Secțiunea a treia Cerere nr. 25423/03 Constantin OLARU și altele împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 iulie 2012 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 7 august 2003 Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei După ce a intenționat acest lucru, pronunță cauza următoare, recurentele, dnii Constantin Olaru, Dan Mihaile și Constantin Mihaile, sunt resortisanți români, născuți în 1969, 1971 și, respectiv, 1955 și reședința în București.
Ca urmare a decesului dlui Dan Mihai, care a avut loc la 9 august 2007, moștenitoarea sa, M. Mariana Mihai, a exprimat, printr-o scrisoare din 7 iulie 2010, dorința de a continua procesul. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către Maria Vasii, avocată la [41]. Guvernul român ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții, ofițerii din Secțiunea 5 a poliției din București, au fost informați de superiorul lor ierarhic că, la 16 iulie 2003, ei trebuiau să se prezinte la Parchetul Național Anti-Corupție ( A doua zi, în jurul orei 9:00, reclamanții s-au prezentat la sediul PNA unde au fost intervievați cu privire la relațiile lor cu persoanele implicate în furtul produselor petroliere, precum și cu privire la participarea acestora la anchetele privind aceste persoane.
După ce au primit permisiunea de a lua legătura cu avocatul ales de ei, ei au fost interogați din nou în seara în prezența avocatului. În acest moment, ei au fost informați că au fost suspectați că au comis infracțiuni de corupție pasivă, complicitate la furt calificat și asociere de răufăcători. În jurul orei 22, prin trei ordonanțe separate, PNA i-a acuzat pe cei trei reclamanți și i-a pus sub arest provizoriu pentru trei zile. Făcând referire la legile relevante, procurorul a indicat că faptele imputate reclamanților adunau elementele constitutive ale infracțiunilor menționate anterior. La 17 iulie 2003, pe baza articolului 148 alineatul (1) litera (c), (d) și (h) din CPP, PNA a solicitat Tribunalului Militar din București să prelungească cu 27 de zile detenția provizorie a reclamanților și a altor 10 coincriminați.
La 18 iulie 2003, la ora 10:00, reclamanții au fost duși în instanță. Potrivit acestora, avocatul lor a avut acces la dosar timp de trei minute. Tribunalul militar a ordonat retrimiterea cauzei la curtea militară de apel, instanța competentă din cauza gradului militar al unuia dintre coinculpați. Prin intermediul unei hotărâri anterioare pronunțate în aceeași zi în camera consiliului, instanța militară a recursului, într-o formare de judecător unic, a primit cererea de Parchet și a prelungit cu 27 de zile detenția provizorie a reclamanților și a altor coincriminați. Curtea Militară de Apel a considerat că, având în vedere dosarul, există indicii că acuzații au comis infracțiunile reprobabile.
Ea a considerat că detenția provizorie a inculpaților era necesară din motive de ordine publică, subliniind că ei puteau influența martorii și că luaseră inițiative pentru a evita urmărirea penală și executarea pedepsei. În cele din urmă, Comisia a remarcat că complexitatea cauzei, numărul mare de acuzații și dificultatea de a colecta probe trebuie, de asemenea, luate în considerare. Reclamanții și ceilalți coinculpați au formulat o acțiune, susținând că formarea de judecată care pronunțase judecata nu a fost constituită în mod legal. Prin hotărârea definitivă din 21 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiune, a pronunțat hotărârea pronunțată în primă instanță și a ordonat eliberarea reclamanților și a altor coincinerați și a considerat că Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003 prevedea că formarea de judecată pronunțată în primă instanță cu privire la infracțiunile prevăzute de această lege trebuia să fie constituită din doi judecători.
La o dată nespecificată, procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii definitive din 21 iulie 2003, La 25 iulie 2003. La ultima dată, reclamanții s-au prezentat în mod deschis, însoțiți de avocatul lor care a amânat cauza, pe motiv că, nici motivele hotărârii din 21 iulie 2003, nici cererea de recurs în anulare nu i-au fost comunicate. Curtea Supremă a acceptat cererea acestora și, invocând caracterul urgent al cauzei, a amânat la ora 12:30. În momentul reluării dezbaterilor, reclamanții au susținut că hotărârea definitivă din 21 iulie 2003 nu putea face obiectul decât unei acțiuni în interesul legii și nu al unei acțiuni în anulare și că nu exista niciun motiv plauzibil pentru a justifica reținerea lor provizorie.
Prin hotărârea definitivă din 25 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, într-o formare de nouă judecători, a acordat dreptul la acțiune în anulare, a clasat hotărârea din 21 iulie 2003 și, pe fond, a dezmințit reclamanții, pe motiv că această hotărâre făcuse o interpretare greșită a dreptului intern, voința legiuitorului fiind de a asigura un regim unic de detenție provizorie, și anume ca aceasta să fie dispusă în camera Consiliului de către o formare de judecător unic, indiferent de natura încălcării. Curtea Supremă a hotărât, de asemenea, că, având în vedere cazul, care conținea suficiente informații care să permită să se creadă că fiecare persoană acuzată penal ar fi putut comite faptele care le-au fost reproșate, arestarea lor provizorie era justificată.
Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, reclamanții susțin că nu există suspiciuni plauzibile care să justifice plasarea lor în detenție provizorie, ținând cont de caracterul foarte vag al acuzațiilor aduse împotriva lor. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, ei se plâng de ceea ce nu au fost privați de libertate, conform căilor legale În măsura în care instanța nu și-a motivat decizia conform art. 143, 146 și 148 din CPP. Tot pe aceeași bază, ei se plâng că au fost reținuți la 16 iulie 2003, între orele 9:00 și 22:00, fără nicio bază legală. Invocând, în esență, art. 5 alineatul (2) din convenție, aceștia se plâng că nu au fost informați într-un termen rezonabil cu privire la motivele arestării lor și la acuzațiile aduse împotriva lor.
să nu fi beneficiat de timpul necesar și de facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea în cadrul procedurii din 18 iulie 2003; (a) o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil și a dreptului lor la libertate, ținând seama de intervenția procurorului general în procedură prin intermediul unei acțiuni în anulare, o cale extraordinară de atac, precum și de dezechilibrul existent și între părți. De asemenea, aceștia se plâng de o încălcare a principiilor egalității de arme și contradictorie în măsura în care nu au avut cunoștință nici de conținutul hotărârii definitive din 21 iulie 2003, nici de motivele invocate de Parchet pentru a-și fundamenta cererea de recurs în anulare. Citând art. 6 din convenție, aceștia se plâng de lipsa de imparțialitate a procurorului în procedură.
De asemenea, ei se plâng că întâlnirile lor cu avocații lor au fost condiționate de acordul prealabil al procurorului. Invocând art. 10 din Convenție, ei se plâng că, în timpul procedurii, procurorul general al PNA a desfășurat o campanie de presă împotriva lor și-a justificat abuzurile prin interesul statului în lupta împotriva corupției, încercând astfel să intimideze judecătorii care trebuiau să judece cauza. Subsemnata, Irina Cambra, Co-agentul guvernului român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că guvernul român propune plata către domnii. Constantin Olaru și Constantin Mihaile și doamnei Mariana Mihai, cu titlu gratuit, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, suma de 8 000 EUR (opt mii de euro) fiecăruia, acoperind toate prejudiciile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către aceștia.
Această sumă va fi convertită în noi lei românești la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei.
La 14 mai 2012, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă, subsemnată Maria Vasii, reprezentantă a reclamanților în cauză, remarcă faptul că guvernul român este pregătit să plătească domnului Constantin Olaru și Constantin Mihaile și Mariana Mihai, cu titlu gratuit, în vederea unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menionată anterior pendinte în fața Curii Europene a Drepturilor Omului, suma de 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru fiecare, acoperind toate prejudiciile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către acestea. Această sumă va fi convertită în noi lei românești la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului.
De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. După ce m-am consultat cu clienții mei, vă informez că acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv să continue examinarea cererii (articolul in fine din Convenție).
În consecință, este necesar să se șteargă cauza rolului. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier Adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 25423/03 Constantin OLARU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 3 juillet 2012 en un comité composé de : Egbert Myjer, président, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 7 août 2003 ; Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : PROCÉDURE Les requérants, MM. Constantin Olaru, Dan Mihai et Constantin Mihăilă, sont des ressortissants roumains, nés en 1969, 1971 et 1955 respectivement et résidant à Bucarest. A la suite du décès de M. Dan Mihai, survenu le 9 août 2007, son héritière, M me Mariana Mihai, a exprimé, par une lettre du 7 juillet 2010, le souhait de continuer l’instance.
Les requérants sont représentés devant la Cour par M e Maria Vasii, avocate à Hunedoara. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me I. Cambrea, du ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Les requérants, policiers au sein de la section n o 5 de la police de Bucarest, furent informés par leur supérieur hiérarchique que, le 16 juillet 2003, ils devaient se présenter au Parquet national anti-corruption (« PNA ») pour y être interrogés, sans donner plus de précisions. Le jour dit, aux environs de 9 heures, les requérants se présentèrent au siège du PNA où ils furent interrogés sur leurs relations avec les personnes impliquées dans des vols de produits pétroliers ainsi que sur leur participation aux enquêtes concernant ces personnes.
Après avoir reçu la permission de prendre contact avec l’avocat de leur choix, ils furent à nouveau interrogés dans la soirée en la présence de l’avocat. A ce moment, ils furent informés qu’ils étaient soupçonnés d’avoir commis les délits de corruption passive, de complicité de vol qualifié et d’association de malfaiteurs. Vers 22 heures, par trois ordonnances distinctes, le PNA inculpa les trois requérants et ordonna leur placement en détention provisoire pour trois jours. Faisant référence aux textes de loi pertinents, le procureur indiqua que les faits imputés aux requérants réunissaient les éléments constitutifs des délits susmentionnés. Ils furent incarcérés à la maison d’arrêt de Rahova pendant la nuit du 16 au 17 juillet 2003. Le 17 juillet 2003, se fondant sur l’article 148 § 1 c), d) et h) du CPP, le PNA demanda au tribunal militaire de Bucarest de prolonger de vingt-sept jours la détention provisoire des requérants et de dix autres coïnculpés.
Le 18 juillet 2003, à 10 heures, les requérants furent conduits au tribunal. Selon eux, leur avocat eut accès au dossier pendant trois minutes. Le tribunal militaire ordonna le renvoi de l’affaire à la cour militaire d’appel, la juridiction compétente en raison du grade militaire d’un des coïnculpés. Par un jugement avant dire droit rendu le même jour en chambre du conseil, la cour militaire d’appel, dans une formation de juge unique, accueillit la demande du parquet et prolongea de vingt-sept jours la détention provisoire des requérants et des autres coïnculpés. La cour militaire d’appel estima que, au vu du dossier, il existait des indices montrant que les inculpés avaient commis les délits reprochés.
Elle jugea que la détention provisoire des inculpés était nécessaire pour des raisons d’ordre public, soulignant qu’ils pouvaient influencer les témoins et qu’ils avaient pris des initiatives pour se soustraire aux poursuites pénales et à l’exécution de la peine. Elle nota enfin que la complexité de l’affaire, le grand nombre d’inculpés et la difficulté à recueillir des preuves devaient également être pris en compte. Les requérants et les autres coïnculpés formèrent un recours, en faisant valoir que la formation de jugement qui avait prononcé le jugement n’avait pas été légalement constituée. Par un arrêt définitif du 21 juillet 2003, la Cour suprême de justice fit droit au recours, cassa le jugement rendu en premier ressort et ordonna la remise en liberté des requérants et des autres coïnculpés.
Elle jugea que la loi n o 161 du 21 avril 2003 prévoyait que la formation de jugement statuant en premier ressort sur les infractions prévues par cette loi devait être constituée de deux juges. A une date non précisée, le procureur général de Roumanie forma devant la Cour suprême de justice un recours en annulation contre l’arrêt définitif du 21 juillet 2003, estimant qu’en interprétant la législation interne, celle-ci avait commis de graves erreurs de droit ayant conduit à une solution erronée du litige. L’audience fut fixée au 25 juillet 2003. A cette dernière date, les requérants se présentèrent à l’audience accompagnés de leur avocat qui demanda l’ajournement de l’affaire, au motif que, ni les motifs de l’arrêt du 21 juillet 2003, ni la demande de recours en annulation ne lui avaient été communiqués.
La Cour suprême fit droit à leur demande et, invoquant le caractère urgent de l’affaire, l’ajourna à 12h30. Lors de la reprise des débats, les requérants soutinrent que l’arrêt définitif du 21 juillet 2003 ne pouvait faire l’objet que d’un recours dans l’intérêt de la loi et non pas d’un recours en annulation, et qu’aucune raison plausible ne justifiait leur détention provisoire. Par un arrêt définitif du 25 juillet 2003, la Cour suprême de justice, dans une formation de neuf juges, fit droit au recours en annulation, cassa l’arrêt du 21 juillet 2003 et, sur le fond, débouta les requérants, au motif que cet arrêt avait fait une mauvaise interprétation du droit interne, la volonté du législateur étant d’assurer un régime unique pour la détention provisoire, à savoir que celle-ci soit ordonnée en chambre du conseil par une formation de juge unique, quelle que soit la nature de l’infraction.
La Cour suprême jugea également que, au vu du dossier, qui renfermait des renseignements suffisants permettant de croire que chacune des personnes poursuivies pénalement aurait pu commettre les faits qui leur étaient reprochés, leur détention provisoire était justifiée. GRIEFS
1.Invoquant l’article 5 § 1 c) de la Convention, les requérants allèguent qu’il n’y avait pas de soupçons plausibles pour justifier leur placement en détention provisoire, compte tenu du caractère très vague des accusations portées contre eux.
2.Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, ils se plaignent de ce qu’ils n’ont pas été privés de liberté « selon les voies légales » dans la mesure où le parquet n’a pas motivé sa décision comme le voulaient les articles 143, 146 et 148 du CPP.
3.Toujours sur le même fondement, ils se plaignent d’avoir été retenus le 16 juillet 2003, de 9h00 à 22h00, sans aucune base légale.
4.Invoquant, en substance, l’article 5 § 2 de la Convention, ils se plaignent de ne pas avoir été informés dans un délai raisonnable des raisons de leur arrestation et de toute accusation portée contre eux.
5.Citant l’article 6 § 3 de la Convention, ils se plaignent : - de ne pas avoir bénéficié lors de l’audience du 18 juillet 2003 du temps et des facilités nécessaires pour préparer leur défense, leur avocat n’ayant eu accès au dossier que pendant un très bref délai ; - d’une atteinte à leur droit à un procès équitable et à leur droit à la liberté, compte tenu de l’intervention du procureur général dans la procédure par le biais d’un recours en annulation, voie extraordinaire de recours, et du déséquilibre existant ainsi entre les parties. Ils se plaignent également d’une atteinte aux principes de l’égalité des armes et du contradictoire dans la mesure où ils n’ont eu connaissance ni du contenu de l’arrêt définitif du 21 juillet 2003, ni des motifs invoqués par le parquet pour fonder sa demande de recours en annulation.
6.Citant l’article 6 de la Convention, ils se plaignent du défaut d’impartialité du procureur dans la procédure.
7.Ils se plaignent également de ce que leurs rencontres avec leurs avocats ont été conditionnées par l’accord préalable du procureur.
8.Invoquant l’article 10 de la Convention, ils se plaignent de ce que, pendant la procédure, le procureur général du PNA a mené une campagne de presse contre eux et a justifié ses abus par l’intérêt de l’État dans la lutte contre la corruption, essayant ainsi d’intimider les magistrats qui devaient juger l’affaire. EN DROIT Le 23 avril 2012, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je soussignée, Irina Cambrea, Co-Agente du Gouvernement roumain devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, déclare que le gouvernement roumain offre de verser à MM. Constantin Olaru et Constantin Mihăilă et à Mme Mariana Mihai, à titre gracieux, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme, la somme de 8 000 EUR (huit mille euros) à chacun, couvrant tous préjudices confondus, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par ceux-ci. Cette somme sera convertie en nouveaux lei roumains au taux applicable à la date du paiement et payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » Le 14 mai 2012 la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante : « Je soussignée, Maria Vasii, représentante des requérants dans l’affaire susmentionnée, note que le gouvernement roumain est prêt à verser à MM. Constantin Olaru et Constantin Mihăilă et à Mme Mariana Mihai, à titre gracieux, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme, la somme de 8 000 EUR (huit mille euros) à chacun, couvrant tous préjudices confondus, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par ceux-ci. Cette somme sera convertie en nouveaux lei roumains au taux applicable à la date du paiement et payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ayant consulté mes clients, je vous informe qu’ils acceptent cette proposition et renoncent par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Ils déclarent l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Marialena Tsirli Egbert Myjer Greffière adjointe Président