CASE OF AKGÖL AND GOL v. TURKEY

Reclamanții s-au născut în 1980 și 1979 și trăiesc în Hatay și, respectiv, Urfa. La 3 mai 1998, Kenan Mak, un student la Universitatea Baysal Aban İzzet din Bolu („universitatea”), a fost ucis într-un atac. Apoi, la 3 mai din fiecare an ulterioară la universitate, studenții au organizat o ședință pentru a marca aniversarea crimei. 16. La 9 martie 2006, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță în ceea ce privește reclamanții. 17. Reclamanții au solicitat procurorului de la Curtea de Casație să solicite instanței respective pentru rectificarea hotărârii din 9 martie 2006. În scrisoarea adresată procurorului, reclamanții au subliniat, de asemenea, că nici unul dintre gendarmele răniți nu le-a acuzat de a-și inflige rănirile. 18. Procurorul a acceptat cererea reclamanților și, la 31 iulie 2006, a solicitat președintele Curții de Casație pentru rectificarea hotărârii. În cererea sa, procurorul a remarcat că niciunul dintre gendarmele răniți nu a numit reclamanții drept persoanele responsabile pentru leziunile lor. Procurorul a menționat art. 11 din Convenție și a susținut că motivele universității nu pot fi considerate drept locuri publice în sensul Legii nr. 2911 și faptul că acțiunile reclamanților și ale colegărilor de studenți nu pot fi considerate încălcarea acestei legi. Nerespectarea studenților de a-și ține întâlnirea într-un alt loc decât cel pentru care a fost acordată permisiunea nu poate fi considerată decât o problemă disciplinară și tratată de administrația universitară și nu de instanțe de drept. 19. Procurorul a remarcat, de asemenea, că tulburarea manifestației a fost cauzată de intervenția gendarmelor. În plus, rapoartele elaborate de gendarmei care au participat la operațiune (a se vedea punctul 8 de mai sus) nu au menționat nicio referire la rezistența fizică a studenților. Curtea de judecată nu a examinat înregistrările video și nu a cerut gendarmelor răniți să identifice persoanele responsabile pentru rănile lor. Prin urmare, decizia instanței de judecată de a condamna reclamanții în temeiul articolului 32 § 3 din Legea nr. 2911 nu a fost în conformitate cu legea și procedura aplicabile. 20. În decizia sa din 10 octombrie 2006, Marea Camera a Curții de Casație a Diviziei Penale a observat că transcriptionele unei audieri deținute de instanța de judecată nu portau semnătura funcționarului instanței și a anulat decizia de condamnare a reclamanților. Un proces a început înaintea instanței de judecată, care și-a rendu hotărârea la 24 octombrie 2007. După examinarea înregistrării video, instanța de judecată a observat că au trecut unsprezece minute și jumătate între începutul adunării și dispersarea sale de către gendarme. De asemenea, a remarcat că nici reclamanții, nici nici niciunul dintre ceilalți participanți la demonstrație nu au folosit forța împotriva gendarmelor. Cu toate acestea, instanța de judecată a considerat că reclamanții și ceilalți studenți au participat la o reuniune neautorizată și au acționat astfel în încălcarea articolului 32 §1 din Legea nr. 2911. Potrivit instanței de judecată, strângerea a fost ilegală deoarece nu a fost organizată în cantina, dar mai degrabă a avut loc în afara acesteia. Reclamanții au fost condamnați la un an și la trei luni de închisoare, dar sentința a fost suspendată. 22. Reclamanții au apelat. Procesul de recurs este încă în așteptare în fața Curții de Casație. 23. Între timp, având în vedere participarea sa la demonstrație, la 9 decembrie 2002, universitatea a impus o sancțiune disciplinară primului reclamant Ali Akgöl și l-a expulsat din universitate pentru doi semestri. Deoarece decizia universității nu a fost anulată de către instanțele administrative până în 2004, decizia a fost pusă în aplicare și absolvirea reclamantului de la universitate a fost astfel întârziată timp de un an. 24. De asemenea, între timp, primul reclamant a finalizat studiile și a început să lucreze ca profesor. Cu toate acestea, la 22 august 2006, Ministerul Educației l-a concediat din postul său din cauza participării sale la demonstrație. El a fost reintegrat în postul său în iulie 2007, după anularea condamnării sale de către Curtea de Casație (a se vedea punctul 20 de mai sus). 25. La ora materială secțiunea 10 din Legea Marșelor de Reuniuni și Demonstrare (Legea nr. 2911) a fost formulat după cum urmează: „Pentru a avea loc o ședință, biroul guvernatorului sau autoritățile districtului în care este planificată demonstrația trebuie să fie informată, în timpul orelor de deschidere și cel puțin șaptezeci și două de ore înainte de ședință, printr-un anunț care conține semnătura tuturor membrilor consiliului de organizare...” 26. Secțiunea 22 din aceeași Lege interzice demonstrații și procesiuni pe străzile publice, în parcuri, locuri de cultură și clădiri în care se bazează serviciile publice. Demonstrațiile organizate în pătrate publice trebuie să respecte instrucțiunile de securitate și să nu perturbeze circulația persoanelor sau transportul public. În sfârșit, art. 24 prevede că manifestațiile și procesiunile care nu respectă dispozițiile acestei legi vor fi dispersate prin forță în ordinea guvernatorului și după ce manifestanții au fost avertizați. 27. Secțiunea 32 din Act, în măsura în care este cazul, cu condiția următoare: „1. Persoanele nearmate care participă la o întâlnire sau procesiune ilegală care, în loc de a dispersa propria lor moțiune după ce au fost avertizate sau ordonate să facă acest lucru și care, prin urmare, trebuie dispersate în mod puternic de forțele guvernamentale, pot fi condamnate la un termen de închisoare cuprins între un și trei ani. ... Cu excepția cazului în care acțiunile lor încălcă o altă dispoziție a legii penale care prevede o pedeapsă mai severă, persoanele care recurg la violență sau fac amenințări în timp ce sunt dispersate sau care rezistează încercările de a le dispersa, pot fi condamnate la un termen de închisoare cuprins între trei și cinci ani. ...”