LAUBERT v. ROMANIA

Decizia nr. 41774/05 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 noiembrie 2005, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Markus Laubert, este un național german care s-a născut în 1972; ultima sa adresă cunoscută a fost în Heilbronn. Guvernul român (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul german nu a folosit dreptul lor de a interveni în temeiul art. 36 din Convenție. Reclamantul a formulat plângeri în temeiul articolelor 3, 5 și 6 din Convenție în legătură cu procedurile penale împotriva lui și cu detenția sa în România. Plecarea în temeiul articolului 3 privind condițiile materiale ale detenției sale în România, de la 13 octombrie 2005 până la 13 octombrie 2005 Iunie 2007, când a fost returnat în Germania, a fost comunicat Guvernului, care a prezentat observațiile lor cu privire la admisibilitatea și meritul. Observațiile au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să-și prezinte observațiile în răspuns. Reclamantul nu a răspuns la scrisoarea Registrului. Prin două scrisori din 14 februarie și 29 aprilie 2011, trimise prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor și cererilor sale pentru o justă satisfacție a expirat la 14 ianuarie 2011 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. Reclamantul a atras atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate examina un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 41774/05

by Markus LAUBERT

against Romania

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 6

September 2011 as a Committee composed of:

Egbert Myjer,

President,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 November 2005,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Markus Laubert, is a German national who was born in 1972; his last known address was in Heilbronn. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Răzvan-Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs. The German Government had not made use of their right to intervene under Article 36 of the Convention.

The applicant raised complaints under Articles 3, 5 and 6 of the Convention in relation with criminal proceedings against him and with his detention in Romania. The complaint under Article 3 concerning the material conditions of his detention in Romania from 13 October 2005 until 13

June 2007, when he was returned to Germany, was communicated to the Government, who submitted their observations on the admissibility and merits. The observations were forwarded to the applicant, who was invited to submit his observations in reply. The applicant did not reply to the Registry’s letter.

By two letters dated 14 February and 29 April 2011, sent by registered post, the applicant was notified that the period allowed for submission of his observations and claims for just satisfaction had expired on 14 January 2011 and that no extension of time had been requested. The applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant did not respond to either letter.

THE LAW

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Deputy Registrar

President