecătorești, a fost emis la 30 martie 2010. Invocând în esență art. 2 din convenție, recurentele se plâng de dispariția mamei primei recurente și a bunicii celei de a doua după ce a fost condusă la poliție și de lipsa unei anchete efective în această privință. 25. Fără a invoca în mod expres o dispoziție a convenției, recurentele se plâng de numeroasele litigii descrise mai jos. Prima reclamantă se plânge de o acțiune în comun, care este încheiată printr-o hotărâre a instanței judecătorești din București din 10 februarie 1999 și de două plângeri penale pentru insultă pronunțate prin hotărâri ale tribunalului județ din București din 3 februarie 1999 și, respectiv, 15 septembrie 2004. De asemenea, Comisia se plânge de mai multe contracte încheiate cu agenții imobiliare sau diferite întreprinderi furnizoare de servicii, cum ar fi furnizorii de energie electrică și de apă potabilă. Cea de-a doua reclamantă se plânge de mai multe concedieri pe care le-a suferit, dintr-un anumit motiv, cu o instituție de învățământ superior și alte interese pe care le-a avut cu persoane fizice. Recurentele se plâng de dispariția P.P. după ce a fost dusă la poliție și de absența unei anchete efective în această privință. În esență, ele invocă art. 2 din Convenție, care se citește astfel în părțile sale relevante Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...) 27. Guvernul susține că a doua reclamantă nu a ascultat să sesizeze Curtea cu privire la încălcarea articolului 2, așa cum a făcut-o mama sa, prima reclamantă, și că nu i-a dat mamei sale competența de a face acest lucru. În plus, în calitate de nepoată a persoanei dispărute, a doua reclamantă este un părinte mai îndepărtat decât prima reclamantă. 28. După ce a observat dispariția P.P. și reaparițiile sale la domiciliu înainte de dispariția sa la 25 octombrie 1990, guvernul a extirpat ulterior de la incompatibilitatea rațională a patriei, pe motiv că P.P. nu a dispărut în circumstanțe de natură să-și pună viața în pericol. 29. În cele din urmă, guvernul excită de la incompatibilitatea rațională în ceea ce privește atât partea sa substanțială, cât și partea sa procedurală, având în vedere că majoritatea investigațiilor privind dispariția P.P. au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției privind România. 30. În speță, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la excepțiile ridicate de guvern din următoarele motive. 31. Curtea amintește că partea procedurală a articolului 2 poate găsi că se aplică în caz de dispariție. Pe lângă numeroasele cauze cu care a fost sesizată cu privire la dispariții în circumstanțe suspecte, Curtea a estimat în special art. 2 aplicabil în ...), care se referea la dispariția unei femei care suferea de boala Alzheimer de la azilul de bătrâni unde era internată. 32. Aceasta reamintește doar în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient de bun pentru a corecta obiecțiile care fac obiectul cererii. În lipsa unei căi de atac interne eficiente, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) începe să curgă din actul sau din hotărârea incriminată și, în cazul în care a avut loc o situație continuă, se execută de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Mujea România (dec.) nr. 4469/98, 10 septembrie 2002 33. Presupunând că art. 2 poate intra în joc sub partea sa de procedură, în special a unei persoane deosebit de vulnerabile, și presupunând că termenul de șase luni a fost respectat, cererea este în mod evident greșit întemeiată din motivele expuse mai jos. 34. În speță, Curtea constată că cercetările poliției cu privire la dispariția P.P. de la domiciliul său în octombrie 1990 au început imediat după ce dispariția a fost anunțată autorităților la 1 noiembrie 1990 35. În continuare, Comisia observă că, în cadrul investigațiilor care au avut loc în această privință, ancheta penală asupra celor doi polițiști acuzați de prima recurentă că au fost implicați în dispariția mamei sale s-a încheiat până la 3 octombrie 1992 cel târziu, cu confirmarea faptului că Parchetul Militar de la București nu a fost soluționat. 36. Curtea constată, de asemenea, că, la 26 ianuarie 2005, recurentele au fost invitate să participe la activitățile de identificare a unui cadavru de sex feminin găsit în 1991 și încă neidentificat. Pe parcursul acestui interval, recurentele au primit informații cu privire la progresul investigației și la activitatea de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale recurentelor, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la .. unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Egbert Myjer grefier adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă