CASE OF AGURDINO S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SECȚIUNEA III CAUZA AGURDINO S.R.L. c. REPUBLICA MOLDOVA (Depunerea nr. 7359/06) JUGEMENT (Satisfacție echitabilă) Strasburg 29 octombrie 2013 FINAL 24/03/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Agurdino S.R.L. c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în particular la 8 octombrie 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7359/06) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de Agurdino S.R.L. („societatea reclamantă”), o societate încorporată în Republica Moldova, la 16 februarie 2006. Într-o hotărâre pronunțată la 27 septembrie 2011 („Hotărârea principală”), Curtea a declarat că există încălcarea articolului 6 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Agurdino S.R.L. c. Moldova , nr. 7359/06, 27 septembrie 2011). Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge. Reclamantul și Guvernul nu au reușit să ajungă la un acord și au depus observații. HOTĂRÂREA art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Societatea reclamantă a solicitat 2 390,5 EUR pentru prejudiciu material suferite ca urmare a anulării hotărârii din 22 iunie 2002. Această sumă constă în suma pe care societatea reclamantă a plătit-o Inspectorat după anularea hotărârii din 22 iunie 2002 (EUR) 1,198.02) și interesul implicit de 1.192.48 EUR calculat în conformitate cu dispozițiile Codului Civil Moldovenesc. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 10.000 EUR pentru prejudiciu moral. Guvernul a considerat că aceste afirmații erau excesive și nefondate. În plus, a fost posibil ca societatea reclamantă să solicite compensații în instanța internă, care nu a fost făcută în acest caz. Curtea reiterează că regula de epuizare a căilor de recurs interne prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție nu este aplicabilă în ceea ce privește cererile de satisfacție formulate în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia (art. 50), hotărârea din 10 martie 1972, Serie A nr. 14, §§§ 15 și 16, și Becciev c. Moldova) , nr. 9190/03, § 80, 4 octombrie 2005). Prin urmare, societatea reclamantă nu se poate aștepta să inițieze o nouă procedură care solicită compensare pentru încălcarea constatată în hotărârea principală. 10. Curtea acceptă faptul că societatea reclamantă a suferit prejudiciu material și moral ca urmare a încălcărilor constatate în hotărârea principală. Având în vedere circumstanțele cauzei examinate și efectuarea propriilor evaluări, Curtea atribuie societății reclamante o valoare totală de 4.400 EUR în compensare atât pentru prejudiciu material, cât și pentru morale. Costuri și cheltuieli 11. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.797,5 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții și a prezentat documente în sprijinul cererilor sale. 12. Guvernul a contestat această sumă și a susținut că aceaceasta a fost excesivă și nefondată. 13. Curtea observă că, pentru a se include costurile și cheltuielile într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Nilsen și Johnsen c. Norvegia [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII). 14. Curtea acordă 1,700 EUR pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, deține (a) că statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4 400 EUR (4 mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material și moral; (ii) 1,700 EUR (o mie de șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătește pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii societății reclamante pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 29 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele Registrului

THIRD SECTION

CASE OF

AGURDINO S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 7359/06)

JUDGMENT

(Just satisfaction)

STRASBOURG

29 October 2013

FINAL

24/03/2014

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Agurdino S.R.L. v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 8 October 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 7359/06) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Agurdino S.R.L. (“the applicant company”), a company incorporated in the Republic of Moldova, on 16 February 2006.

2.

In a judgment delivered on 27 September 2011 (“the principal judgment”), the Court held that there was a breach of Article 6 and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention (

Agurdino

S.R.L. v. Moldova

, no. 7359/06, 27 September 2011).

3.

Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach.

4.

The applicant and the Government failed to reach an agreement and filed observations.

THE LAW

5.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

6.

The applicant company claimed EUR 2,390.5 for pecuniary damage suffered as a result of the quashing of the judgment of 22

June

consisted of the sum which the applicant company paid to the Inspectorate following the quashing of the judgment of 22 June 2002 (EUR

1,198.02) and the default interest of EUR 1,192.48 calculated in accordance with the provisions of the Moldovan Civil Code.

7.

The applicant company also claimed EUR 10,000 for non-pecuniary damage.

8.

The Government considered that these claims were excessive and ill-founded. Moreover, it was possible for the applicant company to claim compensation in the domestic courts, which had not been done in the present case.

9.

The Court reiterates that the rule of exhaustion of domestic remedies provided for by Article 35 § 1 of the Convention is not applicable in respect of just satisfaction claims made under Article 41 of the Convention (see

De

Wilde, Ooms and Versyp v. Belgium

(Article 50), judgment of 10 March 1972, Series A no. 14, §§ 15 and 16, and

Becciev v. Moldova

, no. 9190/03, § 80, 4 October 2005). Therefore, the applicant company cannot be expected to initiate new proceedings claiming compensation for the violations found in the principal judgment.

10.

The Court accepts that the applicant company suffered pecuniary and non-pecuniary damage as a result of the breaches found in the principal judgment. Taking into account the circumstances of the case under consideration and making its own assessment, the Court awards the applicant company a total amount of EUR 4,400 in compensation for both pecuniary and non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

11.

The applicant also claimed EUR 1,797.5 for the costs and expenses incurred before the Court. It submitted documents in support of its claims.

12.

The Government contested this amount and argued that it was excessive and unsubstantiated.

13.

The Court observes that in order for costs and expenses to be included in an award under Article 41, it must be established that they were actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see, for example,

Nilsen and Johnsen v. Norway

[GC], no. 23118/93, §

62, ECHR

1999-VIII).

14.

The Court awards EUR 1,700 for costs and expenses.

C.

Default interest

15.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant company, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 4,400 (four thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,700 (one thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

2.

Dismisses

the remainder of the applicant company’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 October 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President