KITT c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
KITT c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
Secțiunea a treia Cerere nr. 14415/04 prezentată de Niculae KITT împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 28 iunie 2011 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 16 februarie 2004. După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Niculae Kitt, este un resortisant german, născut în 1949 și rezident la Köln. El este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Micu, avocat la București. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. A fost informat cu privire la dreptul său de a participa la procedură [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], guvernul german nu și-a dorit acest lucru. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Potrivit declarațiilor sale, membrii familiei sale, rămași în România, au fost apoi represalii din partea autorităților până în 1989. La 8 noiembrie 1989, tatăl său, L.N., a fost invitat la un interogatoriu. Aproximativ o lună mai târziu, corpul lui L.N. a fost găsit pe malul râului Ialomița. Autopsia care a avut loc la 22 decembrie 1989 a stabilit că înecul ar fi putut fi cauza morții. Reclamantul, convins că tatăl său a fost ucis de serviciile secrete românești, a solicitat autorităților să deschidă o anchetă împotriva poliției și a serviciilor secrete. La plângerea reclamantului din 21 ianuarie 1990, o anchetă a fost inițiată de Parchetul Militar, care a fost închisă printr-o ordonanță a Parchetului din 5 martie 1990, care arăta că moartea lui L.N. a fost accidentală. Plângerile reclamantului, care a solicitat redeschiderea anchetei, au fost respinse prin ordonanțele succesive ale Parchetului Militar din 10 martie 1990. Februarie 1992, 12 mai 1992, 4 mai 1994 și 5 iulie 1997. La 17 aprilie 1997 reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanței din 5 martie 1990 la Parchetul Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție. O nouă anchetă a fost inițiată de acest Parchet, care a dat la 29 iunie 1998 un ordin de refuz împotriva agenților de poliție și a serviciilor secrete suspectate de către reclamant de a fi comis crima. Pe baza rezultatelor unui necropsie și pe baza unor mărturii, Parchetul consideră că tatăl reclamantului se îneacă accidental. La 29 martie 2000, Parchetul Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție l-a informat din nou pe reclamant că au fost luate noi competențe (o expertiză medico-legale și expertiză tehnică privind condițiile meteorologice și hidrologice la momentul decesului). La 26 iunie 2000, competența tehnică a stabilit că, în momentul dispariției tatălui reclamantului, debitul râului Ialomița era foarte ridicat și că este foarte probabil ca reclamantul, care era în vârstă, care nu auzea bine și șchiopăta, să fi fost prins de valuri. 11. Printr-o ordonanță din 24 septembrie 2003, procurorul militar din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție a efectuat o investigație penală printr-o hotărâre de nejudiciare. Parchetul concluzionează că L.N. a fost surprins de o inundație în momentul în care traversa podul deasupra râului Ialomița și că a fost înecat. Procedura penală împotriva reclamantului 12. Prin hotărârea din 17 octombrie 1994, Tribunalul de Primă Instană din Târgoviște l-a condamnat la șase ani de închisoare, decizie confirmată la apelul reclamantului printr-o hotărâre din 19 iunie 1997 a Tribunalului de judearie din Argeș. 14. Prin hotărârea definitivă din 28 ianuarie 1999, Tribunalul de apel al lui Pitești a constatat, la recursul reclamantului, că răspunderea sa penală în raport cu faptele care i-au fost reproșate era prescrisă. Invocând articolele 2 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de moartea tatălui său, pe care îl atribuie agenților serviciilor secrete, precum și de obligația de a efectua investigații de către Parchet pentru a identifica și pedepsi responsabilii. 16. La colțul articolului 6 din Convenție, acesta se plânge și de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamant din următoarele motive. 18. La 26 noiembrie 2009, Curtea a invitat guvernul român să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitatea și la temeinicia fondului întemeiat pe partea de procedură a articolului 2 din Convenție. 19. La 18 martie 2010, guvernul român a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea și temeinicia acestui motiv. Acestea au fost adresate reclamantului la 28 aprilie 2010, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 9 iunie 2010. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 13 iulie 2010, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost Curtea a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, aceasta putea să șteargă o cerere din rol atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționa să își mențină cererea. Această scrisoare a fost returnată grefei pe motivul că destinatarul era absent. 21. Curtea subliniază că abia la 25 martie 2011, recurenta a reluat contactul cu Curtea, pentru a solicita accesul la dosarul său, fără a explica totuși inactivitatea sa de opt luni. La 27 aprilie 2011, aceasta a solicitat o prelungire a termenului acordat inițial pentru a prezenta răspunsul său la observațiile guvernului. La 28 aprilie 2011, președintele celei de a treia secțiuni a respins această cerere pe motiv că a fost formulată cu mult dincolo de termenul limită stabilit și că aceasta nu a fost în nici un fel susținută. 22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea, în timp ce subliniază că este indispensabil ca persoanele care intenționează să se plângă în fața ei să dea dovadă de diligență și să nu întârzie în mod nejustificat să răspundă cererilor sale pentru a nu împiedica îndeplinirea misiunii care îi este încredințată în temeiul art. 19 din Convenție, concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării acestei cereri în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. 23. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Grefier adjunct Președinte