AFFAIRE MEGADAT.COM SRL c. MOLDOVA

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEGADAT.COM SRL c. MOLDOVA (Recomandarea nr. 21151/04) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă mai) STRASBURG 17 mai 2011 DEFINF 17/08/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Megadat.com SRL c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 aprilie 2011, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată proceduralungi La originea cauzei se găsește o cerere (n 21151/04) îndreptată împotriva Republicii Moldova și inclusiv împotriva unei societăți de drept moldovenesc, Megadat.com SRL, a sesizat Curtea la 8 iunie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Prin hotărârea din 8 aprilie 2008, Curtea a statuat că a existat o încălcare a dreptului garantat societății reclamante prin art. 1 din Protocolul nr. 1 prin anularea licențelor sale ( Megadat.com SRL c. Moldova, nr 21151/04, § 79, CEDH 2008). Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat cererea și a invitat guvernul și societatea reclamantă să-i prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge. Atât societatea reclamantă, cât și guvernul au prezentat observații. ÎN DREPT, societatea reclamantă solicită 12 512 075 EUR (EUR) pentru daune materiale. Suma se bazează pe un plan de activitate stabilit în 2003 pentru Megadat.com SRL și Megadat.com International SRL (care nu are calitatea de reclamant în acest caz) privind punerea în aplicare a unor noi tehnologii, cum ar fi televiziunea digitală și internetul în bandă largă, și pe o creștere anuală a pieței de 7-14%. În sprijinul cererii sale, Comisia a prezentat un raport elaborat de Estimator-VM, o agenție de rating moldovean. Perioada cuprinsă în raport variază între aprilie 2004 și iulie 2008. 000 EUR pentru daune morale și susține că conducerea sa a fost supusă unor presiuni puternice și a fost supusă unor percheziții și verificări continue din partea tuturor serviciilor de inspecție și de represalii la nivel național. Directorul său, dl Musuc, ar fi fost acuzat de manifestarea pașnică împotriva închiderii ilegale a societății și ar fi fost victima unei arestări ilegale ( Musuc c. Moldova, n 42440/06, 6 noiembrie 2007). În sfârșit, societatea reclamantă solicită 36 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile sale, din care 12 000 EUR pentru reprezentarea sa în fața Curții și restul pentru agenția de rating Estimator-VM. Guvernul contestă sumele solicitate de societatea reclamantă. În primul rând, acesta susține că Megadat.com International nu are calitatea de reclamant în speță și că orice element legat de perspectivele sale comerciale este irelevant și susține, de asemenea, că punerea în aplicare a oricărei noi tehnologii de tipul celor menționate în planul de afaceri ar fi necesitat noi licențe. Nimeni nu ar fi știut cât timp ar fi fost necesar pentru obținerea acestora sau chiar dacă societatea reclamantă ar fi reușit să obțină acest lucru. Planul de afaceri s-ar fi bazat pe premisa unei absențe a concurenței pe piață. Guvernul consideră, de asemenea, că, după retragerea licențelor sale în octombrie 2003, societatea reclamantă ar fi putut resolicita și obține noi licențe acordate șase luni. Prin urmare, orice pierdere de câștig nu ar putea fi calculată decât pentru o perioadă de șase luni, plus cele 15 zile necesare pentru îndeplinirea formalităților. Faptul că societatea reclamantă nu a încercat să își reducă pierderile solicitând noi licențe după șase luni nu ar putea fi reținut împotriva guvernului. În orice caz, calculul trebuie să se încheie în luna mai 2007, în cursul căreia licențele societății reclamante trebuiau să expire. La 19 august 2010, guvernul a informat Curtea că nu a ajuns la un acord amiabil cu societatea reclamantă cu privire la faptul că propunea să se emită o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei satisfacției echitabile. 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sume care trebuie plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii judecătorești adoptate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție. În cazul în care sumele nu au fost plătite în acest termen, acesta a fost angajat să le majoreze, până la decontare, de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, a solicitat Curții să șteargă cererea de a elimina rolul în temeiul articolului 37 din convenție. Într-o scrisoare din 7 octombrie 2010, reprezentantul societății reclamante a indicat că sumele menționate în declarația guvernului erau atât de mici încât erau inacceptabile și a solicitat Curții să respingă propunerea guvernului din acest motiv. Societatea reclamantă și-a respectat cererile prezentate în observațiile sale (punctul 5 de mai sus). Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se dea la o parte concluziile enunțate la literele (a), (b) și (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. La art. 37 alineatul (1) in fine conține următoarea rezervă: Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impune acest lucru. 10. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate să șteargă din rolul său o cerere sau o parte din aceasta, în aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a statului pârât, chiar dacă reclamantul ar dori să își continue examinarea. În plus, nu există nimic care să împiedice statul pârât să pronunțe o declarație unilaterală privind, ca în cazul de față, procedura referitoare la art. 41 a cărei continuare a fost rezervată. În această perspectivă, Curtea va examina pe larg declarația în lumina principiilor generale aplicabile pe teren la art. 41 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Brumăscu c. România (satisfacere echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDO 2001-I. 11. În cadrul examinării cazului în speță, Curtea a obținut părți din elementele de informare cu privire la profiturile nete ale societății reclamante în cursul ultimilor trei ani de activitate. Potrivit acestor elemente, a suferit o pierdere de 317 922 EUR în 2001, înainte de a înregistra profituri nete de 145 680 EUR în 2002 și 202 706 EUR în 2003 12. Pe baza acestor cifre și a observațiilor societății reclamante, Curtea arată că, în esență, pierderea câștigului pe care l-a atribuit nu se bazează pe o activitate născută anterior retragerii licențelor, ci pe planuri care nu au depășit niciodată stadiul previziunilor. În special, nu se poate afirma că societatea reclamantă a întreprins cel mai mic demers pentru punerea în aplicare a planului de activitate din 2003. Curtea este de acord cu faptul că ar fi fost nevoie de noi licențe pentru punerea în aplicare a planului său de activitate și că ar fi fost necesar să se prevadă cât timp ar fi fost necesar pentru obținerea acestora și dacă ar fi fost posibil chiar și să se facă acest lucru într-o mare măsură. În aceste condiții și ținând cont de faptul că cererile societății reclamante vizează, de asemenea, o entitate comercială care nu are calitatea de reclamant în speță, Curtea nu este convinsă că câștigurile estimate ale societății reclamante pot fi calificate drept interes protejat din punct de vedere juridic suficient de sigur pentru a putea fi despăgubite. 13. Pe de altă parte, Curtea consideră, după examinare, că cererile formulate de societatea reclamantă pentru daune morale și cheltuieli de judecată sunt excesive în lumina jurisprudenței sale (Oferta Plus SRL c. Moldova (satisfacție echitabilă), n 14385/04, 12 februarie 2008 și Dacia S.R.L. c. Moldova (satisfacție echitabilă), n 3052/04, 24 februarie 2009 14. Având în vedere elementele de mai sus și valoarea despăgubirii propuse de guvern, care pare echitabilă având în vedere circumstanțele de mai sus, Curtea consideră că nu mai este justificat să se continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) Racu c. Moldova (satisfacție echitabilă mai departe), nr 13136/07, 20 aprilie 2010 15. În lumina tuturor considerațiilor de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu mai impune acesteia să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) in fine Participă, ar trebui să fie eliminată cererea de rol. termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prin care să se asigure respectarea angajamentelor care îi revin decid să șteargă cererea de a-și îndeplini rolul. În limba engleză, apoi comunicat în scris la 17 mai 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Asistentă Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

MEGADAT.COM SRL c. MOLDOVA

(Requête n

o

21151/04)

ARRÊT

(satisfaction équitable – radiation)

STRASBOURG

17 mai 2011

DÉFINITIF

17/08/2011

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article

44 §

2 de la Convention.

En l’affaire Megadat.com SRL c. Moldova,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président

,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

juges

,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 avril 2011,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

21151/04) dirigée contre la République de Moldova et dont une société de droit moldave, Megadat.com SRL (« la société requérante »), a saisi la Cour le 8 juin 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

2.

Par un arrêt du 8 avril 2008, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation du droit garanti à la société requérante par l’article 1 du Protocole n

o

1 à raison de l’invalidation de ses licences (

Megadat.com SRL c.

Moldova

, n

o

21151/04, § 79, CEDH 2008).

3.

La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en l’état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la société requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir.

4.

Tant la société requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.

EN DROIT

5.

La société requérante réclame 12

512

075 euros (EUR) pour dommage matériel. La somme se fonde sur un plan d’activité établi en 2003 pour Megadat.com SRL et Megadat.com International SRL (qui n’a pas la qualité de requérant en l’espèce) concernant la mise en œuvre de nouvelles technologies telles que la télévision numérique et l’Internet haut débit, et sur une croissance annuelle du marché de 7 à 14 %. A l’appui de sa demande, l’intéressée a produit un rapport rédigé par Estimator-VM, une agence de notation moldave. La période couverte dans le rapport va d’avril 2004 à juillet 2008. La société requérante réclame également 100

000 EUR pour dommage moral et soutient que sa direction a subi de fortes pressions et a été l’objet de perquisitions et de vérifications incessantes de la part de tous les services d’inspection et de répression de l’Etat. Son directeur, M.

E.

Musuc, aurait été poursuivi pour avoir manifesté pacifiquement contre la fermeture illégale de la société et aurait été victime d’une arrestation irrégulière (

Musuc c. Moldova

, n

o

42440/06, 6 novembre 2007). La société requérante demande enfin 36

000 EUR pour ses frais et dépens, dont 12

000 EUR pour sa représentation devant la Cour et le reste pour l’agence de notation Estimator-VM.

6.

Le Gouvernement conteste les montants réclamés par la société requérante. Il soutient tout d’abord que Megadat.com International n’a pas la qualité de requérant en l’espèce et que tout élément relatif à ses perspectives commerciales est hors de propos. Il soutient en outre que la mise en œuvre de toute nouvelle technologie du type mentionné dans le plan d’activité aurait nécessité de nouvelles licences. Nul ne saurait combien de temps il aurait fallu pour les obtenir ni même si la société requérante y serait parvenue. Le plan d’activité reposerait sur le postulat d’une absence de concurrence sur le marché. Le Gouvernement estime également que, après le retrait de ses licences en octobre 2003, la société requérante aurait pu redemander et obtenir de nouvelles licences passé six mois. Dès lors, toute perte de gain ne pourrait être calculée que pour une période de six mois, plus les quinze jours nécessaires à l’accomplissement des formalités. Le fait que la société requérante n’a pas cherché à atténuer ses pertes en redemandant de nouvelles licences après six mois ne pourrait être retenu contre le Gouvernement. En tout état de cause, le calcul doit s’arrêter au mois d’avril 2007, au cours duquel les licences de la société requérante devaient expirer.

7.

Le 19 août 2010, faute d’avoir abouti à un accord amiable avec la société requérante, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de prononcer une déclaration unilatérale en vue de régler la question de la satisfaction équitable. Il s’engageait à verser à la société requérante 120

000

EUR pour tout chef de dommage ainsi que 10

000 EUR pour frais et dépens, sommes à verser dans les trois mois à compter de la date de notification de l’arrêt adopté par la Cour en application de l’article 37 § 1 de la Convention. En cas de non-versement des sommes dans ce délai, il s’engageait à les majorer, jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage. Il demandait en outre à la Cour de rayer la requête du rôle en vertu de l’article

37 de la Convention.

8.

Dans une lettre du 7 octobre 2010, le représentant de la société requérante indiqua que les sommes mentionnées dans la déclaration du Gouvernement étaient si peu élevées qu’elles étaient inacceptables et pria la Cour de rejeter la proposition du Gouvernement pour cette raison. La société requérante s’en tenait à ses demandes présentées dans ses observations (paragraphe 5 ci-dessus).

9.

La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention prévoit que, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent d’aboutir à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) et c) du paragraphe 1 de cet article. L’article

37

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

»

L’article 37 § 1

in fine

renferme la réserve suivante :

«

Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.

»

10.

La Cour rappelle en outre que, dans certaines circonstances, elle peut rayer de son rôle une requête, ou une partie de celle-ci, en application de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale de l’Etat défendeur quand bien même le requérant souhaiterait qu’elle poursuive son examen. De plus, rien n’empêche l’Etat défendeur de prononcer une déclaration unilatérale concernant, comme en l’espèce, la procédure relative à l’article 41 dont la suite a été réservée. Dans cette optique, la Cour examinera minutieusement la déclaration à la lumière des principes généraux applicables sur le terrain de l’article 41 de la Convention (voir, par

exemple,

Brumărescu c. Roumanie

(satisfaction équitable) [GC], n

o

28342/95, § 20, CEDH 2001-I).

11.

Dans le cadre de son examen du cas d’espèce, la Cour a obtenu des parties des éléments d’information sur les bénéfices nets de la société requérante au cours des trois dernières années de son activité. Selon ces éléments, l’intéressée a subi une perte de 317

922 EUR en 2001, avant d’enregistrer des bénéfices nets de 145

680 EUR en 2002 et de 202

706

EUR en 2003.

12.

Sur la base de ces chiffres et des observations de la société requérante, la Cour relève que, pour l’essentiel, la perte de gain que l’intéressée allègue se fonde non pas sur une activité née antérieurement au retrait des licences mais sur des plans qui n’ont jamais dépassé le stade des prévisions. En particulier, il n’apparaît pas que la société requérante ait accompli la moindre démarche pour mettre en œuvre le plan d’activité de 2003. La Cour convient avec le Gouvernement qu’il aurait fallu à l’intéressée de nouvelles licences pour mettre en œuvre son plan d’activité et que chercher à prédire combien de temps il aurait fallu pour les obtenir et s’il aurait été même possible de le faire relève dans une large mesure de la conjecture. Dans ces conditions, et abstraction faite de ce que les demandes de la société requérante visent également une entité commerciale qui n’a pas la qualité de requérant en l’espèce, la Cour n’est pas convaincue que les gains prévisionnels de l’intéressée puissent être qualifiés d’intérêt juridiquement protégé suffisamment certain pour être indemnisable.

13.

La Cour estime par ailleurs, après examen, que les demandes formulées par la société requérante pour dommage moral et frais et dépens sont excessives au regard de sa jurisprudence (

Oferta Plus SRL c. Moldova

(satisfaction équitable), n

o

14385/04, 12 février 2008 et

Dacia S.R.L. c.

Moldova

(satisfaction équitable), n

o

3052/04, 24 février 2009).

14.

Compte tenu des éléments ci-dessus et du montant de l’indemnisation proposé par le Gouvernement, qui apparaît équitable au vu des circonstances de l’espèce, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)

;

Racu c. Moldova

(satisfaction équitable – radiation), n

o

13136/07, 20 avril 2010).

15.

A la lumière de l’ensemble des considérations ci-dessus, la Cour est convaincue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles ne lui impose plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

).

Partant, il convient de rayer la requête du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités permettant d’assurer le respect des engagements qui y sont tenus

;

2.

Décide

de rayer la requête de son rôle.

Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 17 mai 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Greffière adjointe

Président