- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 iunie 2011
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Kitt împotriva României
Traducere în română Auto
Secțiunea a treia Cerere nr. 14415/04 prezentată de Niculae KITT împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 28 iunie 2011 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 16 februarie 2004. După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Niculae Kitt, este un resortisant german, născut în 1949 și rezident la Köln. El este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Micu, avocat la București. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
A fost informat cu privire la dreptul său de a participa la procedură [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], guvernul german nu și-a dorit acest lucru. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Potrivit declarațiilor sale, membrii familiei sale, rămași în România, au fost apoi represalii din partea autorităților până în 1989. La 8 noiembrie 1989, tatăl său, L.N., a fost invitat la un interogatoriu. Aproximativ o lună mai târziu, corpul lui L.N. a fost găsit pe malul râului Ialomița. Autopsia care a avut loc la 22 decembrie 1989 a stabilit că înecul ar fi putut fi cauza morții. Reclamantul, convins că tatăl său a fost ucis de serviciile secrete românești, a solicitat autorităților să deschidă o anchetă împotriva poliției și a serviciilor secrete.
La plângerea reclamantului din 21 ianuarie 1990, o anchetă a fost inițiată de Parchetul Militar, care a fost închisă printr-o ordonanță a Parchetului din 5 martie 1990, care arăta că moartea lui L.N. a fost accidentală. Plângerile reclamantului, care a solicitat redeschiderea anchetei, au fost respinse prin ordonanțele succesive ale Parchetului Militar din 10 martie 1990. Februarie 1992, 12 mai 1992, 4 mai 1994 și 5 iulie 1997. La 17 aprilie 1997 reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanței din 5 martie 1990 la Parchetul Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție. O nouă anchetă a fost inițiată de acest Parchet, care a dat la 29 iunie 1998 un ordin de refuz împotriva agenților de poliție și a serviciilor secrete suspectate de către reclamant de a fi comis crima.
Pe baza rezultatelor unui necropsie și pe baza unor mărturii, Parchetul consideră că tatăl reclamantului se îneacă accidental. La 29 martie 2000, Parchetul Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție l-a informat din nou pe reclamant că au fost luate noi competențe (o expertiză medico-legale și expertiză tehnică privind condițiile meteorologice și hidrologice la momentul decesului). La 26 iunie 2000, competența tehnică a stabilit că, în momentul dispariției tatălui reclamantului, debitul râului Ialomița era foarte ridicat și că este foarte probabil ca reclamantul, care era în vârstă, care nu auzea bine și șchiopăta, să fi fost prins de valuri. 11. Printr-o ordonanță din 24 septembrie 2003, procurorul militar din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție a efectuat o investigație penală printr-o hotărâre de nejudiciare.
Parchetul concluzionează că L.N. a fost surprins de o inundație în momentul în care traversa podul deasupra râului Ialomița și că a fost înecat. Procedura penală împotriva reclamantului 12. Prin hotărârea din 17 octombrie 1994, Tribunalul de Primă Instană din Târgoviște l-a condamnat la șase ani de închisoare, decizie confirmată la apelul reclamantului printr-o hotărâre din 19 iunie 1997 a Tribunalului de judearie din Argeș. 14. Prin hotărârea definitivă din 28 ianuarie 1999, Tribunalul de apel al lui Pitești a constatat, la recursul reclamantului, că răspunderea sa penală în raport cu faptele care i-au fost reproșate era prescrisă. Invocând articolele 2 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de moartea tatălui său, pe care îl atribuie agenților serviciilor secrete, precum și de obligația de a efectua investigații de către Parchet pentru a identifica și pedepsi responsabilii.
16. La colțul articolului 6 din Convenție, acesta se plânge și de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamant din următoarele motive. 18. La 26 noiembrie 2009, Curtea a invitat guvernul român să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitatea și la temeinicia fondului întemeiat pe partea de procedură a articolului 2 din Convenție. 19. La 18 martie 2010, guvernul român a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea și temeinicia acestui motiv.
Acestea au fost adresate reclamantului la 28 aprilie 2010, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 9 iunie 2010. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 13 iulie 2010, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost Curtea a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, aceasta putea să șteargă o cerere din rol atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționa să își mențină cererea. Această scrisoare a fost returnată grefei pe motivul că destinatarul era absent. 21. Curtea subliniază că abia la 25 martie 2011, recurenta a reluat contactul cu Curtea, pentru a solicita accesul la dosarul său, fără a explica totuși inactivitatea sa de opt luni.
La 27 aprilie 2011, aceasta a solicitat o prelungire a termenului acordat inițial pentru a prezenta răspunsul său la observațiile guvernului. La 28 aprilie 2011, președintele celei de a treia secțiuni a respins această cerere pe motiv că a fost formulată cu mult dincolo de termenul limită stabilit și că aceasta nu a fost în nici un fel susținută. 22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea, în timp ce subliniază că este indispensabil ca persoanele care intenționează să se plângă în fața ei să dea dovadă de diligență și să nu întârzie în mod nejustificat să răspundă cererilor sale pentru a nu împiedica îndeplinirea misiunii care îi este încredințată în temeiul art. 19 din Convenție, concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării acestei cereri în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție.
23. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine, Curtea consideră că … Grefier adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 14415/04 présentée par Niculae KITT contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 28 juin 2011 en un comité composé de : Egbert Myjer, président, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 16 février 2004. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Niculae Kitt, est un ressortissant allemand, né en 1949 et résidant à Köln. Il est représenté devant la Cour par M e N. Micu, avocate à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») était représenté par son agent, M. Răzvan Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. Informé de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44 § 1 du règlement), le gouvernement allemand n’a pas souhaité s’en prévaloir.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. L’enquête relative au décès du père du requérant
Le requérant émigra en Allemagne en 1979. Selon ses dires, les membres de sa famille, restés en Roumanie, firent ensuite l’objet de représailles de la part des autorités jusqu’en 1989. Le 8 novembre 1989, son père, L.N., fut invité à un interrogatoire.
Environ un mois plus tard, le corps de L.N. fut retrouvé au bord de la rivière Ialomița. L’autopsie qui fut réalisée le 22 décembre 1989 établit que la noyade aurait pu être la cause du décès.
Le requérant, persuadé que son père avait été assassiné par les services secrets roumains, demanda aux autorités d’ouvrir une enquête contre les agents de police et des services secrets.
Sur plainte du requérant du 21 janvier 1990, une enquête fut entamée par le parquet militaire. Elle fut clôturée par une ordonnance du parquet du 5 mars 1990, qui faisait état de ce que la mort de L.N. avait été accidentelle.
Les plaintes du requérant, qui demanda la réouverture de l’enquête, furent rejetées par des ordonnances successives du parquet militaire du 10 février 1992, 12 mai 1992, 4 mai 1994 et 5 juillet 1997.
Le requérant introduisit le 17 avril 1997 une plainte contre l’ordonnance du 5 mars 1990 auprès du parquet militaire près la Cour suprême de justice. Une nouvelle enquête fut entamée par ce parquet, qui rendit le 29 juin 1998 une ordonnance de non-lieu contre les agents de police et des services secrets suspectés par le requérant d’avoir perpétré le meurtre. Se fondant sur les résultats d’une nécropsie et sur des témoignages, le parquet estima que le père du requérant s’était noyé accidentellement.
L’enquête fut ouverte à nouveau en 1999 par le parquet militaire. Le 29 mars 2000, le parquet militaire près la Cour Suprême de justice informa le requérant que de nouvelles expertises (une expertise médico-légale et des expertises techniques sur les conditions météorologiques et hydrologiques à l’époque du décès) avaient été ordonnées.
Le 26 juin 2000, l’expertise technique établit qu’au moment de la disparition du père du requérant, le débit de la rivière Ialomița était très élevé et qu’il était fort probable que le requérant, qui était âgé, qui n’entendait pas bien et qui boitait, eût été pris par les flots.
Par une ordonnance du 24 septembre 2003, le parquet militaire près la Haute Cour de cassation et de justice clôtura l’enquête pénale par une décision de non-lieu. Le parquet conclut que L.N. avait été surpris par une crue au moment où il traversait le pont au dessus de la rivière Ialomița et qu’il s’était noyé. 2. Procédure pénale contre le requérant
Par un réquisitoire du parquet du 8 mars 1991, le requérant fut accusé d’outrage et de violation de domicile.
Par un jugement du 17 octobre 1994, le tribunal de première instance de Târgoviște le condamna à six ans de prison, décision confirmée sur appel du requérant par un arrêt du 19 juin 1997 du tribunal départemental d’Argeș.
Par un arrêt définitif du 28 janvier 1999, la cour d’appel de Pitești constata, sur recours du requérant, que sa la responsabilité pénale par rapport aux faits qui lui étaient reprochés était prescrite. GRIEFS
Invoquant les articles 2 et 6 de la Convention, le requérant se plaint de la mort de son père qu’il attribue aux agents des services secrets ainsi que de l’ineffectivité de l’enquête menée par le parquet pour identifier et punir les responsables.
Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, il se plaint également de la durée de la procédure pénale dirigée à son encontre. EN DROIT
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par le requérant pour les motifs suivants.
Le 26 novembre 2009, la Cour a invité le gouvernement roumain à présenter par écrit des observations sur la recevabilité et le bien-fondé du grief tiré du volet procédural de l’article 2 de la Convention.
Le 18 mars 2010, le Gouvernement roumain a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de ce grief. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 28 avril 2010, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 9 juin 2010.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 13 juillet 2010, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui avait été imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicité. La Cour a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnaient à penser qu’un requérant n’entendait pas maintenir sa requête. Cette lettre a été retournée au greffe au motif que le destinataire était absent.
La Cour relève que ce ne fut que le 25 mars 2011, que la partie requérante a repris contact avec la Cour, pour demander l’accès à son dossier, sans toutefois expliquer son inactivité depuis huit mois. Le 27 avril 2011, elle sollicita une prolongation du délai initialement imparti en vue de présenter sa réponse aux observations du Gouvernement. Le 28 avril 2011, le président de la troisième section rejeta cette demande au motif qu’elle avait été formulée bien au-delà de l’échéance du délai imparti et qu’elle n’était aucunement étayée.
A la lumière de ce qui précède, la Cour, tout en soulignant qu’il est indispensable que les personnes qui entendent se plaindre devant elle fassent preuve de diligence et ne tardent pas indûment à répondre à ses demandes afin de ne pas l’empêcher de réaliser la mission qui lui est confiée en vertu de l’article 19 de la Convention, conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Marialena Tsirli Egbert Myjer Greffière adjointe Président